94,387 matches
-
așa îi dicta spiritul de anarhist, mare tupeist și Copoiul. Tăcerea e de aur era sloganul lui de securist, Potaie, și primul lucru pe care l-a făcut după ce au discutat între patru ochi a fost să dea fuga la Cabinetul 2 și să te facă trădător. Cucoana auzind trăsnaia n-a mai stat deloc pe gînduri, l-a sunat pe Pitic, care era în camera alăturată, și i-a spus Potaie trădează, ce ne facem? dar Piticul știa deja, aștepta
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
urmă propriile-i limite. E o duhoare cu care ne-am obișnuit În ultima vreme. Emană din fiece por bolnav al trupului meu, la fel de veritabilă ca și sudoarea stătută de whisky ce o Însoțește. După ce noi, eu, noi plecăm din cabinet și mergem prin sat, mototolim rețeta Într-un ghemotoc și o azvîrlim În Water of Leith din Colinton Dell. Apoi ne ducem la Royal Scot să bem o bere. Ăsta-i singurul drog Împuțit de care avem nevoie: alcoolul. Cocaina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
mulțumesc, îți mulțumesc, de parcă deja îi redasem libertatea. După cum vezi, nu ți-am sucit gâtul, am zis. — Copilul meu, copilul meu drag, răspunse ea. 4 — Deci nu mă urăști, Martin, nu-i așa? spuse Palmer. Stăteam întins pe canapeaua din cabinetul unde Palmer își primea pacienții. Eram cu adevărat pacientul lui. Eram împins cu viclenie spre a accepta un fapt neplăcut într-un mod rațional și civilizat. Nu, nu te urăsc, am răspuns. — Suntem oameni civilizați, zise Palmer. Trebuie să încercăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe mână. 11 Următoarea constatare a fost aceea că Georgie nu era la ea acasă. M-am dus acolo cu mașina imediat ce mi-am revenit din șoc, am bătut tare la ușă, dar locuința părea goală. Am căutat-o la cabinetul ei de la facultate, nu era acolo și nici nu trecuse pe acolo. M-am întors în grabă la ea acasă. Tot nu mi-a răspuns nimeni. M-am dus din nou la școală și am pierdut o groază de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
înghețat. Am smuls din plic scrisoarea mototolită și ruptă. Nu mai era alt mesaj în plic. Scrisoarea suna astfel: Martin, noi plecăm spre America pe unsprezece, cu intenția de a ne stabili acolo. Foarte probabil am să-mi deschid un cabinet undeva pe coasta de apus, iar Honor își va căuta un post în învățământul superior. Probabil căile noastre nu se vor mai întâlni, n-avem nici un motiv să ne revedem. Și cred că așa e mai bine pentru noi toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
niciodată nu-mi spune nimic o singură dată - nimic! - că sunt „mâini de pianist înnăscut“. Pianist! Ah, e și ăsta unul dintre cuvintele care le plac la nebunie, aproape la fel de mult ca doctor. Doctor. Și rezidențiat. Și, cel mai mult, cabinetul lui propriu. Și-a deschis propriul cabinet în Livingston. — Ți-l amintești pe Seymour Bulă? mă întreabă ea și, tot așa, de Aaron Puță sau Howard Sulă, sau de vreun hopa-mitică pe care trebuie să-l fi cunoscut cu douăzeci și cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dată - nimic! - că sunt „mâini de pianist înnăscut“. Pianist! Ah, e și ăsta unul dintre cuvintele care le plac la nebunie, aproape la fel de mult ca doctor. Doctor. Și rezidențiat. Și, cel mai mult, cabinetul lui propriu. Și-a deschis propriul cabinet în Livingston. — Ți-l amintești pe Seymour Bulă? mă întreabă ea și, tot așa, de Aaron Puță sau Howard Sulă, sau de vreun hopa-mitică pe care trebuie să-l fi cunoscut cu douăzeci și cinci de ani în urmă în școala primară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
toată ziua, dacă-i nevoie. — ...fiu devotat, frate iubitor, un formidabil elev eminent, un avid cititor de ziare (la curent cu toate evenimentele de ultimă oră, cunoaște numele complet al fiecărui judecător de la Curtea Supremă și al fiecărui membru al Cabinetului, precum și numele liderilor opoziției și ai majorității din ambele Camere ale Congresului, ca și pe ale președinților comisiilor mai importante ale Congresului), acest băiat a intrat la Liceul Weequahic la vârsta de doisprezece ani, cu un coeficient de inteligență de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
jurnalistă care lua un interviu și dintr-un bărbat un intervievat condescendent. Eșecurile de aceeași dimensiune copleșitoare erau cu totul altceva, pentru că atunci ea era lumea cea răzbunătoare și pătrundea În celule de Închisoare, În holuri de hotel, În jegoase cabinete dosnice. Atunci, cu un bărbat aflat la mila ei, Între palmierii la ghiveci și pian, când era pus cu spatele la fotografia de nuntă și ceasul moarat, aproape că putea să-și iubească victima și-i punea mici Întrebări personale, abia ascultând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că mușchiul crește doar pe latura dinspre nord a unui dulap... Își umezește două degete în gură și le ține în sus. Vitrinele rococo, bibliotecile iacobine, comodele neogotice, sculptate și lăcuite, șifonierele în stil franțuzesc provincial se înghesuie în jurul nostru. Cabinetele de colecții edwardiene din lemn de nuc, oglinzile victoriene, etajerele neorenascentiste. Nuc și mahon, abanos și stejar. Picioare cu ornamente sferice, picioare în formă de clepsidră sau cu panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
casele. Dar mobilele, mobilele bune, frumoase, rămân și durează, nu au moarte. Șifonierele sunt gândacii de bucătărie ai culturii noastre, zice. Și, fără să-și încetinească pasul, trece vârful de oțel al cheii de-a lungul feței lustruite a unui cabinet de nuc. Sunetul este înabușit, ca atunci când tai ceva moale cu ceva ascuțit. Cicatricea este adâncă și scoate la iveală de sub furnir lemnul de pin brut și ieftin. Se oprește în fața unui șifonier cu uși de oglindă fațetată. — Gândiți-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
noastră se află un birou baroc. Lemn de pin negru lăcuit, cu scene persane în incrustații de argint, cu picioare rotunjite și tăbliile laterale ornamentate cu bucle și cochilii sculptate. Și, pe când mă conduce și mai adânc în desișul de cabinete, șifoniere, biblioteci și bufete, printre cuiere-pom și rafturi, Helen Hoover Boyle îmi zice că trebuie să-mi spună o povestioară. Capitolul 10 Când mă întorc în redacția de știri, îi găsesc pe toți foarte tăcuți. Unii vorbesc în șoaptă lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
bufete și șifoniere ceruite și lustruite, distrugând tot ce atinge. În timp ce mă conduce, zice: — V-ați pus vreodată problema de unde vine poemul? Din Africa, zic, stând chiar în spatele ei. — Dar cartea de unde a fost luat? zice. Mergând agale, pe lângă panoplii, cabinete și suporturi pentru crinoline, zice: Vrăjitoarele își numesc colecția de vrăji Cartea umbrelor. Versuri și poezii din lumea-ntreagă a fost publicată acum douăzeci de ani, îi zic. M-am interesat și eu cât de cât. Cartea a avut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
zice: — Poate aflați cum să prefaceți pietrele în aur. Și eu zic nu și fac stânga-mprejur. — Poate reușiți să aduceți pacea în lume, zice. Și eu zic nu și pornesc printre zidurile de dulapuri și cufere. Printre baricadele de cabinete de colecție și tăblii de pat, mă angajez într-un alt canion de mobile. În spatele meu, Helen strigă: — Poate aflați cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui drumul, șchiopătând. Și ea strigă: — Unde vă duceți? Ieșirea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
În spatele meu, Helen strigă: — Poate aflați cum să prefaceți țărâna în pâine. Și eu îmi continui drumul, șchiopătând. Și ea strigă: — Unde vă duceți? Ieșirea e pe-aici. În dreptul unei vitrine irlandeze cu frontonul spart cotesc la dreapta. În dreptul unui cabinet Chippendale negru de lac japonez cotesc la stânga. În spatele tuturor acestora, vocea ei zice: — Poate reușiți să-i însănătoșiți pe cei bolnavi. Poate reușiți să-i vindecați pe ologi. În dreptul unui bufet belgian cu cornișă ornată cu sfere și stâlpișori cotesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
avea încredere ca într-un părinte. Abia după ce-a terminat facultatea și a ajuns fizician la Valea Brândușelor, mergînd odată în delegație la București, și-a amintit de doamna Mia și i-a dat telefon; avansase; era șefă de cabinet. Dar nu i-a refuzat invitația. A dus-o direct la hotel Tranzit, un hotel de mîna a treia, pe undeva pe lîngă Operetă; în drumul lor spre hotel, s-au oprit doar o clipă la un magazin, cît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
atît cît să-i ajungă pentru a depune taxa de divorț, după care va pleca la mama ei, să stea împreună cu copilul și să lucreze la dispensarul din comună. Radu aruncă prosopul pe cuier, își îmbracă bluza și pleacă spre cabinet. Să nu fii supărat c-am redeschis-o eu, îi spune doctorul Runca, ajungîndu-l pe culoar -, dar nu credeam că mai vii azi... Altfel, nu mă amestecam. Chirurgul șef, bătrînul Tudoriu, care stă băgat într-un fișet, răscolind hîrtii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
scînteia focului, gata să se stingă. Runca ar vrea să-l consoleze cu un "errare humanum est"2, dar se abține la timp, amintindu-și că Radu a mai făcut și alte greșeli, reparate cu greu. Asistenta șefă intră în cabinet cu condicile de medicamente sub braț, urmată de alte două asistente. Una dintre ele este Paula. Observînd-o cu colțul privirii, Radu simte nevoia să se repeadă în ea, să iasă amîndoi prin ușă. O urăște pentru că ea l-a avertizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Nu-și dă seama că se ofilește acuși? Asistenta șefă, femeie bătrînă deja, în pragul pensiei, care știe ce se ascunde dincolo de poza Paulei, tace, preocupată de condicile pe care le mai verifică o dată. Pe sală, trecînd pe lîngă ușa cabinetului cu telefon, Paula nu se poate abține să nu intre. Nu te mai osteni să prinzi autogara îi spune lui Radu, văzîndu-l singur, cu telefonul la ureche, mușcîndu-și buza de jos. Am telefonat eu și mi-au spus că autofreza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
se apropie dinspre lift, printre care răzbate scîrțîitul, familiar de-acum, al uneia din roțile căruciorului cu targa. Ce-i? se aude întrebarea lui Runca. Intoxicat cu gaze răspunde o femeie. Radu mai așteaptă o clipă, apoi merge înapoi în cabinet, întrebîndu-se mereu dacă n-ar fi bine să facă o comandă fulger, în contul telefonului de acasă, cu restaurantul Sălcii. Doi erau morți deja spune asistenta șefă intrînd în urma lui în cabinet. Poveste veche, bombăne Runca, ștergîndu-și ochelarii -, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
mai așteaptă o clipă, apoi merge înapoi în cabinet, întrebîndu-se mereu dacă n-ar fi bine să facă o comandă fulger, în contul telefonului de acasă, cu restaurantul Sălcii. Doi erau morți deja spune asistenta șefă intrînd în urma lui în cabinet. Poveste veche, bombăne Runca, ștergîndu-și ochelarii -, dacă-i prinde viscolul, rămîn în mașină, lasă motorul să meargă, să aibă căldură, ei adorm, zăpada înfundă eșapamentul, gazele intră în mașină, îi asfixiază... I-ai transmis? ridică ochii miopi în direcția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
apoi, înțelegînd că-l refuz, i-o fi fost ciudă că mi-a spus. "...singur cu Doina", ce mare adevăr! Cum de-a putut Maria să fie așa? Prefera să stea zile și nopți la spital; ajunsese să doarmă în cabinetul ei; puțin o interesa că Theo se chinuie cu Doina... Hm! Dar eu cum de-am putut?! Și doar eu o născusem. Și declarația aceea: "sub prestare de jurămînt", "insolența". Prea de tot! Dacă-l întreb, cred că nici acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
rîzînd prost trebuie să fi fost s-o las pe aia să-mi scape; știam că voi nu mai sînteți prieteni, nevastă-mea era la maternitate, eu singur cu ea; am amăgit-o să vină acasă la mine, nu la cabinet..." Și, aia s-a speriat, s-a zbătut, a fugit de sub el și n-a mai revenit s-o chireteze, iar eu duc povara... A, tăticu', surîde malițios Lazăr, privindu-l cum tremură de-a binelea și mă vrei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cu ochii ieșiți din orbite. Îl lasă pe Muraru, murmurîndu-i vorbe de îmbărbătare, și se grăbește spre maternitate. Sora de la intrare îi spune, nu fără ironie, că "tovarășa doctor Maria Săteanu-Bujoreanu, căci așa o cheamă de cîteva zile, este în cabinet, se pregătește de plecare" și-i face semn cu mîna spre liftul care duce direct la ultimul etaj. Ia te uită! se miră Maria, oprindu-se o clipă cu prosopul mare pe mîini, semn că tocmai a făcut duș, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ai spus. Chiar te rog! Nu vreau să fie premiera deseară. Un medic mic de statură, rotunjior, cu ochelari puternici de vedere, vine în fugă spre ei: Lazăre-băiatule, fratele meu omul, vino să te pup, mă, te-am văzut din cabinet și nu m-am putut abține; ăsta-i costumul meu, nu-ți stă rău. Ai fiert, deh!, dacă n-ai fost băiat cuminte, da' merită. Eu sînt obraznic de opt ani cu frumușica mea și nimic... Pe cînd tu..., fericitule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]