2,458 matches
-
fiecare limbă cunoaște manifestarea supletivismului în mod diferențiat, însă în unele cazuri acesta poate fi preluat din limba-bază și atunci este cunoscut tuturor limbilor dintr-o familie sau celor mai multe dintre ele (precum realizarea gradelor de comparație la unele adjective și adverbe în limbile romanice occidentale și în limbile germanice). O altă noțiune care trebuie avută în vedere este cea de "sincretism", care reprezintă o stare de nediferențiere a unor elemente diferite, precum forma ochi de singular și forma ochi de plural
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din franceză și din provensală au cîte o formă pentru fiecare gen, femininul deosebindu-se de masculin prin desinența -e în franceză (fac excepție cele care se termină în -e la masculin) și prin desinența -o în provensală. Împreună cu unele adverbe, adjectivele cunosc categoria gramaticală a gradelor de comparație, care, în latină, se realiza sintetic, prin adăugarea unor sufixe la forma de pozitiv, -ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus la superlativ absolut
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-ior sau -ius la comparativ (de la altus "înalt", altior sau altius) și -issimus sau -erimus la superlativ absolut (altissimus, -a, -um "foarte înalt", pulcherimus, -a, -um "foarte frumos"). În latina populară tîrzie, au devenit însă frecvente unele construcții paralele cu adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care se formează comparativul este urmașul lui magis, în română, spaniolă și portugheză, și al lui plus, în italiană și în franceză, limba provensală
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
sau -erimus la superlativ absolut (altissimus, -a, -um "foarte înalt", pulcherimus, -a, -um "foarte frumos"). În latina populară tîrzie, au devenit însă frecvente unele construcții paralele cu adverbe, mult mai expresive, care au fost preluate și continuate de limbile romanice. Adverbul de cantitate cu care se formează comparativul este urmașul lui magis, în română, spaniolă și portugheză, și al lui plus, în italiană și în franceză, limba provensală uzînd de ambele: rom. mai înalt, sp. más alto, pg. mais alto it
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
prov. mai aut sau pu aut. Superlativul relativ se realizează prin articularea formei de comparativ, în limba română cu articolul demonstrativ-adjectival, iar în celelalte limbi romanice cu articolul hotărît. Pentru a reda superlativul absolut, limbile romanice recurg la mai multe adverbe: rom. foarte înalt (< lat. forte, neutrul, cu valoare adverbială, al lui fortis "tare, puternic"), it. molto alto (< lat. multus), fr. très haut (< lat. trans), prov. forço aut (< lat. fortis), sp. muy alto (< lat. multus), pg. muito alto (< lat. multus). Pe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
imo, -is(s)ima în paralel cu construcțiile analitice, sufix care însă nu este funcțional și în franceză 44. Toate limbile romanice occidentale au continuat însă din latină realizarea prin supletivism a comparativului și a superlativului la unele adjective și adverbe. Pronumele demonstrative latinești ille și ipse, care se află la originea multora dintre speciile aricolului romanic, sînt și la baza pronumelor personale de persoana a treia din idiomurile neolatine, reprezentînd evoluția uzurilor independente, de pronume propriu-zis. Acest fenomen a fost
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
à moi. Deoarece pronumele demonstrativ ille a fost folosit în latina tîrzie ca pronume personal de persoana a treia și ca articol hotărît, sensul lui inițial a devenit mai puțin relevant și, pentru a fi evidențiat, a fost întărit cu ajutorul adverbului eccu(m) "iată". Ca atare, s-a creat compusul eccu ille (ecc΄ille) din care au luat naștere pronumele și adjectivele demonstrative de depărtare în limbile romanice: rom. acel(a), it. quello [΄kwuel-lo], fr. celui [sölü΄i], sp. aquel [a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și în germană rămîne invariabil (la fel ca în engleză; germ. das Wetter ist schlecht "vremea este urîtă"), dar în limbile nordice cunoaște aceeași flexiune ca atunci cînd are funcția de atribut. Categoria gradelor de comparație, specifică adjectivelor și unor adverbe, a evoluat în cazul limbilor germanice în mai mică măsură spre analitism decît alte categorii gramaticale și, de aceea, se întîlnesc aici de obicei trei modalități de realizare a ei: una sintetică, una analitică și alta supletivă. Comparația sintetică se
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu neest, numai atunci cînd adjectivul se termină în pronunție cu [st]: het meest verbaast "cel mai uimit". Pentru limba germană, principiul analitic nu este operant în realizarea comparativului, doar superlativul absolut recurgînd, ca în toate limbile germanice, la un adverb: sehr gut (cf. engl. very nice). Un număr de adjective germanice cu frecvență mare au comparația neregulată, uzînd de umlaut ori de supletivism. Fenomenul denumit umlaut, care presupune schimbarea timbrului unei vocale radicale sub influența alteia care urmează, este specific
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
boken. Voi cumpăra cartea"), de kommer att urmat de infinitivul scurt, în cazul acțiunilor obiective (Det kommer att bli mörkt om entimme. Se va întuneca peste o oră"), dar, de multe ori, plasarea acțiunii în viitor se realizează printr-un adverb de posterioritate: I morgan har jag mera fritid. "Mîine am (voi avea) mai mult timp liber". O extinsă utilizare pentru realizarea viitorului au adverbele și în limba neerlandeză: Morgen zijen we in Amsterdam. "Mîine sîntem (vom fi) la Amsterdam". În
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
întuneca peste o oră"), dar, de multe ori, plasarea acțiunii în viitor se realizează printr-un adverb de posterioritate: I morgan har jag mera fritid. "Mîine am (voi avea) mai mult timp liber". O extinsă utilizare pentru realizarea viitorului au adverbele și în limba neerlandeză: Morgen zijen we in Amsterdam. "Mîine sîntem (vom fi) la Amsterdam". În această limbă se folosește uneori pentru viitor verbul gaan [xa:n] (ging, gegaan) "a merge": Ik gaan een fiets huren. Voi închiria o bicicletă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cea din franceză care conține conjuncția "și" (vingt et un66), dar este similară aceleia din italiană (ventuno =venti + uno) și din spaniolă (veintiuno = veinte + uno). Un aspect interesant al gramaticalizării topicii în limbile moderne este oferit de clasa morfologică a adverbului, care cuprinde, pe de o parte, cuvinte cu valoare de adverb prin natura lor și, pe de altă parte, cuvinte devenite adverbe prin schimbarea statutului originar. Această schimbare presupune în principiu adoptarea regimului sintactic de determinant al verbului, cu funcția
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este similară aceleia din italiană (ventuno =venti + uno) și din spaniolă (veintiuno = veinte + uno). Un aspect interesant al gramaticalizării topicii în limbile moderne este oferit de clasa morfologică a adverbului, care cuprinde, pe de o parte, cuvinte cu valoare de adverb prin natura lor și, pe de altă parte, cuvinte devenite adverbe prin schimbarea statutului originar. Această schimbare presupune în principiu adoptarea regimului sintactic de determinant al verbului, cu funcția de circumstanțial, ceea ce induce un conținut specific adverbului. Adverbializarea cuvintelor (a
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
veintiuno = veinte + uno). Un aspect interesant al gramaticalizării topicii în limbile moderne este oferit de clasa morfologică a adverbului, care cuprinde, pe de o parte, cuvinte cu valoare de adverb prin natura lor și, pe de altă parte, cuvinte devenite adverbe prin schimbarea statutului originar. Această schimbare presupune în principiu adoptarea regimului sintactic de determinant al verbului, cu funcția de circumstanțial, ceea ce induce un conținut specific adverbului. Adverbializarea cuvintelor (a adjectivelor sau a substantivelor) se poate realiza în două moduri, 1
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cu valoare de adverb prin natura lor și, pe de altă parte, cuvinte devenite adverbe prin schimbarea statutului originar. Această schimbare presupune în principiu adoptarea regimului sintactic de determinant al verbului, cu funcția de circumstanțial, ceea ce induce un conținut specific adverbului. Adverbializarea cuvintelor (a adjectivelor sau a substantivelor) se poate realiza în două moduri, 1) prin adăugarea unor afixe (de obicei sufixe) și 2) prin păstrarea formei inițiale și prin sugerarea noului regim morfo-sintactic și a noului conținut numai prin vecinătatea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
formei inițiale și prin sugerarea noului regim morfo-sintactic și a noului conținut numai prin vecinătatea cu verbul, adică printr-o regulă a topicii, regulă care are ca revers o alta: lipsa unei astfel de vecinătăți presupune și lipsa statutului de adverb. Ca atare, dacă în mod obișnuit apartenența la o clasă morfologică reprezintă factorul ce permite antrenarea unui cuvînt în anumite raporturi sintactice care presupun a anumită distribuție, în cazul conversiunii prin vecinătate, raportul sin-tactic proiectează un statut morfologic cuvîntului. Fenomenul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
vecinătate, raportul sin-tactic proiectează un statut morfologic cuvîntului. Fenomenul adverbializării adjectivelor fără marcă specială este frecvent în limba română și a devenit posibil atunci cînd s-a manifestat rigurozitatea plasării determinanților în vecinătatea determinaților, încît prezența unor mărci sufixale specifice adverbelor (ca în latină sau în greacă) nu a mai fost necesară. Uneori, devin adverbe în același mod și substantivele: se îndreaptă glonț spre el; a înghețat lemn, în asemenea întrebuințări fiind subînțeleasă o comparație (ca glonțul, ca lemnul), încît apropierea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
este frecvent în limba română și a devenit posibil atunci cînd s-a manifestat rigurozitatea plasării determinanților în vecinătatea determinaților, încît prezența unor mărci sufixale specifice adverbelor (ca în latină sau în greacă) nu a mai fost necesară. Uneori, devin adverbe în același mod și substantivele: se îndreaptă glonț spre el; a înghețat lemn, în asemenea întrebuințări fiind subînțeleasă o comparație (ca glonțul, ca lemnul), încît apropierea de o construcție în care determinantul verbal circumstanțial este un substantiv precedat de o
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
înghețat lemn, în asemenea întrebuințări fiind subînțeleasă o comparație (ca glonțul, ca lemnul), încît apropierea de o construcție în care determinantul verbal circumstanțial este un substantiv precedat de o prepoziție este evidentă, circumstanțial care poate fi redat și prin tr-un adverb uneori: plouă cu găleata / plouă bine67. Fenomenul adverbializării caracterizează îndeosebi clasa adjectivelor calificative, fapt explicabil prin relațiile de conținut ale acestor adjective cu adverbele de mod și, în acest caz, în mod frecvent, româna, realizează adverbializarea prin plasarea formei masculine
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
un substantiv precedat de o prepoziție este evidentă, circumstanțial care poate fi redat și prin tr-un adverb uneori: plouă cu găleata / plouă bine67. Fenomenul adverbializării caracterizează îndeosebi clasa adjectivelor calificative, fapt explicabil prin relațiile de conținut ale acestor adjective cu adverbele de mod și, în acest caz, în mod frecvent, româna, realizează adverbializarea prin plasarea formei masculine de singular a adjectivului după verbul determinat, fără alte mijloace: o fată frumoasă adj. ea cîntă frumos adv.68 Faptul că în latina populară
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
frecvent, româna, realizează adverbializarea prin plasarea formei masculine de singular a adjectivului după verbul determinat, fără alte mijloace: o fată frumoasă adj. ea cîntă frumos adv.68 Faptul că în latina populară tîrzie complementele circumstanțiale se puteau reda atît prin adverbe cît și prin substantive precedate de prepoziții sau în cazul ablativ a condus, pe de o parte, la ocuparea aceluiași loc în succesiunea elementelor propoziției și, pe de altă parte, la transformarea în adverbe a unor substantive în ablativ (lat.
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
circumstanțiale se puteau reda atît prin adverbe cît și prin substantive precedate de prepoziții sau în cazul ablativ a condus, pe de o parte, la ocuparea aceluiași loc în succesiunea elementelor propoziției și, pe de altă parte, la transformarea în adverbe a unor substantive în ablativ (lat. de una hora > rom. odinioară) sau precedate de prepoziții (lat. ad foras > rom. afară, sp. afuera, pg. afora, v.it. affuori, v.fr. afors). Sufixele adverbiale latinești nu au fost moștenite de limbile romanice, dar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
dar cele occidentale au un astfel de sufix, -mente, care provine din ablativul substantivului latinesc mens,-ntis "mod de a gîndi sau de a simți; pricepere, minte". Acest sufix a devenit în limbile respective utilizat în transformarea adjectivelor calificative în adverbe, fiind atașat formei adjectivale de feminin (în franceză, de exemplu, m. heureux, f. heureuse, adv. heureusement). Dacă procedeul schimbării categoriei gramaticale prin topică face din română un tip aparte în familia romanică, procedeul se regăsește, însă nu cu aceeași frecvență
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
procedeul schimbării categoriei gramaticale prin topică face din română un tip aparte în familia romanică, procedeul se regăsește, însă nu cu aceeași frecvență, în limbile germanice. Limbile scandinave nu cunosc în principiu acest procedeu, dar au ceva foarte apropiat, căci adverbele care provin din adjective primesc desinența -t, adică aceeași desinență pe care o primesc cînd determină substantive neutre, în acest caz forma adverbului fiind omonimă cu cea de adjectiv neutru. Ca atare, în norvegiană, în propoziția Hun er pen ("Ea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
în limbile germanice. Limbile scandinave nu cunosc în principiu acest procedeu, dar au ceva foarte apropiat, căci adverbele care provin din adjective primesc desinența -t, adică aceeași desinență pe care o primesc cînd determină substantive neutre, în acest caz forma adverbului fiind omonimă cu cea de adjectiv neutru. Ca atare, în norvegiană, în propoziția Hun er pen ("Ea este frumoasă"), pen este adjectiv la genul comun, iar în propoziția Hun synger pent ("Ea cîntă frumos"), pent este adverb. În mod similar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]