2,305 matches
-
oare? Cu siguranță mă prefera îmbrăcat, protejat de cârpe. Nu-mi sugeam burta și nu aveam brațe musculoase. Vroiam să mă privească fără nici o îngăduință, să observe imperfecțiunile bărbatului cu care urma să-și petreacă tot restul vieții. M-am azvârlit în apă și am înotat cu capul dedesubt până mi-am simțit pieptul umflându-se și devenind dur. M-am întors pe spate și am plutit așa, cu apa care îmi păștea în gură. I-am simțit mai întâi brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
ei cu împământare. Este o farsă erotică pe care a învățat-o poate dintr-o carte sau dintr-un film. În noaptea asta a hotărât că trebuie să manifeste o pasiune arzătoare. Iar eu sunt la mijloc, confuz, o mârțoagă azvârlită într-un galop. Acum a alunecat în jos, gâfâie sub pântecele meu. Nu sunt obișnuit s-o văd atât de supusă. Mă simt vinovat, ca și cum, din cauza mea, ar consimți să se depraveze. Vreau să plec, să fug din pat, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
se ferească. Și totuși se mișcă, se desprinde de zid și nu s-a întâmplat nimic. Apare un autobuz care o ascunde. Nu reușesc s-o ajung la timp, a și urcat. Mă iau după autobuz, după țeava neagră care azvârle un fum urât mirositor. Se oprește din nou, las mașina în mijlocul străzii și urc și eu. O caut pe Italia să-i spun să coboare cu mine, dar o găsesc prea târziu, când ușile s-au și închis. Stă ghemuită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
în mână. Ține picioarele deschise ca o păpușă în cizmulițe lucioase de apă. Îmi mișc spatele, pătrund în ea, în timp ce apa alunecă în grămăjoara noastră de căldură ca într-o seră. Fețele lipite, iar dedesubt plăcerea aceea vâscoasă care te azvârle departe și duce totul cu ea. Și nu mai simți frica în spatele tău, unde cineva ar putea să vină, să te lovească și să te facă de rușine. Ești un vierme de carne, aflat la adăpost în trupul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mâinile ei și l-am răsturnat pe jos, apoi am răsturnat un altul și încă unul. În sfârșit am găsit ce-mi trebuia: bisturiu rece, pense, depărtător, cauterizator, cleme, ace. Existau de toate. Am luat pungulițele plastificate și le-am azvârlit pe căruciorul de serviciu. Am tăiat rochia Italiei în două, am apucat capetele și am desfăcut-o larg. Trupul ei mi s-a înfățișat dintr-o dată, de o albeață ireală sub lumina aceea rece, cu oasele sternului și micile sfârcuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
când terminase și-o pusese din nou. Avea fruntea acoperită de o transpirație murdară, acolo unde se lipea praful mișcat de vânt. Fusese o muncă a mușchilor care ajutase însă spiritul. Mă simțeam liniștit, învăluit de vântul cald. Mâinile mele azvârliseră prima țărână pe sicriul Italiei și acum lopata paznicului se mișca ritmic, încărcând pământul și descărcându-l. Durerea mai exista încă, dar surdă, potolită de oboseală. Rămânea chipul inexpresiv al șchiopului cu ciuful lui de păr blond, ca o ceapă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pesemne nici frații mei n-au să mă mai apuce în viață.“ „Atât de rău bolnav crezi că ești?“ „Simt că mă duc...“ „Păi dacă așa stau lucrurile, îți rămâne un mijloc pentru ca femeia asta de treabă să nu te-azvârle pe stradă și să te oblige s-ajungi la spital.“ „Și care-anume?“ „Să te însori cu ea.“ „Să mă însor cu ea? Cu patroana? Cine, eu? Un Rodríguez de Alburquerque y Álvarez de Castro! Domnule, nu-mi arde de glume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
sărăcăcios, a trecut, în a doua zi a Carnavalului din 1875, pretendentul don Carlos de Borbón y Este, pentru carliști Carol al VII-lea, la sfârșitul războiului civil anterior. Iar eu am fost smuls din casa mea spre a fi azvârlit în surghiunul de pe Fuerteventura exact în aceeași zi, 21 februarie 1924, când în urmă cu cincizeci de ani auzeam căzând lângă casa mea natală din Bilbao una din primele bombe lansate de carliști asupra orașului meu. Și acolo, pe umilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ceilalți care nu știu să meșterească lucruri, bravo, Peter, bravo. Stăteam în parcarea supermarketului și îl auzeam pe tata murmurându-mi în ureche, în timp ce mă uitam la cartea rezemată de volan. Părea scăpată din bătălie, cu coperta ruptă fiindcă o azvârlisem pe șine, cu paginile smulse în urma căzăturii. M-am întins, am deschis torpedoul și am scos o rolă de bandă adezivă. Și așa cum aș bandaja genunchiul lui Abigail sau cum aș pupa buba lui Betsy, am început să pansez rănile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
minute mai târziu, în timp ce așteptam la benzinărie să mi se facă plinul, am rupt plicurile în două, așa cum rupsesem scrisoarea lui Otto, cu o seară înainte. Am aruncat jumătate în coșul de gunoi de la benzinărie și pe celelalte le-am azvârlit într-un tomberon mare din metal de pe șantier. Domnul Bloomgarden, domnul Kanin și toți ceilalți probabil nu știau că cei pe care Anne îi numea van Daan erau de fapt van Pels. Dar nu voiam să îmi asum riscul. Piesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
mai crede că poate ordona aici ca un arogant care nu-i în stare de nimic, își închipuie că numai el deține soluția potrivită. —Mă cac pe conducerea ta corectă! și Hackler luă un teanc de acte de pe masă, îl azvârli înspre perete și trânti ușa. W. rămase o clipă încremenit, pe urmă se ridică, își luă pardesiul și pălăria de la garderobă și se îndreptă spre ușă. Nu mai putea rămâne nici un minut în plus. Dar înainte să fi ajuns la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
creștea între Hackler și părinții mei, devenind un zid format din sentimente rănite, compact și de netrecut. Îmi era greu și să respir, intrasem în panică, o panică la fel cu aceea pe care o simțisem în copilărie, când tata azvârlea uneori cuvertura pe mine și mă apăsa până nu mai aveam aer. Cum de-și permitea Hackler, omul care îl deposedase pe tata de partea lui de proprietate asupra firmei, să vină pur și simplu aici, să se așeze din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
păpușa de pe canapeaua de pluș și-i zdrobi căpșorul blond, de rama ferestrei. În curte, parlagiul regimentului, cu chipul de câine mops, congestionat, spinteca o scroafă uriașă și albă ca laptele, ca să-i scoată numai mușchii pântecului și să-i azvârle apoi ciozvârtele și capul peste uluca din fundul ogrăzii. Nimeni nu se mai arătă cu gamela la cazanul plin cu bunătăți. Se frigeau, pe deasupra imenselor jăratice, zeci de curcani, trecuți prin prăjină. Pivnița era inundată de vinuri. Ostașii treceau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
arată cenușii, stau acasă, să-mi măsor singurătatea. Pornesc, apoi, fără destinație hotărâtă și discut, pe drum, cu ghetele stropite de noroi. Mă opresc la vreo răspântie, cu ochii țintiți pe caimacul noroios, împroșcat de un vehicul pe manșeta pantalonului. Azvârl printre dinți apa adunată sub limbă în chipul hâd al unei dezolări catastrofale: în craniul bine conturat de rumegușul cenușiu al gândurilor mele. E o hârcă pe care o pălmuiesc cu sete, deși mă plimb fără grabă, cu mâinile înnodate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
coboară în măruntaie și în lujerul de carne desfăcut să mă primească. „Unde îndrăznește omul meu?”, se întreabă cățeaua, făcând aluzie la slăbiciunile mele de țicnit, când suportă până la țipăt apucăturile arbitrare, rupându-și cămașa cu dinții, ca s-o azvârle, sfâșiată, o dată cu rușinea, îndârjindu-mă cu un duhnet de sălbăticiune. Când simt miros de vulpe prinsă de vie, mă desfac de carnea ei, cu ochii agățați de semn, de orbita însângerată a unui ochi împuns, neagră și adâncă. „Mai stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
umăr îi este mai înălțat și ține o mână sprijinită pe curbătura ciomagului, mult prea înalt, cu care cercetează zidurile cenușii, înainte de a face un pas. Sprijină flașneta pe piciorul ei de lemn subțire și învârtește manivela până când i se azvârle un ban dintr-o fereastră. Portarul îl culege și-l depune în pălăria întinsă a bătrânului cu carnea veștedă și macră, o carne cu pielea zbârcită, cu plămânii stafidiți și cu genunchii îndoiți, de mârțoagă. ...„Ce mai aștepți, Albertino?”, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
am izbit de Vladimir. Stătea în mijlocul încăperii înfășurat în cuvertura de pluș. Într-o clipă de nebunie încercase să se ascundă astfel, protejat de întuneric. Dar cum între degete, statuia, până atunci rigidă, începu să se miște, și Vladimir Beral azvârli hohotind cuvertura și fugi prin ușa rămasă deschisă, de-a lungul coridorului. Albertina mă primi fără nici o împotrivire. Plimbată, ospătată și băută suficient, aduse un aport calitativ de cea mai superioară esență. Splendidă în ascensiunea actului, se retrase la timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
izmene, aplecat deasupra acuarelei de pe masă. - „Rudolf, dar perinile poate să le pună la fereastră?...” - „Lucrez!” repetai cu dinții strânși. - „Dar oala poate s-o scoată?...” Și atunci, turbat de mânie și totuși mâhnit, am deschis ușa și i-am azvârlit în cap toate pensulele grase de culoare. „Nu știu ce să încep...” - astfel se văita Rudolf, icnindu-mi în față duhoarea băuturii. Pajiștea cu iarba fragedă și cu pomii încărcați cu floarea, pe care am găsit-o minunată cu o zi mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
înainte de căsătoria ei cu un vechi și neobosit pretendent. Parcă o văd și acum, venind să-mi facă o vizită chiar a doua zi după noaptea nunții. Intrase indispusă în cămăruța mea îmbâcsită cu miros de ulei și de mizerie, azvârlindu-și pe canapea pălărioara bărbătească de fetru cafeniu, pe care și-o scoase cu vârful degetelor prinse de calota țuguiată. Trântită apoi, moale și picior peste picior, în faimosul meu fotoliu, îmi vorbi despre proaspătul ei consort. Mai târziu, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
se pricepe să disece o ființă în patruzeci de părticele, cu inteligența specialității în materie de contraspionaj. Nu o dată l-am surprins scoțându-și degetele răsfirate și pline de sânge din măruntaiele unui om, pe care îl chinuiește, ca să-l azvârle apoi ca pe o lămâie stoarsă. Își întinde plasa țesută dintr-o copilărie tristă și frământată de panică. Prietenul meu preferă să prindă femei. Le hipnotizează cu ochii lui ca de pisică, și după ce le sparge în patruzeci de bucățele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
propus să facă un pod peste Marea Irlandei, dar și-ar fi pierdut energia. Părea absurd ca el, Henry James, „distinsul om de litere“, autorul cosmopolit care se simțea la fel de În largul său la Londra, Paris, Roma și New York, să fie azvârlit aici În miez de iarnă, În stațiunea aceasta plată și fără personalitate, parcă de la marginea lumii civilizate, așteptând emoționat să i se hotărască soarta de dramaturg aspirant. Gândul acesta Îi provocă un hohot de râs tare, ca un lătrat, la adresa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
londoneză de Îndată ce se va elibera de obligațiile curente. Era votul suplimentar de Încredere În capacitățile sale dramatice de care avea nevoie. Mărețul plan de cucerire a scenei engleze părea să avanseze foarte mulțumitor. Singură sănătatea În declin a lui Alice azvârlea o umbră peste Începutul de vară. Ea și Katharine locuiau acum Într-o căsuță pe care le-o găsise Henry, În Argyll Road, Kensington, nu departe de De Vere Gardens. „O casă În care era numai bine să fii bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
cu Soarta - “Încă un an“ - și Soarta Îl ținuse În așteptare până la ultima clipă, Îl ținuse agățat, plin de speranță, de scara de frânghie care ducea către succes, Înainte de a i-o tăia de sub picioare cu o singură lovitură răutăcioasă, azvârlindu-l În abis. Spectacolul era o cădere - acesta era un adevăr de care nu se putea ascunde. Referirile lui Alexander la o cabală și telegrama misterioasă, răuvoitoare, Îi dăduseră pentru o clipă speranța că a intrat fără voie Într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
părea să rezume Întreaga lui carieră de dramaturg: „A fost un vis, dar visul s-a sfârșit!“ Din cerul Întunecat Începu să curgă o ploaie subțire și rece. Lămpile de gaz se Înșirau Înaintea lui pe un Piccadilly aproape pustiu, azvârlind bălți de lumină pe trotuar, cu petice de Întuneric Între ele. Se Îndreptă hotărât spre Kensington. 3 Așa Începu convalescența lentă a spiritului. Duminică dimineață se trezi cu mult Înaintea zorilor cu un oribil sentiment de depresie și Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Josselin, Îi datorăm faptul că rasa noastră este cu zece până la douăzeci de centimetri mai Înaltă decât acum treizeci de ani, femeile și bărbații deopotrivă?“ Ajuns aici cu lectura șpalturilor, Henry izbucni Într-un hohot nestăpânit, uriaș și batjocoritor, și azvârli foile pe jos, speriind-o pe Tosca, adormită la picioarele lui, lângă foc, făcând-o să sară cât colo și să se refugieze legănat În colțul opus al Încăperii, lătrând supărată. — Vai de mine, vai de mine, Tosca, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]