1,947 matches
-
în principiu, vorbește sufletului obștesc”. Apoi autorul menționează cu toată seriozitatea un anume „sabotaj artistic”, similar celui economic, pentru a conchide că „a venit vremea dar, ca toți muncitorii de specialitate să reintre în nobila uzină a fabricatelor spiritului”. Asemenea aserțiuni mascau și o mai mult decât posibilă ironie. De altfel, G. Călinescu pare să nici nu clipească atunci când recurge la echivalări sofistice, afirmând cu „tărie proletară”: „Artă pentru popor înseamnă, așadar, artă clasică, îndreptată spre esențialul uman”. Pe pagina întâi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287894_a_289223]
-
politică. În concepția marxist-leninistă, ceea ce e tipic nu înseamnă o anumită medie statistică. Tipic nu este numai ceea ce se întâlnește cel mai frecvent, dar ceea ce exprimă cu cea mai mare pregnanță și acuitate esența unei forțe sociale date.” La asemenea aserțiuni, Malenkov o adaugă pe aceea că „tipicul e principala sferă de manifestare a spiritului de partid”. Statuarea conceptului de r.s. a fost precedată, din primii ani după revoluția bolșevică, de ample discuții, purtate în și între numeroasele grupări de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289155_a_290484]
-
delimitate sunt abordate sintetic și pregnant, sub semnul ponderației dialectice, fără exces de cazuistică și cu știința formulării concluziilor pe cât de nuanțate, pe atât de limpezi și convingătoare. Spirit disociativ și echilibrat, C. dovedește aplicație pentru ideologia literară. Considerațiile conțin aserțiuni care, cu trecerea anilor, pot părea „banalizate” - ori prea timide, reținute -, dar care vădeau o binevenită combativitate, inteligent „autoprotejată”, la adresa derivei ultrapolitizate și vulgar sociologizante a criticii din perioada 1948-1960, a domniei „realismului socialist”. Ele au contribuit, alături de alte demersuri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
întreaga organizare, cu toate funcțiile și aptitudinile caracteristice speciei respective, conservate în genotipul nou format. Ulterior, prin diviziune și multiplicare celulară, se va realiza organizarea celulară în țesuturi și organe după un plan care a fost întotdeauna același pentru om, aserțiune valabilă pentru orice ființă viețuitoare pluricelulară, fie ea plantă sau animal. “Dar o adevărată stupefacție cuprinde pe oricine - spune Paulescu - când cugetă că oul fecundataceastă microscopică masă de protoplasmă - este el însuși artistul desăvârșit care va construi minunea ce se
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o contrazic. Ca și doctrina materialistă darwinismul recurge la forțarea unor interpretări, generalizarea unor aspecte observate în l umea viețuitoarelor, utilizarea unor noțiuni care trebuie să spună mai mult decât reprezintă de fapt. În fața experimentului și logicii științifice multe din aserțiunile teoriei lui Darwin nu rezistă. Fără parti pris (așa cum îi plăcea să spună), aplicând regulile metodei experimentale și logicii științifice, Paulescu reușește să demonstreze că multe din aceste aserțiuni sunt false și unele din ele chiar antiștiințifice. Așa de exemplu
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
decât reprezintă de fapt. În fața experimentului și logicii științifice multe din aserțiunile teoriei lui Darwin nu rezistă. Fără parti pris (așa cum îi plăcea să spună), aplicând regulile metodei experimentale și logicii științifice, Paulescu reușește să demonstreze că multe din aceste aserțiuni sunt false și unele din ele chiar antiștiințifice. Așa de exemplu toate observațiile acumulate în biologie și care ar atesta transformarea, fie ea directă (în natură) sau indirectă (artificială), ca și observațiile din domeniul paleontologiei sau embriologiei, se referă la
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
Guerin Menville pentru animale și Naudin pentru plante au demonstrat fără echivoc aceste aspecte. Speciile care nu se adaptează sunt sortite dispariției și nu transformării. Supraviețuiesc speciile care au capacitatea de a se adapta mediului în continuă schimbare și această aserțiune este valabilă pentru lumea viețuitoare în totalitatea ei. Selecția naturală invocată de Darwin prin cele trei mecanisme: variabilitatea care ar fi nelimitată și nedeterminată, transmiterea ereditară a caracterelor noi dobândite prin variabilitate și lupta pentru existență în care exemplarele speciei
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
la concluzia că cel mai aproape de legile naturale ce guvernează lumea viețuitoarelor (între care omul nu face excepție) se află principiile creștine. Pentru că numai creștinismul propovăduiește iubirea aproapelui și facerea de bine, cale sigură pentru înțelegere și apropiere între oameni. Aserțiune cu atât mai valabilă cu cât, dincolo de credința profundă, Paulescu gândește și demonstrează științific adevărul Evangheliei după cum afirma mitropolitul Transilvaniei Nicolae Mladin. Un alt aspect al demersului său științific a fost și acela al compatibilității între știință și religie, aspect
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
fericită a unui destin”. De fapt, așa cum sublinia chiar T., titlul corect al studiului ar fi trebuit să fie „poetica lui Ion Barbu și transformările ei, de la primii imitatori până la poeții care, după câteva decenii, au revenit parțial la ea”. Aserțiunea se justifică, deoarece, într-un capitol intitulat Descendența barbiană, este analizat modul în care s-a exercitat influența poetului asupra unor congeneri precum Dan Botta, Emil Gulian, Simion Stolnicu, Vladimir Streinu, Virgil Gheorghiu, Eugen Jebeleanu, Cicerone Theodorescu, iar în capitolul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
unei realități mai cuprinzătoare, care depășește domeniul strict al literaturii. Într-o "Notă pentru o mărturisire literară" (1932), el afirmă că "[p]oezia întocmai că un fenomen fizic participa de misteriosul vieții [s.n.]".1 Punctul liminar al unei astfel de aserțiuni ar putea fi acel misterium cosmogonicum, la care conduce întreaga construcție speculativa poescă din Eureka 2 (1848), conform căreia "universul este cel mai sublim dintre poeme"3, iar Divinitatea, Artistul Suprem. În această lucrare ce reprezinta, probabil, versiunea finală a
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
nimic." Henri Bergson Mai aproape, de epocă în care Ion Barbu a trait, Henri Bergson, în "Eseu asupra datelor imediate ale conștiinței" (1888), identifică "le grand mystère de la vie" [marele mister al vieții]1 - creația continuă - , chiar cu esență frumosului, aserțiune, ce, pentru poetul român, nu putea decât să continue un gând poesc. Autorul Jocului secund cunoaște opera bergsoniana și, într-o luare de poziție, din primii ani de activitate literară, se revendică, direct, de la speculațiile filozofului francez asupra artei: În
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
unde declară că "un poem nu este facultatea poetica, ci mijlocul de a trezi această facultate în oameni", iar "singura metodă de a testa meritele unui poem este să măsori capacitatea lui de a trezi Sentimentul Poetic în alții"83. Aserțiunea este, reluată apoi și dezvoltată în "Filozofia compoziției", după cum urmează: Abia dacă trebuie să fac observația că un poem merită acest titlu doar în măsura în emoționează, prin înălțarea sufletului. Valoarea unui poem este rațio de această plăcere înălțătoare [s.n.
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
în recenzia Drake-Halleck88 nu este să reprezinte/imite o experiență anume, ci să indice cititorilor calea spre Frumusețea Absolută. La rândul său, Ion Barbu refuză mimesis-ul. Într-adevăr, "obiectul" propriu al compoziției poetice este, si pentru autorul "Jocului secund", o aserțiune predominat intelectuală, din care poate să rezulte, eventual, emoția, dar una contemplata: "Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor slavi absolute ale intelectului și viziunii [s.n]"89, formula ce amintește de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
6 Ion Barbu, "Poetica domnului Arghezi, 1927", în Versuri și proza, 1984, p. 154. 7 Ibidem. 8 Ion Barbu, "Aderca: De vorbă cu Ion Barbu: Zece ani de poezie", în Versuri și proza, p. 139. Să reținem, totodată, tonalitatea begsoniană aserțiunii care definește intelectul. 9 Ibidem. 10 Ibidem. 11 Ion Barbu, "Jean Moréas (Jean Pupadiamantopulos)", în Versuri și proza, 1984, pp. 203-204. 12 Vezi Henri Bergson, "L'évolution créatrice", în Oeuvres, 1970, pp. 236-241. 13 Idem, p. 797: "Un Dieu formel
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Henri Bergson folosește frecvent termenul "geometrie", precum și unele derivate ale lui, pentru a se referi, în general, la o anumită ordine inerentă naturii, pentru care inteligență umană reprezintă o modalitate de adaptate, sens pe care il regăsim și în multe aserțiuni barbiene. Iată câteva exemple: "Toutes leș opérations de notre intelligence tendent à la géométrie, comme au terme où elles trouvent leur parfait achèvement. Mais, comme la géométrie leur est nécessairement antérieure (puisque ces opérations n'aboutiront jamais à reconstruire l
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
substitui - susține în „unu” Paul Sterian - „cel cu o mie de ochi, o mie de urechi, o mie de picioare, o mie de telegrame, o mie de condeie”. Transformări de o asemenea anvergură duc și la discreditarea individualismului. Integraliștii reactualizează aserțiunea lui Lautréamont, potrivit căreia poezia trebuie scrisă nu de unul singur, ci de toți: „Nu indivizii arhangheli plutind peste societate; prinși în angrenaj, trăim în, prin, pentru ea. Unul reprezenta, reprezentăm toți.” Eludând proza narativă, sub cuvânt că funcția ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287567_a_288896]
-
voievodate. În aceste forme de organizare politică locală este depusă și perpetuată istoric statalitatea românească. Cu greu poate fi găsită o afirmație explicită care să enunțe continuitatea istorică a statului românesc, de genul celor făcute de Heliade. Mult mai precaute, aserțiunile ce vizează continuitatea politică românească se înscriu mai degrabă în prelungirea tezei "Romaniilor populare" postulată de N. Iorga. Unitatea. Procesul de unificare a viziunile regio-centrice despre trecut într-o memorie națională românească a început după unirea principatelor danubiene din 1859
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
care o entitate lingvistică Își capătă semnificația din circumstanțele În care ea a fost produsă <ref id = "8">Dilley 1999, p. 4 </ref>. În Webster’s Encyclopedic Unabridged English Dictionary of the English Language găsim următoarea definiție: 1) “părțile unei aserțiuni scrise sau rostite care preced sau urmează unui cuvânt sau fragment și care influențează, de regulă, semnificația sau efectele acestuia, 2) setul de circumstanțe sau fapte care constituie fundalul pe care se desfășoară un anumit eveniment, situație etc.” - (traducerea mea
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
putem sesiza faptul că această relație este de natura celei existente Între un stimul/eveniment aflat În prim plan și un fundal. Informația nouă, asertată, prim-planul se clădește pe informația veche, care se constituie Într-un fundal. Cea dintâi, aserțiunea, nu poate exista fără cea din urmă, presupoziția. Putem spune că informația veche este contextul (cotextul) În care este interpretată informația nouă. Presupoziția pare a juca, pentru aserțiune, rolul unui context (lingvistic). Iată cum este definită presupoziția, din perspectivă lingvsitică
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
clădește pe informația veche, care se constituie Într-un fundal. Cea dintâi, aserțiunea, nu poate exista fără cea din urmă, presupoziția. Putem spune că informația veche este contextul (cotextul) În care este interpretată informația nouă. Presupoziția pare a juca, pentru aserțiune, rolul unui context (lingvistic). Iată cum este definită presupoziția, din perspectivă lingvsitică/semantică, În Dictionnaire d’analyse du discours: „ presupozițiile sunt tipuri speciale de conținut Înscrise În enunțuri. Ele au următoarele caracteristici: 1) Corespund unor realități cunoscute deja de către receptor
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
modifică, deseori, raporturile dintre vechi și nou, dintre asertat și presupus. Ceea ce În mod normal constituie context, poate deveni element de prim plan. Aceasta depinde, așa cum vom vedea În subcap. 4.3., de raporturile de pertinență dintre fiecare interpret și aserțiune, respectiv, presupoziție. Cu siguranță, ministrul de finanțe, producătorul enunțului de mai sus, a intenționat ca aserțiunea enunțului său să fie suficient de relevantă pentru toți receptorii/interpreții; mai relevantă decât presupoziția. El a dorit ca mesajul receptat să fie: Situația
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
context, poate deveni element de prim plan. Aceasta depinde, așa cum vom vedea În subcap. 4.3., de raporturile de pertinență dintre fiecare interpret și aserțiune, respectiv, presupoziție. Cu siguranță, ministrul de finanțe, producătorul enunțului de mai sus, a intenționat ca aserțiunea enunțului său să fie suficient de relevantă pentru toți receptorii/interpreții; mai relevantă decât presupoziția. El a dorit ca mesajul receptat să fie: Situația Țării și a Europei este foarte gravă. Noi, chiar dacă destul de târziu, avem curajul să spunem oamenilor
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
pare destul de puternic și cu un impact previzibil major asupra cetățeanului obișnuit. Fără Îndoială, pentru toți simpatizanții guvernului și ai președintelui Țării (cele două instituții asumându-și, În egală măsură, responsabilitatea pentru scoaterea Țării din criza În care se află), aserțiunea a fost mai relevantă decât presupoziția, prim planul mai relevant decât co(n)textul. Ei au dorit să Înțeleagă (și să se Înțeleagă) faptul că guvernul (acesta, spre deosebire de cele anterioare) este responsabil, spune lucrurilor pe nume, este mai interesat de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
Noi ne-am Împrumutat până ... / Noi am spus ... până ...ș.a. Este evident că, pentru opoziție, care are ca scop principal, Întotdeauna, crearea unei imagini negative celor aflați la putere, În scopul schimbării rolurilor, semnificațiile conferite de presupoziții - și nu de aserțiuni - să fie cele mai importante. Informația transmisă prin presupoziții este foarte puternică, deoarece, așa cum spune Ducrot, locutorul Își asumă responsabilitatea pentru valoarea ei de adevăr. Acest lucru explică schimbarea raporturilor, din perspectiva interpretului, dintre aserțiune și presupoziție. Valoarea de adevăr
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
de presupoziții - și nu de aserțiuni - să fie cele mai importante. Informația transmisă prin presupoziții este foarte puternică, deoarece, așa cum spune Ducrot, locutorul Își asumă responsabilitatea pentru valoarea ei de adevăr. Acest lucru explică schimbarea raporturilor, din perspectiva interpretului, dintre aserțiune și presupoziție. Valoarea de adevăr a aserțiunilor Nu am mințit după ... Nu am Împrumutat după .../ Nu am spus ... după ... este discutabilă. Locutorul nu Își asumă adevărul lor așa cum o face În cazul presupozițiilor. Așadar, care este rostul presupoziției? De ce locutorul
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]