70,486 matches
-
respectiva suită. Se delimitează ambitusul modal, se reliefează intervalele caracteristice modului respectiv și se introduc rând pe rând formulele melodico-ritmice cele mai uzitate în acest cadru modal. Majoritatea artiștilor se limitează la executarea unor anumite clișee ritmico-melodice, caracteristice modului respectiv. Adevărata improvizație de tip istihbar cere însă ca instrumentistul să fie inspirat și implicat din punct de vedere emoțional în realizarea acestei creații instantanee. În cadrul culturii muzicale arabo-andaluze, istihbar este cea mai veche formă de improvizație, prezentă de altfel în totalitatea
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
desfundate de la periferia capitalei (pe care, comparând-o cu celelalte orașe europene, sunt nevoiți s-o așeze printre târgurile provinciale aspirând la un statut superior); ele sunt victimele unor locuri de muncă dominate de ambiții, de relații la impactul cărora adevăratele valori se retrag, șocate; ele rămân parteneri ai unor legături amoroase care nu le pot oferi satisfacție spirituală, dincolo de care se Întrevede posibilitatea continuității unei căsnicii șterse, condamnate la plictiseală și la inevitabilul sfârșit prin certuri repetate, culminând cu un
ALECART, nr. 11 by trepIulia Mădălina Ştreangă () [Corola-journal/Science/91729_a_92869]
-
certuri repetate, culminând cu un divorț; și, la sfârșitul acestei implacabile vieți sortite permanentei ancorări În mediocritate, cunosc moartea Însoțită Întotdeauna de suferință, ori sfârșitul celor dragi, la care asistă fără să poată face nimic, fără ca măcar să informeze rudele despre adevărata stare a sănătății celui de pe patul de spital, așa cum se Întâmplă, de exemplu, În Vară-primăvară. Pentru toate personajele prozelor scurte ale autoarei, cerul este Întotdeauna cenușiu, primăvara este mohorâtă și Înnorată, iar vara izbucnește dintr-odată, cu o forță colosală
ALECART, nr. 11 by trepIulia Mădălina Ştreangă () [Corola-journal/Science/91729_a_92869]
-
atît de sfîșietoare, voi spune că concertul atît de generos și de frumos proiectat a fost cu cea mai sistematică migăleală asediat, bombardat, torpilat și ... scufundat în oceanul unor pretexte de o perfidă și sălbatecă inconștiență și lipsă a unei adevărate inteligențe și pe cari nu e locul poate să le expun aici, dar cari, odată, vor fi date la lumină în toată uluitoarea lor goliciune. Și iată cum subt neînvietoarele străluciri ale marxism leninismului se poate totuși aciuia în mod
Muzicieni români în texte şi documente (XIX). Fondul Dimitrie Cuclin. In: Revista MUZICA by Viorel COSMA () [Corola-journal/Science/244_a_486]
-
și negura aceasta se tot îndesește cu vremea, devenind ca un fel de nor. Iar din pricina acestei necunoașteri adânci nu mai pot pătrunde în suflet razele adevărului. Lipsindu-i lumina, însăși viața se slăbănogește, după cum s-a și spus, că adevărata viață a sufletului se dezvoltă prin participarea la bine, pe câtă vreme piedicile aduse de necunoașterea lui Dumnezeu aduc căderea sufletească a celui ce nu stă în legătură cu El, cu lumina Lui”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, Despre pruncii morți prematur, către Hierios
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
nu. Din moment ce nu poate fi demonstrată vreodată o limită (ὄρος) a virtuții, cu excepția răului (deși Divinul este, bineînțeles, nereceptiv față de opusul său), tot așa, natura divină trebuie înțeleasă ca nelimitată (ἀορίστης) și nemărginită (ἀπεράτωτος). Chiar și așa, omul care urmărește adevărata virtute participă la nimic altceva decât la Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este virtutea perfectă. Ce este viu prin natura sa este și de dorit pentru cei care îl recunosc și doresc să participe la el, și pentru că nu are nici o limită
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
caracteristicile naturii divine. Totuși, autorul preferă să discute ultimul aspect în lucrările sale de maturitate în contextul participării la Dumnezeu (μετουσία Θεοῦ), și nu în cel al îndumnezeirii. Dumnezeu reprezintă virtutea absolută (ἡ παντελὴς ἀρετή). Prin urmare, „oricine urmărește virtutea adevărată participă la nimeni altceva decât Dumnezeu” (oὐδὲν ἕτερoν ἢ Θεoῦ μετέχει)<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, De vita Moysis, P. G. XLIV, col. 310A. footnote>. Aceasta nu înseamnă că Îl posedă pe Dumnezeu, pentru că, din moment ce acest bine nu are limite
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
fecioriei - spune Sfântul Grigorie - decât că s-a arătat, ca să spunem așa, a îndumnezei pe cei care se împărtășesc de tainele ei preacurate (θεοποιοῦσαν τρόπον τινὰ τοῦς τῶν καθαρῶν αủτῆς μυστηρίων μετεσχηκότας), astfel că aceștia devin părtași ai slavei singurului adevărat sfânt și fără prihană Dumnezeu, ca împreună viețuitori cu El datorită curăției și nestricăciunii?”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, De virginitate, 1, P. G. XLVI, col. 320D. footnote>. Altfel spus, pentru Sfântul Grigorie de Nyssa, omul devine dumnezeu prin imitarea
Participarea la Dumnezeu (Μετουσία Θεοῦ) după Sfântul Grigorie de Nyssa. In: Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/134_a_424]
-
exercițiul de revoltă a fiului este Înnăbușit de supunere, frustrările ulterioare fiind puse și ele tot pe seama tatălui. Caracterul reevaluativ al romanului nu se rezumă la transpunerea amintirii În cuvânt și la decelarea unui sens al faptelor, ci presupune un adevărat efort de arhivare a corepsondenței relevante și a altor documente păstrate În acest scop. Creația lui François Weyergans se constituie Într-un colaj compus din fragmente de scrisori, paragrafe din romanele tatălui și din Încercările fiului de a scrie: „Tatăl
ALECART, nr. 11 by Ioana Lionte () [Corola-journal/Science/91729_a_92876]
-
nu de cunoaștere, așa Încât, subsumată lui, poeziadoliu a Ilenei Mălăncioiu Îi Îmbrățișează Înțelesul fără de Înțelegere. Tocmai pentru că respinge condensarea rațională a morții și a vieții veșnice Între limitele recognoscibilului, această poezie Își ferește cititorul de iluzii. Ea construiește o „carte adevărată”, cum o numește Constantin Noica În fragmentul de scrisoare preluat pe coperta a patra. Ileana Mălăncioiu pășește, pe urmele surorii plecate dincolo, până la pragul dintre lumi, dar de acolo revine, firesc, În viață. Așa Încât viața este cea care, finalmente, o
ALECART, nr. 11 by Irina Ciobotaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92870]
-
de echilibru se manifestă În hotărârea de a recupera viața de dinainte, căutându-și ocupații În vechea curte și luând decizia de a se Îngriji de porcul rămas. Din spațiu compensatoriu al indiferenței familiei, casa bunicilor se transformă Într-o adevărată obsesie pentru adolescentul timid și Încă nesigur, iar scroafa e singura sa legătură cu trecutul, un simbol al acestuia. Romanul debutează cu moartea bunicii („scroafa a fost cea care l-a trezit pe bunicul În dimineața când a murit Buni
ALECART, nr. 11 by Andreea Dragu () [Corola-journal/Science/91729_a_92878]
-
un alt fel de sacrificiu. Este vorba despre hotărârea de a rămâne doar o voce, despre sacrificiul de a ființa În măsura În care reușește să se piardă pe sine În ceilalți: ”Eu sunt mai ales ceea ce n-am putut Împlini. Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi Înnodat la un capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ a trăit nespus. Și care tot pe atât n-am trăit.” Naratorul depune mărturie nu
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92864]
-
făcut cunoscut pe Dumnezeu, să nască în noi dorința vederii Lui descoperite, față către față, sau «de a vedea soarele în aer liber», cum spune Sfântul Grigorie. Pentru aceasta ni se cere însă desăvârșirea vieții, apoi ni «se arată lumina adevărată ...,prin unirea cu firea noastră»<footnote Ibidem, col. 864C. footnote>). Până a se ridica la această cunoaștere superioară, sufletul contemplă pe Dumnezeu în natură<footnote Magistrand N. V. Stănescu, „Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu cu referire specială la Sfântul Grigorie de
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
XLIV, col. 785A; cf. Magistrand N. V. Stănescu, „Progresul în cunoașterea lui Dumnezeu cu referire specială la Sfântul Grigorie de Nyssa”, în Studii Teologice, Anul X (1958), Nr. 1-2, p. 32. footnote>). Sfântul Grigorie își rezumă foarte bine gândirea, spunând: „Este adevărat, deopotrivă, Și că inima curată Îl vede pe Dumnezeu Și că nimeni nu L-a văzut pe Dumnezeu vreodată ... Cel ce este nevăzut prin fire, se făcu văzut prin lucrările Sale”. Întrucât fericirea nu constă în cunoaștere, trebuie „să-L
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
notele de Pr. Lect. Dr. Vasile Răducă, Editura Christiana, București, 1995, p. 54. footnote>. Cu cât progresăm mai mult în cunoaștere, cu atât cunoaștem că Dumnezeu e mai necuprins Și mai ascuns în ființa Sa. Sfântul Grigorie este convins că „adevărata Sa vedere constă în aceea de a nu vedea”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, De vita Moysis, P. G. XLIV, col. 377A. footnote>. Prin vedere trebuie a se înțelege aici cunoaștere. Dar în mișcarea apofatică, necunoașterea Și nevederea - în mod
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
aceea de a nu vedea”<footnote Sf. Grigorie de Nyssa, De vita Moysis, P. G. XLIV, col. 377A. footnote>. Prin vedere trebuie a se înțelege aici cunoaștere. Dar în mișcarea apofatică, necunoașterea Și nevederea - în mod paradoxal - au semnificația unei adevărate cunoașteri. Pe măsură ce urcă spre misterul divin omul se umple de tot mai multă cunoaștere, de cunoașterea că natura divină e mai presus de orice cunoaștere Și vedere, că Dumnezeu „e cunoscut numai în a nu fi înțeles ce este”<footnote
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
necesară era pentru Origen. Putem presupune că Origen Și acei care i-au urmat Și-au creat propriul limbaj în principal pentru a sublinia diferența dintre intenționalitatea afectivă ordinară Și conștientizarea mistică, ascunsă, a acțiunii lui Dumnezeu. Acest aspect este adevărat, dar este la fel de important să notăm că Origen nu a considerat că ar crea limbajul simțurilor spirituale, ci că, mai curând, l ar descoperi - fiindu-i dat în Biblie. Scriptura era o carte care utiliza limbajul uman când se referea
Studia Theologia Catholica by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/170_a_171]
-
cei ajunși în chipul lui Dumnezeu; și că este departe de a fi o strălucire sau ceva apropiat luminilor sensibile, sau o plăsmuire simbolică după chipul lor; că este departe, întrucât este ipostas și frumusețea veacului viitor, și singura lumină adevărată, veșnică, neschimbăcioasă, neînserată, netrecătoare, lumină prin care ne facem și noi lumină, și fii ai luminii desăvârșite<footnote Ibidem, p. 314. footnote>. Lumina divină e văzută, dar nu e sensibilă. Contradicția se împacă prin faptul că e vizibilă celor ajunși
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
cunoștință. Aceasta pentru că nimic nu e mai presus de sălășluirea și de arătarea lui Dumnezeu în noi, nici egal, nici apropiat de ea, iar pe de altă parte, noi știm că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu procură și cunoștință, și încă adevărata cunoștință. Căci doar prin ea singură vine sănătatea sufletului. Dar cum ar fi sănătos un suflet rațional a cărui putere de cunoaștere ar fi bolnavă? Deci poruncile lui Dumnezeu procură și cunoștință. Dar nu numai cunoștință, ci și îndumnezeire. Iar
Învăţătura ortodoxă despre fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale necreate. In: Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
un alt fel de sacrificiu. Este vorba despre hotărârea de a rămâne doar o voce, despre sacrificiul de a ființa În măsura În care reușește să se piardă pe sine În ceilalți: ”Eu sunt mai ales ceea ce n-am putut Împlini. Cea mai adevărată dintre viețile pe care le port, ca un mănunchi de șerpi Înnodat la un capăt, e viața netrăită. Sunt un om care pe acest pământ a trăit nespus. Și care tot pe atât n-am trăit.” Naratorul depune mărturie nu
ALECART, nr. 11 by Nicoleta Munteanu () [Corola-journal/Science/91729_a_92308]
-
la formarea „coroanei” - Întemeierea propriului caiet de memorii, respectiv a romanului. În esență, Toate bufnițele prinde viață ca roman fluid, cu o consistență bogată și ritmică, muzicală (a frazei), aflată uneori la mică distanță de calofilie, dar amintindu-și mereu adevăratul scop: de a reprezenta povestea ca o valoare de schimb; una indispensabilă fiindcă „dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura Într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca
ALECART, nr. 11 by Eva Sărăşan () [Corola-journal/Science/91729_a_92872]
-
de adevărul unui om care, În cele din urmă, se arată În cel mai complex mod, idee reflectată și din titlu. Un adevăr agasant și o personalitate stranie. În ceea ce privește traversarea timpului, se va vedea construindu-se sub ochii săi un adevărat monument al unei crime, al unei duble Înscenări. Plecând de la drepte care țâșnesc spre cer, de la pura incertitudine, odată analiza Împlinită, Knisch revine de partea cealaltă a frontierei de sticlă de la care plecase și Își va lua rămas bun de la
ALECART, nr. 11 by Bianca Dumencu () [Corola-journal/Science/91729_a_92882]
-
romanul centrează scena crimei ca motiv declanșator al Întregii acțiuni, moment În care Sascha Knisch, ascuns În șifonierul din camera 202 a Hotelului Kreuzer, este singurul martor al morții Dorei Wilms provocate indirect de către un vizitator anonim. În Încercarea deslușirii adevăratei Înșiruiri de evenimente din acea zi de vineri, el va fi nevoit să-i cerceteze Întreg trecutul acestei „minette”, să se confrunte cu propria identitate sexuală, să se definească și să accepte că nimic din ceea ce știe (sau credea că
ALECART, nr. 11 by Cătălina Dontu () [Corola-journal/Science/91729_a_92883]
-
Enescu - Orchestră „Pro Arte”, în ziarul „Timpul”, nr .561 din 23 noiembrie 1938, p. 2. footnote>. O altă sursă întărește afirmațiile lui Mihail Jora: Dându-i caracterul care deltfel nu-i lipsea în concepția autorului, maestrul Enescu a dat acestei sonatine adevărată viața. Partea pianului a fost susținută de tânărul compozitor C. Silveștri, care a susținut întreg programul (Bach, Mozart, P. Constantinescu, Beethoven) cu muzicalitatea-i cunoscută, dovedind totuși o mai mare afinitate cu spiritul compoziției moderne, spre norocul colegului său P.
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]
-
e lucrata liber. Fugă, deși se îndepărtează în general mult, de forma strictă, îi păstrează totuși, elementele esențiale: expoziția, care e construită după toate regulile și un stretto final, riguros lucrat. Divertismentele nu prind înfățișarea unei dezvoltări scolastice, ci formează adevărate pasagii de inspirație liberă. Că în toate lucrările lui Paul Constantinescu, inspirația folclorului autohton e izbitoare; numai că în această lucrare, ea rămâne mult mai discretă că altădată.” Sub baghetă lui Theodor Rogalski, lucrarea a mai fost prezentată de acelasi
PAUL CONSTANTINESCU, CONSTANTIN SILVESTRI ȘI GEORGE ENESCU. CONEXIUNI BIOGRAFICE ȘI MUZICALE by Sanda Hîrlav Maistorovici () [Corola-journal/Science/83180_a_84505]