2,292 matches
-
sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită.
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
de naivitate: "vuiet al minții blînd devastată/ o zăbavă mai încolo pielea trupului tău/ o părere de trup/ întinsă și bătută în patru țăruși// școlerii bat toba anunțînd evenimentele de peste an". }elul actului poetic e cel de restaurare a unui arhetip sufletesc, a unei organicități ontologice: "am rîcîit fața pînă am dat de solzi/ am răzuit solzii pînă la piele/ am jupuit pielea pînă am dat de carne și sînge/ am săpat în carne și sînge pînă la os". Scutit de
Umilință și ironie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11972_a_13297]
-
al Martei Petreu pare un roman de inspirație autobiografică. Însă acest lucru e nesemnificativ în ordinea realizării/ autenticității literare (cum era și la Nimigean, pe care nu l-am amintit întâmplător, fiindcă și el creează, într-un scenariu romanesc cu arhetip biblic, un personaj al mamei memorabil). Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului constituie, deopotrivă, o cronică de familie, cu zvâcnete dureroase, mistico-apocaliptice, și o frescă socială - în descendența prozei realiste tradiționale - a satului transilvănean din timpul comunismului și al paraginii postdecembriste (istoria
La Judecata de acum by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/5594_a_6919]
-
urât, crud, mâlos, naturalist - în maniera lui Caraion." (p. 133). În fine, în Omul cu ochii plesniți (poemul reprezentativ pentru noua sinteză) este vizitat un atelier subuman și diavolesc, călătorul privind către punctul nodal și originar din care descind și arhetipurile, și concretele. O expediție care, pornind de la Goethe, pare să străbată infernul lui Dante. Ca în cazul oricărei cărți adevărate de critică literară, închid volumul solid și original al lui Virgil Nemoianu cu dorința de a-l reciti imediat pe
Poezia sintezelor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9099_a_10424]
-
capricii și pofte/ răsuflă oftează/ și-apare de-odată-ntre buze/ scîncentul ca un mărgăritar" (cu unghia aspră ca limba pisicii). Somnul, amorțirea, anestezia reapar, dar nu la modul romantic-restaurator, ci în neputința lor de-a reface autenticitatea, normalul, de-a reconstitui arhetipurile vitale. Departe de a mai proba vraja regăsirii, ele certifică spaima, catastrofa, falsul. Sînt instrumente și totodată aspecte ale crizei subiectului. Au rolul de-a ilustra decăderea ființei, cîteodată pe fundalul - ineficient - al marilor simboluri biblice: "m-am tot gîndit
Poezia Constanței Buzea by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17316_a_18641]
-
trebui slujit, disponibilă unor experiențe de program sau (și) formale, care să-i tatoneze cu temeritate limitele, precum dadaismul, suprarealismul lettrismul etc. Dar contrariile se atrag. "Excesul" de libertate duce la un soi de spaimă de libertate, reînviind astfel un arhetip antic, descris de E.R. Dodds, în legătură cu vechii greci, a căror mentalitate "deschisă" s-a asociat cu un complex de vinovăție, ce mergea pînă la o nevroza șui generis. Ca rezultat al acestei stranii reacții ce limitează libertatea prin sine, eul
Spiritul si lucrurile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17860_a_19185]
-
după ingerare, transferul de identități din plan ipotetic în plan real. Astfel, pe lîngă distinsul doctor Jekyll, s-a născut domnul Hyde, un alter-ego malefic latent, care, treptat, se impune, scăpînd de sub controlul compusului anorganic și anihilîndu-și, pur și simplu, arhetipul - personalitatea doctorului Jekyll ca atare. Din exegeza asupra textului se desprinde cu ușurință un clișeu critic, repetat pînă la trivializare și devenit de aceea automatism interpretativ: umanitatea este dublu dimensionată, pendulînd între polii binelui și răului. Ultimul deține totuși capacitatea
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
personalizat, depersonalizat și repersonalizat, într-o derutantă mișcare de structuri. Procesul acesta este sui-generis și nu altceva ne invită doctorul Jekyll să vizualizăm în legătură cu propria sa dedublare. În final, domnul Hyde scapă de sub controlul compoziției chimice și, implicit, de sub tutela "arhetipului" - Henry Jekyll -, luînd contur singur, prin "jocul substituției": "M-am dus la culcare Henry Jekyll și m-am sculat Edward Hyde. Cum putea fi acest fapt explicat?ș...ț. Și cum putea fi acest lucru remediat?". Mica ipocrizie a fostului
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
rămas bun de la noi, la sfîrșit, văzînd "cele ce urmează ca privind pe altul și nu pe mine însumi." Aceasta este o aluzie nu atît la supremația răului în univers - cum s-a crezut multă vreme -, cît la neputința unui arhetip de a evita propria sa disoluție istorică.
Deconstrucție postmodernă by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/8827_a_10152]
-
paradis, natura poate avea un efect moral asupra omului. Dacă natura e în continuare bună, se pune întrebarea de ce nu s-a păstrat paradisul în forma originală. Răspunsul teoreticienilor grădinii peisagere e că paradisul, considerat un fel de colecție de arhetipuri, s-a risipit pe întreg pământul, nemaiputând fi recunoscut decât dacă ar fi fost privit de sus, din cer, de către Dumnezeu. Astfel și-ar fi pierdut și efectul asupra omului. De aceea parcul englezesc are drept scop adunarea cât mai
O carte românească de istoria ideilor în Germania by Al. Ioani () [Corola-journal/Journalistic/9090_a_10415]
-
critică al nuvelei - semnul unui interes de lectură pe care scriitorul nu l-a anticipat atunci cînd a redactat textul - lasă loc și unor interpretări de mai mare subtilitate. Kino reprezintă umanitatea redusă la esențe, în interiorul căreia se distinge un arhetip schizoid, al binelui și răului îngemănate pînă la indistinct. Prin urmare, ipostazele în care îl găsim pe individ de-a lungul existenței sale sînt doar activările temporare ale uneia sau alteia dintre dimensiunile modelului ambivalent prim, în funcție de stimulii oferiți de
Pauperitate și inocență by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/2884_a_4209]
-
năframa Sfintei Veronica, nu este consecința unui act mimetic, reflectare mecanică sau simplu rezultat al unei dexterități omenești, ci implicare directă și miraculoasă a chipului sfînt în propria sa imagine. Icoana lui Iisus care înseamnă, de fapt, Icoana însăși, adică arhetipul ei, este izvorîtă din substanța dumnezeiască a Mîntuitorului și mijlocită de natura sa materială și omenească. Reprezentarea schematică, atemporală și nemișcată, fără detalii anatomice și fără capricioase sugestii psihologice, trimite fără dubii la spiritul hipostaziat. Care prin Giulgiu și prin
Mimesis și Transparență by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9734_a_11059]
-
și spadă, abia trecuse”. 24. Iată, aș zice în fugă, ce-nseamnă să stăpânești o teorie a personajului în devenirea lui, nu numai pedestră, prin echivalențe,dar mai cu seamă prin afirmarea sa tipologică, de la Eugenio d ‘Ors citare (tip, arhetip, ectip). 25. Informarea la pas, derulează în timp formulări cu speranțe stilistice individuale, particulare de toată frumusețea rotundului. DE LA AMIEL CITARE Palmaresul editorial al Profesorului Gheorghe Glodeanu (n. 9 dec. 1957 - Carei, Jud. Satu Mare), de la Univ. de Nord din Baia Mare
Editura Destine Literare by MARIAN BARBU () [Corola-journal/Journalistic/101_a_259]
-
primul secretar al Capitalei, și perfidul pseudo-dialectician Leonte Răutu, șeful Direcției Propagandă și Cultură a CC al PMR, omul capabil să învăluie în formule marxiste cele mai abjecte decizii ale lui Dej și, mai tîrziu, ale lui Ceaușescu. În fapt, arhetipul Răutu l-a inspirat și fascinat pe Popescu și nu doar pe el. Generații de juni ideologi se visau urmașii Jdanovului României (Mihai Dulea, Eugen Florescu, Ion Traian Ștefănescu, Mircea Mușat, Ion Ardeleanu). Dănălache și Răutu, această pereche macabră ar
Marele Pontif al religiei politice ceaușiste by Vladimir Tismăneanu () [Corola-journal/Journalistic/4732_a_6057]
-
moarte-i/ La Siracusa cea străveche". În limbajul esopic al anilor ’80, Siracusa putea să însemne București, Timișoara, toată țara românească, din care poetul evadează când și când în voluptăți muzicale: "La țărmuri încă de-un deceniu/ eu caut stării arhetip/ revolta mea să i-o dedic/ dar trec utopic și ingenuu./ Nu vastității o să-i cer/ și-adâncurilor de coral/ acel perfect ascuns mister/ în timpul viu și mineral,/ ci ochiului văzând din cer/ oceanul ca pe-un simplu val." Opțiunea
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
recunoscut în pictura sa și care, aparent, sunt elementele unor potențiale naturi statice, cum ar fi merele, sau pietrele sau orice altceva, nu sunt decît spectre, sigle ale unei lumi încă neinstituite, concepte solitare într-un discurs neformulat, sau chiar arhetipuri platoniciene, realități primordiale și incoruptibile. IV. Adversitate și comuniune în vreme ce Ovidiu Maitec vine de jos, din lumea fenomenală, dintr-o îndelungată civilizație a statuarului, și încearcă să mîntuie efemerul prin ridicarea lui la semnificație spirituală, să transforme materia în sursă
De la parteneriat la comuniune by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15455_a_16780]
-
sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu o
Singurătatea lui Florin Mitroi(II) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8152_a_9477]
-
a momentului evocator, concentrează ceva esențial pentru definirea particularului sentiment al lumii pe care întreaga operă a poetului urma să-l aproximeze. Căci în tot ce a scris până acum Adrian Popescu păstrează această amprentă originară, o muzicală reverberație de arhetipuri, o memorie înfiorată de tipare inițiale. Fără nici o ridicare emfatică a mâinii ori a vocii, cu o modestie și cu un fel de umilință, cu justificată trimitere spre franciscanism, în fața a ceea ce, pentru un număr de spirite atente la ceea ce
Adrian Popescu - 60 Căutând "Înțelesul minunii" by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/9623_a_10948]
-
sau numai către semnificația morală a acestora, perspectiva nu se modifică esențial. Obiectul, sursa, reperul, sau oricum am vrea să-i mai spunem, părăsește orice context, își pierde orice memorie, își abolește orice funcțiune episodică, se desubstanțializează pînă la limita arhetipului și devine, prin solitudine și prin monumentalitate, o axă a lumii, o realitate unică și desăvîrșită. Fie că este cuțit, secure, căuc, căldărușă sau lingură, și aici trebuie observată fascinația lui Mitroi pentru formele umile, fără mitologii înalte, dar cu
Un apel la memorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/7093_a_8418]
-
cruntă a moravurilor societății victoriene, în care Anglia a avut parte de o lungă epocă de prosperitate. Reflecțiile Bellei Baxter despre educație și istorie, șomaj și libertate, imperiu și autoguvernare, formează pasaje percutante și memorabile. Alasdair Gray pastișează miturile și arhetipurile ce-au înflorit în ultimele două secole în literatura engleză: călătorii iluministe și aventura lui Frankenstein, savantul nebun și jocul de-a creația, consacrat de romantism, delirul și introspecția prozei psihologice vehiculate de James Joyce. Toate ambalate în manuscrisul găsit
Scotocind cotloanele minții by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/3745_a_5070]
-
Niceea din 325 l-a introdus în istorie: dogma treimii în unitate, adică cele trei ipostasuri prin care se manifestă ființa divină. Potrivit lui Noica, „unul de-o ființă și trei ca persoană“ reprezintă matricea de origine a sensibilității apusene, un arhetip care se va multiplica apoi în toată istoria Europei. Dogma trinitară e un exemplu de cum un mit poate inspira un mod de gîndire care ulterior se va propaga în teologie, artă, științe și filosofie. Mai mult, spre deosebire de greci, a căror
Onomatopee și holomer by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4334_a_5659]
-
diviziei Belknap Press a faimoasei edituri. Coordonatorii propriu-ziși sunt Greil Marcus și Werner Sollors, personalități binecunoscute în zona studiilor literare și culturale. Greil Marcus și-a dobândit notorietatea pentru investigațiile din zona muzicii rock și punk, din perspectiva căreia explorează arhetipuri ale civilizației americane contemporane. Cel puțin două dintre ele, Mystery Train (1975) și Lipstick Traces. A Secret History of the 20th Century (apărută inițial în 1989 și republicată de curând la Harvard University Press), l-au plasat între pionierii abordărilor
America literară (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6133_a_7458]
-
destinului, convertită în pasiunea de a-și învia fiul prin cuvântul cu înțeles sacru al poeziei, Cristina Tacoi instituie aproape un cult, un de profundis clamavi ca un cântec neîntrerupt, când oracular, când evocator-răscolitor dedicat Prințului Chiparos. Respectivul arbore peren, arhetip al vieții și al morții, și ale cărui semințe și rășină se foloseau în compoziția drogurilor imortalității, nu este deloc întâmplător ales de poetă pentru a colinda amintirea fiului, cu dicțiunea maicii oierului ucis din "Miorița": Nimeni vine, stă la
Mater dolorosa by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12733_a_14058]
-
Elisabeta Lăsconi Celălalt chip al feminității În finalul capodoperei sale, Faust, Goethe, proclamă supremația unui arhetip: "Eternul feminin ne înalță în tării". Așadar, feminitatea angelică generează ascensiunea spirituală a bărbatului, cum o dovedesc figuri literare ilustre din literatura medievală și renascentistă: Beatrice îl călăuzește pe Dante în Paradis, Laura luminează sonetele lui Petrarca. Secolele XIX și
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]
-
spirituală a bărbatului, cum o dovedesc figuri literare ilustre din literatura medievală și renascentistă: Beatrice îl călăuzește pe Dante în Paradis, Laura luminează sonetele lui Petrarca. Secolele XIX și XX accentuează partea nocturnă, întunecată a naturii feminine: romanul naște alte arhetipuri și constelează alte complexe, ca Doamna Bovary sau Lolita. De-a dreptul diabolice sunt însă personajele din două cărți de mici dimensiuni, aproape egale ca număr de pagini, aparținând unor spații culturale și timpuri diferite: micul roman Domnișoara Christina de
Femei diabolice by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/8851_a_10176]