1,894 matches
-
laptopul mă lovi tare în spate și cablul se smulse din priză și ștecărul îmi biciui coastele și țâșni pe punte, peste balustradă și dispăru în mare. Tăcere, întreruptă doar de vasul care se scufunda pârâind. Apa revărsându-se peste balustrade și catargul înclinându-se spre mare. Eu întins pe spate plângând. Gravitația trăgând încet totul de pe punte către albastrul apei. 33 Fragmentul becului (Partea a treia / Porțiunea codificată) totul totul s-a terminat. Ultimele semne ale verii încă-și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai ieșim niciodată la suprafață. Așa se sfârșește totul. Miau. Miiiau. Un Ian cu ochi bulbucați, holbându-se la mine din colțul ușii cabinei înclinate. M-am uitat în jur și i-am văzut cușca-bărcuță gonflabilă printre lucrurile alunecate lângă balustradă și luate de apă. Ștergându-mi lacrimile de la ochi cu antebrațul, m-am cățărat și am sprijinit laptopul de peretele dinspre babord al cabinei, partea cea mai îndepărtată de apă. Cum Orpheus se înclina la tribord, babordul și puntea formau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
înclinat acum la 45 de grade, jos în ocean, apa urcând pe punte. M-am cățărat în V-ul format de peretele dinspre babord al cabinei oblice și punte. M-am întins și-am lungit gâtul ca să mă uit peste balustrada dinspre babord, aflată sus în aer, dar nu se vedea nimic acolo, nici urmă de ludovician, doar kilometri întregi de mare pustie și insula în zare. — Haide, știu că ești acolo, am strigat peste apă. Ești mereu acolo, nu? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cam schimbat: nebărbierit și Îmbrăcat Într-o salopetă albastră destul de murdară, deși de obicei era foarte Îngrijit - nevastă-sa avea totdeauna grijă de ținuta lui. Henry trecu pe lîngă Rowe cu aerul că nu l-a observat, și, aplecîndu-se peste balustradă, spuse: Încă n-au sosit! O femeie mai În vîrstă, cu ochii roșii, care arăta ca o bucătăreasă, ieși după el pe palier. — E Încă prea devreme, Henry, mult prea devreme. — A, Arthur... frumos din partea ta c-ai venit! Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de dimineață Începeau la ora zece. Pe la zece și-un sfert, se Îndreptă spre piramidă. Ezită la ușa atelierului de scriitură; coborî un etaj. Timp de vreo zece secunde, citi programul atelierului de acuarelă, apoi urcă din nou câteva trepte. Balustrada era făcută din segmente drepte, separate la jumătatea Înălțimii de scurte segmente rotunjite. În interiorul fiecărui segment, lărgimea treptelor creștea, apoi scădea din nou. În punctul de Întoarcere al curbei, se găsea o treaptă mai largă decât toate celelalte. Se așeză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lui, mult mai tineri, Începuseră deja să-și facă vinoteci. Nu era cazul lui Bruno, care nu făcuse nici o remarcă despre vin - un Vieux Papes la 11,95 franci sticla. Aproape uitând de prezența fratelui său, Michel se sprijini de balustradă și privi clădirile din jur. Era noapte acum; aproape toate luminile erau stinse. Era ultima noapte a weekendului din 15 august. Reveni În cameră, se așeză lângă Bruno; genunchii aproape li se atingeau. Putea fi Bruno considerat un individ? Putrezirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
garda lui Van Gogh și-i aplică acestuia „schema Tyson“, olandezul alegându-se astfel cu o nouă ureche detașabilă. În zona scării de incendiu, Brando Îi dădu un brânci puternic lui Arhimede, care, ud leoarcă, alunecă și se prinse de balustradă, țipând: „Dați-mi un punct de sprijin! Urgent!“ Din păcate pentru el, numai Einstein se afla În zonă, iar acesta, ridicând din umeri, Îi răspunse: „Totu-i relativ, prietene“, astfel Încât grecul căzu de-a dura pe trepte. Din postul său
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
care te afli În mijlocul peștilor, și totuși la distanță de ei. La ora unsprezece, scriitorul se Întorcea acasă și se așeza la computerul din fața ferestrei. Uneori, făcea câte o pauză și ieșea pe balcon, unde stătea cu coatele sprijinite pe balustrada de fier, ca un păpușar deasupra scenei. Pufăind din pipă, mai trăgea cu urechea la discuția unor bătrâne, mai urmărea cearta dintre doi șoferi care-și bușiseră mașinile sau flirtul unor tineri, Întorcându-se apoi la computer. La prânz mânca
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
un sentiment de liniște profundă, pentru ca în clipa imediat următoare să fie înlocuit de o neliniște puternică, atât de puternică, încât mâinile ți se albesc și încep să tremure ușor. Exact asta mi se întâmplă mie. Rainer se agață de balustradă, care e pusă acolo ca să nu‑l lase să cadă, el nefiind un bun înotător. Încheieturile degetelor îi sunt iarăși albe, așa cum bine a spus mai înainte. Astfel, trăiești în două stări de agregare, în două stadii diferite, care alternează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
semnalele. Am ajuns, după vreo zece minute de erecție În mers, la ea acasă. Locuia În centru, pe strada librăriei lui Cătă, Într-un imobil vechi, la etaj, trebuia să urcăm o scară Întunecoasă, mă țineam cu o mână de balustradă, cu cealaltă o sprijineam pe fată. Am intrat În apartament, stătea bine farmacista, două camere uriașe, una din ele dădea spre o terasă incredibilă, uriașă și ea, cu vedere spre turla catedalei catolice, peste acoperișuri de case vechi și nobile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
într-adevăr, fata, cu un zâmbet șiret. Un consemn a cărui încărcătură doar noi o știm... Buzele vineții deschid arcul de flacără albă al dinților mici, ascuțiți. Zâmbește, insistă asupra amănuntelor pe care le cunoaște de mult. Se reazemă de balustrada garderobei. Ascultă acum, încordată, cu o mască de sfârșeală și împlinire pe chipul exagerat de alb. Atentă la inflexiunea fiecărui cuvânt, la modificarea abia perceptibilă a unui mesaj, încărcat de amintiri și promisiuni accesibile numai nouă. Părul prins în câteva
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se dezlănțuiseră toți. Resentimente îndelung adunate împotriva ei, din perioada când încă nu aveau curaj să le afișeze. S-a relatat că în fiecare dimineață cobora cele trei etaje de scări ale clădirii, ștergând cu palmele praful eventual rămas pe balustradă. Alinia femeile de serviciu în holul de jos, de la intrare, și își lipea mâinile pe halatele albe ale celor ce nu-și făcu seră datoria. Amprente, amprente pe toate halatele, la rând... — A avut copii cu Hariga ? Sau cu directorașul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în rolul modest al unei slujitoare. Svelta doamnă apăsa finalul frazei, cuvintele ridicându-se din fumul țigărilor lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea, Poetul, ar rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
profeți calzi, somnul tihnit. În încheierea ședinței, atunci, după ce fiecare găsise alte fapte care s-o acuze, tovarășul activist care prezida ședința murmurase, urmând instrucțiunile și condamnând-o : „Nimic omenesc, nimic omenesc“. Sia Strihan cobora trei etaje cu mâna pe balustrada scării, adunând praful pe palmele ambelor mâini, pentru a și le lipi apoi pe halatele îngrijitoarelor care nu-și făcuseră datoria cum trebuia ? Lăsând amprente, la rând, pe fiecare pieptar scrobit al acestor femei supuse, leneșe și viclene, înșiruite în fața
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Vârtejuri de ape loveau în râsul înnebunitor, răsturnând încremenirea lumii, rosto golindu-se, rotindu-se, o dată și încă o dată. Ieși în poteca întunecată și pustie. Reîntâlni patrulele și câinii. Găsi subsolul unei vespasiene. Coborî, ținându-se la fiecare treaptă de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pe toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți În Întunericul viu. Mi-i amintesc pe toți cei de la James Buchanan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
n-am mai stat pe gînduri: am străbătut Încăperea, am străbătut Încăperea și-am ieșit pe prispă și m-am sprijinit de-un stîlp - locuiam Într-o căsuță pe care-o Închiriasem de la niște oameni din Nord - și n-avea balustradă... oricum, pe-acolo nu era decît nisip și mi-am dat seama că copiii n-au să se lovească dacă se-ntîmplă să cadă... și Doamne! ce să mă fac, ce să mă fac, mă gîndeam... A doua zi cînd s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
seama că aveam la etajul unu o vecină care aducea cu piticania în cauză. De asemenea, aveam și un nuc în spatele blocului. M-am ridicat buimăcit în capul oaselor și am văzut capul cu permanent mărunt al Mariei ițindu-se peste balustrada balconului. În curând fu urmat și de două mâini susținând de urechi o oală plină ochi cu nuci. Mâinile răsturnară oala într-un lighean pregătit din vreme. Într-un târziu, am priceput atât eu, cât și Sabina, care se deșteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
gătită în sânge. Și cu Tubu ăsta era un mister. Îl găsise într-o seară în fața apartamentului, băgat într-o poșetă din pânză. Era închis acolo cu un fermoar, se zbătea să scape, iar poșeta-cușcă se rostogolea izbindu-se de balustrada metalică a scărilor. După ce eliberase animalul, cotrobăise în buzunarele genții și găsise o factură de telefon cu o sumă exorbitantă. Era un număr de fix, corespunzător zonei de nord, undeva prin Băneasa. Pe spatele facturii, o mână nervoasă scrisese că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
ajuta să-ți trăiești fanteziile copilăriei. Roddy nu-i răspunse și ea continuă să privească drept înainte, bucurându-se de liniște, până când observă o lumină roșie clipind pe cerul nopții. Probabil scumpa mea surioară. Își puse paharul cu vin pe balustradă și spuse: Hai să coborâm la ponton s-o întâmpinăm cum se cuvine. Coborârea spre lac implica traversarea a încă trei peluze - toate năpădite de iarbă neîngrijită, crescută sălbatic - legate între ele de alei abrupte pe care trebuiau să umble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
sclipirea de ironie de la sfârșit îți mănâncă mai mult timp și te seacă mai mult decât tot restul. I-am scris un bilet colegului de apartament, am încuiat toate ușile și apoi, cu geanta în mână, am urcat scara cu balustradă de fier forjat care ajungea la nivelul străzii. Era o zi de vară fierbinte, fără nici o adiere, dar pentru că nu mai ieșisem din apartament de peste patruzeci și opt de ore - atât durase să citesc cartea și să-mi formulez opinia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu jumătate de secundă înainte ca tăișul venerabilei arme să se înfigă cu un zgomot sec exact în locul în care îngenunchiase el — Ești teafăr? spuse femeia venid spre el. — Cred că da, spuse Michael, care se lovise cu capul de balustradă. Încercă să se ridice și nu reuși. Observând că e în dificultate, femeia se așeză pe treapta cea mai de sus și-l lăsă să se întindă în poala ei. Ați văzut pe cineva? întrebă Michael. Cineva trebuie s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un metru cincizeci înălțime, peste șaizeci de ani și stabilindu-se de curând în Anglia din Polonia natală, nu vorbea boabă de engleză. Dădu din cap brusc spre Michael și Phoebe, apoi rămase la oarece distanță de ei, sprijinit de balustradă. — Cred că soțul lui Hilary ar fi pus piciorul în prag, șopti Phoebe. Ultimul ei pilot era un specimen ca un zeu. Au venit o dată aici și s-au hârjonit goi pe peluza de croquet, aproape tot weekendul. Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ministrul de externe, om subțire, nu tutuiește femeile de serviciu. Acum le dăruiește unul din zâmbetele sale de prima pagină din Național și se înapoiază în cabinet, la etajul întâi. Pe drum, băgă de seamă că treptele sunt roase, că balustrada de lemn, lustruită de uz, s-a cariat și ea pe ici pe colo. Orice om se naște original și moare o copie, își aduce aminte, și un firicel de tristețe i se strecoară în inimă. Oftează. Bătrânul Goethe! O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
lui și celorlalți cînd și cum să muncească pămîntul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, Își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi Își vopsi În albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului În fibrele lemnului vechi ce va trebui În curînd Înlocuit, Își spunea, dar mai Încolo, nu mai avea bani acum. MÎine sau poimîine după-amiază, pînă joi oricum, va vopsi În negru lucios șareta după ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]