1,931 matches
-
intuim primul termen al presupusei comparații chiar în absența lui, ceea ce demonstrează că, în înțelegerea metaforei, ne putem face abstracție de suportul contextului. Metafora este o figură de stil esențială, întrucât ea stă la baza altor figuri, cum sunt personificarea, alegoria, metonimia, sinecdoca, epitetul.
Metaforă () [Corola-website/Science/308759_a_310088]
-
legată, ca și Afrodita de cultul plantelor. Într-un cântec meșteșugit pe baza antifonică, după modelul cântecului popular, se deplânge moartea demonului în accente care amintesc de ""threnosul"" (cântec de jale) homeric. Prin vădita preferință față de divinitățile venite din Orient, alegorii ale frumuseții, grației și fecundității, Sappho depășește lumea zeilor lui Homer. Influența Asiei, cu care Lesbosul întreținea legături intense, se făcuse, de altfel, simțită de mult în creația litereară a insulei Lesbos și încă din secolul VII Î.Hr. . Un
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
simțită de mult în creația litereară a insulei Lesbos și încă din secolul VII Î.Hr. . Un papirus a dezvăluit totuși, că poeta ar fi cântat, uneori, și teme comune cu cele a lui Alceu, cum ar fi, de pildă alegoria corăbii surprinse de furtună în largul mării. Sappho restrânge tematica odei la cercul propriilor ei vicsitudini, dovedin, odată în plus că și în domeniul poeziei publice domină interesul ei personal. A încercat să scrie și poezie epico-narativă. Principala ei compoziție
Sappho () [Corola-website/Science/308762_a_310091]
-
și doctrinale. Predomină cele satirice și amoroase, în limitele stabilite de poezia „"cancioneril"” (gen de poezie cultă ce se cultiva în secolul XV, în special în metru minor) și cu influențe provensale, pe un ton de galanterie erotică mascată de alegorii subtile. Din toate creațiile se remarcă „"Coplas por la muerte de su padre"” („"Cuplete pentru moartea tatălui său"”), grație îmbinării reușite de tradiție și originalitate. În ea Jorge Manrique face elogiul tatălui său defunct, arătându-l eroic, virtuos și senin
Jorge Manrique () [Corola-website/Science/307995_a_309324]
-
problemele principale ale existenței. Limbajul, influențat de Valle-Inclán, este tot poetic. Lorca a fost de asemenea influențat de drama modernistă (folosirea versului), de teatrul lui Lope de Vega (folosirea calculată a cântecelor populare), de cel al lui Calderón (sfâșierea tragică, alegoria) și de tradiția spectacolelor de păpuși. Creația dramatică a lui Lorca poate fi grupată în patru categorii : farse, comedii „"nereprezentabile"” (conform autorului), tragedii și drame. Dintre farsele scrise între 1921 și 1928 se remarcă „"La zapatera prodigiosa"”, în care atmosfera
Federico García Lorca () [Corola-website/Science/308137_a_309466]
-
a lui Arthur ci și a regelui. În această epocă a fost foarte populară «după numărul manuscriselor rămase» opera lui Guillaume de Lorris, Romanul Trandafirului sau Roman de la Rose, având ca temă dragostea cavalerească. Prezentat ca un vis, este o alegorie despre un om, care este introdus de Oiseuse într-o grădină, unde întâlnește niște figuri ca Deduit, Richesse și Largesse.La influența Zeului Dragostei acest om se îndrăgostește de un trandafir și de aici viața lui are doar un singur
Trubadur () [Corola-website/Science/307555_a_308884]
-
confuzii, fapt care a determinat apariția în anul 1892, a curentului secesionist intitulat „Secesiunea müncheneză”. Pictorii münchenezi doreau ruperea cu trecutul și militau pentru o artă înnoitoare. Astfel, ei s-au depărtat de realitate și au trecut la fel de fel de alegorii, reverii sau fantezii idealizante, care s-au dovedit în final a fi un semn al decăderii, nefast pentru artă. „Secesiunea müncheneză” a avut o mulțime de adepți, ea răspândindu-se la Viena sub numele de „Secesiunea vieneză”, la Berlin sub
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
și perioada müncheneză a studiilor sale. Au fost înșiruite pe pereții expoziției și compozițiile cu tematică socială "O afacere bună, Recrutul, Emigrantul, Ignoranța" și "Doi vagabonzi". Un loc de frunte în galeria expoziției l-au avut și o serie de alegorii müncheneze, care au rămas a fi totuși convenționale: un portret de fată romanticizată intitulat " Melancolie" și chipul unei fete neprihănite încadrat de flori numit "Între crini". Tuturor acestor lucrări făcute în spiritul capitalei Bavariei li s-au alăturat tablouri de
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
München au fost autoportretele. În acea perioadă, sub influența neoclasicismului și al secesionismului, portretele pe care le făcea erau tributare unui aer visător, romantic cu caractere convenționale. Pictorul proceda cu totul altfel la autoreprezentările executate pe atunci, chiar și în alegoria cu autoportret intitulată " Un cap visător încununat cu lauri". Cunoscându-se pe sine, Băncilă nu s-a rezumat la un autoportret care să emane doar impresii de suprafață, ci abordând lecțiile pe care marii maeștri le-au dat portretisticii, a
Octav Băncilă () [Corola-website/Science/307612_a_308941]
-
doamna du Barry, execută ciclul de tablouri de mari dimensiuni ""Les Progrès de l'amour dans le coeur d'une jeune fille"" pentru reședința de la Louvenciennes. Ciclul constă din 14 tablouri, împărțit în trei grupe: șase scene de dragoste, patru alegorii ale iubirii și patru picturi decorative. Tablourile nu au fost însă acceptate de rege, pentru că nu se acordau cu stilul arhitectural neoclasic al pavilionului. Fragonard le-a transportat mai târziu la Grasse și le-a instalat în salonul reședinței unui
Jean-Honoré Fragonard () [Corola-website/Science/306602_a_307931]
-
patriei și independența țării a ostașilor Regimentului 2 Roșiori, care au purtat sângeroasa bătălie de la Prunaru (pentru apărarea drumului către București) de la sfârșitul lui noiembrie 1916, unde din 5.000 ostași au rămas în viață doar 134. Statuia reprezintă o alegorie turnată în bronz și formată din două grupuri simbolizând Victoria și Sacrificiul. Victoria este înfățișată de un cavalerist călare avântat în plină șarjă, cu cască pe cap, având în mână o suliță și în spate o carabină, însoțit de o
Statuia Cavaleristului în atac din Iași () [Corola-website/Science/307918_a_309247]
-
suprem al Bisericii creștine. Reprezentarea Sfântului Nicodim alături de Sfântul Grigorie Decapolitul atestă voința de a-l avea drept pildă pe Nicodim, ctitorul mănăstirilor Vodița și Tismana, organizatorul vieții monahicești în Țara Românească. Leit-motivul funerar reapare in pronaos prin scenele obișnuite: alegoria licornei și a profetului Iona vomitat de balenă, iar Judecata din urmă, pictată în pridvorul, construit mai târziu după corpul principal al bisericii, dă ansamblului de pictură de la Arnota finalitatea sa firească. Pentru a defini stilul picturii de la Amota, nu
Mănăstirea Arnota () [Corola-website/Science/308463_a_309792]
-
animalele folositoare omului. Străbatând ziua cerul, Mithra vede și aude totul din cer sau de pe pamânt întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat cu care alungă demonii (alegorie pentru nori) ce năvălesc spre el. În Iranul arhaic, Mithra era o divinitate de prim rang. Îi erau consacrate ca simbol și emblemă crizantemele, trandafirii și era zeul suprem al oștirilor. La inițiere novicele era adus în mod ritual legat
Mithra () [Corola-website/Science/302118_a_303447]
-
o coasă cu care retează viața oamenilor. În engleză această creatură poartă numele de "death reaper" adică "spintecătorul morții". În epoca medievală, în timpul ciumei negre s-a dezvoltat reprezentarea morții ca un schelet sau mai multe schelete, ce dansează. Această alegorie se numește în artă "dans macabru". O altă personificare a morții este psihopompul (din greacă, "psuchopompos", însemnând "ghidul sufletelor"). Acesta este termenul general pentru îngerul, demonul sau spiritul ce conduce sufletul omului pe tărâmul morților, idee ce apare în multe
Moarte (mitologie) () [Corola-website/Science/302138_a_303467]
-
își definește Tudor Popescu însuși formula dramatică nouă -, o pastilă dramatică surprinde momentul de vârf al unei situații limită, relatată, de regulă, în cheie comică, dar nu întotdeauna.» Probabil tocmai ezitarea între comic și «altceva», suspendarea ridicolului pe pantele unei alegorii amare, fără ca prin asta limbajul să piardă din actualitate și tărie, fac din aceste momente pe model caragialian veritabile exerciții de caracteriologie rapidă, punând în valoare calitățile moralistului Tudor Popescu, autor ce știe să iasă mereu din criza unei formule
Tudor Popescu () [Corola-website/Science/302576_a_303905]
-
munca agricolă și industria“. În 1940, Ion Antonescu, care preluase puterea în România, i-a cerut pictorului Costin Petrescu să-l elimine din frescă pe fostul rege Carol al II-lea, devenit indezirabil. În locul fostului rege, Costin Petrescu a pictat alegoria țărăncilor reprezentând provinciile României Mari reunite: Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina. Deoarece în pictură apăreau și personaje anonime, simbolice, țărani, copii etc., autoritățile comuniste au ignorat faptul că două din țărăncile alegorice, reprezentând Basarabia și Bucovina, nu mai făceau
Ateneul Român () [Corola-website/Science/302719_a_304048]
-
a stabilit timp de 3 ani executând picturi pe tavanul rezidentei episcopale. Pictură lui de pe importantă casă a scării este cea mai mare frescă pe tavan din lume (677 mp) și a fost terminată împreună cu fiii săi Giandomenico și Lorenzo. Alegoriile lui despre planete și continente îl înfățișează pe Apollo, îmbarcându-se pe cursa lui zilnică; zeițele din jurul lui simbolizează planetele; figurile alegorice de pe coronament reprezintă cele 4 continente, incluzând și America. În 1753 s-a întors în Veneția, unde a
Giovanni Battista Tiepolo () [Corola-website/Science/302757_a_304086]
-
scrisă vreodată” de către School Library Association. Pentru a ajuta profesorii și elevii să beneficieze la maxim de valorile cuprinse în carte, au fost publicate o serie de ghiduri și studii. "Hobbitul" aduce în atenția tinerilor cititori concepte literare de genul alegoriei, opera fiind considerată o reflectare alegorică a vieții și experiențelor autorului, în ciuda faptului că autorul însuși a respins ideea citirii cărții sale ca o alegorie. Acest diferend îi poate ajuta pe cititori să ia contact cu interpretarea „cititorului” și a
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
serie de ghiduri și studii. "Hobbitul" aduce în atenția tinerilor cititori concepte literare de genul alegoriei, opera fiind considerată o reflectare alegorică a vieții și experiențelor autorului, în ciuda faptului că autorul însuși a respins ideea citirii cărții sale ca o alegorie. Acest diferend îi poate ajuta pe cititori să ia contact cu interpretarea „cititorului” și a „scriitorului”, cu doctrina Noii Critici și cu mijloacele critice ale analizei freudiene, cum ar fi sublimarea, aceste unelte fiindu-le de folos în abordarea operelor
Hobbitul () [Corola-website/Science/302732_a_304061]
-
vastă călătorie cărturărească, ea urmărind „Ridicarea la izvoare, permanența mitului, integrarea omului în univers, corespondența directă dintre om și lume” („Spiritul munților”). Dramaturgia lui Dan Botta, „Comedia fantasmelor”, „Alkertis”, „Deliana”, „Soarele și luna”, „Sărmanul Dionis”, este greu de transpus scenic. Alegorii, parabole, elanuri lirice și epică totodată, în care se găsesc personaje și atmosferă de folclor românesc împletit cu mitologia - toate acestea, cum pot prinde chip cărunt în realitatea imediată?<br> Fără a fi dat o operă perfectă, de austeră maturitate
Dan Botta () [Corola-website/Science/302784_a_304113]
-
Galaxie care încearcă, folosind forța militară sau prin diverse subterfugii, să distrugă Federația. La rândul său, Federația încearcă prin intermediul Flotei Stelare și a inovațiilor științifice să-și protejeze membrii de amenințările extraterestre. Conflictele și temele politice din sunt de fapt alegorii pentru realitățile culturale contemporane. Seria originală se ocupă de problemele anilor '60 iar seriile mai recente reflectă subiecte mai moderne. Problemele descrise în diverse seriale includ războiul și pacea, autoritarismul, imperialismul, lupta de clasă, rasismul, drepturile omului, discriminarea sexuală și
Star Trek () [Corola-website/Science/303228_a_304557]
-
surori. La fel ca în serialul original "Star Trek", dorim să insuflăm tespectatorilor aceeași afecțiune pentru eroii noștri.” Mark Bourne, de la revista "The DVD Journal", a descris primul sezon astfel: „Un episod tipic se baza pe un fir narativ triplu, alegorii stângace, dialoguri rigide și bombastice, ori caracterizări prea lungi pentru a părea relaxate și naturale.” Alte aspecte criticate au fost efectele speciale proaste și faptul că situațiile dramatice erau de multe ori rezolvate prin mecanismul de tip "deus ex machina
Star Trek: Generația următoare () [Corola-website/Science/303232_a_304561]
-
tradiții ascetice grecești. Aceasta presupune "retragerea" individului în sine, îndreptarea atenției spre mintea necorporală. Sfântul Ioan Sinaitul descrie practica isihastă ca pe un exil pe înălțimi în vederea rugăciunii și supravegherii "viei" (aluzie la parabola evanghelică) pe care o pândesc hoții. Alegoria se referă la asceza mentală, la respingerea prin rugăciune a gândurilor ispititoare ("hoții") care îl pândesc. Scopul isihastului este cunoașterea față către față a lui Dumnezeu. În singurătate, el repetă rugăciunea lui Iisus "cu inima", adică în mod real, ca
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
nu conduc pentru binele propriu ci pentru binele societății. Modelul social care stă în spatele fiecărei societăți istorice este ierarhia, iar clasele sociale au o permeabilitate marginală, însă el dorește un oraș fără sclavi și fără discriminări între bărbați și femei. Alegoria peșterii este o încercare de a justifica locul filosofului în societate, și anume acela de rege. Platon își imaginează un grup de oameni care locuiesc într-o peșteră, înlănțuiți pe un perete în subteran, astfel încât să nu vadă lumina zilei
Republica (Platon) () [Corola-website/Science/303364_a_304693]
-
peșterii să vadă ceea ce ei consideră că ar fi realitatea. Alegoric, Platon afirmă că omul eliberat din aceste lanțuri este filosoful, iar filosoful este singura persoană capabilă să deslușească Forma Binelui și deci bunătatea absolută și adevărul. La sfârșitul acestei alegorii, Platon afirmă că este datoria filosofului de a reintra în peșteră. Aceia care au văzut lumea ideală, reprezentată de Soarele dinafara peșterii, care luminează lumea dinafara ei, au datoria să educe oamenii din lumea materială, sau să răspândească lumina acelora
Republica (Platon) () [Corola-website/Science/303364_a_304693]