19,817 matches
-
ordine de conștiințe esențial deosebite, ceea ce, bineînțeles, nu exclude necesitatea relațiilor dintre ele, căci nu se va putea niciodată stabili cu adevărat un sollen, o obligație, o datorie, fără a o pune În funcțiune de constatările de fapt respective. O afirmație etică, fie ca un act psihic individual, fie ca o credință socială, are desigur antecedente În timp, are o geneză naturală, are cauze reale mai mult sau mai puțin depărtate, care pot și trebuie să fie cercetate, În acest caz
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
afirma În cunoștința despre natură. Căci coerența cunoștințelor noastre sub formă de ordonare logică, constituie oriunde ceea ce numim adevărul obiectiv. Realitatea nu este altceva decât obiectul unei judecăți adevărate. Pretenția că afirmarea etică se reduce pur și simplu la o afirmație despre realitățile naturale, În special psihologice și sociale, nu e fundată, pentru că o obligație nu e, sub nici o formă, o realitate naturală și nici nu se poate lega În nici un fel printr-un nex cauzal de o realitate naturală care
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
ca urmare a unirii ginților, Într-o „unitate superioară, pentru necesități temporare, apoi permanente, de conciliere sau de apărare; Statul ar fi deci, În mod esențial, o unitate supragentilică”. 2. Cea de-a doua poziție - relevă filosoful neokantian - rezidă În afirmația că „un anumit caracter politic” poate fi constatat chiar În faza numită prestatală, În familia patriarhală, așa cum ne-o prezintă Biblia, sau tradiția romană, unde se poate vorbi despre autoritatea lui pater familias, având totodată, simultan, un caracter public, dar
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
că fiecare individ este, În mod firesc, o sursă de drept și de asemenea, prin urmare, un Stat in nuce”. Cu alte cuvinte: „Fiecare individ poate, Într-adevăr să scoată imediat, de la el Însuși, din propria conștiință, o serie de afirmații juridice (fie ele și rudimentare, fie imperfecte): el poate să emită pretenții și exigențe, tinzând de a impune activității altuia limitări corespunzătoare, cu condiția de a-și recunoaștelui Însuși supuneri față de limitări analoge, vis-à-vis de exigențele altuia”. Reflectând la „rezultanta
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
fi, însă, cred că aceia sunt extrem de rari. Or, copila asta, Maria Krupskaia, cum zic, venită în viața Terei, prin părinți pe care în alte condiții nimeni nu i-ar fi luat în seamă, este o dovadă a credinței în afirmația mea de mai sus.Cum a trecut prin valurile vieții, prin bine și prin rău, prin ușor și prin greu, nici măcar dânsa nu ar fi în stare să precizeze. Destul, să afăm, că, la etatea de 26 de ani instanțe
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
ș.a.m.d. Nina Zarecinaia e un rol mare, just : dar de ce oare mai toate actrițele care-i dau viață, nu izbutesc creații memorabile?! Hm... Vorbind despre o carte a Mirunei Runcan, un bun critic de teatru moldav, face o afirmație nefondată, fiindcă nu cunoaște bine realitatea anilor ’60-70. Astfel, aflăm din trimestrialul În care a apărut cronica respectivă, că „ promo torii Îndrăznelii artistice, susținătorii noutății, ar fi regizorii Mihai Raicu, Toni Gheorghiu, G. Dem Loghin ” . Toni Gheorghiu a fost Într-
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
și povestind ce greu e să fii director la Revistă. De o vreme Își exhibă și hobby-ul gastronomic. Pe micul ecran, ori În reviste. La mai mare, Sandule! Numai că-ntr-o publicație cam de scandal, comicosul comite o afirmație scandaloasă :” În blocul celebru de pe strada Piața Amzei nr. 1, unde s-a născut și a copilărit vedeta tv Mihai Mitoșeru, funcționează un restaurant chinezesc” (VIP, 30 mai 2006). Un lucru nu e clar : blocul e celebru fiindcă s-a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Împotriva spectatorilor, teribilismele ieftine”), Ștefan Oprea, Constantin Paiu, Vlad Mugur, Hausvater, Miruna Runcan, Miluță Gheorghiu, Oltița CÎntec ș.a. Ba chiar și despre autorul acestor rînduri, cronicara crede că ar fi „un ludic serios”... Sigur că sunt În carte și cîteva afirmații care mă contrariază : descrierea idealizată a lui Dinu Săraru, ori trecerea În rîndul regizorilor inovatori a unor inși dubioși, ridicați de conjunctura anilor 55-60, În care talentul era Înlocuit de dosar. Cel mai frumos citat din aceast miscelaneu afectiv Însă
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
brumă de onoare și un sentiment de dispreț, m-ar face, probabil, să nu aștept să mi se zică de două ori... Într-un interviu, marele artist Dorel Vișan (pe care am avut plăcerea să-l cunosc bine) face o afirmație care Îmi sună a alint :”...A trecut numai personalul pe lîngă mine - l-am prins și m-am urcat În el, dar dacă trecea acceleratul...”. Păi dacă și Dorel Vișan se plînge de insatisfacții profesionale...ce să mai zică talentații
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
care În teatrul francez nu mai există, demult!”). Cele două turnee În Rusia, „țara portarilor”. Amintirile sale de băutor, printre bețivi. Portretul făcut cu dragoste & admirație, marelui Ștefan Ciubotărașu („cel mai mare actor cu care am jucat eu” - numai că afirmația se reia În carte, identic, și cînd e vorba de Marcel Anghelescu sau Mihăilescu-Brăila), ori creionarea exactă, cu lumini și umbre, a celebrului Benedict Dabija ; prezentarea, În binemeritate tușe rebarbative, a Licăi Gheorghiu, „terorista” cinematografiei românești. Serile la restaurantul C.C.
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Revizorul, spre exemplu. Și profit de ocazie să Întreb, nu pentru prima oară : de ce nu Îl invită nici un director de teatru pe marele regizor să monteze aici? Peste 35 de ani de absență de pe scenele românești ...impardonabil! Găsesc undeva o afirmație care mă pune pe gînduri :”Stanislavski a fost compromis de discipolii săi”. Hm...E posibil? Cred, mai degrabă, că a fost compromis - atîta cît a fost - de interpretarea greșită a ce lor ce l-au cunoscut, de tălmăcirea eronată a
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
interpretarea greșită a ce lor ce l-au cunoscut, de tălmăcirea eronată a celor ce i-au transmis & editat indica țiile și, e ventual, de lipsa de talent a unora din discipoli. Adaptînd - evident, nu fără o doză de umor - afirmația, ne-am putea Întreba și noi: dacă de la clasa de regie a Cătălinei Buzoianu, a lui Purcărete, a lui Moisescu sau Mărăscu, ies și 15 % absolvenți care nu reușesc ulte rior, În teatru, noi ar trebui să clamăm „Catălina Buzoianu
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
lămurim misterul eroinei! Cașa, cu un Hamlet nebun și un Lear senil, chiar marele Will devine scriitorul azilelor de bătrîni & nevrotici!... Apropos de regele lui Shakespeare : la festivalul de neo-avangardă de la Iași, talentatul poet Horia Zilieru mă surprinde printr-o afirmație năucitoare : „Vreau să joc un fragment din Regele Lear, În regia lui Bogdan Ulmu ”. Ideea nu-i rea : merită reflectat... Particip la festivalul teatrelor de păpuși și marionete de la Galați. Organizare exemplară. Montări interesante. Atmosferă plăcută... Și totuși, manifestarea, după
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Trahanache, Pristanda, Tipătescu sunt parodii ale unor comportamente sociale ”; ei sunt reali, ei sunt prototipul, modelul, nu parodia modelului ; sau :” Îl vedem pe Tipătescu capabil de atitudine ironică, pentru că ironia presupune o oarecare inteligență și un anume grad de instrucție ” ( afirmația e corectă doar În ultima ei parte : du pă părerea noastră, prefectul nu e prea inteligent, din mo ment ce-i trimite o scrisoare soției prietenului, cu care ori cum se vede cel puțin de două ori pe zi, și
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
tău”!) ; iarăși nu cred că mai e important citatul din Nottara, despre modul În care nenea Iancu urmărea și conducea repetițiile textelor sale : după cum bine se știe, nu Întotdeauna dramaturgul este și regi zorul ideal al piesei ... Sigur că unele afirmații din altă teză, despre eroine cu ereditate Încărcată, pot sta, ca-n teatru, unde nimic nu este univoc, sub semnul Întrebării : spre exemplu, autoarea propune o seducătoare apoftegmă a lui Flaubert („ Artistul trebuie să existe În operă ca Dumnezeu În
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
actorului. După opinia mea, definiția se potrivește...regizorului, deoarece un comedian invizibil pe scenă, nu ar atrage stima nimănui... O altă interogație, poate de om mai de modă veche , cum mă revendic, din stirpea „vechiului” Caragiale, Îmi stîrnește o justă afirmație a doamnei: „De altfel, măsura, armonia, adecvarea erau criterii fundamentale ale valorii artistice În poetica greco-latină. Analogia cu actorii care Își construiesc personajele, respectînd măsura, armonia și adecvarea, În contrast cu cei ieșiți din minți, se impune de la sine”. Ce ne facem
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Manole), Florin Piersic, Vlad Mugur, frații Grunberg, Ana Pauker, Dej, Ramadan, Bălțățeanu, Petru Groza, Ceaușescu, Calboreanu, Vraca, madam Bulandra, Benedict Dabija, Mihai Popescu, Botta, Sică Alexandrescu, Birlic, Beligan, C. Tănase, Mircea Crișan, Maria Tănase, Cristea Avram, Doru Năstase, dar și afirmații teribiliste :”...Secolul nostru a fost dominat de doi escroci - Picasso și Ionesco ” (p.37) ; informații inexacte („ Ana Pauker era fiica rabinului din Botoșani” p.113) ; catalogări riscante - Mihăilescu-Brăila, „cel mai mare actor pe care l-am văzut vreodată (p.156
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
presupune că e incorect și cînd te instalează! Și nu cu mult timp În urmă, un director din Ardeal, care e contestat la fiecare final de stagiune, clama :”N-o să plec cînd vor ei, o să plec cînd vreau eu!”. Dar afirmația este puerilă, fiindcă omul ...nu va dori niciodată să plece!... Despre unii actori, aud des, observația „parcă nu știe românește!”. Pentru ei ar fi, desigur, o consolare, speculația lui Andrei Pleșu „ nimeni nu știe cu adevărat românește. Trebuie să-ți
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
-l omagiați, nu-l mai jucați, fraților! Un patron de post tv afirma, peremptoriu, ca orice teleast : „Cine nu apare pe micul ecran, NU există!”. Nu e sigur : Florin Piersic, Cristina Stamate, Rodica Popescu-Bitănescu, chiar celebrul Florin Călinescu, aș risca afirmația că nu mai există de cînd APAR la televizor... Știm cu toții cît de importantă este tăcerea În teatru. Ea a fost studiată, alături de pauză, de mulți teoreticieni/practicieni. De curînd Însă, găsesc În jurnalul lui Grigurcu - risipit de ani de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
cărțile antemer gătorilor eseistei. Pentru ceea ce eu am numit, cîndva, Caragialia, Ioana Pârvulescu propune sintagma (motivată) Țara Miticilor. Repet, temele sunt cunoscute caragia leologilor : dar sunt readuse În discuție cu o anumită pros pețime a viziunii , cuceritoare. Aduc, În sprijinul afirmației, citate concludente :”Un Dumitru În Țara Miticilor ar face figură de Gulliver” (p.7); „Copilul e numit Domnul..., dar imediat ce crește, numele lui se micșorează pînă la diminutiv”(p.8); „Lache și Mache, un fel de Adam și Eva ai
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
nedisimulată la cei doi amărâți care, într-un mod absolut rudimentar și lamentabil, încercau și ei să descopere cum ar putea încropi de-o manșă. Au ajuns în cinci trefle. Am pus cu o delicatețe otrăvită cartonașul care simbolizează "contra". Afirmația indubitabilă venită din partea mea că nu vor face în veci contractul licitat. Abia în clipa aceea am observat ochii rotunzi de uimire pe care Doru îi ridicase către mine. A oftat scurt și a pasat. Moldoveanul parcă se scufundase într-
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cu aplomb. "Sunt cel mai deștept gândac din lume!" Aș putea spune că clipit de câteva ori cu mulțimea aia de oceli și a scos ceva de genul unui "hâc". ( Sigur că n-a clipit, domnilor entomologi, dar fac această afirmație pentru a descrie cât mai sugestiv atitudinea lui, iar de acum înainte vă rog să nu mai luați ad litteram expresiile mele!) Și-a prins cu lăbuțele din față capul, părând că vrea să și-l smulgă de la locul lui
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
tocmai variate, ci de o simplitate de genul: "Bravo, Șefu'! Mișto, Șefu'! Ești super-OK, Șefu'!" și cam atât. Însă Dorinel s-a întrecut pe sine și a exclamat: "Să trăiască Șefu', care e el Șefu', da!". M-a emoționat această afirmație de o mare profunzime ontologică. Sigur, nu chiar până la lacrimi. După acest moment de vie adeziune, am început să-i instruiesc, cu tact și răbdare, prin pilde cât mai simple și o grămadă de mijloace pedagogice. Am rămas mai mult
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
fată asta pentru pretențioșii pe care-i și aud că exclamă: "Aaa! Alix aia, dom'ne?" -, soția lui Nicolae al II-lea, cel ce avea să fie ultimul țar al Rusiei. Bun. Acum cred că și ultimul pedant e lămurit! Afirmația "Franța este o țară superbă, păcat că e locuită de francezi!" se găsește consemnată negru pe alb într-una dintre scrisorile trimise de țarină pe când se afla la vilegiatură tocmai în sudul țării pe care o admira, dar pe care
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
nici măcar culoare, au simțit că-și pierd mințile și au strigat la unison: Șefu', da' ăsta nu-i joc, ăsta-i chinuială pă față! E un joc pentru cineva extraordinar dă dăștept". Dorinel adăugase cu satisfacție evidentă, asumându-și o afirmație pe care ceilalți nu îndrăzneau să o rostească: " Din fericire, noi suntem proști bâtă! Așa că n-o să-l jucăm niciodată". Am încercat să-i încurajez, dar, deși făceau eforturi, tot nu pricepeau nimic. În cele din urmă, m-am resemnat
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]