1,877 matches
-
ultimele rânduri din Mangalia, care m’a însănătoșit (touchons du bois). Îți trimet peisajul ei însorit, cu marea de un albastru brumat, cu luna ce poleește magic coperișurile: e lună plină, cu geamia veche, cuprinsă în flacăra roș gălbuie a asfințitului și cu cărăruia lunei pe întinsul albastru argintat. Și din pragul acestei plecări, cu inima mea, Mangalia toată la picioarele tale. Te sărut, Mica! Mamina 5/1947 2 octombrie, joi, 1947, București Monica mea dragă, Am sosit acasă miercuri seara
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în vorbă cu unflăcău din Rafaila, satul natal al maică -si, care se gândea că fata se va statornici în locurile ei natale, dar Maria nu a fost de acord cu măritișul deoarece nu-i plăcea flăcăul. Soarele cobora spre asfințit iar Maria și Costache și-au dat seama că le-a rămas puțin timp de vorbit și s-au gândit că se vor întâlni în alte dăți, la jocurile ce se vor înjgheba în alte sărbători, adică la înălțare sau
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
iar eu și Maricica plecăm acasă; − Așa-i, Marie, ia să văd eu cum stăm cu culesul poamei negre și dacă mai putem stoarce în cadă; se duse la căruță, aruncă o privire la cadă și spuse apoi: noi până la asfințitul soarelui umplem cada și mai punem în căruță, și om veni încet pe jos; Maricica, care după ce Emilia plecase la Galați, rămăsese ajutorul de nădejde a maică-si așa cum Gheorghiță devenise pentru Costache, după ce cel mare, Mihai a plecat la
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
alergam, cu șiroaie de sudoare pe mine și continuam să alerg și să alerg! Am trecut prin satele Pogonești și Ivești din apropierea Bârladului, mergeam pe drum pe lângă malul unui pârâu în care se reflectau razele soarelui, ce aluneca încet spre asfințit. După un timp oarecare ajung la Bârlad și pe același Bulevard Epureanu poposesc la locul unde știam că se află școala mea. Nori de praf se înălțau în văzduh și nu se vedea altceva decât praf înecăcios pe care simțeam
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de septembrie, cu un soare blând ce emana o lumină galbenă ca mierea florilor de tei! De sus priveam în depărtări străvezii, cu priviri iscoditoare ce se odihneau pe o serie de priveliști demne de cele mai frumoase ilustrate. Către asfințit soarele cobora apropiindu-se de unele înălțimi. Îmbătat de aceste priveliști, văd cu mirare cum spre vârfurile aproape golașe pe care mă aflam urcau spornic niște nori albi ca de vată. Acei nori s-au masat în jurul meu și al
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
nu pot fi comparați cu cele mai bune produse ale culturii engleze. Bem ceai - ceai englezesc, cu lapte. Pe țocul fiec)rei uși din apartamentul meu se afl) o mezuz)*. Prin grilajul ferestrelor vedem Muntele Sion și parapetele arabilor. Spre asfințit, lumina care cade pe pietre nu face decât s) amplifice asprimea lor. Ele și-au dobândit culoarea final) - galben și cenușiu; soarele nu are ce s) le mai fac). Îl testez pe domnul D. cu una dintre Întreb)rile mele
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
O minte ascuțită valorează cât o mie de săbii... Ștefan se oprește la fereastră. Respiră adânc, tulburat. I se perindau prin minte frânturi de amintire a fost un coșmar și, Doamne, câte au mai fost... Lumina unui soare obosit, la asfințit, soare de toamnă târzie, inundă paraclisul destrămând, parcă, umbrele trecutului întunecat. Un cârd de rațe sălbatice zboară spre zări mai însorite, gâgâind răgușit a jale că-și părăsesc cuibul unde au bătut din aripi dintâi... Undeva, departe, un clopot bate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iubește! Eu știu! Prea bine știu! Cât înțelegeți, voi, bărbații, sufletul femeii... De-aș pleca, Doamna Maria și-ar afla pacea. Ștefan tace. Se duce la fereastră. Dangătul molcom al clopotului de vecernie al Mirăuților îndulcea văpaia cerului incendiat de asfințitul soarelui spre apus. Maria își va afla pacea mai lesne, că n-are a o căta decât pentru sine, îngână Ștefan. Cumplit e să dai socoteală pentru pacea miilor de suflete ce așteaptă de la tine mântuirea. Și... și tu să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe piept. Închide ochii și îngână încetișor printre suspine: "Dragule, Voinicule, Eu te iau, Și te beau, În apă sfințită Care se cântă, Și se descântă, Lui Ștefan, sănătate, Să mi-l apere de moarte, La miezul nopților, Și-n asfințitul zilelor, Să mi-l aducă sănătos, Sănătos! Victorios! De dragostea mea luminat, De mine descântat, De Hristos binecuvântat." Voichița îl privește lung, lung, să-i ia chipul ca pe-o icoană. Îl vede tulbure prin păinjenișul ochilor scăldați în lacrimi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ea scrie: „Maica Domnului, Ocrotitoarea României”. Apoi vezi pictați înaintașii noștri sfinți: Sf. Daniil Sihastru, Sf. Ioan Iacob Românul, Ștefan cel Mare și Sfânt, Constantin Brâncoveanu cu fiii lui și sfetnicul, Sf. Ioan de la Suceava și alții. Pe peretele dinspre asfințit sunt pictați Patriarhii noștri Români care au stat în fruntea Bisericii, conducând mai departe credință Ortodoxă. Ei sunt: Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marină, Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Privind și admirând, iată, se deschide o ușă. Intra părintele superior
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
înecat pe toți egiptenii. Mare ești Tu, Doamne, si minunate sunt lucrurile mâinilor Tale! Ce minune mare! I-a salvat. Marea Roșie are mai multe culori. Dimineață, la răsăritul soarelui e mai grena, peste zi valurile au multe culori, iar la asfințit de soare altă culoare. Se spune că și Irod avea palat la Marea Roșie. Și aici, la acest palat, și-a serbat ziua de naștere. Aici i-a tăiat capul Sfanțului Ioan Botezătorul. Din tot palatul lui Irod acum se
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Maica Celui Sfânt Și ești Maica pe pamant Tu esti Maica sfinților Sfinților, slăviților Și a pământenilor Rază soarelui frumos Miluiești pe păcătoși Și te rogi neîncetat Fiului Cel Prea înalt Să ne ierte ce-am greșit Din zori pân-la Asfințit Asculta, o, Prea Curată Și la ruga mea te pleacă Că sunt ființă prea săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Și nimic n-am adunat Cele bune am
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
săracă N-am fapte plăcute, bune M-am pierdut și eu prin lume Și-am uitat de rugăciune Și nimic n-am adunat Cele bune am uitat Numai munții de păcate Mi i-am făcut mie parte iar acum la asfințit mă întreb cu ce-am venit eu nimic n-am pregătit Desaga nu mi-am luat Cămașă sufletului n-am spălat Vai de suflețelul meu Ce-am făcut o viață eu. Compusă la 19 aprilie 1996 Drag copil Drag copil
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Neculai Bulgarul. Îmbrobodite și cu haine lungi negre, lucrau din zori și până-n noapte. În nopțile cu lună lucrau și cântau. Atitudinea lor față de muncă, disciplina lor, dar mai ales rugăciunile pe care le cântau în zorii dimineții, seara după asfințitul soarelui și în nopțile cu lună plină, au făcut ca să le ținem minte și ca să le admirăm și acum, după cel puțin 70 de ani. Cântau pe mai multe voci. Aveau voci cultivate. Știau muzică. Târziu, după ce am învățat câte ceva
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
de cartea mea, că i-a plăcut. Până să ajung acolo, am rătăcit plăcut cu Eva (Ström) prin ploaie. Colegii m-au felicitat pentru recenziile la carte. Deodată ploaia a stat și toți am ieșit în grădină, privind soarele la asfințit - lumina lui de aur vechi roșcat, misterul focului neîntinat de nimic din ce se petrece pe pământ și pe alte planete. Întorcându-mă acasă, mi-am amintit de visul de azi-noapte: eram cu René, singuri, pe o scară înaltă, și
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
numai ceasul era dumnezeiesc. * Ne-au prins zilele de început de toamnă, mă linișteam, ceasul era o durere trecută. Spre seară, lipovenii pescari afumau chefalii un leu bucata în niște colibe de stuf. Unși cu ou, chefalii străluceau când bătea asfințitul, reflectând o lumină caldă, ca o aură. Lumina putea să fie dumnezeiască. Am căutat o împăcare cu mine însumi, mai ales când am aflat că peștii au suflet. Deci minunea de Roskop Patent avea suflet, orice lumină este suflet, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în viața mea pe nume? Pot spune că, odată cu trecerea timpului, de la intrarea lor în Lumina Spiritelor, a Spiritelor Bune, devin în sufletul și în inima mea din ce în ce mai uriași. Icoana lor îmi vine întâmpinare în toate gândurile mele acum, la asfințitul vieții. Ce poți să spui despre niște oameni care au căzut pe „altarul” familiei. Datorită faptului că 3 din cei 8 copii au murit de mici au încercat să se lupte, apoi, peste puteri, cu sărăcia, mizeria umană și restriștile
75 - V?RSTA M?RTURISIRII by Gheorghe Musta?? () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83092_a_84417]
-
de Institut mixt. Dar, printre altele, toate acestea nu sunt codificate». Don Calabria a fost consternat de această relație și de aluzia adusă de abate divergențelor persistente încă printre preoții săi. Pe 30 noiembrie 1944 a scris în jurnalul său: «Asfințitul meu răzbate cu pași grăbiți. Mă arunc în brațele imense ale divinei milostiviri și, prin harul lui Dumnezeu, ofer acest ultim rest al lungii mele, dar nevoiașe vieți, pentru sanctificarea mea și a Operei, suportând în tăcere încercările, suferințele și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
gărzii cu cască Lohengrin, husari din Grodno îmbrăcați în verde și carmin, grenadieri, Preobrajenski 25, aduceau o notă de veselie în acea manifestație de forță abia temperată de norii de praf ce se ridicau în gloria sîngeroasă a soarelui de asfințit... ... Asfințit de soare: expresie nu tocmai exactă, căci în anotimpul cînd am fost la St. Petersburg era vremea nopților albe26. Astrul zilei cobora la orizont ca mai apoi să se ridice iar spre zenit: spectacol zilnic pe care mergeam să
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
istorice, care precedau și consacrau voința și hotărîrea Italiei de a intra în război, ca simplu spectator pierdut în mijlocul mulțimii. Cînd d'Annunzio a lansat apelul său suprem, revăd Via Veneto debordînd de manifestanți sub razele purpurii ale soarelui de asfințit. În seara aceea, d'Annunzio ar fi putut face ce voia cu Giolitti dacă poetul agitator, după ce îl pusese atît de des la stîlpul infamiei, ar fi îndreptat valul de manifestanți spre locuința lui de pe via Cavour, apărată de trupe
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
de cineva? Poate nu știi că sunt campion la fugă. Nici un dușman nu mă poate ajunge. Jignită și supărată, pupăza a zburat spre cuibul ei. După un timp, soarele, obosit de drumul lui de peste zi, s-a pornit spre asfințit. Umbrele înserării au început să se pituleze printre tufișurile pădurii. Iepurașul a simțit o teamă necunoscută pătrunzându-i în suflet. A început să se grăbească. Încotro? Nici el nu știa unde. A luat-o la fugă, pentru că asta știa el
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
continui să crezi în forțele tale și să muncești, pentru că succesul vine doar pentru cei care știu să-l caute cu perseverență. Când am plecat de la stadion, aproape uitasem supărarea. Ploaia lăsase deja loc vremii bune. Soarele se îndrepta spre asfințit, iar eu, obosit, abia așteptam să intru în împărăția lui Moș Ene. EXERCIȚII APLICATIVE: 1) Întrebări: * Pentru ce fel de concurs s-a antrenat Iulian? * De ce nu era “o zi tocmai bună pentru concurs”? * La ce probă a participat Iulian
Prieteni de poveste. Teme de vacanţă. Limba română, clasa I by Cecilia Romila () [Corola-publishinghouse/Science/91492_a_92303]
-
apus fără de soare, la un amurg ce-și menține umbrele printr-o stingere ce nu se stinge. Starea de în-tristare, de plonjare și ancorare în marasmele tristeții este indusă de talazurile sufletești ale resemnării. Într-un asemenea decor lăuntric de asfințit, eu părăsesc incinta cimitirului coborând spre tumulturile cetății și las în urmă pe camaradul meu învăluit de tăcerile celor ce au fost. Gândind și supunându-mi voința absolutului epistolei în care îi este scris destinului uman să fie asemeni unui
Ascunderi și înfățișări: explorări metafizice decriptive by Marius Cucu () [Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
Simbolism de toamnă, mică simfonie a frunzelor, sau în Spleen, baudelairiană de provincie: De neurastenie fugărit, M-am dus să caut liniște la țară; Dar monotona pace seculară Cântată de poeți, - m-a plictisit. Lumine-n zori și umbre-n asfințit... Și toamnă, iarnă, primăvară, vară... Și-n casă gol... și-același gol afară, Și totul repetat necontenit. Oraș ori sat, - netrebnice fermente, Aceleași în palate turbulente Și-n pașnicul colibelor azil. Oriunde truda fără de repaos... Și-n sfere vide: Astrul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
mătăsos ca al japonezilor: O tristeță întîrzie în mine ca și toamna care întîrzie pe câmp; nici un sărut nu-mi trece prin suflet, nici o zăpadă n-a descins pe pământ. Cântecul trist, cântecul cel mai trist vine din clopotul din asfințit, îl ghicești în glasul sterp al vrăbiilor și răspunde din umilința tălăngilor. E toată viața care doare așa, zi cu zi pe întinderea stepelor, între arborii neajunși la cer, între apele ce-și pasc soarta pe câmp și între frunzele
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]