8,186 matches
-
timpul, tuciul nu va mai fi lucios ca la prima folosire. Știam că nu mai vine. Nici el și nici alt învățător. Dar foștii monitori de bancă își scoteau conștiincioși cartea de citire sau aritmetică și se apucau de învățat. Ciudat, foștii mârlani, deși nu mai erau dați cu capul de bancă, nu mai erau trași de păr sau de urechi, mașinal își scoteau și ei cărțile și își vedeau de învățat, aproximativ liniștiți, până ... XVIII. BĂDIA EMINESCU, de Năstase Marin
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Îi Întărea ideea pe care și-o făcuse de la bun Început: aceea că mozaicul ar fi putut fi un soi de celebrare a anului Centesimus. Se Întrebă iarăși ce-o fi fost prevăzut pentru partea rămasă neterminată. — Ai observat ceva ciudat, În purtarea lui? Se temea de ceva? Părea Îngrijorat? Îl Întrebă pe stareț. — Nu, n-aș zice. Era foarte absorbit de munca lui... Lăsând la o parte treaba cu scrisoarea. — Care scrisoare? Asta? zise poetul, arătându-i contractul. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cel de al Treilea Cer. Cerul spiritelor iubitoare. De Înțelepciune și de Învățătură, după cum mi-a dezvăluit Teofilo, zise el mai apoi, fără a i se adresa nici unuia În mod deosebit. Dar pentru ce ați ales un loc atât de ciudat, ca să vă adunați? Știu că Încă nu dispuneți de un sediu, pentru Studium. Însă, cât timp vor fi durând lucrările de restaurare, Comuna v-ar fi acordat, cu siguranță, o sală la San Piero. Sau capitulul vreunei mânăstiri... I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înșface fantoșa, se roti brusc, sărind cu un mârâit spre public. O exclamație de teamă străbătu masa spectatorilor. Omul de lângă Dante țipă și el. Poetul tresări: masca diavolului, cu trăsăturile ei bestiale, amintea, În mod cu totul și cu totul ciudat, de aceea Înspăimântătoare a lui Ambrogio. Poate că trăsăturile groazei se aseamănă toate Între ele, Însă nu și manifestările lor, Își zise el. Există o gamă cât se poate de Întinsă a modalităților de a păcătui. Poate că era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își zise. Nu va avea nevoie de ajutor, dacă Dumnezeu și justiția erau de partea lui. Își ridică și el mâinile, repetând gestul celuilalt, În timp ce, cu coada ochiului, cerceta neliniștit Îngusta porțiune iluminată, căutând ceva cu care să se apere. — Ciudat loc să te găsesc, messer Alighieri. Nu Într-un scriptorium sau Într-o bibliotecă, unde ar fi de așteptat să dai peste un Înțelept prieten al cuvintelor, ca domnia ta. — Poate. Dar, pe de altă parte, nu suntem nici pe puntea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lucrului pe care ei Îl căutau și făceam prostia să-l divulg, urma să fiu lichidat pentru că deveneam fie un martor primejdios, fie o sursă epuizată, deci inutilă: maurul Își făcuse datoria, maurul putea fi trimis să moară puțin. Paranteză. Ciudat animal mai e și omul, Doamne Dumnezeule! Cât eram de bulversat de situația mea fără ieșire - și la propriu, și la figurat -, n-am pierdut totuși ocazia să mă cert În gând cu un interlocutor imaginar, căruia Îi explicam doct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului de a se destăinui - de a mi se destăinui - nu era mai mică decât dorința mea de a asculta. - Ca să fiu foarte sincer... nu știu cum să spun... totul e neobișnuit, captivant, ciudat, seamănă cu un roman de aventuri cam...În fine... Am Însă - n-aș putea să spun exact de ce, să nu-mi cereți argumente -, am o senzație de artificial, de fantasmagoric, de livresc În sensul negativ al cuvântului... Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Să Înțeleg că ați făcut lecturi În grup, având ca bibliografie obligatorie lucrările mele sau...? Și ce legătură are ce-am scris eu Într-un articol de revistă cu fizica? - Are foarte mare legătură, oricât ți s-ar părea de ciudat. Într-un limbaj și o manieră mai poetică - istoric, deh... -, domnul profesor Adam Adam reiterează anumite considerații privitoare la Univers și la Dumnezeu... ale cui crezi? Fii mândru: ale lui Albert Einstein, nici mai mult, nici mai puțin. Explicabil: marile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
luând În considerare atât posibilitatea ca Zoran să fie numele său de familie, cât și prenumele. Nimic. Probabil că absența nu era Întâmplătoare, semnifica ceva, Însă nu vedeam care ar fi putut fi sensul omisiunii. Faptul era cu atât mai ciudat cu cât eu, care mă găseam În Centru de foarte puțin timp și, În plus, cu un statut cel puțin incert, eram inclus În nomenclator. El de ce lipsea? Mda, se pare că Eva știa ce știa când mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
este tot lucrare dumnezeiască, Însă asta nu modifică datele problemei; doar bărbatul și femeia sunt confecționați din ceva făcut În prealabil, și nu din nefăcutul, din increatul premergător Începuturilor. Și tocmai ei sunt modelați după chipul și asemănarea Domnului... Destul de ciudat, nu găsiți? - Unde vreți să ajungeți cu aceste speculații nici măcar foarte subtile, după părerea mea de cunoscător, recunosc, mediocru al textelor sacre? - Nicăieri, În mod special. Mi se pare Însă de domeniul evidenței faptul că ne aflăm Încă o dată În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
povestesc. Să mă trăznească Dumnezeu dacă mint! Episodul 28 îN CARE CONTINUĂ POVESTIREA LUI PARNASIE După ce Parnasie sfârși aceste vorbe, în jurul focului se așternu tăcerea. Se auzeau doar lemnele cum trosnesc și Buhuș, numai ochi și urechi, rozându-și unghiile. — Ciudat lucru și foarte de mirare! - cugetă Metodiu. Eu cred, frate Parnasie, c-ai văzut ce zici c-ai văzut... — Audă-te Domnul, preacuvioase! - sări bucuros Parnasie. Auziți, măi? Mă crede! — Te cred - urmă Metodiu - dar nu cred să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un salt și se ghemui la pământ, dispărând din vedere. Când se ridică ținea între fălci un urechiat. — L-a prins! - exclamă Stănciuiescu Vasile. Bravo, Nestor! Calul veni modest și depuse la picioarele stăpânului iepurele mai mult mort decât viu. Ciudat cal! - zise Metodiu privind spre Nestor. — E cal de vânătoare - spuse Stănciuiescu Vasile tăind iepurele mai mult mort decât viu în patru. L-am cumpărat de la un pur-sânge neamț. Episodul 47 DESCRIERE Până se fripse nefericitul iepure, această mascotă vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
că noi să trimitem la ei niște călugări mai tineri la studii, iar ei să trimită la noi niște călugări mai bătrâni să vadă ce și cum. în vreme ce discuția se derula astfel, Iovănuț stătea încurcat în jilț și avea sentimentul ciudat că Ruxăndrița îl privește pe sub gene. Ruxăndrița, doamna Moldovei, nu-l privea, dar avea senzația stranie că, până una-alta, ce-ar fi să-l privească pe sub gene? Vru să se-ntoarcă și să transpună în practică ceea ce simțea, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
primele vorbe ale unui copil fără mamă sunt „tată”; ei bine, pe când încă nici nu se ridicase din scutece, Despina nu-i spusese fericitului Samoilă „tată” ci „Niță”. De unde știa ea acest cuvânt, nimeni nu-și putuse da seama. Mai ciudat a fost că, după ce s-a sculat din scutece și-a început să umble prin curte cu piciorușele ei drăgălașe, Despina a început să-i spună „Niță” și calului lui Samoilă. Când, cu glăsciorul ei striga „Niță”, spre neascunsa jenă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a fugit mătușa cu-n cazac!”. „Ce vorbești, mă?” zice de pe scăunel unchiu ce era un om liniștit de felul lui. „Ce zi e astăzi?”. „Joi!” strig eu. „Atunci n-ajung ei departe. încotro au luat-o?”. „încolo!”, arăt eu. „Ciudat, zice unchiul. Au luat-o aiurea. Bei ceva?”. „Ce să beau?!”, fac eu. „Bem un vin, te-ai făcut și tu băiat mare. Ia ține-aici”. Și-mi dă să țin piciorul iepei și el se duce cu găleata în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
început să Sallustius e omu’ dumitale la Poartă?! — Mă sprijineam pe ignoranța ta, prietine - răspunse Barzovie-Vodă. Cu cât e omul mai ignorant, cu atât e mai supus și mai credincios - asta de la romani am învățat-o. Oricât ar părea de ciudat, credința ta față de mine, spătare, vine din necunoașterea celor cinci declinări din latină. — S-ar putea ca așa să fie - zise spătarul - adică eu cunoscând cât ești de învățat, să mă sfiesc a-ți tăia capul. — Dar eu - interveni țigăncușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
căpitanul Georgios - ne apropiem de ținta călătoriei noastre. Cât ne costă jupâne, ce-am consumatără acilea? — Ei, ce să vă coste, nimic - spuse trist grecul. — Ba nu, meștere, vreau să plătesc cinstit - spuse otomanul. La noi, oricât ar părea de ciudat, jaful individual se pedepsește cu moartea. Numai jaful colectiv e autorizat. Păi ați fost în colectiv - zise Georgios, arătând spre cei trei ieniceri. Da, dar numai eu răspund - spuse turcul - și mi-e frică. Dacă răspundeam toți patru, nu te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mâncară carnea aproape crudă și rămaseră în așteptare, cu privirea ațintită în punctul de unde ar fi trebuit să apară cei ce plecaseră să aducă apă de la îndepărtatul puț Sidi-Kaufa. Dar n-au apărut decât vulturii. De unde veneau sau ce simț ciudat le îngăduia să intuiască faptul că în acel colț pierdut din Sahara urma să se dezlănțuie o tragedie, era un mister pe care nici cei mai experimentați beduini nu reușiseră să-l dezlege, cert e că, într-o dimineață, începură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
din golul lăsat de piatră începu să se scurgă precum o cascadă firavă, ce se mărea din ce în ce mai mult, pe măsură ce treceau minutele. Afară, sclavul însărcinat să-l ajute pe cel de jos nu auzi lovitura surdă și nici nu observă ceva ciudat. Nisipul continua să se scurgă ca într-o implacabilă clepsidră care măsura timpul ce-i mai rămăsese nefericitului băiat. Mai întâi îi acoperi picioarele, apoi genunchii, iar în cele din urmă, mijlocul. Moartea, care arătase atât de puțin interes când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
decât o mână de oameni care trăiau de pe o zi pe alta mulțumită unui amărât de puț, ce le dădea mai puțină apă decât laptele dat de o capră bătrână. Într-o dimineață călduroasă de sfârșit de vară, un zumzet ciudat se auzi dinspre sud-est, devenind din ce în ce mai puternic; în cele din urmă, la orizont se ivi o avionetă albă, care trece apoi chiar pe deasupra capetelor lor. Toți dădură fuga s-o vadă și, cu toate că în oraș vedeau așa ceva destul de des, prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Ce fel de acord? — Unul care să vă mulțumească atât pe voi, cât și pe noi. — Cât vreți? Tuaregul îi aruncă o privire severă tânărului impertinent ce pusese întrebarea cu un pronunțat accent străin și, când răspunse, vocea lui sună ciudat de seacă. N-am vorbit despre bani, spuse. Niciodată n-am vorbit, nici nu vom vorbi despre asta, căci, dincolo de ceea ce vă imaginați, aici banii nu contează - Gacel Sayah oftă ușor și adăugă: Până când membrii organizației voastre nu vor înțelege
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ani făcând o muncă fără sens, într-o lume ce inversa toate valorile și unde ceea ce era superfluu devenea esențial, în timp ce esențialul rămânea întotdeauna în plan secundar. Așa era viața, și majoritatea oamenilor o acceptau, se aceea nu era nimic ciudat când cineva sensibil ca francezul, descoperind că devenise eroul principal al unui fel atât de josnic de a o înțelege, cădea într-o profundă depresie. Yves Clos văzuse la televizor aceleași imagini pe care le văzuse Nené Dupré și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
să fie, totuși, diferite. Un șarpe cam de un metru lungime îi tăie calea și se pierdu îndată între dune. Se întrebă cum de putea trăi în asemenea loc și cu ce dracu’ se hrănea. Pământul era un loc foarte ciudat. Și acela era cel mai ciudat loc de pe pământ. Se întunecă și se opri să aștepte nerăbdător ca luna să lumineze suficient ca să poată continua să înainteze fără teama de a se abate din drum. Își aminti de șarpe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pomenească numele? Cum să interpretez acest cod? Vrea să-i citesc sau să nu-i citesc scrisoarea? Nu știu ce să fac. țMint. SÎnt prinsă Într-o convenție. N-am Încotro.) Pe Heltauergasse, În Sibiu, mergeam cu Gerda la un colecționar cam ciudat. Bătrînul adunase vreme de mai bine de cincizeci de ani nasturi de la diverși oameni pentru care nutrea o simpatie deosebită. CÎnd Își deschidea cutiile, din pernuțele de catifea albastră te priveau sute de ochi de sticlă, de alamă, de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
făceam odinioară pe filele unui manuscris al bătrînului Vianu. De unde a Început trădarea? Nu am putut să-mi Însușesc adevărul ei. Nu a putut să-și Însușească adevărul meu. Fără să ne dăm seama, a apărut Între noi un soi ciudat de incompatibilitate, parcă am fi făcut parte din două fracțiuni diferite ale aceluiași partid. Dacă asta se poate numi trădare. Și totuși, rămîn atîtea amănunte pe care n-ai chef să le spui și care ar fi fără Îndoială mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]