3,021 matches
-
toate apucaseră la timpul lor defilările armatei, serbările școlare, fastul acelei zile, dar el punea un anume patos în rememorările rostite, încât dădea impresia că vorbea despre lucruri ce se întâmplaseră cu sute de ani în urmă, numai de el știute, străvechi ca basmele ce nu-și găseau așezare în timp. - În Capitală, regele însuși, continuă el, primea defilarea armatei, toată în ținută de gală. Era o frumusețe. Și ce rău era în asta? Spuneți-mi! rosti, nostalgic și convingător. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de la poartă până la cârligul din zidul magaziei. Era un vânt călduț, înnoitor peste copacii înverziți ai străzii. Doamna Pavel era plecată la una din vecinele ei care locuia peste drum de poartă; împlinea acolo, ea și încă trei din doamnele știute ce-o vizitau, un anume ritual de măcinare a timpului. La o oră de la plecarea ei se deslușiră bătăi la ușa bucătăriei, fără să se fi auzit deschiderea porții. Bătăile, în lipsa unui răspuns, încetară. Și după câteva clipe se auziră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lumina lumii eline, adierea brizelor egee. Rămaserăm în amurgul acela fantastic până când înserarea intră în întuneric. Ne răvășirăm dedându-ne nouă înșine în uitările ființei, căutându-ne ca într-o pierdere disperată și negăsindu-ne; ea își striga ajutorul în știutele cuvinte de dragoste, că nu auzeam în liniștea imaginatului ocean decât șoptirea ei stereotipă: „Te iubesc! Te iubesc! - un început ca un final, altceva buzele ei nu puteau, nu putură rosti. Eram prinși ceasului acela târziu vegheat de draperiile celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o justiție sporită, atât pe plan național, cât și european. Aceasta și pentru faptul că pacea fără justiție este tiranie, după cum susținea scriitorul american Allen White. În privința dezvoltării economico-sociale a țărilor membre U.E., cred și eu în preponderența factorului intern, știut fiind că nimeni nu te poate ajuta până nu te ajuți singur. În contextul Uniunii Europene, componenta colectivă a dezvoltării poate fi motor sau frână în procesul de omogenizare a economiilor țărilor membre, proces îndelungat și dureros, după cum se vede
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
că mi-a fost mai mare dorul decât puterea. Hai să mergem. Suiră pe Deleleu. Bătrânul însă slăbise. Asta o vedea acuma bine Dăvidel Boghean. Gâfâia și-i crescuseră în cap ochii, sub streșinile lor cărunte. Când ajunseră la coliba știută, dosită în râpa Lupăriei, bătrânul se puse gemând la pământ, pe patul de frunze. Măi băiete, grăi el zâmbind trudit, frumos îi codru, ca o tinereță - da’ de acu îmi pare că mă las de el. Tu trage de ici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
că nana Floarea nu era în casa cea mare. Dacă ar fi fost în casa cea mare, i s-ar fi auzit de departe glasul neînduplecat. Dacă nana Floarea nu-i acasă, atunci e dusă după smeură, într-un loc știut, în lungul pârăului. Acolo mai mult vorbește decât culege, căci are oaspete din Laz. Încă din ajun Culi înțelesese cine vine cu copilul și-i era puțin frică de o dezamăgire. Așa că, de bună-samă, se afla lângă nana Floarea - părând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-i grămădească la chisoi. Alta nu știe. Dacă știe, să spuie. Dar nici știe, nici poate spune. Așa arată și el, moș Mitre, că el nu se pricepe și numai dumneata știi toate câte au fost. —Cu Dălcăuș? Apoi de știut știu eu; și de spus pot spune, dar mai întâi îmi trebuie ceva. S-a sculat de la foc: — Mă duc s-aduc paharul. S-a dus în colibă și a cotrobăit pe o poliță. —Unde ești? Acilea ești! A bocănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a fost scrisă la Copou. Profira Sadoveanu își amintește vorbele prozatorului adresate celor care îi admirau această povestire: „Eu n-am nici un merit. Am spus toate așa cum s-a întâmplat și atâta tot“. „Una dintre capodoperele lui cel mai puțin știute, sintezăde descriere și de invenție grațios livrescă. Nicăieri nu e Sadoveanu mai firesc și totodată mai prețios.“ (Nicolae Manolescu) Roxelanatc "Roxelana" Itc "I" În primăvara anului 1930, pe o vreme prielnică, am văzut Constantinopolul, având buni tovarăși pe Ștefana Velisar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
nu vrea nici să urce, nici să coboare. Fericirea lui a fi constă într-o strategie complet opusă, presupunând dorința fără margini de a urca către ceea ce este în mai mare măsură, de a ne îmbunătăți, de a ne înfrumuseța, știut fiind faptul că ascensiunea spirituală nu are limită. Deci, dincolo de comic și de celelalte ipostaze ale urâtului, depășirea și convertirea acestuia stă în răsucirea omului spre divinitate. Omul trebuie să combată răul cu binele, minciuna cu adevărul, așadar urâtul cu
Un urât frumos în societatea contemporană. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Ionela Alexandra Răstoacă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_950]
-
peste față. Suki a inspirat cu un icnet și plânsetele s-au oprit la fel de repede cum au început. În tăcere, Belinda mi-a spus, cu ochii mânioși: Este numai o bănuială de-a ta. Nu știi nimic ce-ar trebui știut. Am vorbit cu Baby, i-am zis. A spus că la școală tu erai fata cu care toți voiau să fie prieteni, deoarece tu întotdeauna erai aprovizionată cu tot ce voiau. Erai foarte atentă să nu spui nimănui de unde veneau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de demult, cu aripile larg desfăcute. Dintr-un joc al luminii sau al privirii, dintr-o taină a desenului, părea marele meu fluture că se tot avântă și se răsavântă într-un cuprinzător zbor spre un tărâm doar de el știut, spre înălțimi doar lui menite. Îmi plăcea să mă las fugit din mine, când mă simțeam furat de chemări neînțelese, pe urma zborului închipuit al marelui fluture, cu aripile lui larg desfăcute, răvășind spații, răscolind goluri, chemând și adunând grozave
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât nu-ți mai rămâne decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o să urce greu spre etajul blocului, spre balconul cu rufe și cu mine bătând în prichiciul metalic un ritm inventat după cântecul șoptit al orbului. Părea știută melodia lui, îmi părea știută și silueta orbului din stație, păreau toate știute, trăite cândva, văzute cândva, povestite sau doar imaginate cândva. Sunt astfel de clipe ciudate, când totul ți se pare atât de vechi, de cunoscut, de trăit, încât nu-ți mai rămâne decât, cel mult, să întinzi mâna, să prinzi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neputincios, fascinat doar de neobișnuita lor prezență. Așa cum altădată, în bodega de pe Apolodor, în picioare, îmi beam berea, copleșit de părăsirea Lumii, absent la cele din jur, ascultând doar glasul clopotelor, urmat de cearta toacelor, un văl de sonorități vechi, știute, toropitoare, voievodale. Era ceasul în care veneau și cei doi orbi să-și soarbă berile. Din cine știe ce perverse porniri ale neputinței, se pipăiau cu limbile pe obraji, parcă se gustau, descoperindu-se cu gingașe uimiri. Îi urmăream dincolo de silă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
niciodată chipul. Dar mi s-a părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea. Așa cum, câteodată, prin suflet îți trec umbre fără chip, fără trup. Doar le simți cum trec cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
petecul acela de hârtie, lăsând ca lumina să-l atingă ușor, ca un fel de mângâiere, uriașul fluture prindea să-și miște aripile, ca și cum plutea într-un zbor lent, furat de orizonturi și înălțimi ascunse ție, privitorul, doar de el știute, doar de el râvnite și doar lui menite a le atinge, la capătul acelei necontenite plutiri. Nu mai văzusem timbrul acela la Ghidale. Credeam că-i cunosc toată colecția, de altfel, nu prea mare. Mi-a spus că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
știam pe atunci nimic despre coborârea în text. Nu-mi imaginam că poate exista așa ceva. Nu credeam - n-aveam cum să cred - în acei ani că viața are altfel de durată, că există și alte dimensiuni ale ei decât triada știută, habar n-aveam de înșelătoarele profunzimi temporale ale spațiului și multe altele. Nici acum nu am habar de ele. Doar că le simt. Știu acum că temporalitatea este însăși esența vieții. Că sunt făcut nu din această carne bolnavă, amăgitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de gânduri și temerități de dorințe, gratuite precum însuși balansul jucăriei atârnate de un gumilastic. „O votcă m-ar aduce iar aici“, am gândit, semețindu-mă cu puterea de a nu-mi duce gândul până la capăt, transformându-l în bine știutul răsfăț al buzelor abia atingând licoarea arzătoare, jucându-se parcă pe marginea primei înghițituri, urmărind în închipuire cum arsura se coboară tot mai mult în corp, împrăștiindu-se în toate ungherele, pentru a se răstigni apoi în grimasa unui „uoaaaaah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să le stric formația. Am o chestie solo de trei minute și șaișpe secunde de face infarct ambasadoru’. Rămâi mut. Uite-așa, paca-paca-poc-poc, paca-poc-poc-paca, pum-poc-paca-pum-pum-paca.“ Bătea ritmul cu cuțitul și furculița, atingând pe rând, într-o ordine numai de el știută, farfuria, paharele, solnița, sticla, frapiera, coșul de pâine. „Iar la sfârșit fac și așa.“ Și începu să pocnească din limbă, profesional. Ieșeau niște sunete de parcă desfunda, una după alta, sticle de șampanie. Fascinat, am dat să-l imit și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de politețe, am dat să mă feresc de ele. A mai apucat omul să-și ridice brațul cu lumânarea, că l-am și îmbrățișat, șoptindu-i confidențial: „Dom’ profesor... Bumbu... s-a udat pe el“. A urmat cascada mea bine știută de hohote năvalnice de râs. Omul, nedumerit, poate speriat, încerca să mă îndepărteze de lângă el. Eu reușisem să-l observ însă. Să realizez cu cine aveam norocul să mă întâlnesc chiar acolo, lângă statui. Era preotul de la biserica unde tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Văzându-mă cum trag de clapele acelea care refuzau să se deschidă, dintr-odată s-a pornit: „Aoooleeeoooo! Hoții! Miliția! Jaf! Jaf! Jaf! Prindeți asasinuuuuu!“. Nici n-am apucat să-i dau una peste gură că a și apărut bine știuta tripletă: caraliul tablagist, soldatul imberb și gardistul patriotic. Soldatul a sărit și m-a imobilizat, tablagiul a dat să-mi pună cătușele, iar gardistul îl ținea pe Bumbu în brațe. Profesorul dădea să-l sărute, șoptindu-i să aprindă lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am avut astfel de experiențe -, ci totul era parcă revenire. Mai fusesem cândva pe acolo. M-a atras nu necunoscutul, neștiutul, mi-i străină fascinația aceasta, ci mereu încercam, acomodându-mă cu un loc nou, să-i descopăr cele deja știute. M-am simțit, pretutindeni și oricând, mereu acasă. Mi-au conferit aceste sentimente puterea de a nu fi singur, chiar dacă mă încercau tristețea înstrăinării și povara depărtărilor. Mi-am găsit instinctiv locul meu, m-am apropiat cu un neștiut impuls
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
le astupe gurile. Nu știam că, în timp ce căutam să le fac loc să-și caute un scaun, mă lăsau fără portofel. Aveam în el timbrul de la Ghidale. Marele și enigmaticul fluture care se tot avânta spre înălțimile doar de el știute a dispărut astfel, ca și cum nu l-am avut niciodată. Fusesem la doctorul F. să i-l arăt, dintr-o prostească nevoie de a mă făli cu un astfel de timbru, și să-mi spună dacă știa ceva despre marca aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
astfel, și ultima urmă palpabilă a prietenului meu din R., a anilor petrecuți acolo, a tuturor visurilor pe care ni le făceam privind zborul acelui fluture, a închipuirii noastre urmându-l în marile lui înălțări spre niciundele doar de el știut. În astfel de clipe simți toată zădărnicia și mizeria acestei Lumi, nedreapta ei rânduială și pustiul în care te-ai amăgit că îți poți face un rost sufletesc. Înțelegi, dar la ce-ți ajută, că întotdeauna, oricâte ți s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]