3,100 matches
-
cardinal al antropologiei și al eticii sociale creștine. Comodificarea întregului, adoptată de omul corupt, constituie efectiv un atac la inima demnității fiecărui lucru adus pe lume de Dumnezeu. 3. Demnitatea călcată în picioare Al treilea element la care ajunge omul corupt este propria „stabilizare într-un păcat grav împotriva demnității” care vine tocmai din „obișnuința la mită”, a „cultului pentru mită”. Corupția constituie, deci, atacul letal împotriva demnității. Dacă prima demonstrație concretă este comodificarea, episcopul Romei aduce apoi două exemple care
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
letal împotriva demnității. Dacă prima demonstrație concretă este comodificarea, episcopul Romei aduce apoi două exemple care, încă o dată, nu evocă principii, ci sentimente morale, într-o oarecare măsură universale: cine nu le împărtășește? Primul este dat de faptul că omul corupt calcă în picioare „acea demnitate prin care suntem uniți cu munca”. Munca, împreună cu efortul său, constituie spațiul datorită căruia persoana își realizează propria demnitate, pune în practică propriile capacități, dezvoltă propria ingeniozitate și creativitate, contribuie la binele comun. Că munca
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
iau totul”, redescoperind iminenta demnitate a muncii umane, noi suntem în măsură să înțelegem și gravitatea omului care practică, în mod obișnuit, corupția, ce constă în „a nu câștiga pâinea cu demnitate”. Al doilea exemplu implicat este acela al omului corupt care dă „pâine murdară” fiilor „flămânzi de demnitate”, trădând astfel exigența lor de demnitate. 4. Cine plătește corupția Există apoi caracterul corupției care lovește mereu în al treilea, în cel care stă în afara legăturilor stabile dintre cel ce corupe și
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
fiilor „flămânzi de demnitate”, trădând astfel exigența lor de demnitate. 4. Cine plătește corupția Există apoi caracterul corupției care lovește mereu în al treilea, în cel care stă în afara legăturilor stabile dintre cel ce corupe și cel care se lasă corupt. Papa Francisc a surprins aici punctul nevralgic, când a observat cu precizie: „Dacă vorbim de corupți politici sau de corupți economici, cine plătește aceasta? Plătesc spitalele fără medicamente, bolnavii care nu sunt îngrijiți, copiii fără educație. Ei sunt modernii Nabot
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
corupției. Acest al treilea are înfățișarea săracilor și a atâtor persoane slabe și inocente, precum fiii celui corupt din cazul precedent, dar și oneste, pe care Papa Francisc le definește „martiri ai corupției”. 5. Între simulare și acceptare socială Omul corupt, în descrierea Papei Francisc, e un simulator, adică unul care arată că aude ceea ce nu aude, sau caută să creadă că există un lucru sau un fapt care în realitate nu există, iar pentru aceasta „travestește corupția sa cu forme
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
punct de vedere social”. E dotat chiar cu „un anumit stil” și e capabil de „bune maniere”, pe care din când în când reușește să le modeleze după caz, cu scopul de a acoperi propria obișnuință în a corupe. Omul corupt, bine reprezentat de metafora evanghelică a „mormintelor văruite” (Mt 23,25-28), simulează cu scopul de a face să pară corupția ca ceva „acceptabil din punct de vedere social”. Această strategie, de fapt, are adesea și astăzi efectele sale în opinia
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
simulează cu scopul de a face să pară corupția ca ceva „acceptabil din punct de vedere social”. Această strategie, de fapt, are adesea și astăzi efectele sale în opinia dominantă. Simularea, în plus, merge mână în mână cu autojustificarea: omul corupt tinde să se salveze singur, cu ajutorul a două modalități de justificare. Primul constă în ducerea la extrem a negativizării anumitor comportamente și situații, cu scopul de a evidenția, în schimb, eventualele sale lipsuri. Al doilea constă în furnizarea unei caricaturi
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
a se prezenta ca judecător al altora, făcând să se înțeleagă că „ea este măsura comportamentului moral”, ca vameșul în respectiva parabolă a lui Isus, din Lc 18,9-14. De aici și caracterul de „obrăznicie” care îl distinge pe omul corupt. Bergoglio interpretează cu acuratețe această obrăznicie ca pe încercarea omului corupt de a introduce minciuna în inima ființei care, în mod natural, tinde mereu să se manifeste în autenticitatea sa. Este vorba despre „o minciună împotriva vieții, o minciună metafizică
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
că „ea este măsura comportamentului moral”, ca vameșul în respectiva parabolă a lui Isus, din Lc 18,9-14. De aici și caracterul de „obrăznicie” care îl distinge pe omul corupt. Bergoglio interpretează cu acuratețe această obrăznicie ca pe încercarea omului corupt de a introduce minciuna în inima ființei care, în mod natural, tinde mereu să se manifeste în autenticitatea sa. Este vorba despre „o minciună împotriva vieții, o minciună metafizică împotriva ființei, care cu timpul se întoarce împotriva celui care o
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
în inima ființei care, în mod natural, tinde mereu să se manifeste în autenticitatea sa. Este vorba despre „o minciună împotriva vieții, o minciună metafizică împotriva ființei, care cu timpul se întoarce împotriva celui care o spune”. În practică, omul corupt, obișnuindu-se cu răul, nu poate face altceva decât să continue să distorsioneze adevărul și realitatea, în sine însuși și în alții, rupând și ultimul văl de pudoare. E adevărat că îl definim lipsit de pudoare pe cel care nu
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
care nu are și nu arată nici o rușine sau reținere în a se comporta în mod incorect și necinstit; mai generic, cine nu se mai rușinează de ceea ce spune sau face. Nu mai sunt obstacole. De aici senzația că oamenilor corupți le merge mereu bine, că reușesc să „apară cinstiți”, „deoarece experiența spune că aceste atitudini produc rezultate bune”. De aici derivă caracterul „triumfalist” al celui corupt, care „integrând în personalitatea sa situații stabile de degenerare a ființei, o face în
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
opresc, „pentru a nu fi surprinși și a nu suferi din nou în cazul altor înfrângeri. Sau, în mod simplu, unul e satisfăcut de starea în care se găsește și nu vrea alte probleme”. Și iată-ne în centrul inimii corupte a omului religios: este unul care „preferă realismul a mai puțin față de promisiunea a ceva mai mult”. Promisiunea este piatra de temelie a credinței evreiești (Abraham este omul care se încredințează radical unei promisiuni), cheia istoriei mântuirii, așa cum este Cuvântul
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
consideră religia ca pe un izvor de câștig. Capitolul VI Răul obișnuit Faptul că parcursul nostru asupra corupției întâlnește reflecția Papei Francisc, în mod rezonabil și cu o oarecare naturalețe, dă de gândit. Vreau să spun că observațiile asupra omului corupt nu doar se inserează aproape în mod natural în studiul științific mai amplu asupra corupției, dar în mai multe pasaje constituie și o adâncire sau, mai bine spus, un discernământ antropologic, etic și spiritual. Primul dintre acestea merge la inima
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
numim și obișnuințe; în acest caz este un dinamism care, în cele din urmă, se transformă în „formă de viață”. Corupția ca rău obișnuit indică tocmai această devenire, în persoană, a unei dispoziții de durată, uzuală, astfel încât plăsmuiește un om corupt. Dar în această dispoziție de durată, corupția sfârșește prin a deveni un adevărat ethos, adică formează o ambianță culturală ce creează cutume, cu criterii de viață și de evaluare, produce o adevărată formă de comunicare și de interacțiune, cu metode
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
nu se căiește și continuă să păcătuiască și să simuleze că este creștin”. E ca și cum ar conduce „o viață dublă” și, a adăugat, „viața dublă a unui creștin face mult rău”. De aici derivă o altă diferență între păcătos și corupt: în timp ce primul iese la lumină și se declară păcătos, al doilea se adâncește tot mai mult în starea sa, recurgând la amăgire. Și introducerea păcălelii adaugă un element ulterior acelui salt de calitate pe care îl prezintă corupția spre deosebire de păcat
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
într-o condiție la care nu poate găsi o soluție, de aceea aleargă la Domnul și cere iertare, acestuia Domnul îi vrea binele, îl însoțește, este cu el. Iar noi trebuie să spunem, noi toți care suntem aici: păcătoși da, corupți nu”. Corupții, în sfârșit, nu știu ce este umilința. Isus îi asemăna cu mormintele văruite: frumoși pe dinafară dar înăuntru plini de oase putrede. „Un creștin care se laudă că este creștin, dar nu trăiește o viață de creștin, este un corupt
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
nu știu ce este umilința. Isus îi asemăna cu mormintele văruite: frumoși pe dinafară dar înăuntru plini de oase putrede. „Un creștin care se laudă că este creștin, dar nu trăiește o viață de creștin, este un corupt”. Capitolul VIII De ce omul corupt nu poate fi iertat În ultimă instanță marea diferență între păcătos și corupt constă tocmai în faptul că primul este încă deschis iertării, iar al doilea nu o mai caută. Păcătosul știe că a greșit și se spovedește; coruptul respinge
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
înăuntru plini de oase putrede. „Un creștin care se laudă că este creștin, dar nu trăiește o viață de creștin, este un corupt”. Capitolul VIII De ce omul corupt nu poate fi iertat În ultimă instanță marea diferență între păcătos și corupt constă tocmai în faptul că primul este încă deschis iertării, iar al doilea nu o mai caută. Păcătosul știe că a greșit și se spovedește; coruptul respinge conștiința și trăiește în păcat, și fără această conștiință nu poate să caute
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
omul corupt nu poate fi iertat În ultimă instanță marea diferență între păcătos și corupt constă tocmai în faptul că primul este încă deschis iertării, iar al doilea nu o mai caută. Păcătosul știe că a greșit și se spovedește; coruptul respinge conștiința și trăiește în păcat, și fără această conștiință nu poate să caute iertare și să-și schimbe viața. Primul motiv pentru care omul corupt nu poate fi iertat derivă din caracterul de stabilitate, sistematic, de imanență, de autosuficiența
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
al doilea nu o mai caută. Păcătosul știe că a greșit și se spovedește; coruptul respinge conștiința și trăiește în păcat, și fără această conștiință nu poate să caute iertare și să-și schimbe viața. Primul motiv pentru care omul corupt nu poate fi iertat derivă din caracterul de stabilitate, sistematic, de imanență, de autosuficiența inimii corupte, de traducerea corupției în formă de viață obișnuită. Este prima manifestare a „înlocuirii lui Dumnezeu cu propriile forțe”, un fel de a-și pune
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
conștiința și trăiește în păcat, și fără această conștiință nu poate să caute iertare și să-și schimbe viața. Primul motiv pentru care omul corupt nu poate fi iertat derivă din caracterul de stabilitate, sistematic, de imanență, de autosuficiența inimii corupte, de traducerea corupției în formă de viață obișnuită. Este prima manifestare a „înlocuirii lui Dumnezeu cu propriile forțe”, un fel de a-și pune toată încrederea în tezaurul imanent (al banului, al bogățiilor, al bunurilor materiale), în locul tezaurului transcendent al
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
de transcendență, ca ceva ce se opune autosuficienței și egocentrismului, idolatriei de sine însuși sau a ceea ce azi numim narcisism. Deci pentru acest prim motiv, corupția nu poate fi iertată, „în mod simplu pentru faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o indiferență față de transcendență: în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă ca autosuficient în expresia mântuirii sale: obosește să ceară iertare”. Adevărata imanență, ca prima cauză a lipsei de iertare, constă în faptul că cel
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
sau a ceea ce azi numim narcisism. Deci pentru acest prim motiv, corupția nu poate fi iertată, „în mod simplu pentru faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o indiferență față de transcendență: în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă ca autosuficient în expresia mântuirii sale: obosește să ceară iertare”. Adevărata imanență, ca prima cauză a lipsei de iertare, constă în faptul că cel corupt, construindu-și propriul sistem de mântuire, se plictisește să ceară iertare: nu este
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
corupt, construindu-și propriul sistem de mântuire, se plictisește să ceară iertare: nu este Dumnezeu care nu oferă iertarea, dar e pur și simplu cel corupt care nu mai caută o astfel de iertare. Faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o oboseală față de transcendență însemnă, deci, că „în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă autosuficient în expresia mântuirii sale”. În plus, coruptul este în așa măsură inserat în autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
oferă iertarea, dar e pur și simplu cel corupt care nu mai caută o astfel de iertare. Faptul că la rădăcina oricărei atitudini corupte există o oboseală față de transcendență însemnă, deci, că „în fața lui Dumnezeu care nu obosește să ierte, coruptul se prezintă autosuficient în expresia mântuirii sale”. În plus, coruptul este în așa măsură inserat în autosuficiența sa, căci are bani, bogății, case, lux, putere de șantaj, etc., că în cele din urmă nici nu-și dă seama de „starea
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]