13,496 matches
-
Bănuiesc că înseamnă că toți avem ceva de dăruit, zise ea. Iar girafa nu are altceva în afară de lacrimi. Oare asta să însemne? se întrebă ea. Un moment își închipui că vede o girafă privind iscoditor printre copaci, cu trupul ei ciudat, cocoțat parcă pe catalige, camuflat de frunze; cu obrajii ei catifelați, umezi, și cu ochii înlăcrimați; și se gândi la toate frumusețile plaiurilor africane, la râsete și la iubire. Băiatul se uită la coș. — E adevărat, Mma? Mma Ramotswe îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
așa mi-a venit mie, să citesc proză cu voce tare! Ai ceva împotrivă? Își umezește buzele, plimbându-și rapid limba peste ele, ca o viperă cât de cât îmblânzită, și continuă: - „Simțeam că sunt gata să explodez, o fierbințeală ciudată îmi cutreiera prin sânge până în ceafă, parcă îmi apăsa ceva pieptul. Aș fi vrut să nu se mai termine și, ca-ntr-un vârtej, toate femeile cunoscute se amestecau într-o singură imagine, într-un singur sex, într-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Ea care poate fi El îi mănâncă din când în când creierul lui, pardon, ei. - Și excrementele. - Bine, cum ziceți. Dar unde-s plasate personajele? La noi, în tranziție? Au ceva de-a face cu vreo sectă, cu yoghinii ăia ciudați? Pufnește c-un dispreț suveran, se lasă să cadă pe un scaun, executând ca o foarfecă de tăiat tabla de șase o mișcare à la Sharon Stone. Și-napoi, să fie sigură c-am observat. - N-ai foc? Cum poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
cele două femei care se așezaseră pe o stîncă și se uitau În jur cu neîndoioasă curiozitate, ascultînd În vremea asta discursul cavalerului, care părea că Încearcă să le explice cu lux de amănunte particularitățile insulei, vorbindu-le și despre ciudații ei locuitori. Era evident că femeile se simțeau atrase de sălbăticia peisajului, de frumusețea lui naturală și insolitul faunei, și mai cu seamă le atrăgea foarte tare atenția prezența unei fregate care, la mai puțin de zece metri distanță și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se așezau deja mama și fiica. CÎnd ambarcațiunea se pierduse În beznă, În direcția luminilor de pe Virgen Blanca, rotofelul căpitan se Întoarse spre cavaler și Îi zîmbi afabil: - Nu trebuie să o Învinuiți pentru purtarea ei, spuse el. Atîtea animale ciudate și monstruoase impresionează pe oricine, darămite pe o fată atît de tînără și delicată. - Dar am educat-o În așa fel Încît să știe să facă față cu curaj vremurilor grele În care ne-a fost dat să trăim... Atitudinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
adevărate comori de o valoare inestimabilă, dat fiind că nu existau hărți și nici cărți pilot În care să aibă deplină Încredere. Un șef de echipaj andaluz ieșit la pensie, Luis de Úbeda, reușise să devină bogat și faimos prin ciudatul procedeu de a le vinde olandezilor peste douăzeci de „jurnale de bord”, toate cu garanție, care explicau cu lux de amănunte modul de a ancora fără probleme În cele mai sigure porturi de pe coasta Pacificului, din Valparaíso În Panamá, inclusiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
noapte În urmă. Era ca o confuzie nebunească de imagini În care se amestecau expresia de angoasă și chipul cenușiu al lui Diego Ojeda În clipa cînd fusese străpuns de macetă cu expresia bestială, inumană și terifiantă a unei creaturi ciudate, un fel de diavol ivit din negurile cele mai de nepătruns. Nimic din toate acestea nu putea fi adevărat conform logicii, iar ea așteptă, cu ochii larg deschiși, uitîndu-se la tavanul peșterii, ca și cum ar fi fost Încredințată că absurdul coșmar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
și aproape că avea și nevoie. Ar mai fi putut, de asemenea, să aibă răbdare Încă o noapte, așteptînd să ancoreze pe una dintre insulele mari unde se gîndea să se stabilească definitiv, dar, fără să știe din ce pricină ciudată, vechiul glas răgușit și autoritar părea să-i fi strigat, atunci cînd zărise plaja liniștită, că acolo și nicăieri În altă parte trebuia să facă dragoste cu Ojeda pentru prima oară. Acolo, În locul În care o aștepta fiara. Nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mult ca oricine... SÎnt sigură că, Într-un anume fel, trebuia să te faci remarcat. El stătu pe gînduri cîteva clipe. Apoi spuse deodată: - Poate că Într-o zi am să-ți scot lanțul ăsta. Niña Carmen simți o senzație ciudată de gol În capul pieptului, dar nu făcu nici un comentariu. Oberlus nu păru să observe că tăcea și insistă: - Ți-ar plăcea să ieși și să străbați insula? Ea ridică din umeri: - Nu cred că sînt prea multe lucruri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mai viola, maltratînd-o ca odinioară, ci se mărginea la a o poseda, cu autoritatea soțului sever care-și cere drepturile cînd se Întoarce acasă, obosit după o zi de muncă. S-ar fi zis că relația lor, acea deosebită și ciudată „lună de miere” pe care o trăiseră - violentă, sfîșietoare, respingătoare și aproape Înspăimîntătoare -, se terminase și pătrundeau, ca atîtea alte cupluri, pe cărarea lungă, Întunecată și Întortocheată a lehamitei și ranchiunii Împărtășite. CÎnd mama lui Diego Ojeda primi vești despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să caute lemne și buruieni cu care să facă un foc mare. În cea mai mare găleată pe care o avea strînse alge roșii, pești, moluște, și chiar oase și frunze de cactus, lăsînd să fiarbă ceasuri Întregi amestecul acela ciudat și pestilențial, În timp ce el fixa din nou scîndurile și călăfătuia rosturile, folosind În acest scop lungi fîșii din frumoasa rochie gri pal a Niñei Carmen. Aceasta, care Îl observa cum lucrează Înfrigurat, pradă parcă unei ciudate stări febrile, Îl Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ceasuri Întregi amestecul acela ciudat și pestilențial, În timp ce el fixa din nou scîndurile și călăfătuia rosturile, folosind În acest scop lungi fîșii din frumoasa rochie gri pal a Niñei Carmen. Aceasta, care Îl observa cum lucrează Înfrigurat, pradă parcă unei ciudate stări febrile, Îl Întrebă: - Ce se Întîmplă? De ce ai nevoie de vaporul ăsta? - Ca să plecăm, răspunse el fără s-o privească. - Unde? - Pe continent. - Pe continent? repetă ea bîiguind cuvintele, uimită, iar cînd păru să-și fi recăpătat rațiunea, Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu un bloc mare de malachit de la primele lecții de introducere în geologie. Evie s-a culcat cu logodnicul meu, așa că acum pot să-i fac orice. În filme, unde cineva devine invizibil pe nepusă masă - știi, o reacție nucleară ciudată sau formula unui cercetător nebun - și-ți spui, ce-aș face eu dacă aș fi invizibilă...? Cum ar fi să intru în vestiarul băieților de la Gold’s Gym sau, și mai bine, în vestiarul de la Oakland Raiders. Lucruri de felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
perfect aranjați în gură, avea o față sănătoasă, mereu proaspăt bărbierit, ceea ce ți-l făcea simpatic, un amănunt cu o uriașă greutate psihologică. Dacă te uitai atent la el nici nu-ți mai aminteai de cîți inși omorîse. O veselie ciudată și lipsită de orice responsabilitate se năștea în cercuri din ce în ce mai largi de cititori ai ziarelor, ieșiseră glume, cîțiva comersanți vindeau pălării "Cocoș" ori tabachere care pocneau ca un pistol, la restaurantele înșirate pe Moșilor se servea "plachie Cocoș" ori "mititei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la gară și aș vrea să mă găzduiți. Sînteți domnul Ali, proprietarul hotelului, nu?" Turcul mormăi ceva și pînă la urmă deschise. În mînă nu ținea nimic primejdios, era tocmai cheia. Vorbea curat românește, poate doar avea o intonație mai ciudată, parcă se răstea, parcă lătra. "Eu sînt proprietarul, numai că nu prea știu ce mai țin. Aici la Medgidia în afara zilelor de tîrg nu vine nimeni. Iar hotelul devine atunci tractir. Știți ce-i aia tractir?" Nu știa, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Bîlbîie. Știu că nu se poate să nu bei, mai ales acolo, în capătul ăla de lume unde este mai mult vin decît apă, dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu bea singur." Atunci i s-a părut ciudat, cel puțin ciudat, ca lîngă niște sfaturi-porunci, cum erau acelea privind interdicția de a plăti cuiva partea la crîșmă, asta dă de bănuit, ori de a folosi telefonul postului de jandarmi, ori de a trimite altcuiva decît domnului Witt rapoartele din Vladia, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
exista nici un adjutant Popianu, ci doar prințul Șerban Pangratty. Dar cum iarna era lungă, cum șederea prințului nu dădea nici un fel de bătaie de cap, din punctul său de vedere, se apucase așa, în distracție, să strîngă informații despre acest ciudat personaj. Era o întrebare nevăzută, pe mutește, despre care bănuia că numai el are știință. Nu-l deranja cu nimic pe Leonard Bîlbîie în treaba lui de cîrtiță, avea metodele sale și una dintre ele era infailibilă, ușa din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o asemenea invitație. Italo Balbo era un pilot desăvîrșit, un geniu al aviației și un nebun fermecător pentru că în orice spunea și făcea pornea de la faptul că întîi există aviație, aviatorii, zborul în sine și apoi restul. Lumea poate părea ciudată așa, privită așa, dar Balbo era îndeajuns de simpatic în nebunia lui, încît să te convingă că este posibil și o astfel de ierarhizare a vieții. Tot ce-și pusese în cap, reușise. Și nu-și dorise decît lucruri legate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
generos pentru a fi puternic. Leonard Bîlbîie rămăsese lîngă el, rînjind cu gura pînă la urechile lui imposibile și părea că ascultă cu deosebit interes explicațiile lui Balbo. De astă dată vorbea cu lux de amănunte despre Richthofen. Era ceva ciudat, deși luptase împotriva nemților, Balbo n-avea nici un resentiment față de ei, ba mai mult, avea în glas un soi de compasiune, pentru "i camerati tedeschi", aflați într-o jalnică stare din cauza obligațiilor impuse de aliați. Cinstit ar fi fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și scaune mai înalte, încît șeful Direcției, domnul dr. Mardari, altfel un bonom și un jovial pîntecos, cu barbeți și o vestă mereu pătată, chiar dacă era nou-nouță, a trebuit să-și dea demisia. Cînd a aflat a zîmbit, atît de ciudată a fost întîmplarea, dar acum, cînd e preocupat de lipsa de timp, lucrurile, i se par puțin mai neliniștitoare decît fuseseră în clipa zîmbetului. La Alexandretta fusese numit încă din vremea Generalului un oarecare Izot Soceanu. Nimeni nu prea știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sticloși ai păsăretului împăiat, văzîndu-și chipurile transfigurate, uneori livide în sticla borcanelor, unde pluteau într-un somn definitiv șopîrle și pești, șerpi de baltă știuți și lighioane nemaivăzute de ei, acolo domnul Schmeltzer le punea o întrebare tăcută, plimbîndu-și privirea ciudata de la unul la altul, pe măsură ce fiecare dintre ei răsucea butonul pilei galvanice, lăsînd așa să treacă un curent electric prin mușchii despărțiți de restul trupului, de inimă și de cap, iar mușchii tresăreau într-un zvîcnet viu, adevărat, așa cum văzuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
doi-trei agenți în civil de-ai lui Parizianu, pălării pleoștite care se văd de la o poștă, raglan de Sherlock Holmes ori mai nou, balonseide nemțești, lungi ca niște anterie, în preajma locului de întîlnire știut, ar face bucățele-bucățele toată articulația asta ciudată care îi aducea aminte de experiența domnului profesor Schmeltzer. Dar el nu putea acționa, nu putea face nimic. Treaba lui a fost și va fi întotdeauna, cît Serviciul va fi Serviciu, iar el directorul acestuia, să afle, să cîntărească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce-și dorea mai puțin, exact ceea ce-l făcea cu adevărat să se teamă. Nu era deloc un fricos, a reușit să creeze Serviciul, să-i convingă pe cei puternici că este cazul să accepte și chiar să sprijine această ciudată instituție tocmai pentru că nu era un fricos. Nu sper și nu mă tem de nimic" spunea din cînd în cînd Mihai Mihail, și așa încerca să scape din cele două capcane ce-l înhață pe om cînd i-e lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Basarab, cît de jalnic era, tot reușise să-l înveselească rîzînd caraghios, arătîndu-și dinții acoperiți cu tartru, de la vinul negru de Vladia i se trăgea. Nu știa sigur dacă Radul Popianu se referea la ultima lor întîlnire, cînd jucaseră o ciudată Loterie a cărei miză era izgonirea sa din Vladia, ori la cine știe ce altă întîmplare din care ieșise cu fața curată în ultimul moment. Din acestea fuseseră cîteva, dacă se gîndea numai la atentatul de la Senat ori la afacerea sindicaliștilor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
și motivul pentru care ani de zile va refuza să meargă În concediu la mare, când toată lumea de la noi se ducea, fie prin sindicat, fie prin agenții turistice, În stațiunile de pe litoral. În Împotrivirea asta a lui Îi simțeai teama ciudată de a nu fi dezamăgit, de parcă Întâlnirea directă cu marea Îi putea nărui acea viziune Îndepărtată care l‑a iluminat În douăzeci și opt aprilie treizeci și cinci, când a privit pentru prima oară În viață, În depărtare, În zorii zilei, albastrul azuriu al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]