4,120 matches
-
comună separată, după această dată fiind înglobată in comuna Namur teritoriul fiind organizat ca o secțiune a acesteia. Este situată pe malul drept al fluviului Meuse. În Evul Mediu, orașul era ultima localitate a principatului Liège, înainte de a intra în comitatul Namur-ului. Cele două orașe sunt legate între ele printr-un pod renumit, care, în Evul Mediu, reprezenta podul de vamă. În 1977, guvernul valon se instalează la Elizete, pe malul fluviului, în Jambes, iar parlamentul la Namur, pe celălalt mal
Jambes () [Corola-website/Science/298455_a_299784]
-
descoperite ne arată că Namur a rămas întotdeauna în imperiu, până la sfârșitul acestuia. În Evul Mediu, orașul este întărit, fiind port fluvial, cu un târg și cu un atelier monetar. La începutul secolului al X-lea, orașul devine capitala unui comitat, ce ia numele orașului, Comitatul Namur, comitat ce face parte din Imperiul româno-german. Prima dinastie de nobili a fost Berenger, despre care avem date din 907. Două alte dinaștii vor urma: Courtenai (1212-1263) și de Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
a rămas întotdeauna în imperiu, până la sfârșitul acestuia. În Evul Mediu, orașul este întărit, fiind port fluvial, cu un târg și cu un atelier monetar. La începutul secolului al X-lea, orașul devine capitala unui comitat, ce ia numele orașului, Comitatul Namur, comitat ce face parte din Imperiul româno-german. Prima dinastie de nobili a fost Berenger, despre care avem date din 907. Două alte dinaștii vor urma: Courtenai (1212-1263) și de Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai a dat și doi împărați
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
întotdeauna în imperiu, până la sfârșitul acestuia. În Evul Mediu, orașul este întărit, fiind port fluvial, cu un târg și cu un atelier monetar. La începutul secolului al X-lea, orașul devine capitala unui comitat, ce ia numele orașului, Comitatul Namur, comitat ce face parte din Imperiul româno-german. Prima dinastie de nobili a fost Berenger, despre care avem date din 907. Două alte dinaștii vor urma: Courtenai (1212-1263) și de Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai a dat și doi împărați imperiului latin
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
date din 907. Două alte dinaștii vor urma: Courtenai (1212-1263) și de Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai a dat și doi împărați imperiului latin de la Constantinopol, Petru și Balduin, în urma cruciadelor. În 1421, Ioan al III-lea de Namur vinde Comitatul Namur lui Filip al III-lea de Burgundia. Începând cu 1429, Comitatul Namur este integrat domeniilor burgunde din Țările de Jos. În 1701 orașul e ocupat de francezi iar în 1704 va fi bombardat de olandezi. În 1711, Ludovic al
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
Dammepierre (1263-1429). Familia de Courtenai a dat și doi împărați imperiului latin de la Constantinopol, Petru și Balduin, în urma cruciadelor. În 1421, Ioan al III-lea de Namur vinde Comitatul Namur lui Filip al III-lea de Burgundia. Începând cu 1429, Comitatul Namur este integrat domeniilor burgunde din Țările de Jos. În 1701 orașul e ocupat de francezi iar în 1704 va fi bombardat de olandezi. În 1711, Ludovic al XIV-lea reda independența Comitatului Namurului, impunându-l drept suveran pe Maxilmilian-Emanuel
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
III-lea de Burgundia. Începând cu 1429, Comitatul Namur este integrat domeniilor burgunde din Țările de Jos. În 1701 orașul e ocupat de francezi iar în 1704 va fi bombardat de olandezi. În 1711, Ludovic al XIV-lea reda independența Comitatului Namurului, impunându-l drept suveran pe Maxilmilian-Emanuel de Bavaria, dar în 1714, la moartea acestuia, Namurul se realipește Țărilor de Jos. Intra din nou în conflict cu Franța. După 1750 începe epoca arhitecturală și urbanizatoare a orașului. Împăratul Francisc Iosif
Namur () [Corola-website/Science/298450_a_299779]
-
1275 și 1278. Cetățenii din Liège, Namur, Brabant și Luxemburg au fost implicați în acest război, luptând de partea contelui de Namur sau pentru prințul-episcop din Liège. Pretextul era o vacă dispărută din orașul Ciney (Principatul Liège) și găsită în Comitatul Namur, în localitatea Andenne. Cearta a fost provocată cu ocazia turnirelor organizate în Andenne. Un anume Engoran, țăran din satul Jallez (Gosnes, Condroz), a adus la târg o vacă furată de la Rigaud de Ciney. Acesta, recunoscându-și vita, s-a
Războiul vacii () [Corola-website/Science/298502_a_299831]
-
care se retrăgeau, părăsind postul său din Middlebrook, din Watchung Mountains, considerând în același timp posibilitatea unui asalt împotriva ariegardei prost dotată și organizată a englezilor. În timp ce forțele lui Washington continuau să se urmărească îndeaproape retragerea britanicilor în zone precum comitatele Somerset și Middlesex, trupele aflate sub comanda lui Stirling utilizau discontinuu și neregulat tactici de guerilla pentru a-i irita continuu din flancuri pe aceiași britanici care se retrăgeau. În încercarea sa de a termina rapid cu necazurile provocate de
Bătălia de la Short Hills () [Corola-website/Science/307000_a_308329]
-
(Piața 1 Decembrie 1918 nr.28) a fost construită între anii 1884-1886 în stil Neo-Renaissance (neorenascentist) și a fost inițial sediul prefecturii comitatului Turda-Arieș. Fosta Prefectură din Turda (actuala Primărie) este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010 (). Clădirea și terenul aferent cuprinde toată partea de est a fostei "Piețe
Primăria din Turda () [Corola-website/Science/307076_a_308405]
-
aferent cuprinde toată partea de est a fostei "Piețe de Fân" din acea epocă ("Piața Regina Maria" în perioada interbelică, azi "Piața 1 Decembrie 1918"). De fapt, prefectura urma să fie construită în piața centrală a orașului (azi Piața Republicii). Comitatul Turda-Arieș era singurul comitat în acea vreme care n-avea un sediu propriu administrativ, ci închiriase mereu case străine. Se poate, totuși, să fi avut un sediu propriu în vremurile mai îndepărtate, distrus la invaziile tătaro-turcești. În secolul al XVIII
Primăria din Turda () [Corola-website/Science/307076_a_308405]
-
de est a fostei "Piețe de Fân" din acea epocă ("Piața Regina Maria" în perioada interbelică, azi "Piața 1 Decembrie 1918"). De fapt, prefectura urma să fie construită în piața centrală a orașului (azi Piața Republicii). Comitatul Turda-Arieș era singurul comitat în acea vreme care n-avea un sediu propriu administrativ, ci închiriase mereu case străine. Se poate, totuși, să fi avut un sediu propriu în vremurile mai îndepărtate, distrus la invaziile tătaro-turcești. În secolul al XVIII-lea județul închiriase clădirea
Primăria din Turda () [Corola-website/Science/307076_a_308405]
-
s-a construit apoi așa-zisul "Palat al Județului" (Prefectura) de către antreprenorul Gyula Hórvath, după planurile arhitectului Halmai Andor. La 15 noiembrie 1885 clădirea s-a terminat, iar la 13 februarie 1886 s-a dat oficial în funcțiune. După desființarea Comitatului Turda-Arieș, clădirea a fost preluată de Primăria orașului.
Primăria din Turda () [Corola-website/Science/307076_a_308405]
-
Ioan C. Bianu (n. 8 septembrie 1856, Făget, comitatul Târnava Mică - d. 13 februarie 1935, București) a fost un filolog și bibliograf român, membru titular și președinte al Academiei Române. Ion Bianu a absolvit Facultatea de Litere din București, după care, în 1888, cu sprijinul oferit de Alexandru Odobescu și
Ioan Bianu () [Corola-website/Science/307111_a_308440]
-
finele secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea clădirea a fost extinsă la colț, pe latura dinspre actuala str. G.Coșbuc. Primăria s-a mutat în clădirea fostei Prefecturi (Piața 1 Decembrie nr.28), după desființarea Comitatului Turda-Arieș în 1925, clădirea fiind utilizată de instanțele judecătorești din Turda. În partea din spate a fostei judecătorii (spre strada Dacia) a funcționat penitenciarul orașului. Construită în interiorul penitenciarului, capela (folosită în comun de Biserica Greco-Catolică și de Biserica Ortodoxă) răspundea
Judecătoria din Turda () [Corola-website/Science/307134_a_308463]
-
(n. 29 septembrie 1899, Rodbav, comitatul Făgăraș - d. 27 iulie 1966, Cluj) a fost un folclorist român. a fost fiul învățătorului Candid Mușlea și al Ecaterinei Mușlea, născută Pitiș. Ion Mușlea a fost fratele preotului Candid Mușlea. A fost licențiat al Facultății de litere a Universității
Ion Mușlea () [Corola-website/Science/307187_a_308516]
-
, născut "Vincențiu Mangra", (n. 25 mai 1850, Săldăbagiu, comitatul Bihor - d. 14 octombrie 1918, Budapesta) a fost un mitropolit român, istoric, membru titular (1909) al Academiei Române. Din cauza poziției sale politice a fost scos din dipticele Bisericii Ortodoxe Române, iar perioada sa de păstorire la Sibiu declarată drept sedisvacanță. s-
Vasile Mangra () [Corola-website/Science/307190_a_308519]
-
un mitropolit român, istoric, membru titular (1909) al Academiei Române. Din cauza poziției sale politice a fost scos din dipticele Bisericii Ortodoxe Române, iar perioada sa de păstorire la Sibiu declarată drept sedisvacanță. s-a născut la 25 mai 1850 în Săliște-Săldăbagiu, comitatul Bihor. Tatăl său s-a numit Mihai Mangra și a fost preot. Mama sa a fost Maria Mangra, născută Ceontea. În unele lucrări au fost vehiculate informații eronate privind data și locul nașterii lui Vasile Mangra. Astfel în Enciclopedia Cugetarea
Vasile Mangra () [Corola-website/Science/307190_a_308519]
-
(n. 25 ianuarie 1844, Apșa de Mijloc, comitatul Maramureș, azi în Ucraina - d. 14 octombrie 1914, Gherla) a fost un istoric român, membru corespondent (1901) al Academiei Române, frate mai mic al mitropolitului român unit Victor Mihaly de Apșa. Este cunoscut mai ales pentru lucrarea sa de referință "Diplome
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
mai mare parte a colecției provine „de la privați”, urmașii familiilor nobile din Maramureș (162 piese), la care se adaugă cele copiate din arhiva conventului din Lelez (56), colecții particulare (105) între care se detașează colecția Petrovay (49) și din arhiva comitatului (32). În timp, cercetările au scos la iveală noi documente privind Maramureșul, au determinat rectificări la cele cunoscute (multe îndreptate chiar de autor în "„Corecțiuni”") dar aceste progrese se întemeiază în mare măsură pe un teren desțelenit de istoricul român
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
în plan genealogic, adnotările permit să se întrevadă linia unei evoluții istorice, de la proprietatea țărănească liberă a obștilor cneziale la formele ei de tranziție, a cnezilor cu diplome de proprietate, spre formele proprietății feudale de tip nobiliar, a nobililor de comitat. În antroponimia și toponimia medievală a Maramureșului istoric transpune istoria socială în geografia regiunii. Oamenii se numesc: "Baba, Bărbat, Bârsan, Crăciun, Crețul, Florea, Mălina, Mănăilă, Mândra, Micu, Negrea, Negrilă" etc.; locurile (așezări, munți, ape, alte particularități de relief): "Apșa, Bârsănescu
Ioan Mihaly de Apșa () [Corola-website/Science/307210_a_308539]
-
Vasile Suciu (n. 13 ianuarie 1873, Copăcel, comitatul Făgăraș, azi în județul Brașov - d. 25 ianuarie 1935, Blaj) a fost al treisprezecelea întâistătător al Bisericii Române Unite cu Roma, arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș între 1920-1935, membru de onoare al Academiei Române. Primele studii și le-a făcut
Vasile Suciu (mitropolit) () [Corola-website/Science/307267_a_308596]
-
această provincie au utilizat sigilii încă de timpuriu. Cu toate acestea încă nu exista o recunoaștere oficială, din partea regalității maghiare, a diferitelor sigilii utilizate de instituțiile transilvănene. Drept urmare, în 1435 a fost dat un patent prin care actele emise de către comitate puteau fi autentificate de către juzii nobiliari cu sigiliul propriu. Dezvoltarea economică deosebită a dus la adoptarea, de către fiecare comitat, a unei steme proprii, prezentă și pe sigilii, fiind în cele din urmă incluse la rândul lor în categoria peceților autentice
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
maghiare, a diferitelor sigilii utilizate de instituțiile transilvănene. Drept urmare, în 1435 a fost dat un patent prin care actele emise de către comitate puteau fi autentificate de către juzii nobiliari cu sigiliul propriu. Dezvoltarea economică deosebită a dus la adoptarea, de către fiecare comitat, a unei steme proprii, prezentă și pe sigilii, fiind în cele din urmă incluse la rândul lor în categoria peceților autentice, necesare validării înscrisurilor. Etapa stăpânirii habsburgice a însemnat o nouă dezvoltare în privința stemelor districtuale. Astfel, cancelaria de la Viena a
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
sigilii, fiind în cele din urmă incluse la rândul lor în categoria peceților autentice, necesare validării înscrisurilor. Etapa stăpânirii habsburgice a însemnat o nouă dezvoltare în privința stemelor districtuale. Astfel, cancelaria de la Viena a emis câteva diplome prin care conferea unor comitate (d. ex. Cluj, Turda, Mureș, Târnava etc.) sigilii publice și autentice. Aceste diplome descriau în cuprinsul lor atât înfățișarea stemei cât și semnificația elementelor heraldice componente. Totodată, în frontispiciu, se afla desenată și stema, în culori naturale. Aceste reprezentări ale
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]