3,019 matches
-
se dedică unui misterios Aubrey de Vere a cărui personalitate disjunctă pare nutrită de fantezia unor la fel de misterioși pictori și prozatori ca Ruysdael, Mignard, von Dych, Cavalerul Lely, Barbey d'Aurevilly repere ale unui exotism exterior nutrit de experiențe limită; Craii de Curte-veche reconstituie un exotism interior aflat sub semnul nocturnului și al vieților duble, deturnînd receptarea tragicului prin semnul carnavalesc al cunoscutei anecdote care constituie primum movens al viziunii romanești în care ne întîmpină galeria personajelor atît de enigmatice al
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
un sfinx cu inscripția Remember; ...îl găsisem frumos pentru că în el vedeam retrăind o icoană din trecut, vedeam reînviat scumpul Trecut însuși. Trecutul apus pentru totdeauna." Autocontemplarea tînguitoare a eului bovaric matein se completează în schița biografică a lui Pașadia (Craii de Curte-Veche) cu ecouri ale evenimentelor din viața autorului condiția de bastard, refuzul recunoașterii talentului, pierderea moștenirii: "Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
tânguia sfârșitul." Pantazi prin alte trăsături străluminează condiția de orfan a lui Mateiu, noblețea visată și exotismul afișat ostentativ: "fermecător de trist [...] înfățișarea nobilă [...]. A român nu semăna iarăși..." După cum bine observa Barbu Cioculescu "Respinși de mediu și de prezent, Craii își croiesc o lume a lor de protocoale și de reverii, creație mateină în care citim însăși viața lăuntrică a scriitorului." Un singur cusur se recunoaște lui Pașadia Măgureanu "prieteșugul cu Gorică", personaj care ne coboară în Subura, priceput în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și l-a dorit Matei. Ne-a oferit cele mai delicate bunătăți la ceai, într-o atmosferă caldă, intimă, plină de voie bună, curtenie și aleasă vorbire. Marica zâmbea cu duioșie privindu-l. Se bucura că scrie. Finisa pe atunci Craii de Curte-Veche. Începuse și alt roman." De asemenea, prezența distinsei soții îl întărea în convingerile sale privind apartenența la nobila clasă, Marica fiind, și la vârsta părului cărunt, de o distincție demnă de invidiat: "...cea mai distinsă femeie dintre toate
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
zona obscură a incestului fiind trecute, fabulistic, în contul regnului animalier, ca în povestea lui Bubico și a Zambilicăi: "Papadopolina are o cățelușă, Zambilica, foarte frumușică! șade alături de mine; suntem prietene; și dumnealui (arată pe Bubico), curte teribilă! (Către Bubico:) Craiule!... [...] Bubico este copilul lui Garson și al Gigichii, care era soră cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va să zică, însemnează că Zambilica este mătușa lui Bubico după mamă..." Panoplia trivialului se întregește și cu celebra înjurătură națională in extenso într-un raport
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
atunci cînd instrumentul său simfonic se acordă pentru a intona lauda și evlavia [...], cîntecul său dobîndește greutatea și elanul stăpînit al imnurilor." Răsfoiesc cartea mateină și nu aflu exemplu mai potrivit pentru ilustrarea acestor intuiții decît celebrul pasaj din Asfințitul crailor care îmi amintește și de impresionantul final al capodoperei Maestrul și Margareta datorate lui Mihail Bulgakov " Se făcea că la o Curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
potrivit pentru ilustrarea acestor intuiții decît celebrul pasaj din Asfințitul crailor care îmi amintește și de impresionantul final al capodoperei Maestrul și Margareta datorate lui Mihail Bulgakov " Se făcea că la o Curte veche, în paraclisul patimilor rele, cei trei crai, mari egumeni ai tagmei prea senine, slujeau pentru cea din urmă oară vecernia, vecernie mută, vecernia de apoi. În lungile mante, cu paloșul la coapsă și cu crucea pe piept și afară de scarlatul tocurilor, înveșmîntați, împanglicați și împănoșați numai în
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
autori, culminînd în geniul lui Ion Luca, a evolua în abia înfiripatul Luca Ion, fiul mai mic și de timpuriu dispărut, ca să încheie procesul de creație cu cel mai mare fiu al marelui dramaturg, Matei, realizat atît de somptuos în Craii de Curtea-Veche, este un spectacol spiritual destul de caracteristic spre a atrage atenția unui biograf. Este poate un caz fericit, cînd visata știință a portretului moral, întrezărită de Saint-Beuve drept o "istorie naturală a spiritelor", s-ar putea cu succes încerca
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
sale în ascensiune în comedia rămasă doar în stadiul de proiect Titircă, Sotirescu et comp. Privitor la relația romanului cu opera lui Ion Luca, este cunoscut faptul că primum movens pentru Mateiu l-a reprezentat o anecdotă despre alaiul carnavalesc al Crailor de Curtea-Veche, că topos-ul acțiunii îl reprezintă un București care este și al lui Kir Ianulea dar nu s-a comentat suficient un posibil model al lui Gore Pirgu, recognoscibil în portretul pe care Caragiale îl realizase lui C.
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
triumf de toți ștrengarii zamparagii, cari îl aclamează strigînd: "Ura! vivat musiu Berlicoco!". Se duce vestea pîn la vodă de isprăvile bandei [...]. Ca să scape tîrgul și marginile de ceata derbedeilor, Vodă începe să le dea slujbe afară." Treimea nedespărțită a Crailor ar fi putut fi sugerată lui Mateiu de un alt text al tatălui în care "Smotocea și Cotocea nu sunt decît unul și același în două fețe, doime de o ființă și nedespărțită" personaje ce premerg celebrilor Lache și Mache
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
nimic, dar nimic deosebit ." Cu o satisfacție demolatoare, Ștefan Cazimir (Cromozomii și literatura) sintetizează contrastele ("Spiritului plebeian al tatălui i se substituie aristocratismul, sociabilității izolarea, trăirii în for învăluirea în mister.") și apoi proiectează în oglinzi paralele Kir Ianulea și Craii de Curtea-Veche sugerînd în surdină prezența unui ADN... literar, făcut răspunzător de multitudinea locurilor comune pentru care nu aș învinui decît o excesivă hipermnezie; transcriu cîteva din exemplificările cazimiriste, păstrînd inclusiv distribuirea în pagină propusă de investigator: Kir Ianulea "de
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
și noapte; chef și tămbălău cu zeci de musafiri și de lăutari" "...a dat într-o zi cu unghiile de fundul lăzii" "s-a pornit după împrumuturi" "se clatină rău Kir Ianulea [...] i s-a scurtat omului creditul de tot" Craii de Curtea-Veche "De viță sunt însă străin" "treizeci de ani de periple [...] pe toate mările" "chefurile pînă la ziuă s-au ținut lanț" " Cum dam de fund, nenea Scarlat [...] îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice" "înțărcase bălaia
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
mare, aprins, rotund"; "moșul bătrîn, cuminte, liniștit, înțelept, domol..." Peste ani, Mateiu recuperează modelul și îl pune de acord cu gustul unui veac revolut dar și cu estetismul aristocratic ce supraviețuiește în modernitate așa cum a demonstrat-o în ai săi Craii de Curtea-Veche, marcînd enumerările inclusiv cu acea celebră virgulă macedonskiană (prezentă în simultaneitate cu obișnuita conjuncție și), parcă voind încă o dată să facă în ciudă părintelui său: "la dînsul moi, molatece, mlădioase fiind toate, și port, și mișcări, și grai
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cuvînt că nu poate suporta fierul rece pe mînă. În poezii de o factură savantă, cu luciri de email, care nu izbutise să pară personale, Mateiu Caragiale caută înfrigurat strămoșii pe care sîngele său împestrițat îi scotea din felurite epoci. [...] Craii sunt niște stricați subțiri, amestec de murdărie și sublim, cel puțin cît privește pe Pașadia și Pantazi. (Jurnalul) relevă un om de un snobism încîntător, de-un temperament mahmur, neliniștit, fantastic, în sfîrșit, o personalitate cu atît mai uimitoare cu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
cu cît dezechilibrul între părțile sufletului s-a îngroșat mai definitiv." Meritul însă, marele merit, de a fi declarat autonomia definitivă a operei mateine față de ființa convulsionată a autorului îi revine poetului-matematician Ion Barbu care proclama un perpetuu răsărit al Crailor: "Eroul romanului este tocmai acest grup stelar, cumpănind luminile de aur și de azur ale lui Pașadia și Pantazi, alungînd nălucile Penei și Ilincei, gravitînd în jurul lui Pirgu, centru fictiv și buf. E prima oară în literatura noastră și a
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
a doua oară poate în literatura universală (cazul lui Dostoievski, mai complex, trebuind cercetat cu altă grije), cînd natura planetară se substituie naturei biologice, sociale ori simplu umane, a eroului de roman obișnuit. Cu toată fața lor pămîntească, cei trei crai sînt numai în al doilea rînd oameni, dar în primul: axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scîrbă și de spaimă. De aceea, Craii de Curtea-Veche părăsește rafturile cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
umane, a eroului de roman obișnuit. Cu toată fața lor pămîntească, cei trei crai sînt numai în al doilea rînd oameni, dar în primul: axe universale. Iar numele plutonian al lui Pirgu e de scîrbă și de spaimă. De aceea, Craii de Curtea-Veche părăsește rafturile cărților pieritoare pentru a se așeza între Scripturi. Nu cunosc meditație mai gravă asupra ticluirii și aventurii Ființei ca această carte de înțelepciune, pe care un act de discreție și gust o disimulează sub grele catifele
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
aceste meditații barbiene, e de presupus că ființa Tatălui s-ar fi îmblînzit întru recunoașterea Fiului ca entitate complementară și Ion Luca Caragiale ar fi semnat și el acel Protocol al unui club Matei Caragiale propus de Ion Barbu: "Cartea Crailor la fila cea mai turbure o deschid: Acolo, ca de cutremur, saltă slova mateină..." Același, propune o împăcare a celor doi in aeternum: "Bucureșteni, raiale, salutar bătute de părintele acestui om, la singurele voastre părți simțitoare pentru păcatele de somn
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
Eugen Simion; Editura Univers Enciclopedic, 2000 I. L. Caragiale, Scrisori și acte, prefață și note de Șerban Cioculescu; E.P.L., 1963 I. L. Caragiale, Teatru, ediția a II-a, cu o introducere și note de D. Murărașu, Editura Scrisul Românesc, Craiova Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche, ediție îngrijită și prefață de Perpessicius, E.P.L., 1965 Mateiu I. Caragiale, Opere, Editura Fundației Culturale Române. Ediție, studiu introductiv și note de Barbu Cioculescu, 1994 Ștefan Cazimir, Nu numai Caragiale, Cartea Românească, 1984 Ștefan Cazimir, Caragiale universul comic
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
rămâne Chipul în mintea noastră ca de acolo să îmbrace întreg sufletul, ne-o arată tradiția păstrării chipului Mântuitorului pe mahrama Sfintei Veronica 28, păstrată în Catedrala Sf. Petru din Roma29. În același mod miraculos ar fi fost creată icoana craiului Abgar, despre care cărțile de cult spun că, fiind grav bolnav, a cerut prin trimișii săi vindecare de la Hristos, care i-a dăruit chipul Său imprimat pe o mahramă; "și privind Abgar mahrama îndată s-a făcut sănătos". Despre icoana
Discursul religios în mass-media. Cazul României postdecembriste by Liliana Naclad [Corola-publishinghouse/Science/1410_a_2652]
-
G. Călinescu. „Obiecte, animale, oameni vorbesc într-una, aruncând cele mai joviale vorbe prin forma lor neașteptată [...] și citând neostenit și cu o viteză nemaipomenită.”: „ Ce mânca văd eu bine că ai; despre asta nu e vorbă, fătul meu - zise craiul posomorât - dar ia spuneți-mi, rușinea unde o puneți? Din trei feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimic? Apoi drept vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa frunza frăsinelului
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
feciori câți are tata, nici unul să nu fie bun de nimic? Apoi drept vă spun, că atunci degeaba mai stricați mâncarea, dragii mei... Să umblați numai așa frunza frăsinelului toată viața voastră, și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroasă a nas de om... Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche din partea voastră; la sfântul așteaptă s-a împlini dorința lui. Halal de nepoți ce are. Vorba ceea: La plăcinte, Înainte Și la
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
Da dă-mi-l, dă-mi-l! că-ți dau și eu o sămânță bună...[...]” (Dănilă Prepeleac, p. 177-178). Dialogul scoate la iveală adesea un contrast care există între starea socială a personajelor și limbajul pe care îl folosesc. Astfel, craiul din Povestea lui Harap Alb se adresează fiilor săi ca un bătrân țăran care își povățuiește odraslele: „ Iaca, ce-mi scrie frate-meu și moșul vostru. [...]” (p.225). același contrast reiese și din convorbirea celor doi bătrâni din Povestea porcului
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
e o persoană purtătoare a mesajului lui Dumnezeu, o voce a sacrului. Comparația cu Sfânta Duminică nu o avantajează însă. Ne-am gândit mult la această apropiere. Există chiar în Povestea lui Harap-Alb o secvență în care tânărul fecior de crai se află (ca și Ghiță după judecată) într-un moment de analiză negativistă a propriei vieți. Sfânta Duminică (ca și Bătrâna) îi e, în acest moment, o bună parteneră de dialog. Ambele, "adânc mișcate", își propun să aline suferința și
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
lașității; r. 40: „rușinea unde o puneți?” încercarea părintelui de a trezi în rândul copiilor orgoliul și moralitatea; p. 81, r. 2 4: „Să umblați numai așa, frunza frăsinelului, toată viața voastră și să vă lăudați că sunteți feciori de crai, asta nu miroasă a nas de om...” mustrarea fiilor pentru superficialitate și mândrie deșartă, incompatibile prin definiție cu statutul moral al omului și în special al suveranului; r. 35 36: „Cel de-sus varsă darul său și peste cei neputincioși
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]