5,079 matches
-
doamna de onoare se întinsese pe canapea, ceea ce explica dispariția notabilei ei prezențe verticale. — O să-ți folosesc telefonul peste un minut, m-a avertizat. În condițiile astea nu pot să-mi deschid gura ca să vorbesc la telefon, mi-s buzele arse. Limba mi-e iască. Brusc, aparatul de aer condiționat a început să funcționeze, așa că am venit în mijlocul camerei, în spațiul dintre canapea și fotoliul în care se tolănise doamna Silsburn. — Nu știu ce băuturi am, încă nu m-am uitat în frigider
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
unui contact prelungit cu orice poezie care depășește ceea ce se numește „de prima mână“ sunt formidabile. În orice caz, m-aș simți ușurat să văd poemele fratelui meu îndepărtate din perimetrul meu îngust, măcar pentru un timp. Mă simt vag ars, pârjolit de ele, pe o suprafață mare. Și pe baza unor argumente care mi se par foarte solide: în cea mai mare parte a adolescenței sale și apoi ca adult, Seymour a fost atras întâi de poezia chineză și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
care-și târăște căsuța dintr-un loc În altul. Bănuiala ei se-adeverea, Însuși oaspetele mărturisise că prin venele lui nu curge sânge, ci pucioasă. De altfel, aerul din Încăpere devenise pestilențial. Hainele Extraterestrului emanau un miros ca de chibrituri arse. Mașei Începură să-i vâjâie tâmplele. Îi era, la un moment dat, chiar teamă să nu-și piardă cunoștința. Dar În cele din urmă se obișnui cu duhoarea ce se Înălța la intervale de timp aproape regulate din trupul vizitatorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
zilelor și te lași păgubaș. După un timp Însă, Îți pierzi din nou răbdarea și iei totul de la capăt. - E destul de complicat, murmură Mașa, care atunci când auzea de demersuri, de autorități sau de formulare intra În panică. - Complicat!? sări ca ars Extraterestrul. E infernal. E o birocrație de nedescris. Nici nu știi ce rotiță trebuie să ungi ca să ți se dea curs liber cererii! Ai uns una, și vezi că Începe să scârțâie din balamale alta. Și tot așa. Intri ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
continuu, a patra zi vaietele au Început să se mai stingă. După o săptămână, gemetele nu s-au mai auzit defel și trenul Înainta prin stepa nesfârșită lăsând În urmă duhoare de cadavre În putrefacție, amestecată cu miros de cărbune ars, acompaniat de zgomotele vesele ce răzbăteau din vagonul rezervat soldaților. Era un miros Îngrozitor, ce ți se imprima În haine și Îți pătrundea În vintre. Ca să scape de duhoare, dar și de liniștea mormântală ce Învăluia vagoanele, soldații au băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu-și dăduse seama când trecuse timpul. În depărtări, deasupra cumpenei ce se profila În dreapta ei pe cer, clipocea Luceafărul de dimineață. Mașa stătea cu strachina de agheasmă Într-o mână și cu o farfurioară de tablă plină cu tămâie arsă, scrutând cu atenție bolta cerească, pe care nici ea nu știa de ce, În copilăria ei, o asemăna cu o tablă neagră, plină de tot felul de litere și cifre. Această tablă Îi apăruse deseori În vis. Fostul ei Învățător, Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prăjit. Respirând cu greutate, Mașa simțea că i se face din ce În ce mai greață, Încercând din răsputeri să nu vomite. În sfârșit, mirosul de pește se atenuă, fiind Înlocuit de un alt miros la fel de insuportabil. Mirosea acum a baltă și a chibrituri arse. Între timp, aerul devenise atât de vâscos, Încât Îl puteai tăia cu cuțitul. Ieslele, lopata, furca, ciubărul și alte ustensile scăldate Într-o lumină lipicioasă pluteau clătinându-se Încet În jurul ei, simțeai, privindu-le, că te ia cu amețeală. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În zilele Însorite, Își arde degetele de la mâini, expunându-le sub o lupă. Își ținea palma nemișcată deasupra paharului cu spirt până pielea Îi lua foc. Hamalii Îl aplaudau. Marinarii de pe vase le țineau și ei isonul. Mirosul de carne arsă se amesteca Învălmășindu-se cu alte mirosuri iuți, specifice unui oraș portuar. Ippolit nu schița nici un gest, lăsând ca fascicolul de lumină să-i perforeze carnea până la os. După care, tușind scurt, dădea pe gât un pahar de spirt Royal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
neîncepută de salam. „Gheișa“ Îi Împinse În mână câteva bancnote, după care, tot dezumflându-se și scăzând În proporții, culese salamul de pe pardoseală și se retrase Într-o altă gaură, apărută nu departe de fișet. Un miros ciudat, de chibrit ars, amestecat cu parfum de levănțică, stăruia În urma ei. „Te pomenești, gândi Ippolit năucit cu totul de această nouă apariție a vechii sale cunoștințe, că drăcia se dă cu spray pe la subsuori și mameluțe...“ Cuvântul „mameluțe“ avu, cel puțin pe moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Îi picurară otravă În suflet. Mașa se simțea neliniștită, nu cumva semnase pactul cu Anticristul? Norii se adunară pe cer. Vântul Îi adusese de pe câmp ca pe pe niște snopi de paie pregătiți de treierat. Un miros greu de pene arse se răspândi În curte. Găinile cârâiră, ascunzându-se În tufișurile de coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de bunul mers al acestei importante lucrări. Să mergem...” În stradă Își strânseră mâinile fiecare mulțumit de felul cum se Încheiase tranzacția, moșierul Întrebând: „Ce direcție de mers aveți? Dacă avem același drum...”. „Mulțumim, nu e cazul...” sări Atena ca arsă. „Urmează să luăm o mică gustare după care avem bilete la circ...”. „Foarte bine...” - zise moșierul care nu pricepuse aluzia fetei de-a rămâne singuri. „Noi la fel va trebui să luăm o mică gustare. Cu multă plăcerea, poftiți În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
adevărată măreție a tragediei, În care unele clădiri ce aparent păreau bine construite În câteva secunde au dispărut! Numai la statuia lui Rosseti simpt o stare de vomă, de leșin, când Îmi aduc aminte. Ai văzut cu ochii tăi, oameni arși de vii, amestecați cu dărâmăturile, o adevărată tragedie umană. Fiind noapte n’am putut să mă documentez Însă am convingerea mai mult decât sigură, toate clădirile indiferent gradul lor de vechime, au suferit avarii. Prea a fost violentă mișcarea scoarței
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
și deschidea ferestrele și ușile, atmosfera intimă acumulată și stocată de domnul Sammler era spulberată, se părea. Ușa din dos dădea spre scara de serviciu, unde mirosul fierbinte de incinerare izbucnea din ghenă, hârtie carbonizată, mațe de pui și pene arse. Măturătorii portoricani aveau tranzistoare la care cânta muzică latino. Ca și cum ar fi fost alimentate cu aceste ritmuri săltărețe dintr-o sursă universală inepuizabilă, ca razele cosmice. — Ei, tată, cum merge? Cum merge ce? — Lucrarea. H.G.Wells? — Ca de obicei. — Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
avea nevoie doar de o atingere ocazională. Dar apoi, oprindu-se Împreună În fața unui portret de Rouault, amândoi făcuseră aceeași asociere: Walter Bruch. Era un bărbat lat, scund, greu, rumen, cu trăsături groase, cu păr lânos, privind intens, cu față arsă ca de cuptor, ce arăta destul de Îndrăzneț, dar evident incapabil să-și suporte propriile sentimente. Chiar el. Trebuie că sunt mii de astfel de oameni. Dar acesta era Walter al nostru. Într-o haină de ploaie neagră, cu o bască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
puteți da voie să umble pe aici. Nu puteți permite asta, nu Înțelegeți? Era un bărbat micuț și nesuferit. Războiul lui era stricat de aceste proaste costumate ca al bâlci. Ofițerul israelian cedă. Le făcu să se bage În gropile arse. Apoi tot ce mai puteai vedea din ele erau capetele și umerii. Nu suficient de Înfricoșate cât să uite de supărare, dar pe cale să devină. Cumva deja năucite, vopsite În culorile amorului, una din ele Începând să se vaiete puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
vremea asta din viața lui și pentru că se Întorsese de pe lumea celalată, nu existau conexiuni rapide. Prima lui manifestare de afecțiune se consumase. Viața lui, odată omenească, odată scumpă, fusese arsă fără urmă. Mai mult verde ridicându-se din negrul ars ar fi pur și simplu persistență firească, Forța Vieții la lucru, Încercând să pornească din nou. Cu toate acestea, cât dură această mică cină În bucătărie (Întinsă cu generozitatea stângace a lui Margotte), tristul bătrân simți cea mai adâncă bucurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
știutLa telefon era Henry Silverstein, un avocat cu care se întâlnise trei săptămâni, până când, într-o seară, bărbatul a intrat peste ea în dormitor, în timp ce Mary se îmbrăca, și și-a lipit limba de gâtul ei. Mary a sărit ca arsă și cu o mișcare așa de violentă, încât l-a pocnit cu umărul în bărbie. Când i-a dat papucii, Henry i-a zis că e nervoasă și nițel cam prea războinică. Ce să știi ? Și cu ce-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sun înapoi” - și pe care Irene voia să-l audă iar și iar doar ca să se amăgească, preț de câte-o secundă, că Naji într-adevăr avea s-o sune. Acum Irene a auzit niște pași și-a sărit ca arsă. Dar nu era decât Ahmad. La unsprezece noaptea, acesta era îmbrăcat în pantaloni bine călcați, de-un verde întunecat, pantofi lustruiți oglindă, o cămașă apretată și cravată. Mersul era același ca de la birou: puțin aplecat înspre în față. Ahmad își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
trebuit s-o ia și, atât timp cât Charlie se ținea de coada lui, nici nu mai voia să meargă nicăieri. Tu simți mirosul ? l-a întrebat Charlie. Danny nu i-a răspuns. În aer nu se simțea decât miros de lemn ars, miros de foc de tabără. Nu-i nici un foc de tabără, a zis Charlie ca și când Danny ar fi rostit cuvintele cu voce tare. Charlie s-a dus șchiopătând până la marginea unei crevase nu prea adânci. Mirosul nu venea de la cabana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
numai șarpele capul ridică; culoarea frunzelor prelinsă în carte semn de trecere: ultimul fluture. în ciuda plecărilor, din cramă vine un iz de voie bună. pană de păun la pălărie semn de trecere: pețitorul bate la ușă. picurând melancolii pe frunze arse... valuri de ceață acoperă satul. prin marmure îngeri se roagă semn de trecere: poeme șoptite. imagini în oglinda retrovizoare în hamac nu-i nimeni noaptea asemeni păunului albastru deschide coada peste umbrite tăceri ochii lui argus strălucesc printre penele albe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
leac ne-avem spre nemurire. Manole te-aș reboteza, Să fiu eu Ana ta din stea, Să mă zidești cu gânduri moi, În zidul vieții de apoi... Anotimpuri Să fii simplu țăran aș vrea, iubite, Să-mi ari cu plugul arsă, inima, În primăvară să arunci semințe Ca-n toamnă să avem ce aduna. În iarnă, să mă culci în pat de paie, Să mă aduni ca pe un pui la piept Și dragostea ne fie o văpaie, Iar vorba ne
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pietre se-agață și-i sângeră firul, Prin zori ce se-arată, se-ntunecă cerul. Mi-e sânge prin dor și mi-e dorul prin sânge, Mi-e aerul greu și mă hăuie plângeri, Mi-e greu fără tine și arși îmi sunt îngeri, Mi-e șchioapă și umbra, din ochi picur sânge. Din mâini curge gheața în țurțuri tăioși Și ochii-mi aleargă spre tine setoși, Pe gură îmi crește un mușchi ce-ți arată: Din nord te izbește în
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
se închid ușile de piatră bătrâna vaduvă dansează până în vârful everestului urmează stația anii șaizeci cu peronul pe partea stângă tânărul arhitect transpune o elevație în axonometrie izometrică și notează cu pixul ultimele rezultate arta conceptuală arta video arta cibernetică ars povera body art land art op art minimalismul fuxus equipo cronica cooperativa de la malasis bmpt lyrical abstraction atenție se închid ușile de piatră a crescut iarba pe morminte și garnitura de metrou a ruginit urmează stația anii șaptezeci cu peronul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
lacrimi balada ascultă veșnicia și tace sub pleoapele închise ale blândului duh acum bisericile nu mai au acoperișuri doar cerul mai bate la porți străine și nimeni nu-i deschide Darul cel mare treptele ce duc spre mănăstire au pleoape arse și păsări de foc își fac cuib în sufletul meu amurgul cu privire de cavaler roșu îmi șoptește poveștile de pe urmă altfel de cum le știam din cronicile prăfuite calendarele bisericești au riduri și urme de închinăciune pe frunte departe satul
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Haret, Facultatea de psihologie sociologie din București, Institutul de Studii Biblice din Craiova. Apariții editoriale: Antologia Esențelor 2010, "VIS ȘI PASIUNE",Editura Panfilius, Iași 2011; Antologia de poezii cronopediene, "AMPRENTE TEMPORALE", Editura Docucenter, Bacău 2011; Antologia Esențelor 2011, "Prin VARA ARSA de cuvinte", aparută în Editura PIM, Iași 2012 și cartea de autor, " TRISTEȚI ANCESTRALE", Editura Docucenter, Bacău 2011. </biography> CUVINTE DESPRE POEZIA D-LUI MARIN VOICU Antuza Antoce Mariana Iași 2012 Am s-adun din timp... Am s-adun din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]