3,254 matches
-
pușlamalele, splendorile, o simt, da, da. Nu am mai putut reveni în învățământ, am fost suspendat. Am părăsit orașul, firește. Provincia nu-și suportă rebelii, înțelegeți. Soții Gafton, domnul Matei, doamna Veturia au fost foarte înțelegători, foarte primitori. Gazda nu clipi. Sorbea tihnit din cafea, își contempla musafirul. Acum lucrez la un hotel. La recepția hotelului TRANZIT, în centru. Urmă o scurtă lungă tăcere. Marele buchet de garoafe roșii pe care îl adusese domnul profesor se înălță violent din vaza-obuz de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
să ardă, mănușile, mătasea de la gât. Domnul Dominic încă zâmbea când s-a auzit așa, undeva, un urlet de câine nocturn. Fum, vedenii magnetice. Doar nătăfleață Tolea le vedea și n-avea putere să le întrerupă. N-avea putere să clipească, în fața imaginii care se surpa. Tovarășe Orest, Șperaclu mi-a dat detalii în legătură cu internarea Limbutului. Mare lucru nu se înțelege. Nici măcar doctorul n-a reușit încă un dialog cu el. Deocamdată, i se bagă pe gât un pumn de pastile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
a destinului, șoptea Irina. Leapădă frica, plictisul. Leapădă lestul zilei, artificiile umilitoare. O singură linie secretă să te însoțească. Nici un amănunt nerod al zilei. Nimic, greieraș, doar principiul suprem. Doar flacăra, doar rugul... Era atent, foarte atent, prea atent. Nu clipea, nurespira, să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
doar principiul suprem. Doar flacăra, doar rugul... Era atent, foarte atent, prea atent. Nu clipea, nurespira, să nu tulbure imaginea, să nu devieze cuvintele. Dar ațipea, iarăși ațipea... Se încleștă de marginea băncii, aproape lăcrimă din cauza încordării, nu cumva să clipească, să năruie totul, dar izbucnise deja bruiajul, ziua își bolborosea, neobosită, mizeriile... cum s-o amuțești, cum s-o ignori... S-a dus fata morgana, s-a spulberat hipnoza, gata. Alte voci, undeva, în preajmă, alte voci. Dispăruseră, iată, dispăruseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
gropile de gunoi ale înțelepciunii contemporane. I-am spus că probabil urma să mor înainte la sfârșitul anului și că mă durea fix în fund de proiecte. Preț de-o clipă, a părut gata să izbucnească în plâns, dar a clipit, înghițindu-și lacrimile, și a preferat să mă acuze că sunt crud și egoist. Nu-i de mirare că „mami“ a divorțat de mine, a adăugat, nu-i de mirare că n-a mai răbdat. Căsătoria cu un om ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Într-o duminică dimineață, am intrat într-un magazin de delicatese aglomerat, cu absurdul nume de La Gogoașa Delicioasă. Intenționasem să cer o gogoașă cu scorțișoară și stafide, dar m-am bâlbâit și a ieșit „cu scorțișoară și staline“. Fără să clipească, băietanul de la tejghea mi-a răspuns: — Scuze, nu mai avem. Nu vreți una cu lenine? Iute replica. Atât de iute, că era să fac pe mine. După această bâlbă nefericită, mi-a venit în sfârșit o idee cu care Rachel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
totuși aceeași, în ciuda unei dentiții adulte complete, în ciuda aspectului mai prelung și mai subțire al chipului, în ciuda numeroșilor centimetri crescuți în înălțime. Stătea acolo, în prag, zâmbindu-i unchiului ciufulit și adormit, studiindu-l cu ochii aceia fascinați, care nu clipeau și pe care și-i amintea atât de bine din perioada petrecută în Michigan. Unde era mama ei? Unde era soțul mamei ei? De ce era singură? Cum ajunsese acolo? Tom se oprea după fiecare întrebare, dar din gura lui Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
n-ar fi adevărat. Desigur că nu. Ei bine, nu chiar. Dar îmi închipui că o vedetă ca Adam ar vrea să meargă în Lillies sau Sin. Nu în bodega de lângă mine. Cred că e genul care intră cât ai clipi din ochi în club și e condus până la un separeu pentru VIP-uri sau VVIP-uri - ce-o mai însemna și asta. Știu un pub drăguț în Wicklow, spune Adam dintr-odată. E un pub tradițional plăcut, în stil vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
amândoi de jenă, văzând două femei și un bărbat cum... ăă... în principiu, nu vreau să intru prea mult în detalii, dar nici unul nu purta haine și nu „jucau“ propriu-zis, dacă înțelegeți ce vreau să spun. Băiatul nici n-a clipit și a spus că o să trimită pe cineva să îl repare imediat, iar eu am întrebat dacă nu poate aștepta până dimineață. Sincer, văzusem destul și nu mai voiam să văd nimic, mersi mult. Nu era nimic erotic la cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
post de copilot, îmi spune Derek mândru. Mereu trebuie să știu dacă o să prind zborul. Trebuie să știu cu exactitate unde merg. În această privință, Derek e ca mulți alți piloți. Majoritatea nu sunt genul care să decoleze cât ai clipi. Decât dacă sunt plătiți, desigur. Eu, pe de altă parte, m-aș duce oriunde. Odată îmi plănuisem să vizitez Florida și am ajuns în Los Angeles. Zborul meu de rezervă spre New York nu a fost bun, pentru că avionul a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
totuși comand o prăjitură cu brânză, ciocolată și zmeură. E așa de păcătos de delicioasă și mare încât mănânc doar puțin și cer ca restul să fie pus la pachet. O s-o mănânc mai târziu, îi spun chelnerului. Nici nu clipește. Oamenii fac astfel de chestii tot timpul în State. Nu m-ar deranja să merg într-un bar acum, orice bar, dar celelalte cască și Debbie vrea să se întoarcă la hotel și să-l sune pe Donald. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
mea, autobuzul virează brusc spre stânga și mă apuc repede de mânerul unui scaun, străduindu-mă să-mi regăsesc echilibrul. De ce o fi făcut la stânga ? Mă uit pe geam, deja enervată la gândul că poate mă lasă prea departe și clipesc, uimită. Doar nu... Nu se poate să... Ba da, se poate. Mă uit Înmărmurită pe geam. Ne aflăm chiar pe străduța mea. Iar acum oprim chiar În fața casei mele. Pornesc În goană pe scări, aproape scrântindu-mi glezna și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zdravăn dintr-un copan. Dar eu le spun de fiecare dată, dacă aș fi avut nevoie de o slujbă... Se oprește. A comandat careva dintre voi ceva ? — Bună ziua, aud un glas sobru și familiar de deasupra capului. Ridic Încet capul, clipind În soare. E Jack. Care stă În picioare pe fundal de cer albastru, În costumul lui de cowboy. Îmi zâmbește scurt și aproape imperceptibil, și simt că-mi revine buna dispoziție. A venit să mă salveze. Trebuia să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
vârtej confuz În minte. Acum, la toate acestea se adaugă și o voce, peste toate sunetele normale de oameni care merg pe stradă și de autobuze care frânează și de mașini care claxonează. E o voce de bărbat. Deschid ochii, clipesc În lumina soarelui și mă uit ca În transă la doi ochi verzi pe care parcă Îi știu de undeva. Apoi, brusc, Îmi dau seama și de unde. E Aidan, de la barul cu shake-uri. — S-a Întâmplat ceva ? zice. Ești OK
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
de romantic ! Cu el care s-a răzgândit și n-a mai plecat În America... faza cu autobuzul... cum ți-a adus cocteilul ăla roz... — Tocmai asta-i poanta. Simt că mi se pune iar un nod În gât și clipesc cât pot de tare, pentru a-mi Înăbuși lacrimile. Tocmai de-asta e atât de umilitor. Știa exact ce-mi doresc. I-am spus În avion că mă plictisesc alături de Connor. Știa că-mi doresc aventură, lucruri palpitante și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mă promovezi ? Îmi tremură ușor vocea, dar mă țin tare pe poziție. Ai zis că, dacă Îmi creez singură propriile oportunități, atunci mă promovezi. Așa ai zis. Și chiar asta am făcut, nu ? Paul mă fixează preț de câteva momente, clipind, fără să zică nimic. — Știi, Emma Corrigan, spune Într-un final. Ești una dintre cele mai... una dintre cele mai incredibile persoane pe care le-am cunoscut În viața mea. — Asta Înseamnă că răspunsul tău e da ? nu mă las
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
luminată brusc de un spot puternic de lumină, care aproape că mă orbește. Răsună o muzică duduitoare și pe scenă apare o siluetă În costum negru lucios, care se Învârte și face salturi. Dumnezeule, oricine-ar fi, se mișcă incredibil. Clipesc chinuită, cu lumina puternică În ochi, Încercând să văd mai bine dansatorul. Nu-mi dau seama dacă e un bărbat, o femeie sau... O, Doamne. E Lissy. Șocul mă lipește efectiv de scaun. Din minte mi-a dispărut absolut tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
roasă și cu dinții mâncați de plumb, e singurul care știe că pe-aici trecuse unul care-și citea poeziile, dar nici el nu l-a mai văzut de niște săptămâni. La privatizat, o fată drăguță cu trăsături de asiatică clipește repede din genele rimelate și din ochii de ștrasuri ai maimuțoiului imprimat pe piepții tricoului, impresionată de destinul pe care și eu abia pot să-l schițez, al poetului care probabil își găsise un loc mai bun unde să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
aveți nevoie de orice altceva, spune recepționerul, uitându‑se la mine cu subînțeles, vă rog să nu ezitați să‑mi spuneți. Vedeți? Mesaje codificate și tot tacâmul. — Sigur, nu vă faceți griji, zic și îi zâmbesc la fel de cu subînțeles. Imediat. Clipesc în direcția lui Luke, și recepționerul îmi aruncă o privire confuză, ca și când n‑ar avea nici o idee despre ce vorbesc. Sunt buni, ce să mai vorbisem! În cele din urmă, Luke termină de completat formularele și le înmânează bărbatului. Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zâmbesc îndurerată, arătând spre unghie (fără să zic nimic, ca să nu stric atmosfera plină de spiritualitate). Apoi, după ce termin, pentru că tot nu‑mi place cum arată marginea unghiei, îmi scot lacul Maybelline cu uscare rapidă și o retușez cât ai clipi. Tot acest timp, călugărița m‑a privit cu o expresie perplexă, iar, în clipa în care termin, zice: — Draga mea, ești catolică? — Nu, adevărul e că nu sunt, spun. Voiai să vorbim despre ceva anume? — Îhm... nu neapărat. Mângâi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
zgomote de formație care se pregătește să cânte și vocea lui Lucy, care îi organizează pe toți. Copiii se joacă cu un sac de fasole în grădină și, din când în când, acesta aterizează lângă mine. Dar eu nici nu clipesc. Aș vrea să rămân aici toată viața, fără să trebuiască să‑l mai văd pe vreunul dintre ei vreodată. Și în acest moment îmi aud strigat numele de undeva din depărtare. În prima clipă îmi zic că Lucy are dreptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
am lăsat mesaj pe mobil imediat ce s‑a putut. Nu l‑ai primit? Îmi înșfac telefonul, dându‑mi seama cu o senzație de rău la stomac că nu mi l‑am mai verificat de destul de mult timp. Și, firește, mesageria clipește de mama focului. Nu, nu l‑am primit, zic, uitându‑mă fix la telefon, cu privirea pierdută. Nu l‑am primit. Am crezut... Nu mai pot să continuu și dau vag din cap. Nici nu știu ce am crezut. Oare chiar am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
o. Cum mi‑a împrumutat Luke cele douăzeci de lire care‑mi trebuiau. Cum i‑am spus că o cumpăr pentru mătușa mea. Cum se uita la mine ori de câte ori mi‑o puneam. Mi se pune o ceață pe ochi și clipesc de mai multe ori, străduindu‑mă să mă controlez. — Bex... nu‑ți vinde eșarfa, zice Suze, uitându‑se la ea abătută. Păstrează‑ți măcar un singur lucru. Lotul 126, zice Caspar. O eșarfă foarte frumoasă, de mătase și catifea. — Bex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
și respir adânc... prietenii mei sunt cei care m‑au ajutat să ies din impas. Prietenii mei sunt cei care au fost lângă mine. O, Doamne, nu‑mi vine să cred. Până la urmă, tot mi se umplu ochii de lacrimi. Clipesc cât de tare pot, pentru a le opri și îi zâmbesc larg Emmei. — Așa că povestea mea nu e deloc una despre eșec. Da, am avut datorii; da, am fost dată afară. Dar am ieșit din impas. Mă întorc spre aparat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
vag a pește stricat și apă sărată. Fluturat de vânt, părul lui Yunhe atinge ușor obrajul lui Yu Qiwei. Vin din nou seara, să privească luna. Să vadă cum oceanul își pune rochia de seară argintie și dansează. În depărtare clipesc luminile vapoarelor aflate în trecere. În fața lor, noaptea se întinde fără sfârșit. La început, conversația e despre cărți și piese de teatru interzise - Nora, Visul din camera roșie - și apoi despre viitorul țării, despre inevitabila invazie străină, despre libertate, socialism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]