2,101 matches
-
plec acasă. Bine atunci, facem substantivul. Cred că nu-i tot cu matematică. Geta, toate lucrurile - mi-a spus mie tata - au și puțină matematică în ele, altfel nu ne-am descurca în viață. Cum ți-ai mai număra papucii, bomboanele dacă n-ai ști puțină matematică? Bine, bine, să nu fie prea multă, nu-mi place. La Geta totul trebuia rulat în reprize scurte și repetat nu oricum, ci doar în momentele sale de acceptare și bunăvoință. Maia se distra
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
respectată în comunitatea cartierului, o femeie care dincolo de eleganța așezată a ținutei sale, vorbea frumos și avea o anume înțelepciune ce venea din lăuntrul ființei sale. Adesea o însoțeam în oraș și bunica nu-mi putea refuza nimic. Erau nelipsite bomboanele fondante făcute în prăvăliile grecești, sarailiile și baclavalele turcești ori trigoanele însiropate în nucă abundentă, precum și fisticul. Șerbetul se găsea din plin, rareori consumându-l natur deoarece bunica și mama îl foloseau mai ales la prăjiturile de casă. Aveam o
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
tot confortul, însă tata era un artizan în a lucra cu oamenii, chiar și cu copiii. Când își făcea apariția pe stradă, de regulă circula pe bicicleta sa, era înconjurat de copii, se oprea și permanent avea în buzunarele hainei bomboane pe care le înmâna acestora. Tare iubit mai era tata de copii, mai mult chiar, pe unii dintre ei i-a format ca și deprinderi profesionale, de mici. Avea o anume permisivitate constructivă care venea în beneficiul direct al copilului
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Seara, femeile treceau prin fața casei și strigau: „Țața’neta!” și eu, pentru că mă cheamă la fel ca pe bunica, răspundeam scârțâit un da prelung. După care bunica mă trimitea să-i dau femeii cele trebuincioase în schimbul a feluritor fructe sau bomboane. Se făcea un troc autentic în acea perioadă. Bunica schimba lapte și ouă pe mere, pere, prune până ne încărcam cămara de gemuri și dulcețuri ce în zilele înfrigurate ne îndulceau orezul cu lapte. Nu mai sunt anotimpurile ce erau
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
lucra ca un apucat. Când termina cu pungile, sticlele de plastic și chiștoacele, se rezema în bastonul cu un cui în capăt, pe care și-l confecționase singur, și se uita lung după trecători. Cum azvârlea unul un ambalaj de bomboane sau un pachet de țigări gol, cum sărea ca ars și-l înțepa. Lumea zicea că s-a țicnit, dar nu era adevărat. Profesorul pensionar Popa ura dezordinea și murdăria. Suferea cu toată ființa când vedea cum mâzgălesc copiii pereții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
când venea vorba despre asta și spunea, ca și cum chiar și lumina chioară a lămpii cu gaz era o chestiune de destin: „Curentul, băiatul mamei, nu-i pentru noi“. Taică-su o ținea și el la fel, indiferent că-i cerea bomboane sau bani ca să meargă în tabără: „Nu-i de nasul nostru“. Marinel se născuse într-o familie în care sărăcia era și o răzbunare. „Crapii e pentru ăia“, zicea bunicul când nu mâncau crapi, ci chitici plini de oase cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
confirma ceea ce spune bătrânul: „Lasă viața așa, mă, Marinele, cu crapi să se îmbuibe ăia!“. Fiindcă toți o aprobau cu un surâs complice, Marinel a crescut cu credința că se ascundea un rău în tot ce era gustos și că bomboanele, curentul electric și crapii aveau să facă la un moment dat diferența. Ei se salvau prin calicie, iar pe toți „ăia“, pe care nici nu va apuca să-i cunoască, avea să-i ia dracu’ foarte curând. Până și zicătorile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
comunizării țării. Pericolul le apărea cu atât mai mare cu cât franciscanii moldoveni dominau o zonă importantă a țării, care nu asculta decât cuvântul și îndemnul lor. Au urmat persecuțiile, șicanele, arestările, condamnările. Orice gest omenesc - de pildă oferirea unor bomboane copiilor dintr-un sat - era taxat drept „uneltire contra ordinii de stat”. Acest articol (209) din Codul Penal a furat libertatea, după statisticile noastre, unei treimi din numărul deținuților politici ai României. Era atât de elastic, încât încăpea în el
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
între părinții franciscani arestați, a fost și Părintele Anton Bișoc. Și iată cum. A primit o telegramă ca din partea Episcopului care-l solicita să meargă până la Iași, pentru diferite probleme. În tren a fost arestat. A fost învinuit că dădea bomboane la copii. A fost maltratat în fel și chip. În luna iunie 1949 e depus cu ceilalți frați franciscani în penitenciarul din Bacău. De aici era dus la cercetări timp de 15 luni. Nu-i găseau nici o vină. Într-un
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
la parohia Sanislău unde așa cum mărturisește în declarația din dosarul Securității: „făceam cor cu copiii și mă jucam cu ei căci îmi erau foarte dragi”. Într-adevăr iubea copiii căci și după ce a ieșit din pușcărie purta în buzunar permanent bomboane pentru ei dându-le de fiecare dată când era asaltat. Pastorația abia începută a fost de scurtă durată fiind întreruptă brutal de aplicarea Decretului 358 din 1 decembrie 1948 prin care se desființa cultul Greco-catolic. Preoții și credincioșii au fost
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
mele apare atât de des frizerul. Frizerul îți măsoară părul, și părul măsoară viața. În romanul Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, un copil întreabă frizerul: „Când o să moară bărbatul care a aruncat pisica? Frizerul își vârî un pumn de bomboane în gură, când tund atâta păr de la un bărbat ca să pot umple un sac cu el, un sac plin ochi. Când sacul e la fel de greu cât bărbatul, atunci omul moare. Vâr părul fiecărui bărbat într-un sac pân-ce sacul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nu era o biserică. Mă duceam la Fecioara, nu-mi făceam cruce, nu mă închinam. Era răcoare iar greierii țârâiau dindărătul altarului așa cum o făceau seara, în curte. Mă duceam întins la Maria, cercetam cu atenție inima ei, sugeam o bomboană pe care mi-o cumpărasem din restul de bani și puneam o alta între degetele ei de la picioare. Sau un capăt de ață, când cumpărasem un mosor, sau un chibrit din cutie, sau un ac de cusut ori de păr
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nicio poartă și la nici un colț de stradă. Ne-am purtat cu demnitate și mândrie crucea destinată fiecăruia dintre noi. Sfântul Nicolae? Poate mai degrabă "Sfântu' Așteaptă"! Dacă vă referiți la Moșul care bucură inima copiilor punând în ghetuțele lor bomboane, jucării și fel de fel de surprize, cred că sărmanul Moș ar fi fost pus într-o teribilă încurcătură. Ce i-ar fi fost dat să vadă pe holul casei noastre? O îngrămădire de vechituri degradate în ultimul hal: niște
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
declarată rezervație ornitologică, în care nu se tăia nici o creangă, nu mișca decât frunza în vânt. La orizont se vedea silueta masivă a muntelui Saleva, aflat pe teritoriul francez, precum și firul telefericului pe care urcau și coborau cabinele, ca niște bomboane roșii de pom de Crăciun. Grădina (pajiște, pomi fructiferi, arbori seculari) se transformase la rândul ei într-o rezervație de faună și floră de la moartea soțului, survenită pe la jumătatea anilor 80. Am devenit pe neașteptate stăpânul acestui domeniu romantic, în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
de marele frate american este pro-occidental, pro-reformist, pro-modern, pro-toleranță, cel mai pro dintre pro. Când este prezentat Leonid Kucima, preferat în regiunile locuite de populație rusofonă sau rurală se prezintă doar imagini cu bătrâne strâmbe, chinuite, basmale și icoane. Iar bomboana de pe colivă: preoți bărboși dând din cădelnițe. Poate că simplific, dar pentru ei Ortodoxia rușilor este egală cu sărăcie, alienare, anti-modernitate. În secolele XVII-XVIII, francezii din Metropolă le aplicau celor din Québec, La Nouvelle France, apelativul, nu prea flatant și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Capșa erau mult mai domni decât clienții de astăzi“ R.P. Vă mai amintiți când ați intrat pentru prima dată la Nestor? Dar la Capșa? Cum arătau cofetăriile și localurile șic din tinerețea dumneavoastră? Cine făcea cel mai bun cataif? Dar bomboanele cele mai gustoase? Unde se mânca mai rafinat? Care erau celebritățile peste care dădeați în localuri? Cum se comportau? A.R. La Nestor și la Capșa mergeam foarte des cu soțul meu. Habar n-am când am fost prima dată
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
ele. La Nestor țin minte că aveau și terasă. La Capșa am petrecut și două revelioane. Cel mai bun cataif din viața mea l-am mâncat la cofetăria Sternatis din Roman. (De fapt, patronul își spunea Sternati.) Cele mai bune bomboane au fost - și sunt încă, după părerea mea - cele de la Capșa. Coincidență: chiar acum câteva zile am trimis cuiva un carton mare cu bomboane de la Capșa. Rafinat se mânca la Athénée Palace. Nu știu cum se comportau celebritățile, n-am întâlnit foarte
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
am mâncat la cofetăria Sternatis din Roman. (De fapt, patronul își spunea Sternati.) Cele mai bune bomboane au fost - și sunt încă, după părerea mea - cele de la Capșa. Coincidență: chiar acum câteva zile am trimis cuiva un carton mare cu bomboane de la Capșa. Rafinat se mânca la Athénée Palace. Nu știu cum se comportau celebritățile, n-am întâlnit foarte multe. În schimb, bărbații erau îm brăcați foarte elegant, bărbații aveau înfățișarea boie roasă a domnului Neagu Djuvara, burice goale și blugi flenduroși nu
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
în grupa mare n-am mai purtat geanta de tablă, ci una de carton presat, maro, mică și urâtă, care se atârna de umăr și în care nu mai avea rost să car decât o batistă, plus cel mult o bomboană Kandia de lapte, lipicioasă. Din același carton presat maro a fost și ghiozdanul care m-a cocoșat patru ani și mai bine. El era într-adevăr greu, pentru că îndesam în burdihanul lui penarul de lemn, călimara și o puzderie de
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
un kilogram. În schimb, sacul bej pentru ujină atârna cât un pietroi, din cauză că îmi duceam mâncare ca un săpaș: șase felii mari de pâine unse cu ce se nimerea, trei mere, trei gutui, șase nuci, trei eugenii, o pungă de bomboane acrișoare. La începutul școlii, prin septembrie, mai adăugam și trei pere sau struguri din grădină. Dimineața, când o verificam pe băbuța dacă nu s-a zgârcit la ceva, ea se mira cum rămâneam tot mică și jigărită, când mănâncam atâta
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
le puneam unele peste altele, îmi plăcea să mă uit pe rând la ele, să le „răsfoiesc“ ca pe o carte. Când aveam vreo 15 ani, croitoresele au dispărut. Intram în altă eră. Ieșeam din copilărie (adio urson, jucării chinezești, bomboane trase în ciocolată, adio Stan și Bran, adio Ciocănitoarea Woody, adio toate!) și intram în siniștrii ani ’80 și în hainele cu „umeri“. Printre femeile cu „umeri“, de care mi-era frică. Vânzătoare cu „umeri“. Profesoare cu „umeri“. Cetățence cu
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
să-mi explice misterele feminității. Am impresia că-n familia mea asta se numea „decență“. * Mama avea în frigider anticoncepționale pe bază de chinină și unt de cacao, pe care i le dădea o prietenă farmacistă. Pentru mine, erau ca bomboanele cu pudră de cacao, amandine, cred că un pic amărui. Și sufeream, cu suferința mea de copil singur la părinți, că nu mă lăsa să le mănânc. Am aflat acum câțiva ani că de fapt se băgau în vagin. Chinina
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
de-a face tot cu oameni ! Dar plin de sine ,,marele om politic” rânjea la televizor în stilul lui bolșevic, mândru de isprava lui de ,,mare politician” care își bate joc de oameni, satisfăcut ca un derbedeu ordinar care fură bomboana unui copil întâlnit pe stradă. Să-și bată joc de omul sărman, asta a fost marea ,,realizare de prestigiu” a politicianului ,,cinstit”! Și ,,deștept” pe deasupra ! Nu știa Iliescu ce se întâmplă în țară? Știa foarte bine! Era în deplinătatea facultăților
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
în cînd capul de sub plapumă și, la lumina palidă a candelei aprinsă sub icoane, mă uitam la oala de pe plită și la șiragul cu cîrnați. A doua zi dimineață, aveam să găsesc sub pernă cîțiva biscuiți și o pungă cu bomboane "aduse de Moș Crăciun". Mama pregătea mîncare multă, din carne fragedă de porc, iar tata, așezat la gura sobei, prăjea pe cărbunii încinși cîte o bucată de cîrnat și cîte o bucată de slănină pentru fiecare. Eu alergam prin casă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spre mijlocul șoselei, unde ieșisem și eu, cu buzunarele pline de semințe, să-l întîlnesc pe Gică, pe Costică ori pe Ion. Țin minte că l-am întîlnit pe Gică: avea un buzunar plin cu biscuiți și celălalt, plin cu bomboane. Mă, îmi strigă el, mie mi-a adus Moș Crăciun zece biscuiți și douășpe bomboane. (Mi-amintesc exact numărul, mi-a rămas întipărit în minte ca o obsesie.) Ție ce ți-a adus? m-a întrebat el. Am mormăit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]