2,199 matches
-
căci lasă cuvântului o libertate neobișnuită. Este ceea ce constată Eco în comentariul său de mai sus. Discuția are loc într-o diviziune intitulată „Enumerarea haotică“. Este vorba despre acea enumerare prin care s-ar reuși „punerea în scenă a eterogenului absolut“. Rabelais, prin câteva locuri din Gargantua și Pantagruel, reprezintă un antecedent literar. Excelează, mai târziu, Carlo Emilio Gadda (Casa Cavenaghi, în Adalgisa, 1944) și Alberto Arbasino (Frați întru Italia, 1963), ei reușind să vadă haotice tocmai cele ce apar ordonate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
plângă de vreo boală. Obiceiurile astea, din păcate, s-au pierdut. Zic din păcate, pentru că azi omul nu mai e ce-a fost ieri. Lumea a devenit din ce În ce mai complicată. Toți alergă numai după esențe, dar esența s-a pierdut. Însuși absolutul a devenit un surogat. Al cui? Al lui Însuși, al absolutului prim. Nici adevărul nu mai există În formă pură. Fiecare adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Zic din păcate, pentru că azi omul nu mai e ce-a fost ieri. Lumea a devenit din ce În ce mai complicată. Toți alergă numai după esențe, dar esența s-a pierdut. Însuși absolutul a devenit un surogat. Al cui? Al lui Însuși, al absolutului prim. Nici adevărul nu mai există În formă pură. Fiecare adevăr conține și un neadevăr, care-l roade ca un vierme. La un moment dat, viermele devine mai important, mai impunător decât adevărul pe care l-a prefăcut În putregai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
icoanele nu fuseseră arse, nici clopotele topite pentru gloanțe, nici crucile coborâte de pe cupole pentru ca În locul lor să se Înalțe stele În cinci colțuri, simbolizând forța omului, care urma să cucerească Încetul cu Încetul Universul și să devină stăpânul lui absolut. Călugării trăiau pașnic În mănăstire, descinzând din când În când și prin satele din jur; din toată ceata de călugări se distingea starețul Pafnutie, care ducea o viață de sfânt, având o mare autoritate printre confrații săi, ce-l iubeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lointain recuperează o tonalitate afină cu cea a lui Saint-Exupéry. Înainte de a fi parte a propriilor lor națiuni, înainte de a fi războinicii ce apără în turnir culorile națiunilor lor, aviatorii sunt membrii unei frății ce împărtășește vocația purității și căutării absolutului. Ceea ce pare inaccesibil celor de jos este permis existențelor ce se dăruiesc, spre a arde pe cerul unde se înalță și din care se prăbușesc. Un cod al onoarei aristocratic, o pudoare a sentimentelor, o tensiune, romantică, între datorie și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
rău“: adevărata dilemă morală Începea și se termina În planul vanității, restul fiind În afara moralității. Anumite paralelisme pe care Franckel le stabilea din perspectiva Învățăturii budiste ca și a practicii bonzî - unde desfătarea trupească nu era o piedică În calea absolutului și care se numea Tao - s‑ar zice c‑ar fi fost mai degrabă consecințele speculațiilor lui Ben Haas decât Înrâurirea nemijlocită a Înțelepciunii Orientului. Așadar, faptul că Ben Haas, la cei treizeci de ani ai săi, ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
nivel liric foarte ridicat. Dar poezia lui Mallarmé era servită de o intelectualitate unică. Domnul Arghezi nu era pregătit pentru asemenea îndrăzneli. Ambiția domniei-sale de a ne da din strofă sonoră chipul indiferent al lucrurilor, și nu aceste lucruri în absolutul lor, nu-și dă, în cele din urmă, dificultăți altele decât își îngăduiește modista, creatoare de flori de sârmă. Totuși, ideile plein-air ale d-lui Arghezi au izbutit să facă din d-sa pe alocurea un semănătoristo-poporanist reușit. Viața românească
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
naivitate poți ridica orice proză la măsura de aur a lirei. Versul căruia ne închinăm se dovedește a fi o dificilă libertate: lumea purificată până a nu mai oglindi decât figura spiritului nostru. Act clar de narcisism. Desigur, ca tot absolutul: o pură direcție, un semn al minții. Dar ceasul adevărat al poeziei trebuie să bată cât mai aproape de acest semn. " EVOLUȚIA POEZIEI LIRICE" DUPĂ E. LOVINESCU Reaua piază aținea drumul Cavalerului Tristei Figuri. Mai urgisit decât dânsul, din calea mea
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
E adevărat, totul se petrece aici liniștitor: anomaliile care au stat la originea progresului aritmeticei apar abia în alte corpuri de numere. Pasul e însă uriaș, dacă ne gândim că el înseamnă relativizarea aritmeticei, a ceea ce părea să participe la absolutul ideii de număr. În sfârșit, aparținând aritmeticei avem încă fragmentele manuscrise - datând, unul din 1834, altul din 1837 - citate mai sus, asupra determinării numărului claselor de forme binare de discriminat negativ, dat. Ele arată că paternitatea acestui cerc de idei
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
a lui Eminescu). Ipostazele sunt menite să rămână perpetuu despărțite, să nu nuntească, să nu parcurgă cele trei trepte ale cunoașterii (Ritmuri pentru nunțile necesare), singurele care duc finalmente "în cămara Soarelui (Marelui) Nun și Stea", în stare să ofere absolutul, un "abur verde", nu altceva decât moartea ce face posibilă nemurirea. Un simbol (al nașterii universului după un mit egiptean) e oul din Oul dogmatic. El e totodată, "palat de nuntă și cavou", fiindcă dă naștere și vieții și morții
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
mișune în jurul tău. Indiferenți sau nu, ei caută să tulbure și mai mult nesigura antinomie dintre bine și rău, în afara căreia izbutești câteodată să te situezi. Astfel, spulberându-ți bietele soluții comportamentale, inversează efectele imediate ale oricărui demers. Atunci, în absolutul haotic care te înglobează, călăul poate să pară și chiar să fie înger, iar îngerul călău, pe când partea arhiintimă aflată în miezul miezului ființei tale așteaptă într-o neputincioasă mâhnire sfârșitul timpului de trecere. Toate acestea, inevitabil obscure, apar de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
adevărate și speranțe adevărate pentru că toate deveniseră poezie, toate uitaseră să vorbească normal și cântau. Poezia este mult, dar ea nu e în stare să înlăture răul. Îl poate numai exorciza. Din această pricină, în clipa când atinge perfecțiunea și absolutul, când transformă totul în poezie, ea ne lasă cu mâinile goale. Atunci iese în fața cobrei convinsă că va preface și cobra în cântec. Poezia e ca o mangustă care, în loc să atace cobra, îi cântă. Dar ceea ce nu știu poeții e
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
uneori; să ucidă cu mâna ta. Să pătrundă în lumile pe care le-ai făcut inofensive închizându-le într-o carte. Să culeagă adevărul de-a gata. Să emită sentințe. Să judece personajele pe care tu le-ai Judecat-odată-pentru-totdeauna. Implici Absolutul. Efectul VOCII, incontrolabil. Într-un sistem intrat în rezonanță există un moment critic. Deschide un manual de fizică: atunci când perioada este egală cu frecvența, poate să se producă un dezastru. De aceea soldații nu trec în pas de marș peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
convergente spre o trezire lucidă, scurtcircuitând memoria; subconștientul înrourează gândirea cât să amăgească diminețile. Memoria trage cortina după fiecare infuzie de lumină. (Se face noapte.) Petru trăia într-un prezent infinit. În jurul patriei sale, creștea zidul. Starea de absență fecunda absolutul între două maxime. Petru, un zero irecuperabil. 42. Intră, te rog, te așteptam, ia loc. Ana, două cești de cafea, una pentru domnul și una pentru umbra domnului. Ce te holbezi la mine? Am spus: două cești de cafea! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
veți hrăni alte înfometări! Fericirea este nesaț de Dumnezeu. Gustați aroma: salcia plângătoare siropează așteptările, pelinul pudrează foietajele, ultimul strat a prins crustă de atâta dragoste. Nespusele, neîncăputele, neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o necunoscută mai puțin, ecuația despre mereu ultima iubire se rezolvă plecând de la o constantă aproximativă inima; absolutul de deasupra absolutului ultima treaptă: te-ai obișnuit cu urcușul, mai sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
neînțelesele, nenăscutele se înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o necunoscută mai puțin, ecuația despre mereu ultima iubire se rezolvă plecând de la o constantă aproximativă inima; absolutul de deasupra absolutului ultima treaptă: te-ai obișnuit cu urcușul, mai sus de tâmplă este zborul altuia, ajunge! Zbor peste zborul zilei de astăzi, mâine, nu poate fi; mâine, de pe o coajă de ou fiert, se desprinde o amprentă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
înghesuie într-un malaxor ruginit, omul singur. Fericirea definește absolutul: altă culme altă justificare, ecuația despre cum iubeam ieri avea o necunoscută mai puțin, ecuația despre mereu ultima iubire se rezolvă plecând de la o constantă aproximativă inima; absolutul de deasupra absolutului ultima treaptă: te-ai obișnuit cu urcușul, mai sus de tâmplă este zborul altuia, ajunge! Zbor peste zborul zilei de astăzi, mâine, nu poate fi; mâine, de pe o coajă de ou fiert, se desprinde o amprentă de suflet, o intenție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de preaplin își identifică golul ca pe un absolut absent, ca pe o jumătate de pahar închinată celor care nu mai sunt, ca pe o căldare cu apă din care fluturii au sorbit stelele (larve de lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ca pe o căldare cu apă din care fluturii au sorbit stelele (larve de lumină în cupele trandafirilor). Absolutul, un maxim abstract: ploaia dezamăgirii sparge ferestrele, grădina vecinului înverzește, busuiocul după icoană îmbată sfinții, frânghia de rufe leagă destinul cămășilor. Absolutul, un minim insignifiant. S-au adunat gâzele la praznicul trupului: câtă lumină în pântecele viermelui ce sfredele irisul, câte perisabilități în spatele unei furnici, cât confort pentru o conștiință de greier lenevind într-o ureche înfundată! Dumnezeu insuficiența omului singur, absolutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se poate descurca foarte bine singură. REGIZORUL: Să nu dramatizăm. Indicațiile date de Doamna Lume sunt eterne, ele se numesc Legi; pe când combinațiile anapoda ale Domnului Destin sunt trecătoare, ele se numesc împrejurări. Ceea ce dictează Doamna Lume e sigur ca absolutul, ce înflorește Domnul Destin e relativ. O FATĂ: Ce părere are Doamna Lume? DOAMNA LUME: Părerea mea e știută de toți, acceptată de unii și neluată în seamă de nimeni. Din nefericire, cei mai mulți dintre oameni rămân doar întrebări uneori comice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
Dumnezeu nerezolvînd nimic, ce-ar mai fi putut pretinde, de la același Dumnezeu, un păcătos? Ingrid Îl iubea pe Thomas. Mult, puțin, nu exista Încă o măsură a sentimentelor, vorbele doar relativizau ceea ce, de fapt, ar fi trebuit să fie un absolut. Ingrid Îi amintea uneori lui Thomas, poate prea des, cît de mult ținea la el; asta Îi spusese ea, desigur, și prințului moștenitor, care În loc să o ducă În țara lui și să o prezinte la palat se gîndise mai mult
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
Acum nu mai are nici o importanță iubirea inițială care l-a Împins să se uite mai atent la imaginea sa din apă. Chiar egoismul cel mai tenace nu poate Înainta prin vid și cu atît mai puțin un Însetat de absolutul din sine. Privirea sa emite parcă o radiație funestă care Îl ucide treptat, fibră cu fibră, chipul său din fîntînă devenind conturul propriului său mormînt, rana prin care i se va scurge sîngele. E ucigaș și victimă totodată, iar ucigașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
crede că este de invidiat o fericire abstractă cînd viața ne oferă un adevăr care poate fi strîns În brațe. Iată-mă plecînd În căutarea lui Dionysos. E zeul cel mai nimerit pentru o asemenea Împrejurare. El nu spune: rîvnesc absolutul, ci: rîvnesc clipa. Și nu numai vița de vie, ci Întreaga vegetație crește vivace pe urmele sale. E cel mai necumpătat dintre zeii grecilor. Și cel mai străin de surîsul inuman al olimpienilor, cum ne-ar fi putut explica oricare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
poeme în întreaga lor desfășurare, trebuie de spus că există strofe, distihuri sau un singur vers care sunt pură incantație și inițiere. Așa are loc cu distihul din poezia Noi a lui Octavian Goga, prin care ne inițiază în misterul absolutului cântului românesc: "Privighetori din alte țări/ Vin doina să ne-asculte". Sau finalul din poezia lui Lucian Blaga, Cântăreții bolnavi: Răni ducem izvoare/ deschise sub haină./ Sporim nesfârșirea/ c-un cântec, c-o taină". Iată interdicția lui Hafiz adresată celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fulger." Misterul insondabil al dicteului poetic, caracterul imperios și natura sa de fulger constituie o revelație intuitivă originară care induce o a doua naștere a lumii. Fiecare mare poem ne dezvăluie și ne face să viețuim o altă față a absolutului. "Poezia este un absolut real", afirma Novalis. Inspirația unui moment face cât experiența unei vieți, afirmă O.W. Holemes. Fulguranța violentă este experiență mistică, clipe excepționale de intuiție ideatică, fulgor et lumen în secunde infinitezimale, scrie Edgar Wind; o transă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]