2,113 matches
-
cu o precizie de 0,2 arcsec. În afară de funcția fundamentală a oferi astronomilor un cadru de referință pentru a raporta observațiile lor, astrometria este, de asemenea, fundamentală pentru domenii cum ar fi mecanica cerească, dinamica stelară și astronomia galactică. În astronomia observațională, tehnicile astrometrice ajută la identificarea obiectelor stelare prin mișcările lor unice. Este esențial pentru păstrarea timpului; în UTC este, în principiu, timpul atomic sincronizat cu rotația Pământului prin intermediul unor observații exacte. Astrometria este un pas important pe scara distanță
Astrometrie () [Corola-website/Science/296584_a_297913]
-
și sfârșitul lui septembrie - suprafața planetei se poate vedea detaliat printr-un telescop; chiar și polii înghețați sunt vizibili. Pe 10 noiembrie 2083, Soarele, Pământul și Marte se vor alinia. Planetă își poartă numele după zeul român al războiului. În astronomia babiloniana, planeta a fost numită după Nergal, zeitate a focului, a războiului și a dezastrelor, probabil datorită înfățișării sale roșiatice. Cand grecii au găsit în Nergal corespondentul zeului Ares, au numit planetă "Areos aster" (Ἄρεως ἀστἡρ) sau "“astrul lui Ares
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
în sanscrita. În ebraică, Marte corespunde lui Mă’adim - "“cel ce roșește”" - de aici și-a luat numele cel mai mare canion de pe Marte - Mă’adim Vallis. Simbolul planetei, un cerc cu o săgeată cu vârful în sus, folosit în astronomie, este o reprezentare stilizata a scutului și a suliței, folosită de români. Marte, în mitologia română era zeul războiului și patronul luptătorilor. De asemenea, simbolul mai este folosit în biologie, reprezentând sexul masculin. Imagini
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
înțelepciunii” (ar: "baytu-l-hikma" بيت الحكمة), care îndeplinea mai multe funcții: bibliotecă, instituție de învățământ, oficiu de traduceri. Aici se desfășoară o intensă activitate de traducere a moștenirii științifice și filosofice a antichității. Se traduc lucrări de medicină (Galenus, Hippocrate, Dioscoride), astronomie, matematică, fizică, geografie (Ptolemeu, Euclid, Arhimede), drept. Epoca abbasidă a traducerilor, inaugurată în anul 750, a durat aproape un secol. În această perioadă, arabii au jucat un rol fundamental în transmiterea comorilor vechilor științe ale Occidentului și Orientului. Suveranii abbasizi
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
fundamental în transmiterea comorilor vechilor științe ale Occidentului și Orientului. Suveranii abbasizi, Hărūn al-Rašīd (ro: Harun al-Rașid, ar: هارون الرشيد) și succesorul său, al-Ma'mūn, au încurajat aceste traduceri, mai ales în domeniul filosofiei, al medicinii, al astrologiei, al astronomiei. Se va crea o adevărată școală de traducători, care va traduce lucrări esențiale ale moștenirii elenistice. În doar câteva decenii cărturarii arabi au asimilat tot ceea ce realizaseră grecii timp de secole. Această înfloritoare epocă de traduceri de la începutul domniei abbaside
Bagdad () [Corola-website/Science/296843_a_298172]
-
sfârșitul anului 1908 trimite Institutului Franței experiența doveditoare că lumina nu străbate vidul. Un referat asemănător este publicat în "Mercure de France" la 1 decembrie 1908. A trimis, de asemenea, către Société astronomique de France lucrări despre subiecte legate de astronomie și devine membru al societății. În iulie 1909 brevetează cu Cristea A. Simionescu, directorul "Biruinței", un aparat de stins coșurile, cu care spera să concureze societățile de asigurare, iar în 1910 apar în unicul număr al "Revistei clasice" acțiuni de
Alexandru Macedonski () [Corola-website/Science/296854_a_298183]
-
al XV-lea), post care îi permitea să-și continue studiile personale în timpul liber. Încrezător în capacitățile sale, Laplace se dedică cercetării și timp de șaptesprezece ani, între 1771 și 1787, realizează cea mai mare parte din contribuțiile sale în astronomie. Publică, de asemenea, numeroase articole și memorii științifice referitoare la calculul integral, ecuații diferențiale și ecuații cu derivate parțiale. Printre alții, Laplace l-a impresionat foarte mult pe Marchizul de Condorcet. După ce acesta a devenit secretarul permanent al Academiei Franceze
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
astfel că oricare două planete și soarele trebuie să fie în echilibru reciproc, relansând, prin urmare, teoria sa privind stabilitatea sistemului solar. Matematicianul și astrofizicianul britanic Gerald James Whitrow descria această lucrare ca fiind „"cel mai important avans realizat în astronomia fizică, după Newton"”. Laplace a avut o colaborare foarte reușită cu Lagrange în domeniul astronomiei (mai exact al „"mecanicii celeste"”, cum era denumită atunci astronomia fizică). Cei doi au scris o multitudine de articole despre mișcarea planetară, lămurind, printre altele
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
urmare, teoria sa privind stabilitatea sistemului solar. Matematicianul și astrofizicianul britanic Gerald James Whitrow descria această lucrare ca fiind „"cel mai important avans realizat în astronomia fizică, după Newton"”. Laplace a avut o colaborare foarte reușită cu Lagrange în domeniul astronomiei (mai exact al „"mecanicii celeste"”, cum era denumită atunci astronomia fizică). Cei doi au scris o multitudine de articole despre mișcarea planetară, lămurind, printre altele, discrepanțele observate la mișcările orbitale ale lui Jupiter și Saturn. De asemenea, ei au demonstrat
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
britanic Gerald James Whitrow descria această lucrare ca fiind „"cel mai important avans realizat în astronomia fizică, după Newton"”. Laplace a avut o colaborare foarte reușită cu Lagrange în domeniul astronomiei (mai exact al „"mecanicii celeste"”, cum era denumită atunci astronomia fizică). Cei doi au scris o multitudine de articole despre mișcarea planetară, lămurind, printre altele, discrepanțele observate la mișcările orbitale ale lui Jupiter și Saturn. De asemenea, ei au demonstrat că accelerația lunii variază în funcție de orbita pământului și au introdus
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
Soare a unor inele succesive de materie gazoasă, care au devenit apoi sfere solide. Această teorie, numită "ipoteza lui Laplace", sau "ipoteza nebuloaselor", se baza pe mecanica cerească ale cărei baze fuseseră puse de către Newton. A fost teoria predominantă în astronomia secolului al XIX-lea (sub numele de "teoria cosmogonică Kant-Laplace") și rămâne și astăzi una dintre ipotezele cosmogonice cele mai credibile. Laplace a fost primul om de știință care a postulat existența "găurilor negre" în univers și a introdus noțiunea
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
, cuvânt compus de origine greacă, (conform γη, geo = pământ și λογος, logos = știință) este știința care se ocupă cu studiul structurii și formării Pământului. Geologia (în accepțiunea modernă) este o știință interdisciplinară, care, prin intermediul metodologiilor chimiei, fizicii, matematicii, statisticii, astronomiei etc., explică compoziția internă a Pământului, precum și procesele ce au loc în interiorul si la suprafața sa. Geologia studiază atât compoziția rocilor expuse la suprafață (în fazele istorice ale geologiei) cât și mai ales continuitatea acestora în adâncime, zăcămintele minerale solide
Geologie () [Corola-website/Science/298339_a_299668]
-
profesorii săi era Michael Maestlin, apărător al teoriei heliocentrice a lui Copernic. Kepler ar fi dorit să devină preot protestant, dar în cele din urmă, având o mare înclinație pentru matematică, acceptă în 1594 funcția de profesor de matematică și astronomie la Universitatea din Graz, Austria. Aici lucrează la un complex de ipoteze geometrice având ca scop explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler consideră că soarele exercită o forță
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
în anul 1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă "Supernova 1604" și publică observațiile sale în lucrarea "De Stella nova in pede Serpentarii" („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”). În lucrarea "Astronomia Nova" („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
1601, Kepler devine urmașul lui ca matematician și astronom imperial. În 1604 Kepler observă "Supernova 1604" și publică observațiile sale în lucrarea "De Stella nova in pede Serpentarii" („Despre o nouă stea la piciorul constelației șarpelui”). În lucrarea "Astronomia Nova" („Astronomia nouă”, 1609) publică rezultatele cercetărilor asupra elipsei planetei Marte și enunță a doua lege: „Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se mișcă mai repede”. În anul 1612 Kepler se stabilește la Linz în Austria, unde îi
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
ce descriu mișcările planetelor. Ea va constitui baza oricărui calcul astronomic pentru următorii 200 de ani. În lucrările sale despre teoria forțelor de gravitație, Isaac Newton s-a bazat în mare măsură pe observațiile lui Kepler. În afara lucrărilor din domeniul astronomiei, Kepler a descris un procedeu de determinare a volumelor, pe baza căruia se va dezvolta calculul integral. De asemenea a studiat simetria fulgilor de zăpadă și a calculat forțele naturale care intervin în creșterea structurilor geometrice și care vor fi
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
noiembrie 1630 în Regensburg, Germania, în vârstă de 59 de ani. În memoria lui, Universitatea din Linz poartă numele de „Johannes-Kepler-Universität”. Legile lui Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet "Astronomia nova" a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa.
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
Kepler n-au fost acceptate imediat. Multe figuri importante precum Galileo și René Descartes au ignorat complet "Astronomia nova" a lui Kepler. Câțiva astronomi, printre care se numără și profesorul lui Kepler, Michael Maestlin, au obiectat asupra introducerii fizicii în astronomia sa.
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
vieții poartă o proteză nazala dintr-un aliaj de aur și argint. În 1560 începe studiul retoricii și filosofiei la Universitatea din Copenhaga. În 1562 se mută la Universitatea din Leipzig, unde studiază dreptul, iar din 1566 alchimia, medicina și astronomia. În timpul liber se ocupă cu observarea stelelor și fenomenelor cerești. În 1571 se întoarce în Danemarca și își construiește un laborator de chimie și observații astronomice. Telescopul nu era încă inventat și Brahe determina poziția stelelor și planetelor cu ajutorul unui
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
II-lea, rege al Danemarcei și Norvegiei, îi pune la dispoziție mijloacele financiare pentru construirea unui observator astronomic pe insula Hven (1576), unde Brahe își face observațiile timp de 20 de ani și care devine cel mai important centru al astronomiei din vremea respectivă. După moartea regelui Frederic, urmașul lui - Christian al IV-lea - îi suspenda ajutorul financiar și Brahe accepta în 1599 invitația împăratului Rudolf al II-lea de a se stabili la Praga. Primește o pensie de 3.000
Tycho Brahe () [Corola-website/Science/298345_a_299674]
-
dispar și ultimele îndoieli asupra formei sferice a Pământului. În cursul secolului al XVI-lea au fost traduse unele din cele mai importante lucrări grecești în domeniul matematicii și s-a găsit soluția ecuațiilor de gradul trei. Cunoștințele obținute în astronomie de către Nicolai Copernic (1473-1543), Tycho Brahe (1546-1601) și Johannes Kepler (1571-1630), prin descoperirea legilor mișcării planetelor, depășesc viziunea geocentrică a lui Ptolemeu, conducând la reprezentarea heliocentrică a sistemului solar. Către sfârșitul secolului al XVI-lea, Galileo Galilei (1564-1642) aplică modelele
Renașterea () [Corola-website/Science/298285_a_299614]
-
emisfera nordică a Pământului, denumirile există deja din antichitate. Pentru cele din emisfera sudică, denumirile provin de la navigatori și astronomi din epoca Marilor descoperiri geografice, și de aceea aceste constelații poartă denumiri ca de exemplu Microscopul, Mașina Pneumatică etc. În astronomia modernă constelația este o anumită porțiune din sfera cerească exact delimitată, în jurul figurii imaginare inițiale, astfel încât fiecare obiect ceresc fix (chiar invizibil ochiului omenesc) poate fi atribuit unei constelații. Obiectele cerești fugare, ca de exemplu cele din Sistemul Solar sau
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
48 de constelații descrise de renumitul astronom grec din Alexandria, Ptolemeu, în lucrarea sa cunoscută mai ales sub titlul ei arab Almagest. În această lucrare apărută în anul circa 150 î.H., Ptolemeu face o sinteză a cunoștințelor din domeniul astronomiei din acea vreme, majoritatea datelor provenind de la observațiile făcute de către Hiparh cu 300 de ani mai devreme. Catalogul cuprinde 1.022 de stele care sunt grupate în 48 de constelații, dintre care 47 mai există și azi; a 48-a
Constelație () [Corola-website/Science/298380_a_299709]
-
renașterii timpurii, ating apogeul în secolul al XVII-lea și se sfârșesc, în Anglia, odată cu nașterea revoluției industriale și începutul epocii victoriene. Exemple concrete, adevărate „pietre de hotar“ ar fi ideea de Sistem heliocentric promovată de Nicolaus Copernicus care răstoarnă astronomia aristotelică, „nașterea“ fizicii ca știință exactă desăvârșită prin publicarea de către Isaac Newton, in 1686-1687, a operei sale fundamentale Philosophiae Naturalis Principia Mathematica, primul adevărat tratat de fizică, și reîntemeierea metafizicii pe baze epistemologce de către René Descartes, devenită celebră mai ales
Revoluția științifică () [Corola-website/Science/298391_a_299720]
-
Syntaxis" ("Tratat de matematică"), iar mai târziu opera sa fundamentală "Megiste Syntaxis" ("Marele tratat"), care a fost la început transmis posterității prin intermediul unei traduceri în limba arabă, cu titlul "al-Majisti", devenit Almageste. Acest tratat a constituit lucrarea de bază a astronomiei în timpul Evului Mediu și cuprindea, pe lângă un catalog al stelelor cunoscute, o expunere amănunțită a reprezentării geocentrice a universului, prezentă deja într-o formă mai simplă în lucrările lui Hipparchus din Niceea, numită astăzi sistemul ptolemeic. Ptolemeu respinge astfel idea
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]