KorAP: Find »[drukola/base=batistă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...137 >

3,424 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553

facem cu dumneata? începu Porfiri, pe un ton ușor și indulgent. Să te băgăm la zdup, Iecaterina Romanovna? Femeia încuviință pe loc, cu lacrimi în ochi. Neîndoindu-se de sinceritatea femeii, Porfiri deschise un sertar din care scoase afară o batistă curată pe care o ținea la îndemână pentru astfel de ocazii. I-o întinse, însă ea îl răsplăti cu o privire care sugera că nu ea, ci el ar avea mai mare nevoie de batistă. Deși până la urmă o acceptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
din care scoase afară o batistă curată pe care o ținea la îndemână pentru astfel de ocazii. I-o întinse, însă ea îl răsplăti cu o privire care sugera că nu ea, ci el ar avea mai mare nevoie de batistă. Deși până la urmă o acceptă, Porfiri nu reuși să o convingă să o și folosească, preferând să țină batista strânsă ghem în palmă. ă Dar de ce să te acuzăm, Iecaterina Romanovna? Trebuie să avem o acuză pe care să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
întinse, însă ea îl răsplăti cu o privire care sugera că nu ea, ci el ar avea mai mare nevoie de batistă. Deși până la urmă o acceptă, Porfiri nu reuși să o convingă să o și folosească, preferând să țină batista strânsă ghem în palmă. ă Dar de ce să te acuzăm, Iecaterina Romanovna? Trebuie să avem o acuză pe care să o trecem în registrul mare. Femeia dădu glas unui geamăt pe jumătate articulat, aducând a 'Vinovată!' ă Desigur, dar de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
îl voi ierta. Așa cum și el mă va ierta. Porfiri luă o pauză pentru a-i permite prințului să își revină. Apoi îl întrebă: ă Puteți descrie valiza? ă Este un geamantan maro. Prințul Bikov își șterse obrajii cu o batistă uriașă. O valiză din piele maro. ă Dar cum puteți fi sigur că era geamantanul lui Rataziaiev? Mai sunt și alți oameni care au geamantane maro. ă Avea aceeași mărime și aceeași formă și era zgâriată într-un anumit fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mici, făcute din chirpici și acoperite cu trestie. Aveau ferestre strâmte, iar din loc în loc geamurile erau înlocuite cu bășici de porc. Între timp trecuse de amiază fără ca tăria căldurii să scadă deloc; mă făcea să transpir abundent, să țin batista în mână și să mă șterg încontinuu pe față, cu acea senzație de murdărie iremediabilă pe care ți-o dau uneori zilele de vară când pielea e mereu umedă. Din pricina asta și, bineînțeles, din pricina stării de tensiune în care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mine într-o sărbătoare. Nici măcar în clipa când a fost pronunțată sentința, nu m-am cutremurat. Patru ani de închisoare! Patru ani pentru nevinovăție. Dar i-am zâmbit judecătorului aprobator. Îl țin minte perfect. Își ștergea chelia transpirată cu o batistă mare, cadrilată, și ar fi avut chef să mai adauge ceva la pedeapsă. Dar sentința era dată, nu mai putea reveni. A izbit cu ciocănelul în masă și a evacuat sala, în vreme ce tata mă privea consternat. Nu pricepea victoria mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cu disperare până am simțit că-și revine. Atunci m-am ridicat. M-am șters de sudoarea care îmi curgea pe față, o sudoare provocată mai ales de groază decât de efort, și am tresărit violent când am văzut pe batistă pete de ruj. Parcă îmi sărutasem nevasta. Am plecat, strivit de o mare umilință, hotărât să nu mă mai întorc niciodată acasă”. După aceste însemnări urmau mai multe pagini albe. Și din nou același scris mărunt și nervos. „18 august

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
decât brutală; aceeași voce îmi șoptește că mila e hidoasă și că pentru unele lucruri nu există iertare. 13 (Din caietul de vise) - Am o treabă pentru tine, mi-a zis directorul închisorii, preocupat să-și șteargă chelia cu o batistă mare, plină de pătrățele, care era o comandă specială; batista cuprindea un plan al închisorii, fiecare pătrat reprezentând o celulă. M-a dus la fereastră și a întins mâna în care ținea batista. Îi vezi? — Pe cine? am întrebat eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și că pentru unele lucruri nu există iertare. 13 (Din caietul de vise) - Am o treabă pentru tine, mi-a zis directorul închisorii, preocupat să-și șteargă chelia cu o batistă mare, plină de pătrățele, care era o comandă specială; batista cuprindea un plan al închisorii, fiecare pătrat reprezentând o celulă. M-a dus la fereastră și a întins mâna în care ținea batista. Îi vezi? — Pe cine? am întrebat eu mirat, căci pe stradă, în afară de pietoni obișnuiți, nu era nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
preocupat să-și șteargă chelia cu o batistă mare, plină de pătrățele, care era o comandă specială; batista cuprindea un plan al închisorii, fiecare pătrat reprezentând o celulă. M-a dus la fereastră și a întins mâna în care ținea batista. Îi vezi? — Pe cine? am întrebat eu mirat, căci pe stradă, în afară de pietoni obișnuiți, nu era nimeni; nici un deținut evadat și nici măcar un polițist. Nu pricep, domnule director. — Ei, nu pricepi, s-a enervat el. Cum dracu nu pricepi? Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cum zăreau zidurile închisorii, cu santinelă la poartă, tresăreau și se trăgeau înapoi, pe celălalt trotuar. — Nu observ nimic anormal, iertați-mă, i-am zis. — Dar normal? sări directorul încă și mai enervat, ștergându-și încă o dată chelia transpirată cu batista plină de pătrățele. Ce vezi normal? — Oamenii se tem de închisoare, domnule director. Le e frică. Nu e normal? — Asta e, răsuflă directorul, fericit că spiritul meu de observație nu se atrofiase cu totul la închisoare. Asta e. Aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
patetic. Ideea mea e foarte simplă. Construim în jurul închisorii alte ziduri și închidem închisoarea. Nemaivăzând nimic, deținuții se liniștesc, iar trecătorii habar n-au ce e înlăuntru. Nu e grozav? — Ba da, e grozav, zise încântat directorul și căută; pe batista lui un alt pătrat în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la ureche. Acesta s-a întunecat la față, dar n-a zis nimic. Mi-a făcut semn să-l urmez. Afară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Sunt un gunoi, Doamne, un păcătos, iartă-l pe robul tău care nici la bătrânețe n-a devenit cucernic, s-a văicărit el și s-a îndepărtat clătinându-se. În schimb, Leon a fost încântat. A învelit statueta într-o batistă murdară și a ascuns-o în buzunarul halatului. În ziua următoare, Moașa mă opri pe coridor. — Domnule sculptor, îmi zise ea acru, te-aș ruga să nu-i mai tulburi pe bătrâni arătându-le femei goale. Sper că mă înțelegi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să mă vadă. Am pornit și eu spre ieșire, cu gândul să iau o găleată, când am zărit-o pe Laura. Alerga pe coridor înfășurată într-un cearceaf ud. Am fugit după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

dă o Întâlnire reală. Astfel Încât nu putea nici măcar să dezerteze de la ea prin lașitate, pentru că fusese pus cu spatele la zid. Teama Îl obliga să fie curajos. Inventând, crease principiul de realitate. 106 Lista nr. 5, șase maiouri, șase indispensabili și șase batiste, i-a intrigat Întotdeauna pe Învățați, esențialmente din cauza totalei absențe a ciorapilor. (Woody Allen, Getting even, New York, Random House, 1966, „The Metterling List“’, p. 8) Chiar În zilele acelea, nu mai mult de acum o lună, Lia a hotărât că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
minus... „Noi glumeam...“ „Nu se glumește cu Tora.“ „Dar noi glumeam cu istoria, cu scrierile altora...“ „Există vreo scriere care să Întemeieze lumea și care să nu fie Cartea? Dă-mi un strop de apă, nu, nu cu paharul, Înmoaie batista aceea. Mulțumesc. Acum ascultă. Să amesteci literele Cărții Înseamnă să amesteci lumea. Nu mai ai scăpare. Oricare carte, fie ea și abecedarul. Indivizii ăia de teapa doctorului Wagner al tău nu spun oare că aceia care se joacă cu cuvintele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
rugăm. Taci din gură, ascultă. Cel ce se ocupă de Tora menține lumea În mișcare și menține trupul său În mișcare În timp ce citește, sau rescrie, pentru că nu există parte a trupului care să nu aibă un echivalent În lume... Udă batista, mulțumesc. Dacă tu alterezi Cartea, alterezi lumea, dacă alterezi lumea, alterezi trupul. Asta n-am Înțeles noi. Tora lasă să iasă un cuvânt din lăcașul ei, apare la suprafață o clipă și apoi se ascunde imediat. Și se arată pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
mică și se arată o clipă. Și imediat se ascunde, iar Cuvântul Torei se dezvăluie numai aceluia care o iubește. Iar noi am Încercat să vorbim de cărți fără iubire și În derâdere...“ Belbo Îi umezise din nou buzele cu batista. „Și?“ „Și atunci noi am vrut să facem ceea ce nu ne era Îngăduit și nu eram pregătiți să facem. Mânuind cuvintele Cărții, am vrut să construim Golemul.“ „Nu Înțeleg...“ „Nu mai poți Înțelege. Ești prizonierul creaturii tale. Dar povestea ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
el ceva și se ridică o flacără, apoi un fum gros și alb, iar parfumul se Împrăștie treptat În sală. E ca la Rio, mă gândeam, ca la serbarea aceea alchimistă. Și n-am agogő-ul la mine. Mi-am pus batista la nas și la gură, ca pe un filtru. Dar deja mi se părea că sunt doi Bramanti, iar Pendulul Îmi oscila pe dinainte În direcții multiple, ca o roată cu călușei. Bramanti Începu să psalmodieze: „Alef bet gimel dalet

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
secunde părură niște Înecați care stăteau să se scufunde, apoi se chinciră, lătrând ca niște cățeluși și acoperindu-și capul cu mâinile. În timpul acesta Agliè se dusese din nou În spațiul de trecere, ștergându-și sudoarea de pe frunte cu mica batistă ce-i Împodobea buzunarul de sus al hainei. Trase aer În piept de două ori și-și duse la gură o pastilă albă. Apoi impuse tăcere. „Fraților, cavaleri. Ați văzut la ce mizerii a vrut să ne supună femeia asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611

face hoțul ceva, merge mai bine decât în libertate, lege. Se află de ești bulangiu, pedofil... Dacă vrei ceva, orice, se duce cu vorba, pe gratii. Tot la geam e caleașca, mai când pleacă și cadrele, din ce vrei tu, batistă, o cămașă, coșuleț, legate cu sfoară, dar noi iar nu putem din cauză la două gratii. Uite, se leagă de toarte și se lasă în jos, de la o fereastră la alta. Și pui acolo ce ai, ce vrei să schimbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
mâna acolo. Trebuie să ai talent ca să furi din buzunar. Și nici nu-mi plăcea, pentru că era foarte riscant. Și acolo, poate mi-ar fi părut rău să pic la pușcărie, c-am întâlnit o grămadă de cazuri, pentru o batistă, bilete și valori de nimic, să fii câte cinci-zece ani, e ceva foarte regretabil. Erau mai bune magazinele, restaurantele, deci, ce se putea sparge. Era să fim prinși, odată, la Budapesta, de paznic. Dar, fiind prea mulți, și-a luat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463

agreat prea mult pe „liricul”, „ruralul”, „evocatorul” Sadoveanu), Vinea respinge panaceul artistic al „formulei singure”. Admirația postulată de adepții tradiționalismelor ideologice e asimilată unui parazitism mistificator și veleitar: „Scriitorii-ciuperci de prin codrul lui Sadoveanu au apucăturile acelor cameriști care fură batistele și cămășile din scrinul contelui pentru a purta blazon la complectul periferic”. Pe ansamblu, avem de-a face la Contimporanul cu un proces de acumulare progresivă a „ingredientelor” artistice novatoare. „Masa critică” va fi atinsă însă odată cu apariția „Manifestului activist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
manifestărilor trimit mai degrabă către un teatru „alternativ” postsimbolist decît către unul propriu-zis „de avangardă”. Atît cît este, avangardismul acestui teatru poetic ține de caracterul său neconvențional: înnoitor, anticomercial, informal, susținut cu mijloace tehnice precare într-o sală „cît o batistă”, de numai 100 de locuri. Aflată sub direcția scriitoarei Mărgărita Miller-Verghi, sala era unul dintre saloanele Maison d’Art. Manifestările „Insulei” aveau un caracter interactiv complex: spectacole de teatru, șezători literare cu lecturi publice („cursuri pentru adolescenți”), conferințe-simpozion, miza fiind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625

tânăr străin pe care nu-l văzuse niciodată. — Domnule Ōkuma, îi strigă Tomoe unui tânăr care lucra în același birou. Vreau să te întreb ceva. — Ce anume? Takuhiko Ōkuma, un bărbat cu ochelari fără rame, veni la biroul ei, cu batista la gură. El se angajase la firmă cu doi ani înaintea lui Tomoe și lumea știa că este nepotul baronului Ōkuma. Era slab ca o așchie, dar foarte pus la punct. Tomoe ar fi dorit ca și Takamori să ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]