2,296 matches
-
o păstrează ca atare, spune că Duhul Sfânt, ca Persoană Divină, „purcede de la Tatăl; cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slavit”. Astfel, Biserica Ortodoxă susține că Occidentalii (Biserica Catolică) sunt vinovați de a fi modificat unilateral textul unui Conciliu (antic), care are o autoritate absolută și deci nu poate fi modificat decât de către alt Conciliu comun al întregii Creștinătăți. În acest sens, Biserica Romano-Catolică ar deveni schismatică (cea care ar provoca divizarea creștinilor). Ortodoxismul consideră adaosul Filioque la Crez
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
și cu Fiul este închinat și slavit”. Astfel, Biserica Ortodoxă susține că Occidentalii (Biserica Catolică) sunt vinovați de a fi modificat unilateral textul unui Conciliu (antic), care are o autoritate absolută și deci nu poate fi modificat decât de către alt Conciliu comun al întregii Creștinătăți. În acest sens, Biserica Romano-Catolică ar deveni schismatică (cea care ar provoca divizarea creștinilor). Ortodoxismul consideră adaosul Filioque la Crez(Crezul Sfintei Trinități) ca pe o erezie antitrinitară, întrucât afectează sau dezechilibrează relațiile dintre persoanele Sfintei
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de la Tatăl dar "vine" și de la Fiul (vezi Ioan 15, 26), ceea ce în limba latină nu a putut fi echivalat decât prin expresia unică "Filioque" sau "per Filium". Din punct de vedere istoric, termenul "Filioque" a fost introdus ulterior față de Conciliul Constantinopol I, dar este la fel de cert faptul că această adăugire a avut loc într-un timp când, pe de o parte, cele două biserici erau încă unite (fără ca la momentul respectiv adăugirea să reprezinte o problemă) iar pe de altă
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
izvorul consubstanțial al purcederii Duhului (Sf. Maxim folosea însă expresia "dya tou Hyiou", adică "prin Fiul"). "Filioque" se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
expresia "dya tou Hyiou", adică "prin Fiul"). "Filioque" se afirmă explicit mai întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
întâi în simbolul de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de aceeași substanță cu Tatăl. Scopul era apărarea dreptei credințe față de arianism, iar
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
de credință "Quicumque" al lui Atanasie, secolul al V-lea. Este asumat de biserica latină prin Conciliul de la Toledo, din 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796, iar în Europa Centrală, în 809, prin Conciliul de la Aachen. Conciliul de la Toledo din 589 era unul local, prin care se voia întărirea poziției antiariene și afirmarea clară a credinței că Iisus Hristos este Dumnezeu, de aceeași substanță cu Tatăl. Scopul era apărarea dreptei credințe față de arianism, iar accentul pus pe
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Filioque" în crezul latin, în anul 1014, cu prilejul încoronării solemne a împăratului Henric al III-lea (973-1024). Sfântul Toma de Aquino în Summa Theologica că ,trebuie spus că este necesar să afirmăm că Sfântul Duh este de la Fiul.. Odată cu Conciliul de la Florența (1438-1439), expresia lui Maxim Mărturisitorul, "dia tou Hyiou" ("per Filium") este prescurtată și afirmată ca atare: "Filioque". Se voia astfel evitarea considerării Fiului ca un simplu "canal" de trecere al Sfântului Duh. În aceeași perioadă, Biserica Orientală lupta
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
purcede doar de la Tatăl, dar își capătă consubstanțialitatea și de la Fiul. La 1054, când cele două biserici se excomunică reciproc, latinii îi acuzau pe greci de eliminarea lui "Filioque" din Crez, în timp ce grecii îi acuzau pe latini de infidelitate față de Concilii. Nici unii, nici alții, nu înțelegeau, se pare, motivațiile dogmatice ale celuilalt pentru opțiunea privitoare la "Filioque". Acesta este, după teologul Paul Evdokimov, cel mai mare paradox din istoria bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
Acesta este, după teologul Paul Evdokimov, cel mai mare paradox din istoria bisericii. Papa Ioan Paul al II-lea a exprimat în mai multe rânduri dorința de a se clarifica problema lui "Filioque", în sensul explicării armoniei Crezului latin cu Conciliul Ecumenic din Constantinopol I. Astfel, în cadrul unei liturghii solemne, celebrate în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I (29 iunie 1995), Papa Ioan Paul al II-lea a enunțat cinci directive, adoptate de Biserica Catolică. Aceste directive au dus la publicarea unui
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
ul sau Conciliul este o întrunire bisericească ai cărei membri sunt îndeosebi episcopi, ca de exemplu Conciliul de la Calcedon. Întunirea lor este cauzată de apariția unor probleme, a unor situații tensionate - uneori - și au drept scop dezbaterea și luarea deciziilor ce se impun
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
ul sau Conciliul este o întrunire bisericească ai cărei membri sunt îndeosebi episcopi, ca de exemplu Conciliul de la Calcedon. Întunirea lor este cauzată de apariția unor probleme, a unor situații tensionate - uneori - și au drept scop dezbaterea și luarea deciziilor ce se impun atât în privința credinței cât și a cultului și a moralei. Termenul „conciliu” (în Orientul
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
de exemplu Conciliul de la Calcedon. Întunirea lor este cauzată de apariția unor probleme, a unor situații tensionate - uneori - și au drept scop dezbaterea și luarea deciziilor ce se impun atât în privința credinței cât și a cultului și a moralei. Termenul „conciliu” (în Orientul creștin „”) numea întrunirile primelor comunități creștine (reprezentate de păstorii lor), întruniri în care se dezbăteau și se decidea asupra problemelor ce interesau viața bisericească. În aceste întruniri - manifestări și actualizări ale existenței Bisericii - erau trasate legile fundamentale ale
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
existenței Bisericii - erau trasate legile fundamentale ale unanimității, fraternității și comuniunii. De-a lungul secolelor astfel de întruniri au luat forme diferite, nu ușor de clasificat. Totuși, pragmatismul și analiza juriștilor canoniști au sfârșit prin a identifica unele categorii de concilii și de sinoade bazate mai ales pe dimensiunile și reprezentarea Bisericii. Astfel sunt: concilii diecezane, particulare, regionale, mitropolitane, generale, universale, plenare și, în sfârșit, ecumenice. Calificativul de „ecumenic” ușor-ușor a ajuns să deosebească acele întruniri a căror valoare și autoritate
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
secolelor astfel de întruniri au luat forme diferite, nu ușor de clasificat. Totuși, pragmatismul și analiza juriștilor canoniști au sfârșit prin a identifica unele categorii de concilii și de sinoade bazate mai ales pe dimensiunile și reprezentarea Bisericii. Astfel sunt: concilii diecezane, particulare, regionale, mitropolitane, generale, universale, plenare și, în sfârșit, ecumenice. Calificativul de „ecumenic” ușor-ușor a ajuns să deosebească acele întruniri a căror valoare și autoritate principală sunt recunoscute, sub anumite aspecte, obligatorii pentru întreaga Biserică. Conciliile Ecumenice sunt întruniri
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
Bisericii. Astfel sunt: concilii diecezane, particulare, regionale, mitropolitane, generale, universale, plenare și, în sfârșit, ecumenice. Calificativul de „ecumenic” ușor-ușor a ajuns să deosebească acele întruniri a căror valoare și autoritate principală sunt recunoscute, sub anumite aspecte, obligatorii pentru întreaga Biserică. Conciliile Ecumenice sunt întruniri ale episcopilor ce reprezintă întreaga Biserică, discută, formulează și emană decizii privitoare la doctrină, la disciplină și la materiile legate de acestea. Toate acestea au caracter normativ pentru toți creștinii. În ceea ce privește conținutul Conciliilor ecumenice ale au însemnat
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
obligatorii pentru întreaga Biserică. Conciliile Ecumenice sunt întruniri ale episcopilor ce reprezintă întreaga Biserică, discută, formulează și emană decizii privitoare la doctrină, la disciplină și la materiile legate de acestea. Toate acestea au caracter normativ pentru toți creștinii. În ceea ce privește conținutul Conciliilor ecumenice ale au însemnat - în general - faze de mare importanță în viața Bisericii creștine, cristalizând curentele doctrinare spirituale și devoționale. Au fost celebrate în Orient. Ele s-au confruntat cu limpezirea dogmatică a cristologiei, lucru ce a condus la formularea
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
elaborate formulele pentru exprimarea divinității Fiului și a Duhului Sfânt; unitatea Persoanei lui Christos în două naturi: umană și dumnezeiască. Au fost fixate normele privitoare la ierarhia bisericească, rolul diferitelor biserici și, în cele din urmă, cultul icoanelor. Al patrulea Conciliu din Constantinopol (al optulea ecumenic), care conține condamnarea lui Fotie, a însemnat o mare ruptură între cele două Tradiții creștine: Răsărit și Apus (Bizanț și Roma). De altfel, Biserica Răsăriteană (Ortodoxă) nici măcar nu-l recunoaște ca fiind Ecumenic. Conciliile s-
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
patrulea Conciliu din Constantinopol (al optulea ecumenic), care conține condamnarea lui Fotie, a însemnat o mare ruptură între cele două Tradiții creștine: Răsărit și Apus (Bizanț și Roma). De altfel, Biserica Răsăriteană (Ortodoxă) nici măcar nu-l recunoaște ca fiind Ecumenic. Conciliile s-au confruntat cu probleme instituționale, au dictat reguli morale pentru cler și pentru popor, au intervenit în disputele privitoare la raportul Biserică-Papă-Împărat-putere laică, au tratat și tematici teologice(de ex. condamnarea Dualismului Cathar). Cle două Concilii din secolul al
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
ca fiind Ecumenic. Conciliile s-au confruntat cu probleme instituționale, au dictat reguli morale pentru cler și pentru popor, au intervenit în disputele privitoare la raportul Biserică-Papă-Împărat-putere laică, au tratat și tematici teologice(de ex. condamnarea Dualismului Cathar). Cle două Concilii din secolul al XV-lea au dezbătut raportul dintre Conciliu și Papă, au încercat restabilirea unității cu Biserica Răsăriteană, au schițat reforma organismului Bisericii. După ce la-nceputul anilor 1500 un nou Conciliu (Lateran V) a reluat fără succes însă aceste
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
au dictat reguli morale pentru cler și pentru popor, au intervenit în disputele privitoare la raportul Biserică-Papă-Împărat-putere laică, au tratat și tematici teologice(de ex. condamnarea Dualismului Cathar). Cle două Concilii din secolul al XV-lea au dezbătut raportul dintre Conciliu și Papă, au încercat restabilirea unității cu Biserica Răsăriteană, au schițat reforma organismului Bisericii. După ce la-nceputul anilor 1500 un nou Conciliu (Lateran V) a reluat fără succes însă aceste ultime încercări, Conciliul tridentin (din Trento), pe lângă sancționarea rupturii provocate
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
teologice(de ex. condamnarea Dualismului Cathar). Cle două Concilii din secolul al XV-lea au dezbătut raportul dintre Conciliu și Papă, au încercat restabilirea unității cu Biserica Răsăriteană, au schițat reforma organismului Bisericii. După ce la-nceputul anilor 1500 un nou Conciliu (Lateran V) a reluat fără succes însă aceste ultime încercări, Conciliul tridentin (din Trento), pe lângă sancționarea rupturii provocate de Reforma protestantă, a construit un pachet doctrinar și disciplinar de mare precizie și cu o reală forță incisivă. Acestea au influențat
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
al XV-lea au dezbătut raportul dintre Conciliu și Papă, au încercat restabilirea unității cu Biserica Răsăriteană, au schițat reforma organismului Bisericii. După ce la-nceputul anilor 1500 un nou Conciliu (Lateran V) a reluat fără succes însă aceste ultime încercări, Conciliul tridentin (din Trento), pe lângă sancționarea rupturii provocate de Reforma protestantă, a construit un pachet doctrinar și disciplinar de mare precizie și cu o reală forță incisivă. Acestea au influențat durabil spiritualitatea și cultura europeană. În 1800 și-n 1900 Conciliile
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
Conciliul tridentin (din Trento), pe lângă sancționarea rupturii provocate de Reforma protestantă, a construit un pachet doctrinar și disciplinar de mare precizie și cu o reală forță incisivă. Acestea au influențat durabil spiritualitatea și cultura europeană. În 1800 și-n 1900 Conciliile Ecumenice, ținute la Vatican, au înfruntat problemele din unghiuri și cu stiluri diferite au reflectat asupra Bisericii și a raportului între credința creștină și lumea contemporană. Sinodul ecumenic constituie autoritatea supremă în Biserica Ortodoxă. Din el fac parte episcopii, mitropoliții
Sinod () [Corola-website/Science/302566_a_303895]
-
130, 59 ș.u.), categoric, nu-i aparțin. "Martirologium romanum" face și el două personaje, dând fiecăruia câte o sărbătoare: Clet - 26 aprilie; Anaclet - 13 iulie, (dată păstrată și după reforma liturgică), făcându-i pe ambii martiri. Reforma bisericească de după Conciliul al II-lea din Vatican, rectifică această dublare și, drept urmare, în actualele ediții ale Anuarului pontifical nu mai apare decât unul singur cu o notă explicativă. Tot lipsită de temei este considerată de istorici și tradiția care susține că el
Papa Anaclet () [Corola-website/Science/302647_a_303976]