13,186 matches
-
el, detașat și nonșalant, să-mi pună în mână cartea legată în marochin, zicând: Iat-o, o ai aici! Așa ceva era imposibil. Dar, oricum, grija zilei de mâine n-o duceam. într-una din primele după-amiezi de după moartea și înmormântarea bunicului, după ce mă întorsesem în odaia mea din casă, m-am pregătit să-mi încep opera vieții. Am desprins prima foaie din primul bloc de desen și am așezat-o în fața mea, pe birouaș. în stânga foii am pus tocurile cu peniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
linii erau așa de subțiri, că nu se distingeau. Acum, după ce au fost trase, o parte din ele sunt practic invizibile. Memoria mea lucra fără greș. Dacă poți spune că memoria lucrează. Memoria există și atât. Era de fapt memoria bunicului. A lui și a mea. Nu trebuia decât să notez liniile, una după alta. Totul se așeza la locul lui: fața aplecată a Creatorului, mantia fluturândă barba lungă, cârlionțată, cețurile care urcau dinspre pământ și lumina cea nou creată. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
imita niciodată sunetul atât de râvnit al unui pian cu coadă. în toate casele în care se pune preț pe calitate și profunzime spirituală pianul trebuie să aibă ramă de metal. Sus, în vârful unuia dintre copacii morți, atârna lupa bunicului în rama ei de metal, instrumentul de ajutat la citit pe care i-l dăduse tata. Arăta ca și cum cineva de sus, de la foarte mare înălțime, ar fi încercat să citească și să înțeleagă ce se întâmplase. în rest nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
trecuse proba, dar că natura îl trădase. Unele fenomene naturale, după cum știau toți cei din Norsjö, sunt cam imprevizibile și greu de controlat. Nu avuseseră nici măcar pe cine îngropa. Nu face nimic, am spus. Eu am totuși la Norsjö mormântul bunicului. Printre cele distruse trebuia deci să fie socotit și dulapul de documente de la fabrica de mobilă a lui Lindgren, precum și conținutul lui, neprețuit și - după cum credeam eu atunci - de neînlocuit. Am privit în jur, la peisajul distrus și ars. Particule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
stabilească sau cel puțin să ghicească ori să-și imagineze ce se petrecuse cu Bostället. Da, cu tot ce fusese distrus. Probabil totul era deja în ziare. Cu siguranță fusese scris la ziar. Tata era necăjit de faptul că odaia bunicului stătea goală. Era o încăpere excelentă, pătrată, simplă și stabilă, despărțită de restul casei prin bucătărie. Trebuia să i se dea o întrebuințare. Camera goală i se părea ceva nenatural. Cu ajutorul unor țărani din localitate, a refăcut camera. I s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
treia zile, când, dată fiind situația, avusesem parte de șase ori de bufetul restaurantului, am comandat un taxi. M-a dus Halsten Holm din Lillraggsjö. El mi-a vorbit călduros și cu prietenie despre tatăl meu, despre mama și despre bunicul - da, despre toți. Când am trecut pe lângă sanatoriul din Hällnäs, a spus: Ultimul pe care l-am adus aici a fost Manfred Marklund din Avabäck. Și acum un an l-am dus din nou acasă. Pe atunci nu știam încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
care-l cumpărasem la Steinwalls cuprindea mâncare pentru vreo două săptămâni, baterii pentru aparatul meu de radio, câteva pâini de secară, tutun de pipă, chibrituri și o foarfecă pentru barba și părul meu. Plantasem iriși și floarea miresei pe mormântul bunicului. Era o aluzie la Cehov. DESENUL Ceea ce urmează acum este doar un episod. Merită foarte puțin spațiu. De fapt nici un pic de spațiu. Dar trebuie amintit, altfel povestirea despre Biblia lui Doré ar fi neterminată și ciuntită: Uitasem cât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
orice caz, a fost frumos, am zis. Da, a spus ea. E foarte frumos. Dar, am continuat eu, și oamenii trebuie să treacă prin multe situații neobișnuite. Mari minunății îi înconjoară în fiecare anotimp, a scris Knut Hamsun, după cum spunea bunicul meu: în timpul iernii stelele și tot iarna aurora boreală, un firmament de aripi, un incendiu în casa Domnului. Și din când în când - nu tot timpul, dar din când în când - trebuie să audă și furtuna. Uneori însă pot să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
multe, foarte multe ori. Mai apoi, când ea a rezumat pe un ton întrebător ceea ce tocmai auzise din gura mea - cântatul neliniștitor la pian al mamei, copleșitoarele imagini ale lui Doré despre viața umană, reproducerea marilor opere scrise făcută de bunicul, Casa, memoria mea, din care nimic nu putea să dispară, scrisoarea nedeschisă de la tata, furtuna, averea moștenită, atacul brutal și monstruos al literelor asupra ochilor mei inflamați, toamna care mă aruncase jos de pe muntele Ava -, prin urmare când ea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fiecare seară liberă. Eu ședeam cufundat într-un fotoliu negru, care arăta ca un liliac uriaș, iar ea era așezată pe pat, cu cartea sprijinită pe piept. Vocea îi era un pic monotonă. La început am ales cărți pe care bunicul le neglijase în prelegerile lui. Apoi am mers mai departe. Permiteți-mi să numesc doar câteva din operele pe care le-am citit împreună și care fiecare în parte, merită un loc în Biblia lui Doré: Șase personaje în căutarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
de exemplu, culoarea verde a ciorapilor de lână ai tatei, pe care îi purta în cizmele de piele. Și mirosul respirației arendașului Pettersson din Hugnaden. Ca să nu mai vorbesc de suprafața netedă a pungii de tutun pe care o avea bunicul. Mi le amintesc pe toate, chiar eu sunt acolo. Nu e deloc așa, spunea ea. Până și existența trecutului e îndoielnică. Noi existăm doar în ochii celorlalți, în clipa în care ei ne privesc. Nu, am spus eu. Noi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
lui sunt ca pâinea de casă. Niciodată nu voi uita fragmentul acesta: Dulgherul Felke și ceilalți bărbați în paltoane negre prind în cuie sicriul. Tata mă ține de mână. Mâna lui e netedă și caldă. Văd pentru ultima oară mâinile bunicului. Odinioară erau boante și brune ca niște rădăcini cioturoase. Acum sunt palide și cenușii ca oasele. Niciodată nu vor mai săpa pământul ca și cum l-ar mângâia. Ele se cufundau adânc în humusul trecutului, pentru a sili timpul s-o ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cu brațele deschise! Scriitorul în persoană! Prin această formulă, scriitorul în persoană, eu înțelegeam nu numai persoana lui Erwin Strittmatter, ci întregul fenomen. Scriitorul. Poetul. Aș putea chiar spune literatura lumii. Dacă am fi putut să-l luăm și pe bunicul cu noi! am mai spus eu. Redacția trimite teancuri groase de ziare și reviste la Manfred și la Eva, acolo sus, în Avabäck. Articolele și corespindențele nu trebuie să cuprindă doar lucruri apropiate și evidente, ci și lumea din afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
cere starea de fapt. Linie după linie. Nu era ușor pentru noi, acasă, să știm acest lucru. Odată, demult. Noi nu l-am luat cu adevărat în serios pe Doré. Poate că într-o oarecare măsură a fost și vina bunicului, căci mi-a umplut copilăria cu cuvinte și literatură. El nu a înțeles niciodată că lumea nu poate fi descrisă, ci numai transpusă în imagini. Este o mare bucurie pentru mine ca în curând să vă pot arăta fructele strădaniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
El nu a înțeles niciodată că lumea nu poate fi descrisă, ci numai transpusă în imagini. Este o mare bucurie pentru mine ca în curând să vă pot arăta fructele strădaniei și neobișnuitului meu talent. Mă întreb adesea cum făcea bunicul cu tutunul de pipă. Folosea miere? Sau vreuna din florile de pe panta muntelui Ava? Eu nu reușesc niciodată să obțin mirosul acela dulce, aroma de griș cu fructe și marțipan. Dar e de la sine înțeles că voi fi pus în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
incendiu violent focul i-a pârjolit părul și spinii. Uneori oamenii îmi puneau întrebări. Și eu le răspundeam calm și la obiect, cu mâna dreaptă ridicată, ca și cum aș fi ținut un toc în ea, exact cum ar fi făcut și bunicul. Pe scurt, îmi aflasem locul în viață. Am putut păstra micul apartament de lângă biserica Sfânta Katarina. Lucrarea vieții mele o terminasem încă din prima săptămână de singurătate. Acum stăteam serile și răsfoiam blocurile de desen grele, bine umplute. Uneori îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
și respectivele vârfuri au fost împinse în sus. Așa au fost creați Åmliden, Kebnekaise, Raggsjöliden, Sulitelma și Ava. Așa i-am spus lui Manfred Marklund, deși probabil că nu era adevărat. Dar i le-am spus așa cum mi le spusese bunicul cu mult timp în urmă. în cele patru sute de milioane de ani care au trecut, am spus eu, ploaia, furtunile și înghețul au tocit munții până la înălțimea lor actuală. Ei scad mereu și devin tot mai mici. La început Ava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
m-am întors încă o dată aici, pe muntele Ava. Purtam cu mine, în raniță, opera mea. Jos, lângă izvor, tulichina aproape dăduse în floare. VIGNETA Niciodată după aceea n-am mai vizitat vreun muzeu. Amintirea este ea însăși un muzeu. Bunicul își mănâncă supa din talgerul lui Rembrandt. Capul meu se zărește în colțul unui tablou de Chagall. Vâslesc în bărcuța mea barcă pe lacul Nordingrå, în Seara de toamnă a lui Osslund. Curând înveți să privești lumea cu acei ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
șeful ne-a adunat afară, pe platforma din fața rampei de descărcare. Ne-a așezat ca și cum am fi fost un detașament de soldați înainte de bătălie. Și ne-a vorbit serios și cu emoție. Brusc am văzut cât de tare semăna cu bunicul. Da, părea că-l imită. în acest loc, a spus el, făcând niște gesturi care prevesteau un miracol, trebuie să învățăm să privim cu o anume ironie tot ceea ce e sfânt în existență. Noi știm că majoritatea lucrurilor pot fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
să calce iarba și ea se conforma, dar stătea cu fața cât mai aproape de iarbă, ca să-i simtă mireasma. De mică îi plăcuse și să grădinărească. La bunici avea „bucățica ei de grădină”, pe care o negociase la sânge cu bunicul și în care își planta câțiva cartofi, boabe de fasole, răsaduri de ardei, roșii, castraveți. Era bucățica ei de grădină și ea, copil, era foarte interesată de evoluția plantelor tinere și gingașe puse cu propria mână în pământ, la încolțit
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
prea repede știam să răspund senină: No ș’apoi!... No d’apoi!... Am să am mereu nostalgia lor... Știi că unul dintre stră stră moșii mei a luptat alături de Avram Iancu?! Păi cum să nu fiu mândră de el... Când bunicul ne-a dus în acele locuri pline de istorie, a îngenunchiat și a sărutat pământul, cu ochii în lacrimi..., vrei o lecție mai bună de dragoste de țară?! Și acuma îmi spun prietenii mei că au fost cei mai toleranți
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
fost cei mai toleranți bunici, în curtea lor organizam toate jocurile, bătăliile, întrecerile, căci erau foarte îngăduitori. Acolo am fost prima oară, într-o joacă, prințesa indiană pe care urma să o răpească un maharajah, și când i-am spus bunicului Uite, am să mor de supărare, ce prințesă indiană sunt eu fără brățară la gleznă?, bunicul mi-a făcut rapid o brățară dintr-un lanț de argint de-al bunicii... Tot el a fost cel care mi-a dat cea
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
îngăduitori. Acolo am fost prima oară, într-o joacă, prințesa indiană pe care urma să o răpească un maharajah, și când i-am spus bunicului Uite, am să mor de supărare, ce prințesă indiană sunt eu fără brățară la gleznă?, bunicul mi-a făcut rapid o brățară dintr-un lanț de argint de-al bunicii... Tot el a fost cel care mi-a dat cea mai frumoasă lecție de toleranță, asta după ce mi-a povestit în amănunt istoria adevărată a Ardealului
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
dreaptă și strângând-o plin de tandrețe între palmele sale. Femeia păstră câteva clipe tăcerea, părând să se mute în alt timp și în alt loc, cu o lumină de nostalgie în ochi: Îmi amintesc că eram în vacanță la bunicii mei, dragii mei buni... și am fost într-o excursie sus, pe munte. Cred că nu aveam mai mult de 10-12 ani, nu am memoria anilor, Bart. Am tot urcat și, când am făcut popas într-o poieniță, am avut
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
Din copilărie îi plăcuseră revistele și ziarele și tot felul de tipărituri periodice care se întâmpla să îi cadă în mână și pe care le cerceta cu grijă și cu multă, foarte multă pasiune. Imboldul îi venise de la unul dintre bunicii săi care, în timpurile imediat postbelice, fusese paginator, corector, fotograf și de toate la „Jurnalul de dimineață” al lui Teodorescu-Braniște. Acest bunic al său mai păstra în podul casei „Jurnalul științelor și călătoriilor”, „Lumea copiilor”, „Curentul pentru copii și tineret
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]