2,837 matches
-
a doua zi, Încă Înainte de prânz, consi lierul negustorilor din Zürich sosi la mânăstire odihnit, sănă tos și plin de energie. Bineînțeles, fu Întâmpinat ca un prieten vechi și, așa cum se cuvenea unui oaspete de soi, fu dus Într-o chilie În care un novice Îl aștepta cu un lighean de argint, cu un ștergar de pânză fină și o masă cel puțin la fel de bogată ca cea din ajun. În acest timp, părintele Urban Îi povestea tot ce se Întâmplase. Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
zâmbească tatălui său. Bancherul se cutremură. De la moartea soției nu mai simțise o asemenea durere. „Doamne, Îmi iei iarăși ceea ce mi-e mai drag pe lumea aceasta?“ Întrebă el. „Unde-i dreptatea Ta?“ Când starețul Îl scoase cu blândețe din chilie, bogatul zürichez nu mai simțea decât o ură cumplită, așa cum nu-și Închipuise nicicând că poate simți. — Părinte Urban, ucigașii trebuie să plătească. Toată averea mea, toată influența, da, toată viața mi le dau pentru aceasta. — Consiliere, mai sunt aici
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mirați. Niciodată nu se purtase părintele Urban ca un novice oarecare. Îndată, numai o scurtă convorbire, avem lucruri importante de spus. — Nu, mai Întâi vreau să-l văd pe rănit. După aceea știu ce e de făcut. Fu condus În chilia În care zăcea Bodo, Îl privi o clipă dând din cap și apoi Îl urmă pe stareț În bibliotecă. Ceilalți așteptau acolo și, după ce se Înclină scurt, se așezară În jilțurile pregătite. — Deoarece toți cei care avem de-a face
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
rămână pe loc, În aștep tarea veștilor de la iscoadele lui, iar părintele Bernhard se Întoarse la castel, nădăjduind că, așa cum promisese Conrad, În scurtă vreme vor afla și oamenii lui unde se afla prizoniera. Bancherul Îl urmă pe pustnic până la chilia unde zăcea Bodo. — Părinte, spuse el, aș vrea să vă vorbesc Între patru ochi. Pustnicul Încuviință pe tăcute, apoi se apropie de patul ră nitului. Scoase dintr-o desagă veche o mână de frunze proas pete pe care le așternu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de viață și de moarte asupra mea, așa că n-am avut ce face și m-am supus. L-am privit cu ură pe părintele meu, ca pe un tiran fără conștiință și l-am blestemat de nenumărate ori În răceala chiliei unde mă constrânsese să trăiesc. Dar fiindcă nu aveam Încotro, ca să-mi Îndulcesc amărăciunea, m-am adâncit În manuscrisele mânăstirii și, după ani grei de răzvrătire, am Început să pricep că viața are și alte chipuri decât cele pe care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
alianță cu Comnenii nu era de lepădat! Se destăinuise părintelui Bernhard și acesta scutură Îngân durat din cap. Nu vedea nici o ieșire, totuși promise să-i vorbească lui Conrad când se va ivi momentul potrivit. Într-una din vizitele la chilia din munte, povestise totul prietenului ei, sihastrul. Bătrânul o ascultase cu un interes neobișnuit, așa i se păruse. Da, Îl cunoștea pe Bodo, care trecea deseori pe acolo. Fără Îndoială era un tânăr de o valoare cu totul neobișnuită... — Dar
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
alt noroc și la altă fericire râvnesc eu. De aceea, trimite te rog pe cineva cu vestea la domnița Adelheid. Nădăjduiesc că și ea se va bucura la fel ca și mine... Prea slăbit Încă, Bodo Închise ochii. Urs părăsi chilia În vârful picioarelor, dând de fratele Heribert, care tocmai venea să-l vadă pe bolnav. „Nu știu ce să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să fac“, gândi el. „N-am inimă să-i spun că Adelheid a fost răpită și că e ținută undeva prizonieră. Să-l mint, iarăși nu pot. Dumnezeu știe ce s-a Întâmplat cu biata fată...“ Se Îndreptă deci spre chilia starețului ca să-i ceară sfat. Îl găsi cu totul tulburat și cenușiu la față. Un curier de la castel venise cu vestea că ducele Bertold fusese ucis noaptea trecută. Tocmai dăduse poruncă să se tragă fără Întrerupere clopotul cel mare și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
In vale, pe locul unde este acum mahalaua Trei Calici.” Asta înseamnă că se găsea dincolo de podul peste apa Nicolinei, pe șoseaua Galatei... Ca să încurce lucrurile parcă, vine mitropolitul Sucevei, Theofan, care la 15 mai 1584 dăruiește mănăstirii Galata niște chilii: „Theofan mitropolit al Sucevei. Scriem și dăm de știre că însumi cu bunăvoința noastră, am dorit și am dat sfintei rugi, mănăstirii Galata, unde este hramul Inălțării Domnului...niște chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
Theofan, care la 15 mai 1584 dăruiește mănăstirii Galata niște chilii: „Theofan mitropolit al Sucevei. Scriem și dăm de știre că însumi cu bunăvoința noastră, am dorit și am dat sfintei rugi, mănăstirii Galata, unde este hramul Inălțării Domnului...niște chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu locul pe care l-am curățit cu oamenii și cu banii mei.” Intrebarea firească care se pune este: unde au fost făcute acele chilii? Lângă Galata din Vale sau lângă
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
unde este hramul Inălțării Domnului...niște chilii pe care le-am făcut eu lângă mănăstire și cu locul pe care l-am curățit cu oamenii și cu banii mei.” Intrebarea firească care se pune este: unde au fost făcute acele chilii? Lângă Galata din Vale sau lângă Galata din Deal? Aceasta din urmă, din câte se spune, a fost gata abia în 1584. Despre Galata din Deal nu se pomenește însă explicit decât în zapisul din 25 aug.1633 (7141), când
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
mănăstirea Galata Sfântului Mormânt din Ierusalim. Actul de închinare este un adevărat rechizitoriu la adresa celor care au risipit podoabele și avutul mănăstirii. „...Intâi despre toate cele ce au fost făcute și din nou zidite din jurul acelei sfinte biserici, trapezăria, și chiliile și alte îngrădiri, care s-au risipit și s-au stricat. Al doilea, și odăjdiile și argintăria bisericească care a fost dată de răposatul Petru voievod la acea sfântă mănăstire, unde este înmormântată și doamna domniei sale, Maria, toate au pierit
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
zic să nu ne îndepărtăm de școală și să ne gândim că acolo unde este învățătură se vor tipări și cărți. Așa sa întâmplat și la mănăstirea Trei Sfetite. De sub teascurile tiparniței trimise de „Pătrașco Moghila arhiepiscopul Kievului”, așezate în chiliile mănăstirii - în 1643 - a ieșit „Cazania” sau „Carte românească de învățătură”, prima tipăritură în limba română. Aș mai adăuga și „Sinodul interortodox de la Iași”, care s-a ținut în sala Gotică în anul 1642. Acest Sinod a fost prezidat de
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
1616, doamna Maria, fiica lui Petru Schiopu, se întoarce în țară, împreună cu vărul său, Radu Mihnea voievod . Atunci a restaurat biserica și a făcut-o metoh mănăstirii Galata, închinată Sfântului Mormânt. Vine apoi Vasile Lupu voievod, care face turlă bisericii, chilii, trapeză, pivnițe și zidul de piatră, cu turn clopotniță și cerdac mare deasupra porții. Stefăniță Lupu voievod s-a îngrijit ca biserica să poarte pictură interioară și a adus zugravii pe care i-a văzut pictând Golia. După săvârșirea picturii
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
prin zapis și am aflat că: „Sfânta mănăstire a fost întâi făcută și zidită de Zota fost vistiernic și nu a terminat-o, ci a rămas pustie de multă vreme și nimic nu a fost la acea sfântă mănăstire: nici chilii, nici trapeză, nici bucate, nici vii, nici îngrădituri împrejurul mănăstirii, nici ocini, nici vecini, și nici altceva nimic, stătea singură mănăstirea pustie și începuse și biserica să se risipească și era un lucru pustiu și pietrele cădeau. Iar răposatul Vasilie
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
se risipească și era un lucru pustiu și pietrele cădeau. Iar răposatul Vasilie voievod când s-a ridicat la domniia Moldovei, dacă a văzut că sfânta mănăstire cade în mare pustiire, a început să dreagă...și a făcut turn, și chilii, și trapeză, și pivniță de piatră și vii, cu cerdac mai sus de mănăstire și tot ce a trebuit în jurul mănăstirii.” - Aici ai găsit, dragule, confirmarea faptului că Vasile Lupu voievod a făcut turnul bisericii, cum am vorbit mai înainte
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
urcarea în scaun a mitropolitului Pimen, care a pornit restaurarea și a readus călugării. Mănăstirea a fost înscrisă în lista Monumentelor Istorice și, în prezența familiei regale, la 30 sept. 1911, s-a pus piatra fundamentală pentru construirea de noi chilii. Actul fundamental glăsuia: „S-a găsit cu cale ca acest locaș să fie o mănăstire model, unde călugării, pe lângă pravila călugărească , să se îndeletnicească cât mai mult și la felurite meșteșuguri de podoabe bisericiești și de gospodărie, precum făceau călugării
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
poslușnici din oameni străini...Care oameni să fie scutiți de toate angăriile...Deci dar, toate aceste mai sus arătate cuprinzând pe an câtăva somă de bani, am orânduit...pe rugătoriul nostru Neofit egumănul întâi să tocmască zidiul și apoi casă, chilii, orice va fi trebuința mănăstirii.” - Am mai aflat, mărite Spirit, că după 10 ian.1717 (7225) Mihai Racoviță voievod scutește mănăstirea de „dajde” precum și patruzeci de oameni poslușnici ai mănăstirii. La toate acestea se mai adaugă și țiganii robi dăruiți
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
e gata să se dărâme. Asta nu-i numai părerea mea, om bun. Despre această atitudine vorbește și episcopul Melchisedec, după ce a vizitat mănăstirea Hlincea: „Biserica de la Chlincea este zugrăvită, dar zugrăveala în multe locuri este stricată...Deasupra porței sunt chilii ruinate. În niște case proaste din curtea bisericii șade preotul. Afară de case mai sânt niște șuri, care se vede că au remas din timpul administrației călugărilor greci, sub care mănăstirea aceasta era prefăcută în ocol de vite în care stare
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
lui Mihai, feciorul ce era angajat în marina militară pe nava de război Mărășești , pe la jumătatea lunii octombrie să se intereseze de frate-su și acesta le trimisese o scrisoare prin care îi înștiința că Gheorghe participase la luptele de la Chilia Nouă și că fusese rănit la mâna dreaptă și era aproape vindecat. Numai că stând în tranșee pe timp friguros, fără echipament mai gros, răcise la plămâni și era internat într-un spital din Chilia Nouă. Maria la auzul acestei
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Gheorghe participase la luptele de la Chilia Nouă și că fusese rănit la mâna dreaptă și era aproape vindecat. Numai că stând în tranșee pe timp friguros, fără echipament mai gros, răcise la plămâni și era internat într-un spital din Chilia Nouă. Maria la auzul acestei vești a început să plângă de nu se mai putea opri iar copiii, nici ei nu se puteau stăpâni văzându-i pe cei mari atât de îngrijorați de soarta fratelui lor mai mare, Gheorghiță la
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
știe dacă s-a vindecat sau, ferească Dumnezeu, nu cumva îi este mai rău. Dar n-au primit nici o veste și atunci s-au hotărât să le scrie lui Emilia și mătușă-si Zoița din Galați, să meargă cumva până la Chilia Veche la spital să vadă cum o duce fratele. Emilia și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
mătușă-si Zoița din Galați, să meargă cumva până la Chilia Veche la spital să vadă cum o duce fratele. Emilia și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-a adus aminte de o familie de basarabeni, Lungu, din Chilia Veche, care s-a refugiat la Pungești în 1940 , când rușii au ocupat Basarabia. Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
și Zoița după ce au primit scrisoarea, s-au sfătuit cu bărbatul ei, Neculai Păun, și sau hotărât să plece la Chilia Nouă, în data de 8 decembrie 1941. Emilia și-a adus aminte de o familie de basarabeni, Lungu, din Chilia Veche, care s-a refugiat la Pungești în 1940 , când rușii au ocupat Basarabia. Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus, din Vaslui cu căruța pe cei doi membri ai familiei Lungu și au fost foarte apropiați cât timp au locuit
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Chiar Costache împreună cu Gheorghiță iau adus, din Vaslui cu căruța pe cei doi membri ai familiei Lungu și au fost foarte apropiați cât timp au locuit ca refugiați, în Pungești. După eliberarea Basarabiei s-au întors acasă la ei, în Chilia Nouă. Sosiți în localitate l-au găsit pe Ion Lungu, care era diriginte la poștă, și i-au povestit necazul lor. Acesta fu surprins și își aminti , că prin luna noiembrie în spitalul din localitate , murise un soldat rănit și
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]