6,191 matches
-
revenim la vechiul nume al Festivalului și la anul să aducem căruța aici, sus, s-o facem tribuna viselor noastre? Constantin T. CIUBOTARU Udești-Roșiorii de Vede iunie 2013 Referință Bibliografică: Constantin T CIUBOTARU - UN DEAL S-A SUPĂRAT PE O CĂRUȚĂ... SAU POATE INVERS ! / Constantin T. Ciubotaru : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 897, Anul III, 15 iunie 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Constantin T. Ciubotaru : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu
UN DEAL S-A SUPĂRAT PE O CĂRUŢĂ... SAU POATE INVERS ! de CONSTANTIN T. CIUBOTARU în ediţia nr. 897 din 15 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/354563_a_355892]
-
cunoști binele; nu este o cunoștință căpătată, cât o deprindere, un stil al acțiunilor noastre obținut prin exercițiu. Pentru a face bine, a fi cinstit, mai întâi trebuie să te depărtezi de rău, de ispite. Cineva sfătuia: „Acolo ține-ți căruța, departe de apa care clocotește și de vârtej”. Mai clar, din tabloul virtuților, cinstea s-ar putea cuprinde în cele două: justiție și prudență, iar necinstea: profit bazat pe înșelăciune. Rațiunea omului îi servește pentru a distinge și a alege
FOCUL PĂCATULUI ŞI APA CURATĂ A VIRTUŢII de VAVILA POPOVICI în ediţia nr. 450 din 25 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/354706_a_356035]
-
a sosit prima migrație de țărani din Crimeea. Ei s-au oprit pe o așezare deja existentă, cu populație româno-tătară, numită Gherengic, care în limba turcă înseamnă „nu te apropia, mireasă”. Legenda spune că pe acel loc s-au întâlnit căruțele a două nunți și cum nu era voie ca cele două mirese să se vadă, a urmat o luptă între nuntași. Pe acel loc a luat ființă, conform legendei, comuna Pecineaga de astăzi. A doua migrație a fost în 1884
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
s-a făcut colectivizarea Dobrogei cu forța, a stat ascuns la lotul nostru de vie într-un bordei și se ducea acasă numai noaptea, să ia alimente pentru a doua zi de muncă la câmp și nutreț pentru cai. Lăsa căruța la părinții mamei, megieși cu noi și apoi venea acasă pe furiș, să nu-l prindă milițienii și să-l aresteze. Eu, fiind în vacanța de vară, păzeam lotul nostru de vie, ca și pe cel al bunicilor din partea mamei
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
târziu. Vărul meu, și totodată finul părinților mei, care îl cununaseră, cam geambaș de felul său, iubea mult caii și avea mereu cai tineri, grași și frumoși, cu care se fălea prin comună, când îi plimba mergând în buiestru la căruța cu leagăn și păcănitori la roți, de se auzea de la două străzi depărtare! Avea un harnașament frumos din piele, cu mărgele albastre din porțelan și ciucuri tot din piele, de franjurile cărora erau prinse, de asemenea, mărgele albastre, harnașament pe
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
dorința de a merge și eu la pescuit. In imaginația mea de copil, mi se părea o aventură deosebit de interesantă, pe care abia așteptam s-o experimentez. Era vară, după treierat și aveam vreo șapte-opt ani, când tata a pregătit căruța, a umplut-o cu lemne de foc, ciocănei de la știuleții de porumb curățați de boabe, albia de spălat rufe, canapeaua pe care se odihnea bunica în fața casei, lâna tunsă de pe cele cincisprezece oi, preșurile și cuverturile țesute de mama la
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
la război. Cum acasă cu bunica nu aveau curajul să mă lase, bunica având cam 97-98 de ani pe-atunci, ea decedând la 104 ani, am aflat că plecăm la lac, la Tatlageac, să spălăm oile și cele puse în căruță de către mama. Mi se împlinea astfel și mie, dorința de-a ajunge pe malul lacului să prind pește. Fiindcă în casă nu se găsea nicio sculă de pescuit, am plâns pe lângă tata să-mi pregătească și mie o undiță. Ca să
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
eu la pescuit pe baltă, am dat fuga în curte și am căutat râme cu un cuțit de bucătărie în grădinița cu flori a mamei din fața casei, astfel că mi-am asigurat o provizie îndestulătoare de momeală. Cu mama în căruță, care mâna caii și cu mine tronând peste toate bagajele ce umpluseră căruța, precum și cu tata pe jos, conducând oile, am parcurs cei opt kilometri până la lac. Ajunși acolo, ai mei și-au ales un loc mai accesibil pentru coborât
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
râme cu un cuțit de bucătărie în grădinița cu flori a mamei din fața casei, astfel că mi-am asigurat o provizie îndestulătoare de momeală. Cu mama în căruță, care mâna caii și cu mine tronând peste toate bagajele ce umpluseră căruța, precum și cu tata pe jos, conducând oile, am parcurs cei opt kilometri până la lac. Ajunși acolo, ai mei și-au ales un loc mai accesibil pentru coborât la nivelul apei, în vederea instalării pirostriilor pentru cazanul de fiert apă și a
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
jos, conducând oile, am parcurs cei opt kilometri până la lac. Ajunși acolo, ai mei și-au ales un loc mai accesibil pentru coborât la nivelul apei, în vederea instalării pirostriilor pentru cazanul de fiert apă și a canapelei pentru spălat preșurile. Căruța a rămas în vârful coastei, în pantă, la câțiva metri de malul apei. Tata se ocupa cu spălatul oilor murdare și pline de capsule de ciulini. Chiar dacă lâna era acum scurtă, după tundere, niște ciulini ce creșteau pretutindeni pe marginea
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
țipând din răsputeri: „Șarpele! Șarpele!” Undița și cutia cu râme au rămas abandonate undeva, pe cărare. Tata a râs de spaima mea și mi-a spus că, mai bine să am grija oilor, ca să nu se îndepărteze prea mult de căruță. Soarele bătea cu putere pe capul meu, așa că mi s-a făcut o poftă teribilă de scaldă. Am coborât la malul lacului, lângă părinții mei care munceau de zor și luând albia ce nu-i mai folosea mamei, m-am
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
mână, alerga după mine, cu poalele fustei legate în brâu, să mă altoiască pentru a-mi tăia pofta să mă mai avânt altă dată la plimbare pe lac, cu prima mea barcă improvizată. Am fugit și m-am ascuns sub căruță, alături de Bobiță, un cățel bălțat ce se ferea de căldura soarelui la umbra căruței, cu limba scoasă de un cot. Aceasta a fost prima mea încercare de a pescui și prima mea plimbare cu barca pe apă. Am mai experimentat
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
a-mi tăia pofta să mă mai avânt altă dată la plimbare pe lac, cu prima mea barcă improvizată. Am fugit și m-am ascuns sub căruță, alături de Bobiță, un cățel bălțat ce se ferea de căldura soarelui la umbra căruței, cu limba scoasă de un cot. Aceasta a fost prima mea încercare de a pescui și prima mea plimbare cu barca pe apă. Am mai experimentat și altă dată pescuitul pe lac. La un kilometru de comuna noastră exista un
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
cât mai repede cu putință. De atunci, nu am mai avut ocazia să mai merg la pescuit până târziu, când deja mai crescusem și, împreună cu tata, ceilalți doi frați mai mari ca mine și cu alți verișori, am mers cu căruța, înainte de răsăritul soarelui, la pescuit pe balta Limanu. Acolo foloseam unelte mai performante, adică doar cârligele erau de cumpărat și nailonul de la câmpul undiței, restul erau tot improvizări la plută și prăjină. Nu-mi mai amintesc cât pește am prins
ROMAN de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1224 din 08 mai 2014 [Corola-blog/BlogPost/346950_a_348279]
-
delicate. Mă aflam într-o zi în zona Baraolt, județul Covasna și în biserică am găsit copaci. M-am dus cu câțiva studenți să facem curat, să strângem bani și să le reparăm. Cineva, care vorbea șchiopătând românește, a oprit căruța lângă mine și mi-a spus: „Părinte, știți ce s-a întâmplat cu biserica asta, de-a ajuns așa?”; „Eee”, zic eu, „să nu mai vorbim despre necazurile ce au fost, să nu mai deschidem rănile, să pornim mai departe
P. A II A... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 398 din 02 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/347068_a_348397]
-
Marie Bejliu Publicat în: Ediția nr. 1037 din 02 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului imagine: prescura simt frica urcând pe frontierele gândului când bucuria începe să pască amarul cuvintelor în tăcere strânse de pe masa nunții ființei cu întristarea sub coviltirul căruței de trăiri se așterne liniștea o liniște a trupului în rugăciunea fără exaltări inutile fără iluziile unor împliniri imediate mă ceartă pâinea de pe masa nestrânsă a poeziei și versurile împlinesc diagonalele alegerilor segmente de viață ajung în centrul vorbirii atunci
METRONOM ÎN ARŞIŢA GÂNDULUI de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1037 din 02 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/347206_a_348535]
-
și el pe undeva în câmp. La început tata mă purta în brațe, pe urmă, când am mai crescut, mă trăgea de mână: fie prin zăpadă sau noroiul negru și lipicios pe timp ploios, fie prin praful lăsat de o căruță în mijlocul verii. Când mergi spre sat, de la Balotești ai în stânga la o aruncătură de băț din șosea, gârla, cu malurile pline de trestii și cu apa limpede. Pe mijlocul ei se legănau câțiva nuferi, iar malurile erau ticsite de trestii
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
basmele ei așa de frumoase, pe care în mod sigur și le amintea de când era copil. Adesea mă așezam sub corcodușul de lângă gardul de la drum și priveam printre uluci la copiii care se jucau pe drum, nestingheriți decât de o căruță, care trecând, lăsa în urma ei un praf greu de respirat. Din când în când, mamaie mă striga, să se asigure de prezența mea, după care, liniștită, își vedea de treburile ei. Într-o zi, fetele din fața casei noastre mi-au
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
Mihaela Arbid Stoica Publicat în: Ediția nr. 478 din 22 aprilie 2012 Toate Articolele Autorului Capitolul III TATAIE ÎMI POVESTEȘTE Una dintre distracțiile mele preferate la vârsta de șase ani erau de complicitate cu tataie, când plecam la câmp în căruță. Mă așeza lângă el și cum ieșeam din curte îmi dădea hamurile. Mânam calul spre drumul „Teilor” și de acolo, de-a lungul căii ferate, până unde își avea pământul. Nu știu dacă îl duceam eu pe cal spre pământul
GLORIE COPILĂRIEI II de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357075_a_358404]
-
intrai în curte, începeai să urli ca din gură de șarpe. Eram curioasă să știu de ce, așa că fără nicio jenă i-am spus: -Tataie, povestește mai repede, dacă te oprești de fiecare dată, o să trebuiască să stăm toată ziua în căruță ca să termini. Tataie s-a foit puțin nemulțumit de graba mea și cum elanul îi scăzuse, a reînceput povestea: -Urlai pentru că voiai să te urci pe cal. Am respirat ușurată. -Și?! Asta înseamnă că nu mă urcați?! l-am întrebat
GLORIE COPILĂRIEI II de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357075_a_358404]
-
pământului lui tataie. -Fetița, stop! i-am spus iepei și am râs, strângându-ne degetele mici într-un cârlig amândoi, pentru că rostisem aceleași cuvinte deodată: -Tataie, cine a murit? am strigat veselă. -Un drăcușor! mi-a spus. Sărind repede din căruță, tataie a slobozit calul, după care m-a coborât și pe mine cu mâinie lui puternice și cu degetele noduroase de muncă. -Ce fac, tataie? l-am întrebat veselă. -Nu faci nimic; mergi în urma mea și strângi buruienile în târnă
GLORIE COPILĂRIEI II de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357075_a_358404]
-
Tataie mă privea cu un zâmbet satisfăcut; știam că el câștigase, dar nu mai avea importanță. După prânz am muncit amândoi fără să vorbim. Tataie se întorcea și mă ajuta să umplu târna cu buruieni, pe care le căra la căruță. Erajm obosită, dar fericită. Mă simțeam mare și importantă. Petrecusem toată ziua în câmp. Când ne-am întors acasă, spre seară, tataie avea poftă să povestească. Îl ascultam cu ochii închiși și cu gândul la mami și la tăticu. Nu
GLORIE COPILĂRIEI II de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357075_a_358404]
-
ia acasă. Mia îmi făcea semn să stau cu ea. Era prima ei zi de vacanță de primăvară, dar teama că voi petrece ziua în preajma nărodului cu coarne era mai puternică, așa că, fără să o privesc, m-am urcat în căruță lângă tataie. Moțăiam. Tataie mă privea cu coada ochiului și nu știa „în ce ape mă scald.” -Te-ai speriat rău? m-a întrebat cu o undă de milă în voce. Nu știam dacă trebuia să îi spun adevărul sau nu
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
de ce. De ce se spune “gloată”? Pentru că merg orbește după primul prost care le dă semnalul. -Și cine era tataie în pod de bușea? l-am întrebat cu respirația oprită de emoție. De data aceasta tataie râdea mai să cadă din căruță. El râdea și eu îl trăgeam de mânecă să-mi răspundă la întrebare. Fierbeam mai rău decât borșul prințeselor. -Ți-am spus că aveau un logofăt? m-a întrebat să vadă dacă îmi aminteam. -Da, am răspuns promt. -Ei bine, nenorocitul
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]
-
a sărit, că a căzut în cazanul cu ciorbă și a murit. -Tataie, ai râs de mine! am țipat nervoasă și m-am ridicat în picioare așa de repede că, dacă nu m-ar fi prins, aș fi căzut din căruță. -Tataie, m-ai mințit! strigam într-una. Eram dejà în fața porții și ne certam amândoi. El mă asigura că nu era minciună, iar eu țipam pentru că mi se părea prea comică povestea, ca să fie și adevărată. Atrasă de gălăgia noastră
GLORIE COPILĂRIEI IV de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357077_a_358406]