532,837 matches
-
grosărit (taxă pentru cei aflați "la gros", adică la închisoare), săpunărit (asupra producției de săpun). Denumirile nu sînt totdeauna transparente, și nu presupun neapărat relații de același tip: tutunăritul era taxa pe producția de tutun, dar fumăritul reprezenta impozitul pe casă (casa în care se făcea foc). E cert că ultima denumire stârnește cel mai mult imaginația și provoacă interpretări destul de libere, pentru că pare a sugera o culme a absurdului fiscal: taxa pe fum, pe imaterial și insesizabil. Conotațiile și etimologia
Biruri,taxe, impozite by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12183_a_13508]
-
taxă pentru cei aflați "la gros", adică la închisoare), săpunărit (asupra producției de săpun). Denumirile nu sînt totdeauna transparente, și nu presupun neapărat relații de același tip: tutunăritul era taxa pe producția de tutun, dar fumăritul reprezenta impozitul pe casă (casa în care se făcea foc). E cert că ultima denumire stârnește cel mai mult imaginația și provoacă interpretări destul de libere, pentru că pare a sugera o culme a absurdului fiscal: taxa pe fum, pe imaterial și insesizabil. Conotațiile și etimologia populară
Biruri,taxe, impozite by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12183_a_13508]
-
inferioritate ce a acționat într-un chip deformant, aidoma unei infirmități. Fiu natural al lui N. Crevedia (sîntem în măsură a proba și noi asemănarea somatică dintre fiu și tată - pe cel din urmă îl întîlneam, între alți rescapați, la Casa Scriitorilor, la finele anilor '60), crescut într-un mediu periferic, Barbu a fost impulsionat de-o feroce energie arivistă. Ea s-a asociat cu vocația sa de ziarist, probabil "fenomenul originar" al producției de care s-a învrednicit. Format "în
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
mai profitabilă literar, o alege Radu Sergiu Ruba în romanul său Demonul confesiunii, recent apărut la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate. Este o carte despre dragoste în vremea Revoluției, despre hazard și despre prietenie, un jurnal scris la două mîini, o "casă" deopotrivă cu alcov și cu vedere la stradă. Intimitatea nefirească a spațiilor lipsite de intimitate, promiscuitatea închisorilor de femei, a străzii cuprinse de panică și bucurie, tot dansul dezordonat al contrariilor formează "subiectul" unei proze cu viraje bruște, ca secvențele
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
tabloul, privit acum ca o operă de artă, trebuia inițial să servească unor scopuri relativ pornografice. Ca să clarific acest aspect care pare cel puțin bizar, mă văd nevoită să urmez firul poveștii: Griet (Scarlett Johansson) se angajează ca servitoare în casa lui Vermeer (Colin Firth). Acesta, flatat de aerul de reverență al fetei, dar și interesat de observațiile ei privind culorile, o ia ca asistentă în prepararea acestora și apoi ca model. Tabloul îi e comandat de patronul său, Van Ruijven
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
detalii nu rezultă că filmul se adresează în exclusivitate celor pasionați de istoria artei. E suficient să fi văzut o singură reproducere după Vermeer ca să realizezi similitudinile în termeni de perspectivă și de lumină: difuză, rece, diurnă, "o prietenă a casei", ca să-l citez pe Élie Faure. Nu puține filme au încercat să capteze acest look, dar, după cum s-a remarcat deja, doar Bucătarul, hoțul, nevasta lui și iubitul ei al lui Greenaway au reușit s-o facă la fel de expert ca
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
fără îndoială, Vermeer era claustrat în mediul domestic din cauza sănătății sale fragile. Or, pictorul interpretat de Colin Firth pare sănătos tun. Oricum, afirmația e discutabilă: dacă Vermeer preferă să picteze scene interioare, asta nu înseamnă că el nu ieșea din casă. Același critic susține, din nou fără îndoială, că modelul care a pozat pentru Fata cu cercel de perlă era una dintre fiicele sale. Aș mai vrea să contracarez o critică adusă filmului, și anume că face parte dintre acelea feministe
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
dispariția unui scaun din decor și, în consecință, din tabloul lui Vermeer. Nu e o muză constantă care să nască obsesii în mintea pictorului, el fiind apoi incapabil să se rupă de ea; dimpotrivă, când soția lui o alungă din casă pe nedrept, el nu face nimic pentru a o ajuta. Oricum, scenariul acestui film n-are nimic spectaculos, nici ca acțiune, nici ca replici memorabile, actorii se exprimă mai mult prin mimică și prin limbajul corpului (iar muzica empatetică le
Vermeerul de pe micile ecrane by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12166_a_13491]
-
Marina Constantinescu Au dispărut precum cîrtițele E tîrziu în noapte. Mestec într-o oală o fiertură oarecare. Mă uit pe geamul de la bucătărie și văd frînturi din casele vecine, cărămizi netencuite, cabluri suspendate, luminițe chioare, ici, colo, fumul care iese, drept (el), pe coșuri. Sînt orele cînd pot să plîng. Liniștea din jur mă lasă să dau filmul înapoi. Ca în fiecare decembrie. Filmul vieții mele. Acesta și
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
nu mi-a mai fost frică. Niciodată de atunci. Ce-a urmat, am mai tot povestit. De costumul meu nou s-a ales praful. Dar nu mi-a părut rău. Niciodată nu mi-a plăcut verdele. Pe 22 decembrie, în casa lui Ceaușescu, devastată, un domn amabil m-a compătimit. Ajunsesem prea tîrziu. Păcat. Și tînără, și drăguță. Nu mai puteam prinde nici o haină de blană, nici un ananas, nici o pereche de pantofi. Poate vreun borcan cu miere. Sau, dacă vreți, puteți
Cui îi e frică de luna decembrie? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12175_a_13500]
-
scrie și, din cînd în cînd, îi cere unele "impresiuni". Deși e greu de imaginat cum va fi răbdat autorul lui Harap Alb cazna amănunțitei observații, rodul ei s-a ivit totuși într-o seară, la o întîlnire literară din casa lui Beldiceanu (acolo se strîngeau condeierii Iașilor după strămutarea Junimii la București). "Raportul lui Gruber", dacă-l putem numi așa, sună concis și la obiect. Iată-l: "Creangă este un puternic tip senzual și auditiv, cînd scrie el e foarte
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12189_a_13514]
-
doar la nivel politic. În plan estetic lucrurile sînt chiar mai complicate pentru că jurnalistul ajunge să își ia gustul propriu și raționamente foarte subiective drept adevăruri universale care ar trebui împărtășite de toată lumea. Intrigat de succesul de critică și de casă al cărții lui Andrei Pleșu, Despre îngeri, Cristian Tudor Popescu scrie cu năduf, fără să clipească: "Departe de a se afla în zona de vîrf a creației lui Pleșu, această compilație plăcută la lectură satisface nevoia multora de a fi
Teribilismul justițiar by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12177_a_13502]
-
care au fost folosite 650 de kilograme de nisip - frescă de doi metri pe trei ce se înalță sub ochii noștri, concentrat vizual reprezentându-l pe Odin, zeul nordic călare cu o suliță în mână și, pe de altă parte, casa teatrului agățată pe buza unei prăpăstii. "Odin este o stâncă, dar în același timp el știe că totul poate deveni nisip". Ceea ce vedem e parabola borgesiană a sfidării unui grup care se bizuie pe timp, fără a se hrăni totuși
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
Omagiu ritualic adus dintotdeauna de bărbat unei tinere fete... Ca să ajungem la statuie, traversăm orașul, care ne întâmpină cu un soi de tandrețe ironică; iată, aici, școala de balet, cu micuțele sale "eleve" care dansează la adăpostul unui acoperiș de casă improvizat; iată și niște polițiști care se lansează într-un incredibil număr de "slapstick"; iată-ne, în sfârșit, și la primărie, unde urmează să se celebreze nunta lui Odin cu Holstebro. Ne așezăm în cerc pe scaunele consilierilor municipali, în timp ce
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
chinurile iubirii. O tânără femeie, coborâtă parcă dintr-o miniatură persană, își înalță glasul, îl frânge, pe fondul emoțional al cântecelor care, întotdeauna, ne dau sentimentul convertirii cuvântului poetic în muzică. Periplul continuă și facem din nou o escală la Casa de cultură, unde se concentrează activitățile imigranților din oraș. Aici, o indiană în exil dansează pentru noi și, privind-o, revăd trupul celei ce a fost modelul lui Eugenio, Sanjukta Panigrati, care își are propriul sanctuar, ridicat de actorii înșiși
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]
-
mîinile în buzunare, spre un cartier pe care nu-l cunoștea. Dar nu avea importanță. Se ținea, în gînd, după Jessie și Joseph în subway. Oare exista subway pe vremea lor? Probabil că da. Poate că se întorseseră imediat în casa de pe Strada 169. Și, acolo, se despărțiseră pe palier? Oare Joseph nu-și consolase prietena? De ce era frapat comisarul de o amintire foarte recentă? În momentul producerii incidentului, nu observase asta. La amiază, zăbovise în fața paharului de bere la Donkey
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
în acele momente, iar el nu plîngea ca Ronald Dexter. Singur, la un colț de bar, goli două pahare de alcool, unul după altul, plăti și ieși așa cum intrase. Joseph și Jessie erau de acum singuri pentru zece luni, în casa de pe Strada 169, din fața prăvăliei croitorului. Ce îl apucase să rostească deodată, cu glas tare, făcînd un trecător să întoarcă surprins capul: - Nu... Se gîndea la bătrînul Angelino, la moartea urîtă a bătrînului Angelino, și spunea "nu" pentru că era sigur
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
la New York, îi vorbi franțuzește șoferului uluit. Își ceru scuze și îi dădu în engleză adresa prezicătoarei. Trebuia să-i pună o întrebare, una singură. Și ea locuia tot în Greenwich Village, iar comisarul fu destul de surprins să vadă o casă frumoasă, o casă burgheză cu patru etaje, cu o scară curată, acoperită de un covor, și cu ștergătoare în fața ușilor. Doamna Lucile Clarvăzătoare Doar cu programare Sună, și soneria, de partea cealaltă a ușii, răsună înfundat, ca la oamenii bătrîni
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
vorbi franțuzește șoferului uluit. Își ceru scuze și îi dădu în engleză adresa prezicătoarei. Trebuia să-i pună o întrebare, una singură. Și ea locuia tot în Greenwich Village, iar comisarul fu destul de surprins să vadă o casă frumoasă, o casă burgheză cu patru etaje, cu o scară curată, acoperită de un covor, și cu ștergătoare în fața ușilor. Doamna Lucile Clarvăzătoare Doar cu programare Sună, și soneria, de partea cealaltă a ușii, răsună înfundat, ca la oamenii bătrîni. Apoi se auziră
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
asta și mă întrebam cine ar putea fi... Intrați... Scuzați-mă că v-am deschis chiar eu, dar servitoarea mea e plecată la cumpărături. Cu siguranță că nu exista nici o servitoare, dar nu avea importanță. Era aproape întuneric și în casă nu fusese aprinsă nici o lampă. Un fotoliu se afla în fața unei sobe englezești, unde se zărea flacăra unui foc de cărbuni. Atmosfera era liniștită și caldă, puțin cam apăsătoare. Doamna Lucile se deplasa de la un comutator la altul și lămpile
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
Vă mulțumesc. - Nu serviți o ceașcă de ceai? Nu vreți să încerc să vă ajut? Pronunțase aceste cuvinte cu o pudoare ciudată, și Maigret nu înțelese imediat. - Aș putea încerca să văd. Abia atunci își aminti că se afla în casa unei clarvăzătoare și, din bunătate sufletească, pentru a nu o dezamăgi, fu cît pe ce să accepte o consultație... Ba nu! Nu avea curajul să asiste la strîmbăturile ei, să-i audă din nou vocea stinsă și întrebările pe care
MAIGRET LA NEW YORK – de Georges Simenon by Nicolae Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12168_a_13493]
-
-i devină soție. Începuturile vieții în comun au fost grele. Traficul în portul Taganrog era paralizat din cauza războiului Crimeei și curînd orașul a fost bombardat de escadra franco-engleză. Evghenia, care era însărcinată, s-a refugiat cu bărbatul ei într-o casă de la periferie. La zece luni după căsătorie, a născut primul copil, pe Alexandr. După terminarea războiului, cei doi soți și copilașul s-au întors în oraș și s-au așezat într-o căsuță cumpărată de tatăl lui Pavel Egorovici. În
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
întors în oraș și s-au așezat într-o căsuță cumpărată de tatăl lui Pavel Egorovici. În fine, în 1857, punînd copeică peste copeică, Pavel Egorovici și-a văzut visul cu ochii, cumpărîndu-și propria băcănie. Acolo, în inima Taganrogului, în casa Gnutov de pa strada Polițeiskaia, s-a născut, pe 17 ianuarie 1860, Anton Cehov. șCasa există încă, este la nr. 47 de pe strada care poartă acum numele scriitorului.ț O clădire scundă, numai parter, cu ferestre cu obloane verzi și
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
acum numele scriitorului.ț O clădire scundă, numai parter, cu ferestre cu obloane verzi și acoperiș de tablă, care a devenit în scurt timp neîncăpătoare. Familia s-a mai mutat de două ori înainte de a se stabili, în 1869, în casa Moiseiev, pe strada Monastîrskaia, la marginea orașului. Anton Cehov a păstrat o tristă amintire a locuințelor succesive unde și-a petrecut copilăria. "În zilele de frupt, va scrie el în Viața mea, casele miroseau a ciorbă de varză, iar în
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]
-
înainte de a se stabili, în 1869, în casa Moiseiev, pe strada Monastîrskaia, la marginea orașului. Anton Cehov a păstrat o tristă amintire a locuințelor succesive unde și-a petrecut copilăria. "În zilele de frupt, va scrie el în Viața mea, casele miroseau a ciorbă de varză, iar în zilele de post a pește prăjit. Lumea mînca prost și bea apă infestată. În tot orașul nu cunoșteam nici un om cinstit." Sau, într-o scrisoare adresată surorii lui, datată 7 aprilie 1887: "Mă
Henry Troyat - Copilăria by Marina Vazaca () [Corola-journal/Journalistic/12170_a_13495]