4,175 matches
-
românești în diverse planuri: istoriografic, religioase, înființarea de școli și tipografii. Esențială pentru primenirea societății a fost conștientizarea acestei nevoi de către elita autohtonă. Romanitatea neamului și latinitatea limbii - „pelerinajul simbolic la Râm“26 - au fost ideile dominante ale umaniștilor români, cărturari cu stagii de pregătire în școlile Contrareformei de la Lemberg, Camenița și Bar, de formație latină. Cronica lui Grigore Ureche și Simion Dascălul și întreaga operă a lui Miron Costin sunt ilustrative în acest sens. De asemenea, de neînlocuit s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de Vasile și termenul de vasilefs 32. Elocventă pentru redarea însemnătății cârmuirii lui Vasile Lupu pe tărâm cultural este mărturia lăsată de Dimitrie Cantemir în a sa Descriere a Moldovei, cu referire la școala întemeiată de domn: „Moldova - spunea eruditul cărturar - a început să se trezească și să fie scoasă la lumină din întunericul adânc cu care o acoperise barbaria“33. Patronajul domniei asupra multor realizări culturale din epocă reiese destul de limpede din predoslovii și, în general, din tipăriturile apărute în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
la modern care ar fi avut loc între 1550-160037 - opinie asupra căreia autorul a revenit, între timp, considerând-o prea categorică - desprinderea de medievalitate 38, ar fi constituit temelia umanismului românesc. Al. Duțu vorbește de un umanism civic promovat de cărturarii epocii, definit drept o fază de reconsiderare a raporturilor tradiționale și de depistare de noi raporturi culturale, luând forma originală a unui „raționalism ortodox“39. Centre de cultură sunt, la rândul lor, cancelarii princiare, tipografii, școli slavo-române. O chestiune susținută
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
orice palier al istoriei, mai cu seamă asupra culturii românești, presupune o cercetare temeinică și riguroasă, îndelungată și pe baza unor multiple surse. Se impune, cu prisosință, înainte de toate, investigarea realităților interne și externe ce au creat cadrul desfășurării activității cărturarilor de numele cărora s-au legat cărțile apărute, precum și a diverselor categorii de scriitori de acte, cei ce făceau parte din „eșalonul doi“ al „breslei“ cărturărești. Condiția principală pentru a reface o perioadă istorică, o epocă este, așadar, cunoașterea personajelor
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
hieratică, ține tovărășie inițialei...“11, iar monograma lipsește. Primul hrisov muntean, din această mică serie, cel din 10 iulie 1614 prin care Radu Mihnea întărește mănăstirii Dealul stăpânirea peste un mare număr de sate, fiind scris și miniat de un cărturar grec, cronicar, miniaturist și egumen al mănăstirii Dealul, Matei al Mirelor. Miniaturile și ornamentele de pe acest hrisov au fost atribuite lui Matei al Mirelor de cercetătorul american Gary Kent Vikan și întărite de cercetătoarea Olga Gratziou 12. Ștefan Andreescu este
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
culturii autohtone. Pe de altă parte, după 1830, susține pe bună dreptate Georges Tolias, apar noi dimensiuni ale elenismului, când emergența Greciei pe scena diplomatică induce noi stări de spirit în opinia publică europeană sau revitalizează altele mai vechi 7. Cărturarii români participă, chiar și după 1821, la mișcarea de renaștere a elenismului, contribuind totodată și la dezvoltarea culturii române, fără conștiința rivalității, cel puțin într-o primă fază. Paul Cornea nota că la începuturile modernității nu exista ostilitate pe planul
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
ținută la și de contactele culturii române cu ceea ce textele de specialitate numesc „elenisme periferice“, formele de cultură ale diasporei grecești europene din centre înfloritoare ca Viena, Veneția, Livorno 11. Anul „zaverei“ nu a putut rupe brusc legăturile pe care cărturarii români și greci le aveau în vremea grecismului 12. Personalități grecești sprijină, chiar după 1821, educația tinerilor români. Este cazul bursierilor români la Pisa, ocrotiți de Ignatie, fostul mitropolit grec al Țării Românești, care le supraveghea evoluția, cursurile la universitate
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din capitala franceză, unde se mai aflau Alexandru Cuza, Vasile Alecsandri, Panait Radu, Mihai Negulici, pe întreaga perioadă a studiilor 14. Întorși în țară, unii dintre studenții, ce au intrat în contact cu medii grecești sau filogrecești, traduc din operele cărturarilor greci și mențin o relație permanentă cu elenismul cultural, corespondând chiar cu eleniști de marcă 15. O anume chestiune lingvistică, lupta pentru limba vorbită, a intermediat un raport strâns de colaborare între elitele intelectuale ale românilor și grecilor. Nicolae Bănescu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Nicolae Bănescu a publicat 16 extrase din corespondența dintre Neofit Duca și Eufrosin Poteca în care, pe lângă disputa filologică între fostul profesor al Academiei domnești din București și elevul său17, se simte legătura profundă, de cultură și educație, între doi cărturari de elită. Integrând spațiul intelectual românesc proiectelor specifice popoarelor balcanice în prima jumătate a veacului XIX, Alexandru Zub remarca faptul că „marile proiecte cărturărești concepute de Adamantios Korais suportă analogii cu cele inițiate de Ion Heliade-Rădulescu, ca și fenomenul purist
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
încercând să scrie într-o limbă „necanonizată“19. De altfel, cultura română resimțea acut, în prima jumătate a veacului XIX, lipsa traducerilor, pe când limba literară căuta încă echivalente pentru numeroasele neologisme. Cum limba greacă era mai comodă și mai cunoscută cărturarilor acelei perioade, dar, paradoxal, nu exista în vremea fanarioților nici o lucrare lexicografică greco-română20, în preajma evenimentelor de la 1821, „pe grecii din Principate îi apucase o lexicomanie fără semăn“21. Până atunci circulau doar în spațiul mănăstiresc cele câteva dicționare manuscrise din
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Pogor îi recomanda acestuia, la 1838, eliminarea grecismelor acolo unde era posibil, dar el însuși nu putea renunța la unii termeni elini 26. Dificultatea de a renunța la neologismele grecești poate avea drept cauză bilingvismul ce transpiră din scrierile multor cărturari români ai primei jumătăți de veac XIX. Unii dintre aceștia scriu mai ușor elinește decât românește, dovadă că erau chiar obișnuiți a gândi în greacă 27; e vorba, așadar, de acea natură dublă greco-română la care se referea Florea Ioncioaia
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
așadar, de acea natură dublă greco-română la care se referea Florea Ioncioaia 28. Limba greacă nu reprezenta doar o prezență împotriva căreia luptau cei care doreau sterilizarea limbii de influențele străine, neromanice. Cum am afirmat în paginile de mai sus, cărturarii români reproduceau lupta din spațiul culturii grecești, dintre „purișiti“ (cei care doreau menținerea nealterată a formelor limbii vechi, culte) și „dimoticiști“ (care considerau limba vie, populară, drept vehiculul potrivit pentru propășirea culturii grecești). Soluțiile neogrecești la această problemă interesează elita
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
propășirea culturii grecești). Soluțiile neogrecești la această problemă interesează elita culturală română 29, care le aplică uneori în propria limbă 30. Traducerile din limba greacă 31, mult mai reduse numeric decât în perioada turco-fanariotă32, aceasta și datorită contactului direct al cărturarilor români cu producția de carte occidentală, sunt realizate de către greci și români pe două paliere: în primul avem traduceri din literatura occidentală, dar prin filieră neogreacă, iar în al doilea, din literatura greacă. Dacă primul nivel este vag reprezentat în
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
din literatura greacă. Dacă primul nivel este vag reprezentat în perioada studiată 33, tălmăcirile unor autori greci sunt destul de • Cornelia Papacostea-Danielopolu, op. cit., p. 70. • Uneori caietele de literatură conțin creații în greacă, română, franceză. Dinicu Golescu este un exemplu de cărturar român care-și considera limba maternă ca prea săracă pentru a putea vehicula toate gândurile și sentimentele sale. Vezi Dinicu Golescu, Scrieri, ediție îngrijită, studiu introductiv, note, comentarii, bibliografie, glosar și indice de Mircea Anghelescu, București, Editura Minerva, 1990, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
vertiginoasă, acest segment nu dispare complet. Mihail Mavrudi traduce în 1838 după un intermediar grecesc numeroase 34. De asemenea, continuă transpunerile din limbi de circulație în neogreacă; listele de prenumeranți ale unor asemenea cărți sunt pline de boieri, negustori și cărturari români 35. Avem de-a face cu un fenomen de iradiere a literaturii estice mai evoluate spre teritoriile cu o cultură mai firavă, proces care continuă după 1821, dar care este încetinit, pe de o parte, de realitatea lipsei instituționalizării
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
altă parte, ceea ce se traducea nu era rezultatul unui program, ci, cel mai adesea, pentru anii imediați următori lui 1821 (continuând o realitate mai veche 38), al întâmplării. Nu este aici locul în care să dezvoltăm problema influenței grecești asupra cărturarilor români în prima jumătate a veacului, de la Costache pe Marmontel (Pirostia Elenei), deși Costache Negruzzi îl tradusese după original, la 1824. Traduceri reușite se fac și din operele lui Bernandin de Saint Pierre, Condillac, Beccaria, Molliere, Gessner, Lafontaine, Goldoni și
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
istorie bisericească. Un caz elocvent este manualul de Istoria neoelinilor, tradus din franceză de Anastasios G. Konstantas, descriind evoluția grecilor de la 1453 până în actualitate, carte ce apărea în 1838 la tipografia lui Heliade și a fraților Hristide. Între prenumeranți găsim cărturari de cultură greacă (C. Aristia, D. Villios, Petre Efesiul), greci (Baronul Christofor Sachellarios, Vasile Vizantios, • Darvaris, frații Schina etc.), dar și numeroși români (Ghica, Filipescu, Ioan Câmpineanu, Constantin și Ștefan Bălăceanu, A. Florescu, G. Mihăilescu, D. Topolniceanu, Alexandru Samurcaș, George
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
români (Ghica, Filipescu, Ioan Câmpineanu, Constantin și Ștefan Bălăceanu, A. Florescu, G. Mihăilescu, D. Topolniceanu, Alexandru Samurcaș, George Slătineanu etc.). Cf. Cornelia Papacostea-Danielopolu, op. cit, p. 82. • Paul Cornea, op. cit., p. 76. • Jalbele adresate lui Grigore Ghica ne arată un cărturar interesat de eliberarea mănăstirilor de greci și de limitarea accesului grecilor în mănăstirile patriei. Vezi C. Erbiceanu, Viața și activitatea literară a protosinghelului Naum Râmniceanu, București, 1900, p. 60. • Paul Cornea, op. cit., p. 98. Negruzzi 39, Veniamin Costachi 40, Eufrosin
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Grigore Brâncoveanu, pe care le folosește în activitatea sa didactică. Traduce și lucrări bisericești, precum și Enhiridul lui Alexandru Sturdza (1832) și Catehismul mitropolitului Platon, după intermediarul grec al lui Darvari (1839). Vezi Cornelia Papacostea-Danielopolu, op. cit., p. 107-108. • Elev al marilor cărturari Lambros Fotiades, Neofit Duca și Vardalah, protosinghelul preda limba greacă în perioada de după 1821 în Muntenia, în familiile unor boieri români. El gândea și scria curent în greacă, de la însemnări la jalbe adresate stăpânirii. În 1826 traducea scrierea lui Vasile
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
foarte bună a Erotocritului lui Vincențiu Kornaros (intitulată Noul Erotocrit, Sibiu, 1837), după o prelucrare a profesorului său, Dionisie Fotino. Cum din opera sa nu răzbat adesea termeni grecești, ca în cazul altor contemporani, dar ei nu lipseau din vorbirea cărturarului, se poate concluziona că se îngrijea de stilul operei scrise, pe care o considera importantă pentru propășirea limbii și a culturii românești. Vezi Demosthene Russo, Studii și critice, București, 1910, și Ariadna Camariano, Influența poeziei lirice neogrecești asupra celei românești
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
personal al generalului Kiseleff și membru, la rândul său, în această comisie era un cunoscut admirator al clasicismului greco-latin71. Interesante sunt luările de poziție ale unui protejat al lui I. HeliadeRădulescu, prezentat cititorilor revistelor sale drept un elenist și un cărturar de marcă, Grigore Papadopol. Acesta captează atenția domnitorului Alexandru Ghica, care îi cere un studiu privind starea literelor grecești 72. Ideile sunt reluate în disertația sa, redactată cu prilejul deschiderii cursului de poezie greacă la Colegiul Sf. Sava73. Intelectualul vedea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
transferat trei ani mai târziu la filosofie 81. • Ibidem, p. 126. • Florea Ioncioaia, op. cit., p. 558. • Vezi Leonidas Rados, Greci și români în secolul XIX. Aspecte identitare, în „Xenopoliana“, 8, 2000, nr. 1-4, p. 73-83. • Al. Duțu, „Translatio studii“ la cărturarii români, în vol. Cărțile de înțelepciune în cultura română, București, 1972, p. 127 și urm. • Ioan Heliade-Rădulescu, Despre învățătura publică. Domnului Marelui Ban. M. Ghica, în „Dacia literară“, Iași, 1840, p. 222-274; apud Gândirea pedagogică a generației de la 1848, studiu
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
fi fost Laurențiu de Novae (sec. IV-V), misionar în mijlocul populației romanizate din sudul Dunării (căci el rezida într-o localitate aflată aproape de Nicopolis), una și aceeași persoană cu Laurențiu de Sirmium. Una dintre figurile proeminente ale acestei serii de cărturari este Sfântul Ioan Cassian (?360-430 sau 435) zis și Scitul sau Romanul. Născut în Scythia Minor și instruit tot aici (îi erau familiari marii scriitori ai latinității), Ioan Cassian pornește pe un drum al șlefuirii spirituale care a avut ca
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
specialiștii - este posibil ca teologia creștină, în exprimări savante ce puneau la contribuție patristica răsăriteană, să se fi răspândit pe o arie semnificativă în stânga Dunării, în Dacia. Scriu aici, în Tomisul care iubea deopotrivă limba latină și limba greacă, câțiva cărturari de foarte bun nivel. Unul dintre ei a fost episcopul Teotim I (sec. IV-V), scit de origine (zicea istoricul bisericesc Sozomen), adică verosimil un daco-roman aflat în scaunul episcopal pe la anul 392. Era un învățat pe care Fericitul Ieronim
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
problema alfabetului latin, cea a necesității înființării unor biblioteci subvenționate de stat și se fac incursiuni în mitologie. Acțiunea derutează prin dispersare. Ea se petrece în Transilvania, Moldova, Muntenia, dar și în „Elizeu” ori pe „tărâmul morților”. Apoteoza celor doi cărturari ardeleni, celebrată de zei și de populația română din toate provinciile, devine un tablou alegoric convențional, scăldat din belșug în „focuri bengalice”. Piesa este cu totul nereușită din cauza lipsei simțului istoric, a neglijării proporțiilor și a limbajului bombastic. G. este
GAVRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287177_a_288506]