7,814 matches
-
colțurile de zid ale imobilelor,mă fluiera și pe urmă îmi vorbea tainic, uitîndu-seîn dreapta și în stînga (nu l-ați cunoscut pe tata,... XXXIII. GAIA-MAȚU, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017. Ca un biet aristocrat exilat pe viață în afara bibliotecii lui din lemn de nuc, întinzi de caimacul dulce al vremurilor apuse pînă se închide și ultima crîșmă a visului, pînă îți cumperi o pereche de zaruri și încerci să treci de porțile sanatoriilor
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
părăsite, se prea poate ca șeful gării, după o sticlă de țuică, să-și închipuie femei rătăcite prin vagoane, dar revoluțiile adevărate se fac tot pe bază de listă, nimic nu te poate compromite în ... Citește mai mult Ca un biet aristocrat exilat pe viațăîn afara bibliotecii lui din lemn de nuc,întinzi de caimacul dulce al vremurilor apusepînă se închide și ultima crîșmă a visului,pînă îți cumperi o pereche de zaruriși încerci să treci de porțile sanatoriilorde reabilitare,asta
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
tot felul, cei care se complăceau să participe la ședințe zilnice, cu creionul în mână și carnețelul roșu în care-și notau indicațiile prețioase de partid. Sau, unii care-și făceau vocație din a persecuta, de a urmări pe unii bieți oameni, care mai răbufneau din cauza necazurilor de multe feluri. Dar maistrului Mihai LEONTE nu-i plăcea de fel asemenea îndeletnicire în viață, nedemnă de un om integru. Dumnealui prefera să fie cinstit cu meseria sa, cu camarazii de muncă, cu
AURUL DIN SCRIERILE LUI MIHAI LEONTE de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383252_a_384581]
-
să afle odată și asta, cu siguranță! își promise în gând ea. După intermezzo-ul cu telefonul, în odaie se lăsase iar liniște. Se auzea doar ticăitul delicat al deșteptătorului. Și Mira descoperi, pe noptieră, ceasul de pe vremea bunicului.Trăia bietul ornic! De câte ori nu l-o fi privit curios ori nerăbdător, bucuros ori îngrijorat bătrânul?! Spre stupefacția ei, văzu și Biblia micuță, legată în piele, cartea de grijit sufletul, după cum zicea și fostul ei posesor. Oare citea din ea și Marieta
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
Te rog, ascultă-mă pe mine! / Dacă cumva la ușă vine, În urmă, cineva cari are / A zice, ca din întâmplare: „Deschideți-mi ușa, / Că vine mătușa!” Degrabă voi o să fugiți / Să îi deschideți? Dar nu știți Că a murit biata mătușă / Și nu poate fi ea la ușă? De mult îi oale și ulcele. Încă din vremurile cele În care lupii se vădeau / Că la culoare albi erau!” „Păi da! Păi nu am zis eu bine?” Spuse cel mare. „După
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Că este sub cherșin pitit. „Ei? Ghidi, ghidi! Aici ești? Hai la nănașul! Te codești? Hai să te văd cât ai crescut, / Că de mult timp nu te-am văzut!” Lupul apoi a ridicat / Cherșinul și l-a înhățat Pe bietul ied, nenorocit. / Apoi, cu poftă l-anghițit Lingându-și botul cu plăcere. / „Pe limba ei, pasărea piere” Zice o vorbă și, la fel, / Pățit-a și iedul acel. Din cei doi iezi, în acel ceas, / Doar capetele-au mai rămas. Lupul
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
-i pe ceilați doi frați, / Care au fost de lup mâncați. „Vai! Dragii frățiori ai mei! De nu s-ar fi-nduplecat ei Ca să deschidă ușa-ndat’, / Nănașul nu i-ar fi mâncat! Vai ce necaz! De bună seamă, / Nimic nu știe biata mamă! Ce-a zice când are să vină?” / Iedul simți cum că leșină De-atâta plâns și tânguit. / În urmă, capra a venit De la pădure, încărcată / Cu de-ale gurii. Asudată, Grăbea spre casă, obosită / Și oarecum neliniștită. Din depărtare a
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
Hai lasă-mă! Ce tot vorbești? Taci dragă, că mă îngrozești!” - Îi zise lupul vrând mirat / Să pară și îngrijorat. Capra răspunse: „Ori îți spun, / Ori tac, la ce-mi mai este bun? Sărmanii iezișorii mei! / S-au dus! Vai, bieții mititei! S-au dus la Domnul, cum îți spun, / Că numai El singur e bun! Noi trebuie, așa cum știm, / De al lor suflet să grijim. De-aceea, eu m-am pregătit / Cum am putut și am gătit Un praznic, după
CAPRA CU TREI IEZI de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1795 din 30 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383224_a_384553]
-
CONFLUENȚE LITERARE ISSN 2359-7593 AFIȘARE MOBIL CATALOG DE AUTORI CĂUTARE ARTICOLE ARHIVĂ EDIȚII ARHIVĂ CLASAMENTE CLASAMENTE DE PROZĂ SELECTEAZĂ LUNAR TRIMESTRIAL SEMESTRIAL ANUAL JUBILIAR RETROSPECTIVA DE PROZĂ A SĂPTĂMÂNII RETROSPECTIVADE PROZĂA SĂPTĂMÂNII Acasa > Impact > Scrieri > BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI Autor: Dorina Stoica Publicat în: Ediția nr. 1086 din 21 decembrie 2013 Toate Articolele Autorului Vineri, 22 decembrie 1989 Îmi beau cafeaua distrată și fără chef de
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
câinilor nu mai conteneau, iar cucuveaua stătea nemișcată sus, pe coșul de fum, și își exersa vocalizele sinistre ca într‑un scenariu de groază: - Cu‑cu‑veau, cu‑cu‑veau, cu‑cu‑veau! VA URMA... de Dorina Stoica Referință Bibliografică: Bietul om sub vremi cap III Primarita- o altfel de carte despre caderea comunismului / Dorina Stoica : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1086, Anul III, 21 decembrie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Dorina Stoica : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
ceas i-am vorbit. Despre costul medicamentelor, printre altele, și al curentului electric - am ajuns la trei electroșocuri pe zi; de cei câțiva infirmieri care trebuie să-l țină de fiecare dată, lăsându-i pe alți bolnavi fără supraveghere; despre bietele surori, care toată ziua trebuie să-i schimbe așternutul pișat, despre timpul pe care și eu mi-l pierd degeaba, schizofrenia fiind incurabilă! M.-ș. a zis că se gândește. (Din caietul Mediculuiă. § Și s-a gândit. Și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
de aer. Apoi se răsuci, cu o scăpărare de răutate În ochi. După ce renunțase la masca sa curială, acum părea un negustor șiret, gata să vândă și să cumpere. De ce ar trebui să se teamă Sfânta Biserică de moartea unui biet artizan? Sau de viața lui? Nu un simplu artizan, ci un mare maestru al artelor. Un meșter din Como. Pe deasupra, de credință ghibelină. Cardinalul Își păstră atitudinea indiferentă. Lui Dante Îi reveni În minte contractul pentru lucrările din mânăstirea San
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deschise haina În dreptul pieptului, scoțând la iveală cinci tăieturi care Îl Însemnau cu un pentagon, ca acela al mozaicarului. Rănile păreau prea superficiale ca să fi fost mortale, iar alte semne pe trup nu se zăreau. Ceara clocotită fusese vărsată peste bietul om cât timp Încă mai era În viață. Probabil că Teofilo urmărise până la sfârșit mișcările asasinului, Înainte ca ochii să Îi fie arși de lichidul clocotit. Își imagină spectacolul Înfiorător ce avea să apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și demonii ar fi făcut mai bine să se grăbească, Întrucât hemoragia de rumeguș epuiza cu repeziciune obiectul atenției lor. — Vezi cum ispitesc trupul cele șapte Păcate capitale? Numai că cele șapte Virtuți nu le lasă să-l ia pe bietul om! mai exclamă mojicul, care părea să nu piardă nici o replică din aprinsa dispută. — De ce trebuie salvată de la iad păpușa aceea? Întrebă priorul, devenit curios ca urmare a certitudinilor granitice ale interlocutorului său. — Nu pricepi? Și-a mărturisit păcatele, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o limbă necunoscută. Sunt Întrunite toate condițiile pentru nașterea unei legende, cu atât mai mult cu cât, În anii următori, pauperul abate Saunière Începe să se comporte ca un veritabil nabab, permițându-și cheltuieli de-a dreptul exorbitante pentru un biet preot de țară. Concluzia imediată: biserica din Rennes-le-Château adăpostea o comoară pe care norocosul abate și-a Însușit-o fără remușcări. Odată declanșată, se produce și o escaladare de proporții, conjugată cu ramificarea deconcertantă a Întregii nebunii. Modesta biserică rurală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a dreptul idioate. În spatele tuturor părerilor lor stă, totuși, mărturisită sau nu, o Îndoială - nu, nu mă refer la Descartes acum -, o Îndoială omenească, infantilă, dacă vreți, care lasă Însă deschis drumul către speranță. Da, poate că omul este un biet accident al naturii sau un proiect ratat al lui Dumnezeu. Fără rost, fără sens, fără dimensiunea metafizică pe care ne place să i-o atribuim. Dar dacă ele există, totuși? Dacă omul are și rost, și sens, și tangență cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
și iar am luat-o de la capăt. Periodic, Îmi verificam progresele - vorba vine, mai degrabă lipsa progreselor - și mă enervam tot mai tare pe reportofon, de parcă el era vinovat. Ajunsesem să-l urăsc cu patimă irațională, transferându-mi neputința asupra bietului mecanism, pe care am avut de nenumărate ori impulsul să-l zdrobesc de podea. De atunci, am rămas cu o fixație negativă la ideea de Înregistrare, nu mai suport reportofoane, microfoane și orice alte lucruri de-astea oribile, Îmi fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
să te detașezi de senzații, să le controlezi. Gândește-te că nu ești de capul tău aici, reprezinți o comunitate. Un popor care nu-și poate controla senzațiile într-un perimetru istoric dat este un popor migrator. Gândește-te la bieții pecenegi: toți bărbați unul și unul. Cine ar fi crezut atunci că îi poate asimila? Și ce-a mai rămas azi de pe urmele lor? Două brățări și - reține! - o agrafă slavă! Acum te-ai liniștit? Broanteș tăcea mâlc. — Să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a apus la timp, pe pereți joacă lumina flăcărilor, mobilele picotesc, patul cu baldachin a adormit de-a dreptul pe cele patru picioare, Cosette a terminat povestea și rugămintea ei și-acum se uită la Broanteș pe sub gene, iar Broanteș bietul sta cu obrajii îmbujorați, cu inima în pieptu-i bătând cu foc deșteaptă, căci el visa privind-o la lupta ce-l așteaptă. Când iată că deodată... Dacă am fi unii din acei autori care se respectă, am pune mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căci el era. Aș vrea încă o dată să te cred, armaș Abăluță. Acuma du-te și deschide-le poarta. Apoi se aplecă peste parapet: Cuvioșiile voastre, Vodă, cu neostoita-i înțelepciune, doarme momentan, dar sunt treaz eu. Poftiți înăuntru. O, biată țară a Moldovei! Pe mulți venetici oploșita-i la sânu-ți, multe guri venite de-aiurea îndestulat-ai și mulți și-au lăsat ciolanele pe mănosul tău pământ! Unul din aceștia, și nu ăl de pe urmă, era Frederico Ximachi, fiul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
scoată și el un chiot, dar dădu cu ochii de cei doi călugări. — Stoooi! - răcni el în loc să chiuiască. Ceilalți se potoliră ca prin farmec. Insul înalt își scoase șapca, veni spre Metodiu, îngenunche și spuse cu sfială: — Blagoslovește, părinte, un biet păcătos. Fii binecuvântat, fiule - zise Metodiu, făcând deasupra părului roșcovan semnul crucii. — în linie, adunarea! - făcu cu glas scăzut roșcovanul către tovarășii lui. Ei veniră în liniște și îngenuncheară în liniște. — Blagoslovește-i și pe ei, părinte! - șopti cel înalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zise turcul și fie ca razele semilunii să lumineze cât mai mult firavul tău creștet. — Cu bucurie m-arăt în fața înălțimii-Tale și fie ca razele semilunii să-și arunce binefăcătoarea lumină nu numai asupra netrebnicului meu cap, ci asupra întregii bietei țări a Moldovei - răspunse Barzovie-Vodă. — Așa să fie - zise Ramza-Pașa. Să mergem să-ți dau firmanul. Intrară în palat și-n încăperea permanent rezervată oaspeților turci Ramza-Pașa scoase dintr-un teanc un firman în alb pe care se așeză la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
vieți firave dar s-a mulțumit să se așeze și să observe, ca și cum căldura înăbușitoare și lenea ar fi pus dintr-odată stăpânire pe sufletul ei. Câți ani a fost în stare Moartea să stea așezată la picioarele patului unui biet muribund? De câte ori s-a făcut că nu-i aude pe cei care o chemau ca singura soluție pentru a pune capăt suferințelor? De câte ori nu și-a bătut joc de un sinucigaș care i se oferea pe tavă? Și de câte ori i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
deportat în timpul dictaturii și care, din nenorocire, se afla relativ aproape de locul unde ne așezaserăm noi tabăra. — Înțeleg... Soldații au încălcat sfânta lege a ospitalității tuaregilor. — Așa este. Au vărsat sânge în casa noastră și au luat cu forța un biet bătrân căruia îi oferisem protecție. Tata nu putea îngădui o asemenea faptă și a jurat că-i va omorî pe cei care-l dezonoraseră și că nu-și va găsi liniștea până când Abdul-el-Kebir nu va fi din nou liber ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
grăbi să-și caute un loc unde să nu poată fi zărit. Făcu un ocol prin spatele mormântului lui Ajamuk, se apropie de coada elicopterului și, după ce-și acoperi fața cu vălul, deschise ușa și-i porunci sec: — Coboară! Bietul om se trase înapoi speriat, dar se supuse fără să crâcnească și fără să arate că-i este teamă: — Aselam aleikum! spuse. — Metulem, metulem! îi răspunse Gacel, preferând, ca de obicei, salutul targui, apoi arătă spre jaima: Cine sunt ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]