4,072 matches
-
să tragă în tot felul de chestii. Un intelectual viril. Nu se știa ce se putea întâmpla. Se întoarse spre pachetul pe care-l adusese acasă de la laborator. Pe el scria TrackTech Industries, Chiba City, Japonia. Înăuntru erau niște tuburi argintii lucioase de 13 centimetri lungime, puțin mai subțiri decât niște paie de suc. Le scoase afară și se uită la ele. Acele minuni ale miniaturizării aveau încastrate în ele tehnologie GPS, precum și senzori pentru temperatură, puls, respirație și tensiune arterială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
din cap, cu tristețe. — Îmi pare rău, Jack. Sincer. Capitolul 94 Luminile din tavan se aprinseră în camera de autopsie, banc după banc. Era o deschidere dramatică, își spuse Gorevici. Omul în halat de laborator avea un aspect distins: păr argintiu, ochelari cu rame subțiri. Era specialistul în anatomia primatelor, Jorg Erickson, celebru în toată lumea. — Dr. Erickson, ce facem astăzi? spuse Gorevici, folosind o cameră video manuală. — Examinăm un specimen faimos în întreaga lume, presupusul urangutan vorbitor din Indonezia. Se spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
terminat ... Una peste alta, lucrurile se rezolvară mult mai bine decât se așteptase vreunul dintre ei. Familia era ocupată, dar toată lumea se descurca. Existau numai două motive de îngrijorare. Henry observă că lui Dave îi apăruseră câteva fire de păr argintii, în jurul botului. Asta însemna că era posibil ca Dave, la fel ca majoritatea celorlalte animale transgenice, să moară mai repede decât era normal. Iar într-o zi de toamnă, în timp ce Dave mergea cu Henry la târgul local, ținându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Fie ca pământul să se deschidă și să mă Înghită!“ Iar pământul s-a deschis și ea a fugit În regatul de sub pământ. Privind pe fereastra bucătăriei cu lingura În mână, Asya a oftat văzând mașina Alfa Romeo de un argintiu metalizat plecând. — Vezi? s-a Întors ea spre Sultan al Cincilea. Mătușa Zeliha nu voia să merg cu ele la aeroport. Iar e rea cu mine. Ce prostie din partea ei să-și dezvăluie latura vulnerabilă seara trecută când merseseră la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Gülsüm nu, și de ce una dintre mătuși purta văl pe cap, iar celelalte trei surori ale ei nu, era pur și simplu peste puterea ei de Înțelegere. Chiar În spatele Toyotei venea mătușa Zeliha În mașina ei Alfa Romeo de un argintiu metalizat, Împreună cu surorile ei care se Înghesuiseră Înăuntru și Sultan al Cincilea Încovrigat Într-un coș pe care mătușa Cevriye Îl ținea pe genunchi, neobișnuit de liniștit astăzi, de parcă moartea oamenilor ar fi avut un efect calmant asupra ferocității sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Pe când Întrebarea plutea Încă În aer, au dat colțul și au ajuns În sfârșit la locuința femiliei Kazanci. Mătușa Zeliha Îi aștepta În fața casei. A schimbat câteva cuvinte cu șoferul și i-a dat un bacșiș. Volkswagen-ul, Alfa Romeo-ul argintiu metalizat și Toyota Corolla erau aliniate În fața casei. Se părea că toată lumea ajunsese Înaintea lor. Casa era plină de oaspeți care așteptau cu toții ca sicriul să fie dat jos din mașină. Întrând În casă, Asya și Armanoush s-au trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
se transmită și înțelegerea să existe... așa ar fi frumos, așa ar corespunde mai bine toate atuurile verii din întregul univers, nu?... adică dacă verdeața înnoirii corespunde cu seninul azuriu, dacă nuanțele însorite ale mării corespund cu panglicile orizontului, dacă argintiul apelor corespunde cu visele și soarele corespunde cu lumina, atunci poate și eu corespund cu tine și noi corespundem cu universul sau corespondența noastră corespunde absolut fără îndoială cu vara... ce părere ai de asta? oare corespundem noi așa chiar
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
mie bine! La anul și la mulți ani cu mulți solzi și cu bibani, la mare la soare mai sus pe cărare! Leuștean înaripat, zurbagiu și căpiat! Așa apare mereu țelul: este lucios ca oțelul! Și tot mai mereu valabil, argintiu inexplicabil! Dar ce leușteanul meu parolești tu teleleu? Decît să fii monoton mai bine să porți blazon... Decît să fii anost, nene, mai bine să-ți crească pene!... Decît să dai chibritu-n patru mai bine tencuiești palatu’!... Decît să îngheți
ANOTIMPUL ILUZIILOR by CRISTI ROMEO () [Corola-publishinghouse/Imaginative/270_a_504]
-
afla clădirea care adăpostea stația de poliție, iar acest fapt îi aminti din nou de genele imposibile ale lui Porfiri și de ochii acestuia de culoarea gheții. Cum însă nu mai era sigură dacă aceștia băteau înspre negru sau înspre argintiu, Lilia fu tentată să meargă din nou înăuntru doar pentru a se lămuri și pentru a cere, dacă tot se afla acolo, banii înapoi. Apoi, pe negândite, restul persoanei lui Porfiri i se arătă în fața ochilor. Acesta era, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
așezat pe unul dintre scaunele rezervate martorilor și suspecților care așteptau o întrevedere cu magistratul investigator. Acesta se uita fix la Porfiri cu ochi disperați și rugători. Purta, legată larg, o cravată papion și un paltonul cu guler din vulpe argintie așezat peste umeri. Pe dedesubt avea un costum muștar cu o vestă asortată de culoarea smaraldului. În poală ținea o căciulă din blană de castor, peste care stăteau împăturate mănușile din piele de căprioară. Avea părul adunat în bucle strânse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
îi erau gri și reci. Bărbatul așezat era corpolent, dar aranjat. Își ținea barba tunsă scurt, iar părul, deși des și lung, îi era pieptănat cu grijă. Se apropia de cincizeci de ani și purta ochelari de citit cu rame argintii. În spatele lentilelor lucioase, ochii săi ageri sclipeau a intelingență și umor. Cu toate că figura sa i se revărsa și fața îi era plină, era încă un bărbat arătos, sau cel puțin știa încă să se poarte ca unul. Nasul, mai ales
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
întoarse refăcând mișcările criminalului. Oftă îndelung, apoi se retrase și arătă cu degetul pe podea lângă Porfiri. Acesta se uită în jos. Acum, cu ușa închisă, puteau vedea ce o blocase. Era Zoia Nicolaevna, îmbrăcată într-o blană de vulpe argintie cu propriul sânge pe umeri și pe o parte. Acea parte a capului era lucioasă roșie și greșită. În jurul ei, sfinții pictați și Hristoșii frumos auriți își ascundeau privirile, dar până și icoanele au fost pângărite, suprafața lor fiind acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
În oglindă, apoi o puse la loc În geantă și pescui o carte de vizită. Aruncă o privire peste ea și spuse: — Aici. În colțul Îndepărtat, pe stânga, vă rog. Kitty plăti cursa și coborî din taxi. Superbele ei cizme argintii se cufundară În zăpada albă și groasă și Își croiră drum prin ea, Îndreptându-se spre intrarea În clădire. Se uită la cartea de vizită. Pe ea scria 246. Apoi aruncă o privire spre ușa urâtă, din metal. Și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ruj țipător În celălalt. Kitty se Îndepărtă repede, Întrebându-se cine era femeia aceea. Câteva minute mai târziu, Își făcu intrarea Într-o rochie grena din mătase naturală și dantelă, ușor uzată, decoltată și prinsă la mijloc cu o curea argintie, afișând zâmbetul fericit și seducător pe care Îl exersase În taxi. Scană mulțimea. Erau acolo vreo sută de absolvenți de Harvard și Yale, veniți pentru a strânge fonduri pentru Dan Zachary, un tânăr democrat care candida pentru prima oară la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
suportă, și numesc asta „viață Împlinită“. — Dar ăsta-i jocul. — Eu nu vreau să joc jocul ăsta. Nu Îl simt. Îi Întoarse spatele lui Sam În tăcere, se duse la fereastră și Începu să urmărească dârele lăsate de un avion argintiu În apusul Înflăcărat. — Oamenii care Își găsesc scopul În viață nu fac compromisuri. Ei sunt pionierii, sunt cei care Își asumă riscuri, care fac lucruri nebunești, care suferă și Încearcă imposibilul! — Tu ți-ai părăsit țara și ai venit aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
invitație la reședința familiei Rothschild! Lumea devenea, dintr-odată, foarte mică. Mă rog, nu chiar atât de mică. Tramvaiul luă o curbă și, brusc, zări În față splendoarea albastră a golfului. Un pod imens de oțel strălucea În nuanțe de argintiu și portocaliu, pierzându-se În ceața deasă dincolo de care nu putea pătrunde cu privirea. — Uite! Golden Gate Bridge! strigă Kitty. Iar acolo trebuie să fie Alcatrazul! Al-ca-traz? Doamne, ce-mi place cum sună! Al-catraz, Al Capone, Al Jazeera... Al, vatmanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și să devină cât putea ea de bună, de Înălțătoare, de iubitoare, gata să dea fără să ceară nimic În schimb; regăsise puritatea pe care părea s-o fi pierdut. O oră mai târziu, când Charlie apăru Într-o dubiță argintie Închiriată, Kitty era mai Înțelegătoare. Uitase că, doar cu puțin Înainte, voise să-l strivească sub talpă ca pe un gândac. Uitase cât de frig Îi fusese și cât de udă era. Curioasă, Îl măsură din cap până-n picioare: avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
rețete culinare; poți să o numești „Secrete țigănești străvechi despre frumusețe: De ce sunt toate româncele atât de frumoase și slabe?“. Toată lumea râse. Apoi cei trei Își luară rămas-bun de la Huan Lee Pong și de la soțul ei, se Întoarseră la dubița argintie Închiriată și plecară să-i Întâlnească pe cei din familia Rothschild. Kitty moțăia În mașină. Charlie conducea În tăcere și Kitty Își dădea seama că Desert Rose devenea din nou neliniștită, pentru că se tot frământa În scaun. Se gândi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
fapt, nu-mi prea plac lucrările lui; sunt vulgare și prea comerciale. Tipul ăsta mă urăște, știe că Charlie Îmi respectă foarte mult arta și că sunt cea mai bună artistă a lui. Cred că e gelos. Închiriară o mașină argintie și plecară spre Santa Monica Civic Auditorium, unde a doua zi urma să Înceapă târgul de artă. Charlie și Pedro se așezară În față, Charlie la volan, Patrick În spatele lui, iar Kitty și Desert Rose pe bancheta tapițată cu vinil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
de pe trupul său musculos, pe marmura gri. Minunat. Picăturile de sânge erau, de fapt, picături de apă care i se rostogoleau pe spate, iar aripile strânse se transformaseră În aripi de Înger, un Înger cu ochi de mercur și bucle argintii, grele de apă, un Înger ud, gol, gata să plonjeze În oceanul aerului și să se transforme În Hermes, În Mercur. — Ești fericită? o Întrebă el. — Sunt În al nouălea cer! Aproape că vedea beculețe ca din desenele animate ieșindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cu decorațiile din celălalt război, și nu conta cine fusese fascist și cine nu, era vorba de cinstirea eroilor. Și mai erau clerul, fanfara primăriei, În uniforme de culoare Închisă, și dricurile cu cai cu valtrapuri albe ca zăpada, cu argintiu și negru. Vizitiul era Îmbrăcat ca un mareșal de-al lui Napoleon, cu bicorn, pelerină și manta, de aceleași culori ca și harnașamentele cailor. Și era fanfara oratoriului, șepci cu vizieră, vestoane kaki și pantaloni albaștri, lucind din alămuri, instrumentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
una În spatele celeilalte, către un fel de nesfârșire vătuită, iar deasupra capului său, răzbunător, soarele În toată libertatea. Hotărâse să plângă. Dar, pe neașteptate, apăruse dricul cu vizitiul lui Înzorzonat ca un general al Împăratului, muiat numai În negru și argintiu, cu caii Împopoțonați cu niște măști barbare care nu le lăsau descoperiți decât ochii, cu valtrapuri ca niște coșciuge, cu stâlpii răsuciți ce susțineau timpanul acela asiro-greco-egiptean, tot numai alb și auriu. Omul cu bicorn oprise o clipă În fața acelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
obține Încă și mai multe opțiuni: Apăsați 1 pentru literatură, 2 pentru științe, 3 pentru economie, 4 pentru psihologie, 5 pentru studii de mediu, 6 pentru procesarea alimentelor, 7 pentru mass media. Apasă 4 pentru psihologie. Un profesor cu păr argintiu apare pe ecran. „Porniți calculatorul pentru a putea lua notițe“, dă el instrucțiuni. „Prima copilărie“. Un creier pe care sînt marcate anumite zone se rotește Încet alături de profesor. — Cred că pușcăriașii belgieni sînt un fel de enciclopedii ambulante, spune Wakefield
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dealuri molcome acoperite de vii și livezi de măslini. — Totul, cu excepția caviarului, este făcut În casă, spune o voce voioasă, cultivată. Măsline, struguri, portocale, vin, ficat de gîscă. Vocea aparține unei femei cu un păr ca aluna, brăzdat de șuvițe argintii, adunat Într-un coc. De la ce restaurant ești? — The Beat, aruncă Wakefield. — Oh, nu ești de la Argylle, nu? Nu, din nefericire nu. — Argylle e splendid, fost Chez Panisse. Eu sînt mama lui Beth, Sandina. A sunat să spună că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru Corbu Într-o pungă de plastic. Cred că da, la ora asta. Am văzut oameni care se plimbă pe străzi. Toți patru părăsesc cafeneaua braț la braț, tropăind prin palele de ceață Încă plutitoare. Trotuarele sînt acoperite de leșurile argintii a milioane de termite și micul grup Începe să dănțuiască, inventînd pași de dans mergînd așa, prin piață, pe lîngă catedrală și apoi În jos, pe străzile pustii. Pe drum, Wakefield le spune povestea nebunului cu ciocanul și cum a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]