11,066 matches
-
scriu poemul/ cu instrumente de măsură/ un compas o linie cu care se face/ cuadratura cercului/ cînd se poate firește/ am căutat acele cuvinte/ vechi de la facerea lumii din/ viitor” - Butelia lui Klein), autorul se repliază. Nu întîrzie a se apleca asupra organismului poeticesc aidoma unui medic care-și pune urechea pe un torace pentru a-i asculta respirația. Microrealul pentru care vădește predilecție îi comunică tresăririle sale tainice. E abordată astfel o fenomenologie a relațiilor fulgurante ce se stabilesc între
O poezie a contrariilor by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4407_a_5732]
-
oamenilor obișnuiți și al umbrelor, un loc în care aparent nu se întâmplă nimic, un fel de anticameră a morții. În acest loc uitat de lume își spune Julián Ríos poveștile de dragoste, război și răzbunare. (Prezentarea editurii) -Delia! strigă aplecat spre golul întunecat al scării. Rămase nemișcat câteva secunde, încremenit de uimire și spaimă. Își strigă din nou sora: „Delia”. Nu primi răspuns, în afara ecoului propriei voci răsfrânte de pereții holului. Se agăță de balustradă, cu capul înclinat spre golul
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
ușă respirația regulată. Ajunse la scară mergând cu grijă, să n-o trezească. Urcă pe pipăite cele opt trepte dinspre mansardă și se opri la primul palier, cu respirația agitată, lângă o ușă mică, nevopsită. O împinse și intră pieziș, aplecându-și capul și încercând să se orienteze în întuneric. Se lovi de un scaun plin de haine, gata să-l dărâme, și de îndată își dădu seama că se afla în mijlocul micii încăperi, cu tavan jos și înclinat. La doi
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
și orbitor, o cădere vertiginoasă. Apoi auzi strigătul și, aproape în același timp, un zgomot sec și îndepărtat, izbitura corpului pe dalele din hol. Surpriza îl țintui pe loc. Câteva secunde după aceea, se apropie gâfâind de balustradă. - Delia! strigă aplecat spre golul întunecat al scării. Traducere din spaniolă de Liliana Pleșa Iacob (În curs de apariție la Editura Vellant)
JULIÁN RÍOS - Cortegiul umbrelor () [Corola-journal/Journalistic/4411_a_5736]
-
și m-a privit drept în ochi. Era prima dată când privirea ei a rămas atât de mult ațintită asupră-mi și prima oară când observam cât de limpezi erau ochii săi cenușii, de un albastru spălăcit. Gri-albăstrui. S-a aplecat și m-a sărutat pe obraz sau, mai degrabă, i-am simțit pe furiș buzele. Și mă fixa în continuare cu acea privire limpede și absentă. A stins lumina și, înainte de a închide ușa, mi-a spus: - Încearcă să nu
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
Saint-Vincent-de-Paul, din strada Caulaincourt, și la școala comunală din strada Antoinette. Îmi era rușine să-i spun că nu m-au primit la liceul Jules-Ferry, dar am tras adânc aer în piept și i-am făcut această mărturisire. S-a aplecat spre mine și mi-a spus cu o voce blândă, de parcă ar fi vrut să mă consoleze: „Cu atât mai rău pentru liceul Jules-Ferry...”. Și asta m-a surprins în asemenea măsură încât mi-a venit brusc să izbucnesc în
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
să răspund. Dintotdeauna visasem să fiu studentă pentru că acest cuvânt mi se părea elegant. Dar visul ăsta îmi devenise inaccesibil în ziua când nu mă primiseră la liceul Jules-Ferry. Era oare siguranța pe care mi-o dădea șampania? M-am aplecat către ea și, poate pentru a o convinge, mi-am apropiat obrazul de al ei: - Da, sunt studentă. Fiind prima dată acolo, n-am remarcat să mai fie și alți clienți în jurul nostru. Nimic în comun cu Le Condé. Dacă
PATRICK MODIANO - În cafeneaua tinereții pierdute () [Corola-journal/Journalistic/4425_a_5750]
-
vocea aia ca de statuie, încet de tot și profund, că aș face mai bine să reflectez la ce am spus despre Domnul. Mi-a zis să mă duc la el în birou și să reflectez, spuse Ozzie, apoi se aplecă înspre Itzie. Itz, am tot reflectat o oră întreagă și acuma sînt convins că Dumnezeu putea să facă asta. Ozzie avusese de gînd să-i mărturisească mamei cea mai recentă dintre infracțiunile sale, imediat ce ea se întorcea acasă de la muncă
La revedere, Columbus by Philip Roth () [Corola-journal/Journalistic/4614_a_5939]
-
ci mai degrabă o intensifică. De aceea, experiențe biografice precum sinuciderea tatălui, problemele cu alcoolul, nașterea primului copil devin câmpuri de semnificație extrem de personale, unde își fac, însă, loc literaturi întregi. E și motivul pentru care Radu Vancu se poate apleca de mai multe ori, din unghiuri diferite, asupra aceleiași obsesii. Ultimul său volum, Frânghia înflorită, resuscitează episodul traumatizant al morții tatălui, nu fără o oarecare doză de remușcare, transpusă într-un poem: „M-am trezit scriind ca după dictare, de
Cel mai iubit dintre morți by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4546_a_5871]
-
cu preotul...// îi iau mâna stângă și o închin/ încercând să-i reamintesc gestul/ ea descrie doar un cerc uriaș în care/ ne cuprinde pe toți privind/ cu atenție undeva drept în sus// la sfârșit împing căruciorul înspre pronaos/ ea apleacă ușor capul/ apropie fața de icoană/ și spune timid:/ bună seara!” (p. 63). Metisajul acesta dă rezultate, cum se vede, extraordinare. În centrul acestei cărți cu titlu straniu pentru că spontan (așa se recomandă, abia revenită la viață, mama convalescentă), se
Pe vremea când nu mă gândeam la moarte by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4564_a_5889]
-
Sorin Lavric Ioana Diaconescu, Scriitori în arhivele CNSAS. Intelectuali urmăriți informativ, arestați, condamnați, uciși în detenție 1946-1989, București, Fundația Academia Civică, 2012, 424 pag. Asta aplecat peste un dosar din arhiva CNSAS e un chin. Dispoziția pe care o încerci nu are prea multe în comun cu satisfacția estetică. Sub unghi intelectual sfîrșești prin a căpăta un gust de dezolare contemplativă. De vină nu e doar
Mănușa întoarsă pe dos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4566_a_5891]
-
Helene alerga, crengile se rupeau, o loveau peste față, ea se apăra cu brațele, sub pașii ei lemnul putred se rupea, ea aluneca, iată o ciupercă, poate era doar o ciupercă amară, n-a vrut să se oprească, să se aplece, în nici un caz să mai zăbovească pe acolo, ci să pornească mai departe, să scape de putoare. Dacă ocoleau trenul pe partea nord-vestică, atunci ar fi fost mai bine, căci vântul dinspre lac ducea putoarea către sud-est. Helene auzi din
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
din animale. Poate că astăzi, duminică, vânau în pădure vaci sau porci de lapte. Helene simțea că îi era foame, se gândi la niște găluști umplute cu turta vacii. Boabele de jir îi săreau de sub tălpi. Nu, să nu se aplece, chiar dacă erau așa de drăguțe, cu căciulițele lor aspre, cu miezul întreit și neted, iar dacă le prăjeai, aveau gust de nucă; voia să i le arate cândva lui Peter, dar nu acum. Reușiseră, se pare, să ocolească trenul pe la
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
străjuitorii otrăvitori. Și iat-o, cu pălăria curbată, închisă la culoare și lucioasă! Se pare că melcii gustaseră deja din ea, două mici canale indicau rozătorii de dinainte. Helene a îngenuncheat, genunchii i s-au afundat în mușchi, s-a aplecat deasupra pălăriei și a mirosit o. Frunzele moarte, ciuperca, toate miroseau a pădure, a mâncare de toamnă. Helene își așeză capul pe mușchi, privi ciuperca de jos în sus, lamelele erau încă albe, intacte, o ciupercă formidabilă. Mamă! se auzi
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
mai proaspătă, piciorul ei alb aproape că era mai lat decât pălăria ei maro. Mamă! Peter se căznea să nu plângă, ea îi zărea printre crengi piciorușele de băiețel, care travesară luminișul și se opriră lângă coșul ei, el se aplecă și se ridică iar. Își făcu mâinile pâlnie și strigă: Mamă! Ecou nu era, sus, în coroanele copacilor, sufla vântul, biciuia crengile înalte, voia să atingă neapărat pământul. Băiatul striga în toate direcțiile: Mamă! Nu era mai simplu să taci
Femeia din amiază by Julia Franck () [Corola-journal/Journalistic/5774_a_7099]
-
posesorului sigiliului nostru, Filippo Taglioni, apoi în 1848, Marius Petipa, sub titlul Satanella și în fine, în 1850, la Londra și în 1852 la Berlin, Paolo Taglioni, cu Satanella oder Metamorphosen. Un singur coregraf al secolului XX s-a mai aplecat asupra acestui subiect, Roland Petit, care l-a montat în 1989; asupra montării sale, pe care am putut-o vedea, vom reveni mai jos. În prima variantă a lui Paolo Taglioni, de la Londra, din 1850, intitulată Metamorfozele diavolului, spectacolul, într-
Sigiliul lui Paolo Taglioni - O piesă prețioasă păstrată la București by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/5773_a_7098]
-
bucată, pune suflet ca să obțină ceea ce vrea. Dar Tommy... de cînd m-am întors, acum trei zile, nici că face altceva, stă în pat și meditează. - Hai, Molly, nu-ți mai face atîtea griji. O să-și revină el. Stăteau amîndouă aplecate peste pervazul ferestrei, privindul pe domnul Gates și pe fiul lui. Tatăl era un bărbat scund, vînjos și zdravăn, iar fiul era un băiat înalt, voinic și arătos. Cele două femei se uitau la băiat, care se întorcea cu un
Doris Lessing - Carnetul auriu () [Corola-journal/Journalistic/5788_a_7113]
-
Însă pe deplin conștientă și deloc încîntată să admită că zîmbetul de fetiță era menit să domolească reproșurile lui Molly.) - O să cumpăr și pentru Richard, zise Molly și ieși în fugă din cameră, luîndu-și poșeta de pe un scaun. Anna rămase aplecată peste pervaz, într-un locșor încălzit de soare, privind-o pe Molly, care era deja angajată într-o discuție înflăcărată cu vînzătorul de căpșuni. Molly rîdea și gesticula, iar bărbatul scutura din cap în semn de dezacord, în timp ce umplea cîntarul
Doris Lessing - Carnetul auriu () [Corola-journal/Journalistic/5788_a_7113]
-
spuse el în cele din urmă, cu glas stins. - Cu atît mai rău pentru tine, răspunse Molly, plecînd de la fereastră și rîzînd către Anna întrun fel care lăsa să se înțeleagă că refuza să se simtă vinovată. Însă Anna se aplecă din nou la geam, își confirmă părerea despre ce se întîmplase aruncînd o privire la umerii încordați și ostili ai bărbatului și spuse cu o voce joasă: - L-ai jignit. - Ei, asta-i bună! zise Molly, ridicînd din umeri. Uite
Doris Lessing - Carnetul auriu () [Corola-journal/Journalistic/5788_a_7113]
-
bine apatia hermeneutică a monografilor lui Sebastian. Căci, spre deosebire de cronicarii literari, monografii săi - oricît de satisfăcuți și de înduioșați ar fi fost de consacrata imagine edulcorată, în care a fost fixat Sebastian - aveau și răgazul, și obligația de a se apleca mai îndeaproape asupra relației dintre prozator și poetul austriac (chiar dacă acesta din urmă nu este niciodată menționat în paginile de jurnal referitoare la Accidentul). Dacă ar fi făcut acest lucru, placizii monografi ai scriitorului și-ar fi dat lesne seama
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
definire a eroului literar ca persoană „închipuit reală”, cu observația că sintagma este oximoronică doar în ordinea pur formală a termenilor. Un al doilea motiv care face din Poetul Vlahuță o schiță spre care cercetătorul literar se cuvine să se aplece cu antenele în vibrație îl reprezintă revelația că - împotriva a ceea ce credea un N. Davidescu (dar nu numai) privitor la lipsa de organ a lui Caragiale pentru natură - el este, adesea, un peisagist remarcabil. Oarecari argumente în acest sens a
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
îi răspunde imnul: Trăiască regele! O clipă, tăcere. Toată lumea ascultă pătrunsă până-n fundul rărunchilor; toți caii stau drepți, nemișcați, cu nările umflate, cu ochii țintă pe poarta pe care trebuie să intre; toate piepturile se umflă. La semnalul trompetelor, oastea apleacă armele ca pentru rugăciune. Regele își descopere capul [...] - toată lumea se descopere. Regele își face cruce - toată lumea face-asemenea. Nici un zgomot, nici o mișcare, toate inimile au încetat de-a mai bate”. Similitudini ale textului caragialian cu întâmplarea istorică de peste un sfert de
Caragiale cenzurat. O ipoteză by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/5854_a_7179]
-
de liceu în vacanță, hotărît să încerce și el literatura; nu poate povesti decît ceea ce a trăit. Lipsa imaginației la Hogaș pare totală, contrazicînd astfel condiția primordială a ficționarului, a autorului de proză literară. Spre deosebire de majoritatea memorialiștilor romantici, Hogaș se apleacă exclusiv asupra propriei sale persoane: el este singurul om de pe lume pe care îl găsește interesant! Iată deci un prozator care nu numai că refuză din capul locului ficțiunea, dar PARE? și bolnav de narcisism. Memorialistul de factură specială se
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
și Florica, aceea pe care o pricepem ca pe un paradis cu podgorii și bunici, e, de fapt, un peisaj gol, printre ale cărui întunecate linii se prefiră ceea ce nu mai e și, cine știe, nici n-a fost: „Te-apleci mirat, străine, pe-amurg ca pe o ramă/ Ce-ar străluci din umbra muzeului pustiu,/ Și crezi, pornind aiurea rănit de-un dor târziu,/ Că ai văzut Florica.../ Dar n’ai zărit, ia seamă,// Pe-albastra depărtare a luncii de
Acasă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5857_a_7182]
-
a respins această propunere duminică, prin intermediul ministrului său de Finanțe Evanghelos Venizelos. Oricine impune unui popor o dilemă între a-l ajuta financiar și demnitatea națională ignoră învățăminte istorice fundamentale", a declarat Venizelos duminică, într-un comunicat, cu puțin înainte de apleca spre Bruxelles, unde va participa la summitul european de luni. După mai bine de două săptămâni de negocieri intermitente și tensionate la Atena, Guvernul grec pare să fie pe punctul de a fi găsit un acord cu creditorii săi privați
Wolfgang Schaeuble: Grecia este în pericol dacă nu aplică reformele anunţate () [Corola-journal/Journalistic/58782_a_60107]