3,537 matches
-
avea voie să ucidă fără asentimentul publicului. Arbitrul interveni, împiedicându-l pe Skorpius să taie beregata adversarului. Un medic și două ajutoare veniră și-l obligară pe Skorpius să se ridice, apoi se ocupară de Salix. Îi scoaseră coiful. Valerius contemplă înspăimântat chipul palid al prietenului său și nisipul îmbibat de sânge. Îl văzu pe Salix deschizând ochii. Amfiteatrul se cufundase într-o liniște ireală. Flautele și orga tăcuseră. Mulțimea îi privea pe cei doi gladiatori: Salix întins pe pământ, Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ce mirosea a moarte. Trupul îi fusese chinuit, iar fața îi era umflată. Când Antonius se apropiase de el, îi aruncase o privire teribilă, fără să-i adreseze un cuvânt. Tăcut, își lăsase capul pe brațe. Antonius înălță capul, oftând. Contemplă umbrele lungi ale copacilor pe pajiște, tufele de arcoantus pline de flori albastre. Totul în jurul lui răspândea atâta seninătate... O rază de soare se strecură printre frunzele platanului și îi lumină mâinile sprijinite pe masă. Câteva albine bâzâiau în jurul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
le promitea viața după moarte. Plecându-și capul, Antonius închise ochii, pentru a se reculege. Unul după altul, soldații din drapelul care îl escorta pe legatul Legiunii a șaptea veniră lângă el, la umbra fagilor de la marginea pădurii. Rămaseră tăcuți, contemplând orașul îndepărtat și gândindu-se la zeul care voia ca ei să fie eroi. — Acolo e, zise Antonius, arătând spre corturile ce se zăreau în depărtare, albe, la marginea câmpiilor arse de secetă. Acela este castrul Legiunii a treisprezecea. Acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să se întindă, distrugând arhivele unde se aflau cele trei mii de tăblițe de bronz pe care, din vremuri străvechi, fuseseră scrise textele adunărilor senatorilor și ale plebiscitelor - într-un cuvânt, însăși istoria urbei. De la o fereastră a palatului, Vitellius contempla incendiul. Continua să mănânce, mereu hămesit, golind farfuriile pe care i le aducea Listarius. Privea flăcările și asculta strigătele soldaților săi care, în cele din urmă, reușiseră să pătrundă în Capitolium. Soldații lui Vitellius îi ucideau cu lovituri de sabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
era așa de enervant. Își aminti cum, pe vremea când era și el tânăr, fusese un om promițător și eficient. Era deștept, agil și iute, exact opusul a ceea ce era fiul său, care, acum că musca era moartă, stătea și contempla norii lăptoși, în formă de ciupercă, din ceaiul său având o expresie absentă și disperată întipărită pe chip. — Un post, îi spuse, lansându-se într-una din predicile pe care se simțea obligat să i le țină din când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
în înțelegerea lucrurilor frumoase, de la cele materiale la cele spirituale, care nu erau percepute decât printr o stare afectivă, printr-un sentiment de dragoste. Pentru Pseudo-Dionisie Areopagitul frumosul este unul din atributele divine. Această frumusețe arhetipală pe care artistul o contemplă, o imită, este sursa oricărui lucru frumos. Invers, urâtul își are originea în ură, se trage din negarea iubirii, din îndepărtarea și uitarea condiției umane de alteritate divină, din uitarea stării de grație, din uitarea principiului, a sursei, a donatorului
Monştri şi gargui în arta medievală. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Codrina-Laura Ioniţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_943]
-
mi‐e gândul de‐a pururi la Ea și‐ i port în suflet icoana pe toate cărările vieții. Acum, când anii m‐au trecut în după ‐ amiaza vieții, am simțit nevoia acută s‐o văd, s‐o privesc, s‐o contemplu în căminul cel vechi din satul 26 natal, sat de dor și de duh. Am găsit-o în pridvor cătând spre ulița ce m‐a dus cu ani înainte în vâltoarea orașelor mari ale lumii. Mă aștepta acolo, cu privirea
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
pricopseală! O, ce dureros de dulce m‐a‐ nvăluit privirea ochilor ei, calzi, albaștri și duioși! Am strâns‐o la piept și‐ am îmbrățișat‐o cu drag și dor. Am sărutat‐o pe amândoi obrajii și‐am privit‐o îndelung, contemplându‐i chipul atât de drag și de scump mie . Fața sa, altădată îmbujorată, fină și catifelată, pe care‐o alintam cu mânuțele mici, acum e‐npodobită cu beteală de nenumărate și fine riduri ce coboară și urcă pe relieful văluit
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
o împărtășiseră. — Domnul Cramm, îi plăcea doamnei Cramm să povestească în zilele dinainte de a-și cizela felul de a vorbi, avea o glumă preferată despre mare. Ori de câte ori ești trist sau dezorientat, obișnuia el să spună, nu trebuie decât să-ți contempli „Ombilicul“. Ombilicul, înțelegi. Domnul Cramm avea întotdeauna un sâmțalumorului teribil. Obișnuia să-mi zică Jungfrau, căci era într-o oarecare măsură poliglot. Când l-am întrebat de ce, mi-a răspuns repede, iubito, păi în mod sigur nu ești vreo Freudlein
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
le mai puse probleme iar acum Vultur-în-Zbor stătea lângă călăuza sa, chiar la marginea coastei împădurite, și își plimba privirea peste o câmpie surprinzător de întinsă. Era ca și cum în versantul Muntelui Calf ar fi fost tăiată o treaptă imensă. Vultur-în-Zbor contempla pentru prima dată adevărata înfățișare a muntelui se trezi imaginându-și un uriaș care folosește insula drept treaptă dinspre mare către cer. Pe orizontul plat al treptei se întindea orașul K, fixat în peretele reînnoit al muntelui. Pășunile ocupau restul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
alb pe obraji și pe gât și doar în jurul ochilor și al gurii cu alte culori, albastru sau roșu, de obicei. Nu intră în discuție cu nimeni, vorbește întruna, amestecând cuvinte, trecând cu pași rari, înceți, oprindu-se în fața vitrinelor, contemplându-se, strigându-i chipului oglindit, râzându-i sau, dimpotrivă, izbucnind în lacrimi. Poate sta îndelungi clipe în fața câte unei vitrine studiindu-se în apa sticlei cu o curiozitate nedisimulată, asemeni unui animal primordial care, parcă atunci desprins din cețurile facerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i chipului oglindit, râzându-i sau, dimpotrivă, izbucnind în lacrimi. Poate sta îndelungi clipe în fața câte unei vitrine studiindu-se în apa sticlei cu o curiozitate nedisimulată, asemeni unui animal primordial care, parcă atunci desprins din cețurile facerii, și-ar contempla făptura, chipul și, mai ales, lumina aceea miraculoasă venind din deschizătura ochilor. M-am oprit adeseori lângă Teodora. Am stat de multe ori lângă ea, când o întâlneam în drumurile mele pierdută în astfel de reverii. Țintuit lângă Teodora, în spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Moartea. Vârstele se pierd în nimic, dintr-odată. Lumea nouă care începe, o simt, nu mai este a mea. Mi-e indiferentă. Vechile umilințe, înlocuite cu altele, altfel ambalate. Cel mult pot remarca, neutru, noutățile, pot aprecia utilitățile, facilitățile, pot contempla ritmurile noi și, de ce nu, pot constata, la fel de neutru, că este din ce în ce mai tembelă. Un tembelism apreciat, desigur, după scara mea de valori, cu vălătucii trecutului înconjurându-mă, cu umbre însoțindu-mi pașii pe Bulevard, intrând încă împreună cu mine prin prăvălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
parvenit. Parastasele și pomenile de prin satele noastre sunt mai elocvente decât oricare statistici: hămeseala națională. Este comod, știu, să scrii astfel de șiruri. Dar cât de dureros este să le trăiești. Să știi că nu mai sunt speranțe. Să contempli mlaștina și să fii fericit că ea tot înaintează, sporește. Citeam, în anii tineri, cu un fel de fierbințeală a sufletului ceea ce publicau prietenii, cunoscuții, apropiații mei. Credeam orbește în ei. Majoritatea erau talentați și cărțile lor nu m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane neștiute spre a se pregăti pentru dezlănțuirea de la noapte. Parcă pentru a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mai pot aminti absolut nimic. Așa cum, în această dimineață de zi ultimă de an, coborând pe acest Bulevard pustiu, încerc a învia, dintre murdării și scârne, un timp clocotitor, populat cu siluetele unor prezențe atât de pierdute în mine. Merg contemplând nimicul, furat doar de cadența textului care se naște. Este viața mea și, cu fiecare cuvânt, știu aceasta, este altceva decât viața mea. Este textul care de-acum mă scrie, mă limpezește, mă ordonează, face coerentă Moartea spre care zoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fost senator, proprietar în satul unde locuiam, unul dintre fruntașii de odinioară ai așezării. Ieșea (îl scoteau) în înserat „la șosea“. Stătea pe o buturugă de stejar, pe care i-o adusese unul pe care-l botezase prin ’30, și contempla, cu gușa sprijinită în baston, mersul lumii pe șoseaua ce străbătea satul. Îl priveam de câte ori treceam pe acolo lung, iscoditor, dând să descopăr în ființa lui ceva care să mă înspăimânte. Mă făcea să plâng mai mult, văzând dâra de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
curtea interioară din priviri, simțind un amestec de decepție și, poate, o anumită ușurare lașă. Era acolo. Silueta ei se contura În fața fîntînii, așezată pe o bancă, escaladînd cu privirea bolțile claustrului. M-am oprit În prag pentru a o contempla și, pentru o clipă, mi s-a părut că văd În ea reflexul Nuriei Monfort, visînd cu ochii deschiși pe banca ei din piață. Am băgat de seamă că nu avea la ea nici mapa, nici cărțile, și am presupus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
termină Într-un cimitir, dar nu soiul de cimitir la care te gîndești. ZÎmbi așa cum fac copiii atunci cînd li se promite o cimilitură sau un truc de magie. SÎnt numai urechi. Am Înghițit ultima sorbitură de cafea și am contemplat-o În tăcere preț de cîteva clipe. M-am gîndit cît de mult Îmi doream să mă refugiez În privirea aceea fugară care se temea că e transparentă, goală. M-am gîndit la singurătatea ce avea să mă asalteze În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
brînza de vacă. Am tăgăduit și m-am repezit spre toaletă. Am vărsat dejunul, cina și o bună parte din mînia pe care o țineam În mine. M-am spălat pe față cu apa Înghețată de la chiuvetă și mi-am contemplat imaginea din oglinda aburită pe care cineva mîzgălise cu un creion de ceară lozinca „Fasciști Împuțiți“. CÎnd m-am Întors la masă, am constatat că Fermín era la bar, achitînd nota de plată și discutînd despre fotbal cu ospătarul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În apropierea unui bufet din Las Planas și nu simțise nimic, poate doar ceva din plistiseala mortăciunilor. Garda Civilă, anunțată de angajatul localului, care auzise Împușcătura, Îl găsise pe băiat așezat pe un pietroi, ținînd pușca În poală, călduță Încă. Contempla imperturbabil trupul decapitat al Maríei Craponcia, alias Yvonne, acoperit de insecte. CÎnd văzu gardienii cum se apropiau, se mărgini să ridice din umeri, cu fața stropită de picături de sînge, parcă ciupită de vărsat. Luîndu-se după sughițurile de plîns, gardienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cuvîntul dumneavoastră. — Nu lăsați să vă scape nici o ocazie, așa-i? Părinte, ce fiară sînteți! — Haidem, vă Însoțesc pînă la ieșire. Ne-a călăuzit prin grădină pînă la grilajul de lănci și se opri la o distanță prudentă de ieșire, contemplînd strada ce șerpuia În coborîre spre lumea reală, ca și cînd s-ar fi temut să nu se evapore dacă mai Înainta vreo cîțiva pași. M-am Întrebat cînd ieșise oare ultima dată părintele Fernando din incinta colegiului San Gabriel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Întinse un pled curat, pe care l-a scos dintr-o geantă din pînză de cort. Mirosea a lavandă. — Hai, șezi aici, lîngă foc, doar n-ai să faci pneumonie din vina mea. Căldura văpăii mi-a redat viața. Bea contempla flăcările În liniște, fermecată. — Ai de gînd să-mi spui secretul? am Întrebat eu În cele din urmă. Bea oftă și se așeză pe un scaun. Eu am rămas lipit de foc, observînd cum aburul urca din hainele mele ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
toiul dimineții, oferind astfel spectacolul babilonic al depravării În fața ochilor tuturor copilașilor nestricați ce se nimereau pe Paseo de Gracia, În drum spre slujba de la ora unsprezece. PÎnă și ziarele se făceau ecoul privirii semețe și trufașe a negresei, care contempla publicul barcelonez „așa cum o regină a junglei s-ar uita la o ceată de pigmei“. Pe vremea aceea, febra modernismului deja mistuia Barcelona, Însă Jausá le-a indicat În mod limpede arhitecților pe care Îi angajase să-i construiască noua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
cumpere o lojă la Teatrul Liceo, cum era de rigoare, calificîndu-l drept un Babel al surzilor și un stup al nechemaților. Își dorea casa lui departe de oraș, În - pe atunci - Încă relativ dezolantele meleaguri ale bulevardului Tibidabo. Voia să contemple Barcelona de la distanță, spunea el. Drept singură companie dorea o grădină cu statui de Îngeri care, potrivit instrucțiunilor sale (filtrate prin intermediul Mariselei), trebuiau amplasate la capetele conturului unei stele cu șapte vîrfuri, nici mai multe, nici mai puține. Horărît să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]