KorAP: Find »[drukola/base=bietul & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...70 71 72 ...90 >

2,247 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225

altceva decât sinucidere. Și-a făcut damblaua! — Neplăceri pesemne. Și încă mari, foarte mari! Femei! — Înțeleg, înțeleg! Dar, ce mai, situația n-are altă rezolvare decât să-i pregătiți înmormântarea. Domingo plângea. XXXIII Când am primit telegrama cu anunțul morții bietului Augusto și-am aflat apoi și toate împrejurările în care avusese loc, am stat să mă gândesc dacă am făcut bine sau nu că i-am spus tot ce i-am spus în după-amiaza aceea când a venit să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
merge către stăpânul său țopăind și dând din coadă -. Stăpâne drag! Stăpâne drag! Biet om!“ Domingo și Liduvina îl luară apoi pe bietul câine mort la picioarele stăpânului său, purificat asemeni lui și asemeni lui învăluit în norul întunecat. Și bietul Domingo, văzând acestea, se înduioșă și plânse, nu se știe bine dacă moartea stăpânului său sau cea a câinelui, deși cel mai probabil este că a plâns la vederea acelui miraculos exemplu de lealitate și credință. Și zise: — Și după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
cei mai mulți dintre cei ce folosesc această frază la fel de încărcată de înțelesuri ca aproape toate cele ajunse la situația privilegiată de locuri comune, povestea cu cartea vieții, ca și cea cu cartea naturii, nu vrea să spună nimic. Adevărul e că bieții de ei n-au înțeles, dacă le este cunoscut, pasajul din Apocalipsă, din Cartea Revelației, în care Duhul îi poruncește Apostolului să mănânce o carte. Dacă o carte este un lucru viu, trebuie să-l mănânci, iar cel ce-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Și toți oamenii, în raporturile noastre mutuale, în comerțul nostru spiritual omenesc, căutăm să nu murim; eu să nu mor în tine, cititorule care mă citești, și tu să nu mori în mine, cel care scriu acestea pentru tine. Și bietul Cervantes, care e ceva mai mult decât un biet cadavru, când, sub dictarea lui Don Quijote, a scris povestirea vieții acestuia, căuta și el să nu moară. Și pentru că a venit vorba de Cervantes, nu vreau să scap prilejul de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și, mai mult ca oricare altul, Emma Bovary. Până și M. Homais, care este Flaubert, și dacă Flaubert își bate joc de dl Homais, o face ca să-și bată joc de sine însuși, din compasiune, adică din iubire de sine. Bietul Bouvard! Bietul Pécuchet! Toate creaturile sunt creatorul lor. Și niciodată Dumnezeu nu s-a simțit mai creator, mai tată, decât când a murit în Cristos, când în El, în Fiul său, a gustat moartea. Am spus că noi, autorii, poeții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
mult ca oricare altul, Emma Bovary. Până și M. Homais, care este Flaubert, și dacă Flaubert își bate joc de dl Homais, o face ca să-și bată joc de sine însuși, din compasiune, adică din iubire de sine. Bietul Bouvard! Bietul Pécuchet! Toate creaturile sunt creatorul lor. Și niciodată Dumnezeu nu s-a simțit mai creator, mai tată, decât când a murit în Cristos, când în El, în Fiul său, a gustat moartea. Am spus că noi, autorii, poeții, ne introducem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
sinucide și luându-și viața în gând zi de zi. Asta e viață? Nu; n-o să mai citesc cartea asta... și nici alta, indiferent a cui o fi; n-o să mă mai plimb pe malurile Senei, unde se vând cărți.“ Bietul Jugo de la Raza nu putea însă trăi fără acea carte; viața, existența intimă, realitatea, adevărata sa realitate îi erau definitiv și irevocabil legate de cele ale personajului din roman. Dacă totuși ar continua să-l citească, trăindu-l, risca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
despre asta și mă-ntorc la vechea povestire.] Să ne întoarcem, așadar, la romanul lui Jugo de la Raza, la romanul despre lectura de către el a unui roman. Ce-ar fi trebuit să urmeze a fost că într-o bună zi bietul Jugo de la Raza n-a mai putut rezista, a fost învins de istorie, adică de viață sau mai bine zis de moarte. Trecând pe lângă taraba cu cărți de pe cheiurile Senei, a cumpărat cartea, și-a vârât-o în buzunar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
imaginația sa, în acea sacră imaginație a noastră care contopește veacurile și vastitățile pământului, care face din vremuri veșnicie și din câmpuri infinitate, i-ar uni pe Carlos al VII-lea și pe Carol cel Mare. Și cu ei pe bietul Alfonso al XIII-lea și pe primul Habsburg al Spaniei, pe Carlos I Împăratul, al V-lea al Germaniei, amintindu-și de vizita lui, a lui Jugo, la Yuste, când a contemplat iazul unde se zice că împăratul, de la un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
făurit. L-aș vrea plecat din Spania, dar îl iubesc. Și poate că-l iubesc și pe bezmeticul acela de Primo de Rivera, care regretă ce-a făcut cu mine, după cum regretă ce-a făcut cu Spania. Și simt pentru bietul epileptic Martínez Anido, care, într-o criză, cu spume la gură și tremurând tot, îmi cerea capul, simt pentru el o milă care e duioșie, căci presupun că nu-și dorește nimic mai mult decât iertarea mea, mai ales dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
și să-și uite de sine. Alt mod de a muri, și înainte de vreme. Asta dacă există o vreme pentru a muri și dacă poți muri în afara ei. Această soluție mi-a fost sugerată de ultimele portretevăzute de mine, ale bietului Francos Rodríguez, ziarist, vechi republican și apoi ministru al lui don Alfonso. Era hemiplegic. Într-unul din acele portrete apare fotografiat ieșind de la Palat, însoțit de Horacio Echevarrieta, după ce-l văzuse pe rege pentru a-l invita să pună prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264

mic sărut pe o dună de nisip! Lisa m-a făcut să cred că a fost o aventură în toată regula! —Știi cum e Kieran. Probabil s-a simțit la fel de vinovat ca și cum ar fi avut o aventură în toată regula. Bietul de el, crezând că-și poate ușura conștiința confesându-se soției lui, care se dovedea atipic de tolerantă! Ceea ce a durut cel mai mult e probabil faptul că a ascuns asta de ea mai mult decât trădarea în sine, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630

lungi și largi cu șireturi înnodate în fundulițe deasupra gleznelor murdare, dar mai cu seamă după acel cap de păstârnac lunguieț, cu obrazul jupuit și țeasta pleșuvă, în creștet cu un moț de păr cenușiu. El l-a ucis pe bietul Ramses cu premeditare, prin surprindere, străpungându-l pe la spate cu frigarea în inimă, pentru că acesta a refuzat să-i împrumute abonamentul pe calea ferată, sub pretext că fotografia lui nu seamănă deloc cu capul de păstârnac care ar fi putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196

dezmembrat al copacului iubit, la umbra deasă și foșnitoare a căruia stătuse atât de des În veri trecute, era cu totul altceva. — E un simbol, Burgess, spuse el mohorât. Un simbol și o prevestire. Întâi bietul dud bătrân, pe urmă bietul, bătrânul H.J. Burgess Întâmpină această sentință așa cum Întâmpina toate enunțurile stăpânului, dacă nu erau instrucțiuni sau Întrebări, cu o tăcere respectuoasă. Experiența Îndelungată Îl Învățase că aceasta era cea mai bună politică. — Nu e bine să te pui că bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
trei zile În Rye. Minnie Kidd Îi aduse hârtiile pe care le adunase de pe jos când i se făcuse rău. Erau scrisori, toate scrise de aceeași mână, unele cu mici desene inserate În text. — Ah, Îți mulțumesc, Kidd, spuse el. Bietul Du Maurier! Intenționam să le dau foc, dar am făcut greșeala să Încep să le citesc. Vreți să le ard eu, domnule? Întrebă Minnie. Henry zâmbi stins. — Nu, nu, mulțumesc, Kidd. Lasă-le să scape de... holocaust. Într-un fel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Vreți să le ard eu, domnule? Întrebă Minnie. Henry zâmbi stins. — Nu, nu, mulțumesc, Kidd. Lasă-le să scape de... holocaust. Într-un fel sau altul, au scăpat din ultimul. Și, la urma urmelor, n-au ce rău să facă. Bietul Kiki n-avea urmă de răutate În el. Și așeză scrisorile Într-un sertar din Camera Verde. Sir James Mackenzie confirmă diagnosticul doctorului Skinner, ceea ce păru să Îi ofere scriitorului o satisfacție tristă. Marele medic Îl mai consultase o dată, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
Nu, nu, murmură Henry. În locul tău, oricine ar fi gândit la fel. Poate, oftă Du Maurier. Toți ocupăm locul câte cuiva care a murit, chiar dacă nu ne dăm seama de asta. Dar eu Îmi dădeam, și asta mă Îndurera. Trupul bietului Leech nici nu se răcise când consiliul director de la Punch mi-a oferit postul lui, pentru că aveau nevoie urgentă de cineva care să se ocupe de noul Almanah. M-am dus la Înmormântare având, confidențial, această informație În buzunar. Închipuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
bună. Închiriase iar New Grove House pentru câteva luni și se mutase În Bayswater Terrace, instalându-și planșeta de desen lângă fereastra salonului din față, unde scena mișcătoare a orașului Îi oferea permanent divertisment și inspirație. Se văzuse mult cu „bietul Millais“ și făcuseră plimbări lungi Împreună, „bras dessous bras dessous“ - și inclusese o schiță cu cei doi, braț la braț, Înghesuită printre rândurile epistolei. Întreba dacă Henry auzise istoria cu episcopul care Îi făcuse o vizită dnei Gladstone. „Dna G.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
de a-mi păstra ochiul bun era să renunț pentru totdeauna la o astfel de artă. Henry Își aminti de ziua aceea de demult, când intrase În atelierul lui Hunt din Newport și Îl găsise pe Gus Barker pozând nud - bietul Gus, care, trei ani mai târziu, murise Împușcat de gherilele confederate de pe râul Rappahannock - și de propriile emoții trăite cu acea ocazie, dar lui Du Maurier nu-i spuse nimic despre toate acestea. — Revoltător, murmură el. Și plin de cruzime

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
cărora comunicau mai deschis prin scrierile lor decât În conversații. Doctorul Hugh avea de-acum câteva personaje analoge În viața reală - tineri inteligenți și fermecători, Întâmplător majoritatea americani expatriați, care așterneau balsamul admirației personale peste rănile provocate de uitarea publicului. Bietul Balestier fusese unul dintre ei. William Morton Fullerton, un ziarist chipeș și foarte deștept care se mutase de la Boston la Londra În 1890 și obținuse rapid un post la The Times, Îl ajutase să umple golul lăsat În viața lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
femeie bârfitoare) ca imprudent, pentru că o punea În circulație. Îi Înapoie exemplarul cât putu de repede, Împreună cu o scrisoare atent compusă, În care Își ascundea adevăratele sentimente În spatele unei măști de amuzament civilizat și detașat. Poate era mai bine pentru bietul Symonds că se prăpădise, chiar și la tânăra vârstă de cincizeci și trei de ani, Înainte ca Întreaga povară a dezaprobării manifestate de societate să se prăbușească peste el. Henry adusese cu el la Paris o idee pentru o piesă nouă, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
La Clerkenwell, Ernest Henry Peckham, În vârstă de 33 ani, funcționar, era acuzat de comportament indecent pe strada St Paul, joi dimineață. Martore, două fete. Peckham, membru important al bisericii sale (Independentă). Condamnat la trei luni de muncă silnică. Vai, bietul Peckham! Viața Îi era distrusă. Mai erau scrisori pe tema chestiunii băuturilor alcoolice și a schimbărilor propuse la regulile jocului de biliard. Văzu anunțuri la cărți nou apărute. Un interludiu Întunecat. De Richard Dowling. Cea mai rea femeie din Londra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
acești autori până acum... dar chiar atunci, un nume cunoscut Îi sări În ochi, provocându-i un junghi dureros În inimă: Prima mea carte, de Robert Louis Stevenson și 21 autori celebri. Prefațată cu o povestire de Jerome K. Jerome. Bietul Louis! Mort la patruzeci și șase de ani În Samoa. Și se părea că nu bronșita care Îl chinuise toată viața și Îl mânase până În Mările Sudului, În căutarea unei clime mai blânde, Îl ucisese, ci o hemoragie cerebrală, care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
jignire. — De ce fac zgomotul ăsta, Kiki? Întrebă Emma, apucându-l speriată pe Du Maurier de braț și Împiedicându-l În efortul de a aplauda. — Nu știu... ba știu... dar e nedrept și crud, spuse el. Sunt o gașcă de terchea-berchea. Bietul James! — E Îngrozitor! spuse tare Florence Bell către Elizabeth Robins, ridicând glasul ca să acopere zarva. Ce e cu Alexander? De ce nu-l scoate pe Henry din scenă? Alexander stătea imediat În spatele și puțin În lateral față de autor, cu o expresie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
banilor. În ce-i privea pe scriitori, nici o altă poveste nu ilustra mai bine ideea de vanitate a aspirațiilor omenești sau de primejdie a dorințelor Împlinite. Cu excepția primelor luni de apariție În foileton, Înainte ca Whistler să Își manifeste nemulțumirea, bietul Kiki abia dacă arătase că se bucura de succesul lui Trilby, iar averea pe care i-o adusese cartea venise prea târziu pentru a-i provoca vreo satisfacție reală. Charles Millar avea o anecdotă semnificativă, din timpul unui prânz În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]