79,874 matches
-
am scris o temă de treizeci și două de pagini despre izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, urmăresc în fiecare zi cu interes evenimentele internaționale. Paradigma dominantă până la sfârșitul războiului, a modernității europene, viza clar violența și războiul, nu cooperarea pacifistă, ei îi era atribuit disprețul machiavellic al moralei. Noua paradigmă apărută în Europa și în lume începând cu 1945 înseamnă substanțial: în locul politicii intereselor, puterii și prestigiului național, specific epocii moderne (la Versailles sau în timpul celei de-a doua
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și Franța, această politică s-a extins după aceea de la Uniunea Europeană la întreg continentul european. La nivelul acțiunii concrete se cere, de asemenea, ca și în Orientul Apropiat, Afganistan, Cașmir și Sri Lanka în locul împotrivirii, agresiunii și răzbunării să se caute cooperarea, compromisul și integrarea reciprocă. Această nouă constelație a politicii globale presupune evident o schimbare de mentalitate care să meargă dincolo de politica cotidiană: nu sunt suficiente noile organizații, este necesară o nouă forma mentis (mindset); diversitatea națională, etnică și religioasă nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
de-al XXI-lea, aveam deseori impresia că eram doar o voce care striga în deșert. În fața recăderii Statelor Unite în vechea paradigmă a confruntărilor militare și agresiunii, sub președinția lui George W. Bush, cei ce susțineau noua paradigmă a înțelegerii, cooperării și integrării păreau a duce o luptă deja pierdută. Un alt președinte republican nu ar fi adus nicio altă schimbare fundamentală și ar fi prelungit paralizarea Statelor Unite. Dar în noiembrie 2008 a fost ales președinte Barack Obama, care încearcă să
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
adoptate pentru a reglementa drepturile copiilor ale căror familii nu puteau avea grijă de ei și responsabilitățile autorităților față de ei: Convenția pentru Protecția Drepturilor Copilului adoptată de Adunare Generală a Națiunilor Unite în 1989 și Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993. Adopția internațională vizează ca un copil având reședința obișnuită într-un stat contractant (statul de origine) a fost, este sau urmează a fi deplasat către un alt stat contractant
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
europeană în materia adopției de copii, încheiată la Strasbourg la 24 aprilie 1967, Legea 47 din 7 iulie 1993 cu privire la declararea judecătorească a abandonului de copii, Legea nr. 84 din 18 octombrie 1994 pentru ratificarea Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993. Dintre toate acestea cu un efect de stimulare a adopțiilor internaționale au fost Legea nr. 11 din 31 iulie 1990 și Legea 47 din 7 iulie 1993. Greenwell 61
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
și completarea Legii nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopției, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190 din 26 martie 2009. ***Legea nr. 84 din 18 octombrie 1994 pentru ratificarea Convenției asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial nr. 298 din 21 octombrie 1994 ***Legea nr. 87 din 28 aprilie 1998 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la adopție
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
p. 179. 24 John Triseliotis, In search of origins: The experiences of adopted people, Routledge & Kegan Paul, London, 1973. 25 Deborah H. Siegel., 2003, op. cit. 26 Legea nr. 84 din 18 octombrie 1994 pentru ratificarea Convenției asupra protecției copiilor și cooperării in materia adopției internaționale, încheiată la Haga la 29-05-1993, M.Of. nr. 298/21 oct. 1994, Cap. 1, art. 2, alin.1. 27 Barbara A. Moe, 2007, op. cit., p. 49. 28 Ibidem, p. 8. 29 Leslie D. Hollingsworth, "Symbolic interactionism, African
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
preponderent pe seama femeilor și avea o recunoaștere mai degrabă de tip negativ (o remarcă hazlie spunând că munca femeilor în casele lor se vede mai ales când nu este făcută). În modelul familiei parteneriale, susținerea reciprocă a membrilor familiei permite cooperarea drept con-venire6, iar efortul de întâmpinare a nevoilor de fiecare zi este și un bun prilej de diviziune a muncii în gospodărie. Distincția public/privat poate fi recunoscută și ca amprentă care este pusă pe anumite aspecte ale vieții: în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
rudenie, conviețuire, participarea la eforturile comune și solidaritatea în înfruntarea unor primejdii, participarea la bucurii și necazuri comune. Relațiile dintre indivizi sunt directe, aceștia simt că aparțin aceleiași comunități, asemenea unei părți într-un organism, într-un întreg. Fundamentală este cooperarea, nimeni nu tinde să ia locul altuia. Într-o societate deschisă, legăturile sunt mediate, impersonale. Ca atare, indivizii nu se cunosc direct, trăiesc într-un mediu cumva abstract. Pozitiv este faptul că ei intră liber în relații unii cu alții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
exclusiv de bunăvoința lui. A aduce pe lume copii cărora să nu le poți asigura cele necesare dezvoltării și educării este un delict moral atât împotriva copilului, cât și împotriva societății. Fukuyama (2002, p. 48) arăta, dorind să identifice originile cooperării, că altruismul este proporțional cu gradul de rudenie; astfel, părinții și copiii au în comun jumătate din genele lor, deci este de așteptat ca altruismul pe care îl manifestă unii față de alții să fie superior oricăror alte relații. 3. Tatăl
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
să solicite sprijinul familiei extinse sau altor persoane de ajutor. Dar dacă totuși își asumă o astfel de sarcină (cele mai probabile situații sunt cele care urmează decesului soției, fapt dramatic, dar care strânge legătura dintre supraviețuitori), atunci va valoriza cooperarea, consensul, va fi empatic față de așteptările copilului său în plină dezvoltare. În acest sens, părintele singur va da curs unei practici de tip matern. Din perspectivă radicală, toate acele aspecte de viață privată (bătaia, hărțuirea sexuală, violul, prostituția forțată) legate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de politică este cel de negociere privind rezolvarea conflictelor de interese. Această accepțiune se poate recunoaște în cadrul comunităților, vizând măsura în care sunt valorizate legăturile dintre indivizi. Cu cât este mai mare comunitatea, cu atât șansele unor negocieri centrate pe cooperare, și nu pe persuasiune sunt mai reduse, înfruntările de interese putând să fie mai tensionate sau să presupună chiar înfruntări sângeroase, războaie. Millet arată că termenul politică se referă la „relațiile structurate prin intermediul puterii, aranjamente prin care o persoană sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
își urmărește deficitar interesele personale, ca și pe cele ale copilului pe care îl are în îngrijire. De aceea, sunt posibile incoerențe în traseul educațional al acestuia, momente de regres profesional, poate chiar de criză în viața părintelui. Deschiderea spre cooperare (deși aceasta nu este reală), valorizarea relațiilor (chiar și a unora întâmplătoare) ca posibile oportunități de a face față greutăților vieții sunt alte prejudecăți față de cei care trăiesc în familii monoparentale. De multe ori, atunci când li se oferă ocazia de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
și într-o serie de lucrări anterioare, cum sunt: Iașiul centru regional (coordonator), Polirom, Iași, 1998, Managementul administrației publice (coautor), Sedcom Libris, Iași, 2000, Economie generală, Institutul European, Iași, 2005 Politici economice conjuncturale, Junimea, Iași, 2007 și Dezvoltare regională și cooperare transfrontalieră, Junimea, Iași, 2007, Sisteme economice, Junimea, Iași, 2009. De data aceasta este analizat mai exhaustiv arhipelagul administrațiilor, economia publică, politicile publice, mai ales cele structurale și cele de dezvoltare regională, complementare celor conjuncturale analizate în lucrarea menționată mai sus
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cei mai buni judecători ai propriului interes, încearcă să-și realizeze obiectivele, un instrument menit să răspundă printr-o politică definită, printr-o procedură de decizie colectivă, în domenii în care piața nu reușește, în anumite circumstanțe în care soluția cooperării este preferabilă celei a acțiunilor izolate și concurente. Abordarea neoclasică are tendința de a considera Statul ca un fel de întreprindere. Ea neagă orice specificitate a nevoilor publice, considerînd că nevoile colective nu sunt diferite de cele individuale. Rezultă că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
a responsabilităților, iar libertatea acordată comunităților este de multe ori iluzorie în absența unei acoperiri corespunzătoare cu resur-se financiare (cazul României). Astfel, autonomia rămîne la nivel de principii, intenții și simboluri. Potrivit acestei doctrine, principiul solidarității și spiritul comunitar exced cooperarea voluntară a indivizilor, iar organizarea guvernării respectă aceste priorități, astfel încît sarcinile fiecărui nivel de guvernare nu sunt clar delimitate, apărînd suprapuneri diverse, sau chiar degrevări de responsabilități. Astfel, "competențele generale" nu acoperă sau nu tratează corespunzător, uneori, foarte concrete
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
nu acoperă sau nu tratează corespunzător, uneori, foarte concrete necesități particulare. Doctrina utilitaristă este specifică țărilor anglo-saxone și presupune o organizare mai simplă și mai pragmatică și soluții pe măsură la probleme nu de puține ori complexe. Accentul cade pe cooperarea voluntară între indivizi, interesul public nefiind altceva decît o sumă a intereselor individuale. În modelul anglo-saxon, guvernarea locală este considerată mai mult o instituție economică, decît una politică, iar responsabilitățile sunt mai bine precizate. Autonomia nu este consacrată doar ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
și civilizație, prin deschiderea spre exterior, o anumită entitate administrativ teritorială poate să-și asigure dezvoltarea econo-mico-socială, devansându-și concurenții efectivi sau potențiali. Trebuie, însă, asigurată libertatea și încurajată inițiativa agenților economici autohtoni și străini, pentru acumulare și investiții, pentru cooperare și dezvoltare pe piața locală. Conceptul ce caracterizează însă cel mai bine realitatea actuală la noi este cel de subdezvoltare regională. Ca fenomen și proces economico-social complex, subdezvoltarea regională are două componente cauzale: una "obiectivă", provenind din căderea întregii economii
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sinergie scontat (3+3=7), să fie mai aproape de realități decât un guvern, dar cu un potențial superior în ce privește resursele posibile de mobilizat decât un județ. Problema națională nu se mai pune în termenii de început de secol, de aceea cooperarea transfrontalieră a devenit o realitate dezirabilă în contextul complementarităților multiple între regiuni, zone sau spații geo-economice. Aceasta poate fi una din vocațiile regionalismului. Este adevărat că o structură economică regională se construieș-te în timp dar, în mod inevitabil, trebuie plecat
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
adevărat că o structură economică regională se construieș-te în timp dar, în mod inevitabil, trebuie plecat de la rețelele infrastructurale existente și care transcend frontierele județene (energie electrică, rețele de transport, apă canal, gaze naturale etc.) și de la multiplele legături de cooperare biși multilaterale deja stabilite. O structură de tip "rețea" existentă de facto nu exclude un centru, chiar dacă, sau tocmai pentru că prerogativele acestuia sunt limitate la câteva aspecte esențiale (expertizare, informare, constituire baze de date, vocație în construirea și promovarea marilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
în fața guvernului central, a cărui politică o suportă, în limitele constituționale date. În aceste sisteme există o unitate fiscală la nivel național, o uniformitate ce face ca toți cetățenii să contribuie la finanțarea necesităților naționale. Impactul externalităților este foarte important. Cooperarea dintre autorități, la toate nivelurile, și coordonarea politicilor la nivel regional și național, sunt importante de asemenea, avantajele și dezavantajele fiind distribuite pe o bază echitabilă. Nivelul intermediar, organizat pe unul sau două paliere, are pro-pria răspundere în ce privește cheltuielile, bazându
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cazul, eficiența economică și administrativă nu trebuie sacrificată pe altarul unei descentralizări exagerate. Soluțiile sau modalitățile de colaborare la nivel local sunt diverse. Există mai multe organizații care deservesc mai multe entități adminis-trativ-teritoriale pentru furnizarea în comun a unor servicii. Cooperarea administrativă poate viza domenii diferite: autorizări de construcții, investiții în infrastructură, întreținerea școlilor, acțiuni de asistență socială ș.a. Majoritatea cetățenilor și a partidelor politice doresc o politică locală cât mai autonomă, cel puțin la nivel declarativ. Apoi, odată instituite, nivelele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
subvenții pot distrage atenția acestora de la adevăratele priorități și menține un centralism pe căi ocolite, subtile, de natură financiară. Mai eficiente și mai eliberate de condiționări de natură politică pot fi veniturile provenite de la nivel orizontal, prin diverse forme de cooperare între unitățile locale și/sau regionale. Structurile organizatorice astfel constituite încearcă să obțină o concentrare optimă de surse și resurse, o dimensionare optimă a activității de guvernare locală, în ca-drul unor sisteme integrate în diferite grade, pe bază voluntară și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
proximitatea piețelor, raportul cost-calitate a mîinii de lucru, resurse tehnologice, securitatea investițiilor, calitatea infrastructurilor de transport, a telecomunicațiilor și serviciilor publice), evitînd, în același timp, creșterea sarcinilor fiscale și sociale. 5.1.3.4. Politica industrială a Uniunii Europene O cooperare în materie de politică industrială pare să se impună la ni-vel european. Noțiunea însăși de politică industrială este în mod explicit recunoscută la Bruxelles. Ea se preocupă în special de cerce-tare-dezvoltare, de finanțarea proiectelor comunitare de cercetare, ca și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
a politicilor de dezvoltare regională. Noile tendințe pot fi definite prin cîte-va cuvinte cheie: descentralizare, autoajutorare și democrație participativă și ele marchează sfîrșitul epocii "Statului providențial". Producția și consumul de masă sunt depășite. Globalizarea economică și financiară, noile tehnologii și cooperarea politică internațională duc noile tendințe de descentralizare a deciziilor publice și nu numai pe toate meridianele. Individul devine regele jocului planetar, moneda creatoarea și vectorul schimbării. În aceste condiții, vechea politică regională nu mai are credibilitate, nu mai poate asigura
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]