2,073 matches
-
reprezintă o creștere apreciabilă față de anul 1820. Gh. Ghibănescu afirma că, începând din 1832, populația orașului crescuse la 14.000 de locuitori, lucru ce se putea datora extinderii muncii salariate (în categoria salariaților sunt incluși burlacii, slugile și cei fără căpătâi, pândarii de la vii și alți oameni care depindeau de administrația târgului). Același document arată că numărul total al negustorilor și meseriașilor (inclusiv cei 611 sudiți) reprezintă aproximativ un sfert din întreaga populație, ceea ce sugerează o cifră de aprox. 2.500
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
statutul de capitală de județ, a înregistrat în perioada următoare o descreștere, ca și Adjud sau Hârlău. Catagrafia din 1838, binecunoscută și de D. Ciurea, și de Gh. Platon, înscrie pentru Huși numai 2127, datorată fluctuației în rândul „oamenilor fără căpătâi”. Acum sunt înregistrați 352 birnici (din care se scad 34 slujbași volnici). Alte categorii supuse dărilor erau: 29 bejenari hrisovoliți, apoi urmează treptele "privileghete" cu dare: 17 mazili, 18 ruptași, 58 rupte de Vistierie, 254 negustori creștini și 26 evrei
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
Moldovei. În Catagrafia din 1845 sunt incluși 2.423 de oameni, numărul total al locuitorilor fiind de 12.115 (total suflete realizat prin înmulțirea convențională cu 5). Din categoria oamenilor supuși dărilor făceau parte: 485 birnici, 163 căpătăieri (oameni fără căpătâi, fără situație stabilă), 29 bejenari cu dare, 253 negustori, 293 meșteri, 359 calfe, 68 supuși străini, 236 evrei, 79 țigani; tabelul mai cuprinde și o categorie a oamenilor nesupuși dărilor: 48 slujitori bisericești, 21 privilegheți, 18 apărați cu cărțile ocârmuirii
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
groaznică odaie, mi-a venit foarte greu.“ Nu s-a lăsat și le-a făcut scene felurite. Ghemuise o minge mare de hârtie, legată cu o sfoară, a aruncat-o în coridor când, seara, a venit servitoarea, dar a ținut căpătâiul sfoarei pe sub ușă și toată noaptea a tras-o ca să facă zgomot și să exaspereze santinela. Când i s-a adus tava murdară cu mâncare, a răsturnat-o, declarându-le, într-o limbă mai aproape de volapük decât de germană, că
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
m-am dus pe la el. Aveam o serbare a copiilor Pillat și fusesem cu Pia s-o instalez în sanatoriul diaconeselor, pentru operația de apendicită ce i se făcea luni. Seara la 9 1/2, telefon de la Ionel să trimit căpătâiul de pat și perne. Avea căldură și durere în gât. Luni, 21 noiembrie. L-am găsit în pat, abătut și cu mare durere de gât. Dr. Elias vedea o amigdalită și deloc un abces, deși durerile mari l-ar fi
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
seria cu coperți alb-albastre de la Cugetarea, cu minunata carte a suedezei Selma Lagerlöf despre călătoria lui Nils Holgerson pe spatele gâștii sălbatice, cu Emil și detectivii a lui Erich Kästner, cu Cei trei muschetari și cu multe alte cărți de căpătâi ale vârstei de atunci. Este momentul să spun că Teodor Manea era unchiul mamei mele, cu care tata s-a căsătorit în 1935, întărind astfel cu o componentă familială legăturile pe care le avea cu patronul și mentorul său. În
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
murit Cordelia, fiica prietenului său G. Tutoveanu. Apoi s-a îmbolnăvit și el. Dar cum nu avea decât 33 de ani, totul, în cazul său, i s-a părut doar o încercare. Și-a dus boala pe picioare, umblând pe la căpătâiul bolnavilor, iar după cam 40 de zile febra tifosului i-a cedat iar doctorul care refuzase să se retragă dintre pacienții săi pentru o necesară convalescență, și-a intrat în obișnuitul zilelor de trudă... Amintirea celor care l-au asistat
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
sale, Editura Humanitas, București. Explicabil de ce oamenii politici români, imediat după eliberarea poetului s-au îngrijit să spele „neadevărurile” care pătau obrazul României „în plină democratizare”. Așa că, într-o după amiază, când era la spital, scriitorul s-a pomenit la căpătâi cu vizita neașteptată a doi care se ocupau de corectarea „minciunilor” occidentului - Ion Vinea și Vlaicu Bârna. Veniseră să-i solicite scriitorului o dezmințire, ceva scris din care să reiasă că el trăiește, că e bine! Poetul a refuzat solicitarea
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
care ar vedè-o cu ochii. Noi însă eram patru; prin urmare, n-aveam grijă de năluci. Dealtfel, eram bine pregătiți pentru o asemenea petrecere puțin obicinuită. Drept armă aveam fiecare câte un cortel 187 de ploaie, drept învălitoare, tinerețea, drept căpătâi, câte o piatră mucegăită pe care desigur nu se răzămase încă nici un cap omenesc. Ce puteam dori mai mult? Greu e omului pănă când ia o hotărâre, dar, odată luată, el o ține strună înainte și își lasă toate grijele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
blond și diafan care mi-a dat cei întăi fiori de iubire, care m-a inițiat cu tainele unui rai sufletesc necunoscut mie pănă atunci, mi-a rămas neșters în închipuire ca o dulce vedenie ce-mi luminează și astăzi căpătâiul de noapte, ca un cântec ce-mi vine dintr-o lume dispărută; ca o poveste fantastică născută din pătura vremurilor, care-mi redeșteaptă primele vibrări ale inimei mele feciorești. Apoi mai târziu, după ce am ieșit din pelincele copilăriei și îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
crăcană unind anul vechi cu acela nou, crăcană de care bradul e plin până la ultima rămurică. L’au sacrificat chiar oamenilor, dar acelora negentropici, deosebiți ca prezent și devenire virtuală, precum acei ce mureau flăcăi, cărora li se punea la căpătâi un brad; și se mai pune Încă. Sau, În sfârșit, bradul e cel folosit la aprinderea focului sacru, ori viu, pentru o mulțime de ritualuri tradiționale, devenite Între timp creștine. Dar, Întotdeauna bradul a fost smuls pădurii printr’un ceremonial
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pur și simplu, dar ea nu avea suficientă minte să emită pretenții că știe să spună dacă asta e sau nu bine. Dacă nu cumva greșește pe undeva, îi scapă unele lucruri. Își cerea iertare că pleacă așa, fără nici un căpătâi. Mă rog, nu știu să explic mai bine de atât. 3. La țăroaia Spitalul ăsta îmi displace pentru că e un fel de comunitate antipatică din care nu-mi doresc să fac parte. Parcă e un sat, un trib. Sunt analogii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Pur și simplu. Nu e pășunism, deși aș vrea odată să scriu un roman pășunist sincer, îngrozitor de sincer. Sau o carte de povești. Am așa, un sentimentalism contraproductiv. Sunt marcat poate și de cărțile din copilărie. Uite, atunci, lecturile de căpătâi îmi erau cărțile istorice ale lui Alexandru Mitru. Cărți în care Gelu își smulge săgeata din piept și se apucă să taie la turci. Sau poate Menumorut era cel care făcea din osmanlâi tăiței. Cine mai știe, că toți erau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ele pentru asprimile și compromisurile acestei vieți. Sunt lucruri pe care le-am cunoscut la vremea lor și În intimitatea lor și al căror ecou trist l-am găsit apoi În Jur nalul intim ținut de scriitoare și descoperit sub căpătâiul roșu aprins de sângele Încă proaspăt, năvălit dintr-o inimă sfârtecată de un glonte bine țintit. [...] Cora Irineu făcea parte, așadar, dintr-o familie de sinucigași. Căci există familii cu sinucigași În serie, așa cum există familii cu accidentați mortal, eredități
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și nouă de ani.) Dispariția prematură a unora dintre ele de pe această lume plină de bucurii, dar și de tristeți, și În Împrejurări chibzuite și alese numai de ele - cine credeți că mi-o anunța sau le ducea flori la căpătâi și Îmi Îngăduie astăzi să le păstrez chipul lor de demult pe pereții odăii mele, de vreme ce, vezi bine, au plecat fără gând de a se mai Întoarce vreodată? Degeaba! Nici unele din bucuriile, plăcerile sau voluptățile ce le-am putut gusta
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
cerebral, trebuie să-l transferăm la spitalul regional, o intervenție chirurgicală... Mama izbucnește în lacrimi, tata își frământă mâinile neputincios. Curând mă urcă iarăși în salvare și mașina pornește, bănuiesc eu, spre capitala regiunii. Mama merge cu mine, stă la căpătâiul meu, pe bancheta acoperită cu mușama albăstruie, în mașină. Acum mi-e sete, o sete nemaiîntâlnită, și-mi este cald, sunt dogoritor, parcă în inima mea s-a aprins un foc enorm, ce mă arde pe dinăuntru și se întinde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
răstise la ei un polițai burtos și roșu la față. Da, șefu, să trăiți, răspunseseră ei de formă și de cum se văzuseră în libertate se și apucaseră de mici furtișaguri, ca să-și astâmpere foamea și setea. Celor trei inși fără căpătâi le plăcea locul ăsta, Serenite, și aveau de gând să petreacă mai mult timp pe-aici. Vremea era și ea bună și le îngăduia să doarmă chiar sub cerul liber, unde mai pui că-și găsiseră și un adăpost pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
către soțiile patrioților din grupul Ilașcu. 12 iulie 1999, redacția revistei „Literatura și arta”, Chișinău. 102 17. Iurie Ilașcu alături de mamă, la spital. 27 august 1999, Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași. 18. Natalia Ilașcu în agonie, cu portretul fiului la căpătâi. 27 septembrie 1999, Stăuceni. 103 19. La finisarea mormântului. 25 iulie 2001, Taxobeni. 20. Nicolae Dabija, Elisabeta Alexa, Ioan Alexa, Constantin Chirilă, Alexandru Bantoș, în fața casei soților Alexa. 104 21. Constantin Chirilă și Nina Ilașcu. 22. Constantin Chirilă, Nicolae Dabija
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
Ros de aceste griji, face o ciroză hepatică și se stinge din viață în august 1956 în vârstă de 62 ani. Cea mai mare durere înainte de a muri, pe care și-a exprimat-o a fost că nu are la căpătâiul său pe părintele Gheorghe care numai Dumnezeu știe pe unde se chinuie!” A murit un om bun”, așa și-a început predica de înmormântare părintele paroh Alois Herciu și nu era cu nimic exagerat căci a fost un om drept
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
François; - șocul și boala lui François; - Plictiselile de la studio ale lui Paul; - Aventurile lui Valentin în complicitate cu Marin; - Sărbătorirea numirii lui Radu în diplomație, organizată de Marin și Stelică - pretext pentru o seară reușită; - Paul nu participă, rămânând la căpătâiul lui François, care e grav bolnav; - În timpul seratei, plecarea precipitată a lui Sorin ca să-și vadă ca de obicei de treburile personale, cu un „poate că am să revin mai pe seară!“; - În sfârșit, plecarea din țară a lui Radu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
plec cât mai repede de acolo, convins fiind că mult mai bune condiții aveam acasă: singur într o cameră adumbrită și răcoroasă, eu, Mama și cu Tata, și cu Vally să mă îngrijească, și cu doctorul familiei - Henry Steinberg - la căpătâiul meu. Cât despre hrana mea dietetică, oricum mă hrăneam exclusiv cu ceea ce mi se aducea de acasă - și în felul acesta le evitam alor mei deplasările zilnice atât de anevoioase la capătul celălalt al orașului și pe o vreme de
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
București erau îngropați acolo, într-un lot special din cimitirul de la Jilava, pentru că era mai comod așa, fiindcă cei mai mulți mureau chiar în cadrul pușcăriei din localitate... Erau îngropați cu acte de deces în regulă în schimbul unei chitanțe cu număr, iar la căpătâi li se punea doar o tăbliță cu numărul respectiv. Oficiul de gropari îl făceau alți pușcăriași. Se întâmplă însă de data aceasta ca preotul să observe că pe unul din actele de deces figura adresa „Strada Puțul de Piatră nr.
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
cu două tramvaie până la stația terminus, iar apoi și cu un autobuz, era totuși o nespusă mângâiere și liniștire, care dădea suferinței sale o preocu pare practică, o consolare a gândului și a trupului, veșnic îndemnate să ajungă acolo, la căpătâiul fiului iubit, fie să-i aprindă o lumânare, fie să-i pună o floare, fie doar să mângâie pământul care-i ținea acum loc de haină... Întâi s-au dus singuri, în familie... Apoi ne-au chemat și pe noi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
Trebuia să ne mutăm din grajd. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În ce condiții trăiam? Cum dormeam? N-aveam nici perne, nici cearșaf, nici pături. Nimic. Culcați unul lângă altul pe iarba adusă de tata puseserăm în loc de căpătâi o grămăjoară mai mare de buruieni. Cu capetele așezate la nivelul solului, inspiram din plin mirosul de urină fermentată și de bălegar putrezit, ceea ce trebuie să recunoaștem nu erau miresmele cele mai încântătoare pentru alveolele pulmonare ale unor copii. Mirosul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
1977, unde laureatul Premiului Nobel trebuia să-și toarne cu gă leata apa la toaletă și să dârdâie de frig lângă calori ferul înghețat. Soția lui a fost tratată ca o transfugă, nu i s-a permis să stea la căpătâiul mamei, iar Bellow a făcut o adevărată psihoză. A scris totul în Iarna de ca nului, după care a devenit persona non grata în România și i s-au scos toate cărțile din biblioteci - slavă Domnului, de data asta n-
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]