2,265 matches
-
exteriorul acestuia, precum exteriorul său este interiorizat într-o perpetuă mișcare. Mașina deleuzo-guattariană este, în cele din urmă, un flux al dorinței productive, conective și multiplicative și nu este un simplu organism biologic, un simplu mecanism tehnologic sau un simplu construct social. Dorința caracteristică mașinilor dezirante este procesuală, aleatorie, contingentă și materială, producând combinarea mașinilor ca trupuri dezirante: o mașină care mănâncă, o mașină care vorbește, o mașină care respiră etc. Corpurile dorinței sunt permanent supuse recombinării interne și contestării externe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în mod tehnologic asupra corpului propriu, artistul extrapolează inevitabilitatea modificării trupului uman în general. Stelarc a experimentat cu propriul corp amplificarea undelor creierului, a bătăilor inimii sau a activității musculare. Astfel, a realizat „A treia mână” („Third Hand”Ă, un construct robotic atașat brațului uman care funcționează ca o extindere cyborgică a corpului uman controlat prin electrozi conectați la diverse părți ale trupului. De pildă, când activitatea musculară este detectată într-un anumit loc, o anumită parte a celui de-al
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
vitro la clonareă sunt procese ambivalente, care vin în sprijinul umanului dar sunt și dovezi ale alterării genetice și identitare operate de știința vieții. Accepția antropotehnologică a trupului modifică percepția metafizică naturală a datului în favoarea apariției unei metafizici artificiale, a constructului uman cibernetic. Încă o dată, în istoria filosofiei se reiterează chestiunea „uitării” ființei, în contextele voinței cyborgului de a uita de misterul existenței umanului (vezi Bowring, 2003 pentru o critică a modurilor în care se realizează o apropriere a vieții prin intermediul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
mod direct cu realitatea, o practică simulațională este amplasată, alterând pentru totdeauna condițiile în care identitatea eului este formată (Poster, 1995Ă. Preluând un punct de vedere poststructuralist (și/sau deconstructivistă, acești cercetători ai spațiului virtual teoretizează identitatea în accepția de construct social, deconstruind identitatea în înțelesul esențialist al unui dat. Intersectând teoriile postmoderniste cu privire la eul instabil și fracționat și teoriile cyberculturale ale identității imateriale și permutabile, studiile acestora culminează într-un idealism al vieții electronice. Acest idealism este echivalat, la antipod
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
atelier de creație sau un mediu artistic, un corp deteritorializat, deopotrivă obiect artistic, imagine și subiect. De la manipularea trupului fizic prin chirurgia cosmetică la manipularea imaginii digitale, suportul construirii operei de artă este maleabil și simulativ: o invenție sau un construct al realității corporeale și al identității. Atelierul creației coincide cu sala de operație și cu teatrul performării, un melanj artistic care asociază gestul și intenția estetice cu obiectele-desene ale decorului făcute din propriul sânge și tehnologia digitală. Doctorul, fotograful și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
umanului și al umanității, ci modificarea anumitor moduri de a concepe ceea ce este uman și critica anumitor viziuni umaniste (antropocentriste, patriarhale, naționalisteă care întrețin aroganța și iluzia superiorității umane asupra naturii, a altor specii sau a tehnologiei. Postumanul este un construct discursiv în cultura digitală, dar și o realitate contingentă, o identitate mediată tehnologic și o corporalitate concretă. Ne ocupăm de ambele accepții ale postumanului întrucât problematicile ontologiei virtuale devin cu atât mai acute la începutul mileniului al treilea cu cât
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fizic în sensul că este extins, tridimensional și învăluitor. În acest mod, este în totalitate un nou tip de spațiu, fără precedent. Mă gândesc la spațiul virtual imersiv ca la o arenă spațial-temporală în care unui model mintal sau unor constructe abstracte li se poate da întrupare virtuală în trei dimensiuni, care apoi poate fi explorată chinestezic, sinestezic prin imersia întregului corp și prin interacțiune (Davies, 1998, onlineă. Exemplificând această concepție, „Osmose” (1995Ă este o instalație de tipul realității virtuale, produsă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
evolutiv, amalgamează interiorul și exteriorul, subiectivul și obiectivul, artificialul și naturalul, ficționalul și contingentul. Deopotrivă identitate și dezidentificare, identitatea postumană este o teritorializare a contradicțiilor: un spațiu al contestării și al redimensionării, o corporalitate care împuternicește și care constrânge, un construct mintal care deopotrivă înrădăcinează și care destabilizează. Aceasta pare a fi panorama modelelor corporal-identitare la granița cu tehnocultura. Precum corporalitatea nu trebuie confundată cu organismul, forma sa cea mai vizibilă, ordonată și solidificată, răspunzând mișcării centralizate a trupului spre echilibru
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
întrupării spațiale nu este pierdută din vedere, ci continuă să se infiltreze în toate ipostazele cultural-contingente ale spațiului virtual. Cu toate că perspectiva foucaultiană a spațiului și a corpului sociale este lipsită de vederi fenomenologice, îndreptându-se mai degrabă înspre conceptul de construct discursiv-poststructuralist, maleabil și manipulabil, corporalitatea nu-și poate pierde calitățile fizic-biologice și senzoriale, atât în conjuncturile recent ivite, ale comunităților electronice sau ale democrației digitale. Ilustrând și concomitent chestionând subordonarea corporealității la practicile social-discursive, așa cum este aceasta întâlnită la Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
cuplare organism-mașină și al aplicațiilor medicale și științifice în societate, atât în straturile existențial-funcționale, cât și în dimensiunea metaforică și ficțională (cyborgismul extrapolat în literatura cyberpunk cu o întreagă imagisticăă. Cyborgul teoretizat de feministă leagă realul de ficțiune și de constructele culturale, social-politicul de reprezentarea științifico-fantastică. Mai mult, cyborgizarea umană este socotită a șterge opoziția nu doar dintre om și animal sau dintre existența umană sau animală și mașină, ci și dintre existența fizică și cea non-fizică, dintre vizibil și invizibilul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
aceste autoare doresc să evidențieze modul în care relațiile puterii și ale hegemoniei sunt duplicate în contextele cyberculturale, atribuind anumitor categorii umane statutul invizibilității, al tăcerii sau al nonreprezentării. În același timp în care demontează caracterul universal și esențialist al constructului femeii occidentale, după mulajul tiparului masculin hegemonic, subliniază potențialul contestării locale care emerge din condiția marginalității. Procesul de accentuare a diferenței dintre bărbați și femei, de la diferitele moduri de cunoaștere până la variile modalități de comunicare și de interacțiune online este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
identificarea cu un singur tip identitar, în lipsa evaluării problemelor de locație existențială și culturală, sunt demise drept practici restrictive. Mai mult, procesul identificării (fără posibilitatea diferențieriiă este o formă de negare a altor modele de identitate și de comportament: unicul construct de femeie acceptat online este supus criticii și reconstrucției prin promovarea altor modele de feminitate și umanitate. Esențializarea unei viziuni a femeii occidentale, caracterizate printr-un anumit stil al discursului și al conduitei online (unul „prietenos”, grijuliu și gentilă este
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologic, reprezentările cultural-artistice și rezistențele social-ideologice. Dacă abordarea unei perspective strict fenomenologice este improprie aplicării la spațiul informațional-comunicațional, o perspectivă strict mecanologică este la fel de restrictivă. O altă concluzie este că atât discursurile utopice care celebrează determinismul tehnologic, cât și teoriile constructelor sociale și culturale trebuie filtrate printr-o critică pragmatică și realistă, însă moderată și echilibrată. În timp ce astfel de teorii îmbrățișează progresul tehnologic ca o îmbunătățire inevitabilă a vieții umane și transformă orice corporealitate într-un construct cultural, se simte nevoia
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologic, cât și teoriile constructelor sociale și culturale trebuie filtrate printr-o critică pragmatică și realistă, însă moderată și echilibrată. În timp ce astfel de teorii îmbrățișează progresul tehnologic ca o îmbunătățire inevitabilă a vieții umane și transformă orice corporealitate într-un construct cultural, se simte nevoia unei contraponderi teoretice cirscumpecte și temperate. Această contrapondere are menirea de a dezbate nu doar astfel de utopii (imaginate în special de școala americană a „entuziaștilor”, respectiv a transumaniștiloră, ci și discursurile distopice (promovate cu precădere
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
22. Acest capitol respinge atât perspectiva modernistă, raționalistă și universalistă, care neagă importanța simțurilor fizice, a afectelor și a dorințelor corporale, cât și pe cea postmodernistă, poststructuralistă și constructivistă, împinsă la extrem, pentru care corpul și identitatea umane sunt simple constructe culturale. Nici una dintre cele două perspective nu reușește să pună în lumină caracterul biologic al corpului sau caracterul întrupat al conștiinței și ambele pot fi învinuite de decorporalizarea subiectului uman (pe de o parte prin repulsia față de trupul organic, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
o casă mică.. târgul este proprietate d-sale m-me Șubin..(4). După câteva decenii, pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, un călător francez nota o descriere interesantă a orașului: „În zori eram la Bârlad, altă capitală de district, alt târg construct cu case de lemn și vălătuci, valea urcă tot timpul îngustându-se, dealurile sunt mai înalte și mai puțin împădurite, pășunile sunt aici uscate iar culturile mai rare; totul se schimbă, totul înverzește în împrejurimile Vasluiului. Acest oraș se află
DE LA SPITALUL LUI DRAGHICI by MIHAI CIOBANU, VALERIU LUPU, NICOLAE BARLADEANU () [Corola-publishinghouse/Science/790_a_1489]
-
reprezentat ca personaj, jucînd un rol mai mult sau mai puțin important în situațiile și evenimentele povestite (Nodul de vipere, Inima întunericului). Foarte frecvent, totuși, naratarul nu e reprezentat ca personaj (Tom Jones, Eugénie Grandet, Crimă și pedeapsă). ¶Naratarul un construct pur textual trebuie deosebit de CITITORUL sau DESTINATARUL real. La urma urmelor, același cititor real poate citi narațiuni diferite (fiecare avînd naratari diferiți); și aceeași narațiune (care are totdeauna același set de naratari) poate avea un set de cititori reali de
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
înșeală declarînd că cei doi au fost "prieteni în cel mai bun înțeles al cuvîntului" căci așa cum apreciază T. Vianu "n-au existat doi oameni mai deosebiți în această lume decît Eminescu și Caragiale" iar farmecul primei întîlniri reprezintă un construct post-factum, așa cum sesizează și Șerban Cioculescu: "...frumusețea acestei întîlniri, unică în felul ei, este de ordin romantic și expusă îndoielii." La zece ani după moartea poetului, Caragiale își amintește nostalgic într-o scrisoare către Scipione Bădescu acele "scumpe timpuri trecute
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
al socialului, remarcînd efortul fiului "de a-și depăși condiția de bastard, de a înlocui extracția socială umilă moștenită de la tatăl său printr-o iluzorie descendență nobiliară, plăsmuită cu uimitoare convingere intimă..."; Al George opinează că fiul ar reprezenta un construct edificat conștient prin negarea modelului generator: "este evident că Mateiu și-a conceput opera și și-a construit un personaj exterior și interior în oponență sau violentă negație a modelului patern..."; Barbu Cioculescu încarcă de răspundere doar personalitatea tatălui destinul
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Reprezentarea socială contextualizează istoric, temporal și spațial profilul personajului. Reprezentarea romanesca a personajului este cea prin care personajul devine relevant că un construct literar. Reprezentarea mitică asigura trăsăturile "canonice" ale personajului, legate de ceea ce perpetuează un anume mit cultural. Reprezentarea teatrală decurge din imanenta personajului și dezvăluie identitatea să ascunsă. Investigația are ca punct de plecare delimitarea celor două moduri de reprezentare din
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
absurd, care revenea mereu sub pana scribilor specializați în această retorică istorică "de parastas", cum admirabil o numea pe atunci de la microfonul Europei Libere regretatul Vlad Georgescu, consta într-o construcție verbală în trei timpi trecut, prezent, viitor; subiectul acestui construct putea fi "poporul" care a fost, este și va fi pașnic/eroic/harnic și talentat etc. -, Partidul, națiunea, ș.a.m.d.; verbul putea aparține sferei semantice a existenței, a edificării, a rezistenței, a creației: orice atribut al excelenței asociat uneia
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]
-
sociale (social memory studies), în cuprinderea căruia se situează și abordarea noastră. Una din consecințele consacrării paradigmei constructiviste în gândirea sociologică a ultimei jumătăți de secol a constat în impunerea metaforei masonice în conceptualizarea diverselor fenomene sociale, înțelese acum drept "constructe". Fără îndoială, cea mai populară metaforă prin prisma căreia a fost teoretizat fenomenul memoriei - individuale și colective deopotrivă - a fost cea a construcției, memoria fiind reprezentată fie ca șantier în lucru, fie ca un edificiu zidit cu cărămizile trecutului. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
celor patru elemente arhetipale apa, pământul, focul, aerul Fie că semnifică " adăpost", "familie", "neam" 47, "casa", ridicată la rangul de categorie semantică, reprezintă o devenire: de la imaginea primară, arhetipală, ca ființă a universalului și individualului, manifestându-se sub forma unui construct psihologic, la întruparea mitică a trecerii înspre alt stadiu existențial ( din colindele românești), spațiul ultim al semnificațiilor fiind meta-imaginea. Etimologic, "casa" provine din latinescul "casa" care s-a mai păstrat în italiană cu acest sens 48. Derivatele existente în limba
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
conținuturilor didactice, cât și asupra elevilor. Stilul său de predare (autoritar, democratic, laissez-faire) își pune amprenta asupra climatului educativ, naturii relației cu elevii, formării și motivării acestora etc. Nu doar disciplina predată de către profesor este redefinită, ci și elevii reprezintă constructe ale profesorului. Eficiența comunicării didactice nu poate fi atinsă dacă ne limităm la perspectiva emițătorului (profesorului), întrucât depinde de implicarea personală a receptorului (elevului) și de nevoia lui de cunoaștere. Elevul, subiect activ în propria formare, decodifică mesajele educative într-
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
Așadar, instrumentul explicativ pe care ni-l oferă Wittgenstein, jocul de limbaj, nu este văzut ca un context imprezibil În care se desfășoară comunicarea, ca un context generat de actanți simultan cu derularea actului de comunicare, ci, dimpotrivă, ca un construct anterior actului de comunicare, În care actanții se mișcă pe un teren oarecum cunoscut și În baza căruia comunicarea are o anumită dinamică previzibilă. 3.3. Sign-situation Un conducător auto aflat la volan, În afara orașului, observând, de la distanță, un om
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]