16,541 matches
-
bea, și-și mai și Îngăduia pe deasupra să o reducă la tăcere În public, umilind-o, cînd de fapt el era adevăratul bădăran ignorant și gură-spartă care strica toate petrecerile. Probabil că acele nedreptăți o marcaseră cîndva, Împiedicînd-o să se dăruiască În Întregime, deși Îi iubise nebunește pe Rodrigo de San Antonio, Germán de Arriaga și chiar pe Diego Ojeda. Iar acum se afla acolo, supusă În cele din urmă unui bărbat - era oare bărbat acea arătare? -, ținută În lanțuri, jignită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
chiar cu generozitate, tributul pe care i-l cerea ca recompensă pentru suferințele anterioare. Zeci de vieți, trei vapoare, nouă sau zece sclavi din care Încă mai avea jumătate, o femeie frumoasă, cărți, arme, bani și mărfuri... Totul i se dăruia acum cu aceeași ușurință cu care odinioară i se refuzase pînă și posibilitatea de a se considera om, și se blestema pentru prostia de a nu fi revendicat mai devreme ceea ce socotea că-i aparține. Ani Întregi În care-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de jos a rochiei, corsetul, juponul și lenjeria intimă o trimiseră la realitatea unei lumi din care Își dorise să fie cu totul absentă. Acea rochie de mătase gri pal cu dantelă neagră la gît și la manșete i-o dăruise Germán de Arriaga În urma unei fabuloase nopți de dragoste și o Îmbrăcase pentru prima oară cînd călătoriseră la Aranjuez, căutînd capela unde urmau să se căsătorească o lună mai tîrziu. Încă Își mai amintea neliniștea care o cuprinsese cînd intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
șaisprezece ani, trebuise să-și deschidă drum printr-un hățiș confuz de idei și sentimente, Încercînd zadarnic - acum Înțelegea asta - să descopere, sondînd complexitatea minții ei, ce anume căuta și ce anume ar cere de la bărbatul căruia i s-ar dărui pentru totdeauna. Sfîrșise prin a afla asta și nu era dispusă să se mai Înșele În această privință. Că-i plăcea sau nu, se născuse sclavă și trebuia să accepte asta cu supunere, acceptînd În același timp ideea că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
respingător, Îl iubea cu o dulce tandrețe, de care ea Însăși se mira prima. De asemenea, se Întreba adeseori ce s-ar fi Întîmplat cu viața ei - și a altor oameni - dacă Rodrigo ar fi fost În stare să-i dăruiască un fiu În acei ani minunați petrecuți la Cotopaxi. Poate că un fiu ar fi liniștit dorința ei de libertate - de captivitate - și, simțindu-se legată de el, neliniștile și fanteziile ei nu ar fi intrat niciodată În criză. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
din sufragerie, acoperind totul, e-o față de masă pe care n-o țin minte, o bucată chiar frumoasă de damasc albastru cu margini brodate. Nu-i un lucru pe care mă aștept să-l cumpere mama, așa că întreb, i-a dăruit-o cineva? Mama tocmai se trage spre masă și-și despăturește șervetul din damasc albastru cu toate aburind între noi: ea, eu și tata. Cartofii dulci sub stratul lor de ciuperci. Curcanul mare și maroniu. Pâinișoarele sunt înăuntrul unei învelitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
înăuntrul unei învelitoare vătuite cusută în așa fel încât să semene cu o găină. Ca să scoți o pâinișoară, îi ridici aripile. Mai e și tava de cristal cu murături dulci și țelină umplută cu unt de arahide. Ce să-mi dăruiască? zice mama. Noua față de masă. E foarte frumoasă. Tata suspină și înfige un cuțit în curcan. — La-nceput nu trebuia să fie o față de masă, zice mama. Eu și tatăl tău am abandonat proiectul original. Cuțitul pătrunde din nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Zi și noapte, viitorul continuă să vină spre tine. Mângâi mâna palidă a lui Shane. Îți dau viața mea ca să-mi dovedesc mie că pot, că pot într-adevăr să iubesc pe cineva. Până și când nu sunt plătită, pot dărui iubire și fericire și farmec. Vezi tu, pot suporta hrana pentru bebeluși și să nu vorbesc și să n-am casă și să fiu invizibilă, dar trebuie să știu că pot iubi pe cineva. Complet și total, permanent și fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
acest merit pentru că socotea toată această trudă ca pe o jertfă. Un adevărat martiraj de care ei, cu toții, își vor da seama mai tîrziu, abia atunci cînd se vor afla în culmea fericirii pe care adjutantul Radul Popianu le-a dăruit-o încetișor, încetișor. A împins cu vîrful degetelor farfuria cu prăjiturele, îi părea rău de acum, începuseră să-i placă, n-avea gusturi proaste domnișoara!, adică nu ea, ci prințul, tot ce era acolo se datora lui și numai lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în seamă cu cine stă de vorbă și se putea prea bine ca să-l strige "la tablă" pe "domnu' Mihail" și să iasă altul Caruzis ori Petrescu dacă Mihail n-avea chef, era același lucru. Profesorul Schmeltzer era cu totul dăruit experiențelor sale, poate că damful de alcool venea nu de la țoiurile pe care le mai răsturna cu o mișcare scurtă de om stîngaci și preocupat de cu totul altceva decît de cîrciumă, ci de la îmbălsămările cu care își pierdea nopțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
aici Își ridica mâinile În sus, iar din mânecile largi, care cădeau În falduri, se iveau mâinile lui albe și frumoase, cu degete fine, așa cum le au doar leneșii și magicienii. „Eu vă hărăzesc“, continua Simon, „mântuirea veșnică, eu vă dăruiesc cunoașterea și pustiul. Cine voiește, să mi se alăture!“. Lumea se obișnuise cu tot soiul de haimanale care se vânturau de colo‑acolo, câte unul, câte doi ori urmați de alaiul cucernicilor. Unii Își lăsau catârii sau cămilele la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
același loc în care îl ducea și pe el de fiecare dată, sub un stufos purau cu ramuri răsucite, la câțiva pași de apă călduța a mării, în care să se spele după aceea, locul unde îi plăcea să se dăruiască bărbaților înflăcărați. Cu cine o fi de data aceasta? Se rușina pentru această întrebare. Simplul fapt că stătea ascuns în spatele unui palmier, spionând o pereche care era liberă să facă ce dorește, reprezenta un lucru respingător, care merită cele mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
făcu dragoste cu Vetéa Pitó, iar Tapú Tetuanúi se convinse că, până când Miti Matái nu-l va accepta că discipol, iar tatăl Maianei nu i-o va da de soție în mod oficial, focoasa față nu va-nceta să-și dăruiască mângâierile altor amanți, ori de câte ori aceștia i-o vor cere. Cât despre Miti Matái, acesta părea să se încreadă atât de mult în arta lui Tevé Salmón, încât nici macar nu trecu prin golful lui Farepíti, ca și cum ar fi vrut să dovedească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ar fi vrut să-i taie limba sau orice altceva cu cuțitul lui ascuțit, făcut din dinți de rechin, însă nici el nu fu în stare să schițeze cel mai mic gest, pana cand adorabila ființă se trânti lângă ei, dăruindu-le cel mai fermecător zâmbet: Tocmai am aflat, spuse. Sunteți incredibili! Ridică mâna, cerându-le parcă să nu zică nimic și, cu un ton care se voia dezinvolt, dar în care se putea citi o profundă îngrijorare, adaugă: I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
sau prin senzualitate, căci există riscul ca toți bărbații să-și manifeste preferințele pentru ea, copleșind-o cu „muncă“ și provocând tensiuni între ea și celelalte. Alte condiții indispensabile erau să fie curate, simpatice, bune bucătărese și dispuse să se dăruiască oricărui bărbat care le-ar cere-o, fără să respingă pe nimeni și fără să lase să li se ghicească preferințele. În fine, era un avantaj dacă știau să cânte cu vocea sau la vreun instrument, să danseze sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îngroziți, ca în acel pierdut colț al Microneziei se mai găsea ceva: un dușman de temut... Păduchi! Acei semizei, stăpânii atâtor obiecte minunate care erau aruncate peste tot, ai unor bucăți de soare cu chip de om, pe care le dăruiau așa cum se dăruiește o scoică, stăpâni, de asemenea, ai unor vele uriașe, fabricate din pânză cea mai rezistentă, flexibilă și uimitoare pe care și-ar fi putut-o imagina cineva, erau totuși plini de păduchi, căpușe și ploșnițe. Iar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
acel pierdut colț al Microneziei se mai găsea ceva: un dușman de temut... Păduchi! Acei semizei, stăpânii atâtor obiecte minunate care erau aruncate peste tot, ai unor bucăți de soare cu chip de om, pe care le dăruiau așa cum se dăruiește o scoică, stăpâni, de asemenea, ai unor vele uriașe, fabricate din pânză cea mai rezistentă, flexibilă și uimitoare pe care și-ar fi putut-o imagina cineva, erau totuși plini de păduchi, căpușe și ploșnițe. Iar un alt parazit teribil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
încheieturile bărcii, ca și cele ale corabiei, nu erau cusute după obiceiul polinezian, ci stăteau laolaltă mulțumită unor ace lungi făcute dintr-un material extrem de rezistent, asemănător celui din care erau făcute cutițele, crucile și monedele pe care li le dăruiseră cu atâta generozitate. — Nu încape îndoială că sistemul acesta ușurează foarte mult muncă, iar încheieturile sunt mai solide, recunoscu dulgherul. Dar nu reușesc să-mi imaginez cum or proceda ca să le înfigă atât de adânc în lemn. A doua zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
o ambarcațiune decentă le dădu atâta curaj, încât începură să se gândească tot mai serios la plecare. Nu prea aveau ce să-și ia cu ei, căci nu dispuneau decât de foarte puțin spațiu, astfel că nu ezitară să le dăruiască noilor prieteni sute de obiecte care nu le mai erau de nici un folos, inclusiv trei seturi de vele din pânză rezistență, cu tot cu vergi, care, fără îndoială, îi atrăgeau cel mai mult atenția lui Miti Matái. Acel sistem flexibil, cu greutate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pauză. Unele femei își păstrează acolo sufletul. —Maiana nu. —Maiana nu, într-adevăr. Dar Anuanúa e diferită sau poate că diferit este Octar ăla... Nu, nega Vetéa Pitó convins. Nu este el diferit, căci dacă ar fi, i-ar fi dăruit și celelalte fete sufletele lor, iar ele tremura numai când îi aud numele... E ea! O cățea în călduri și fără inima... De ce n-o fi sfâșiat-o și pe ea, ca pe Purúa? S-ar fi transformat într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
n-o să-ndrăznească să-l doboare pe cel mai bun marinar care a traversat vreodată marile. Un marinar ajunge să fie cu adevarat bun doar atunci când accepta toate legile mării, răspunse. Ține minte! Oceanul este un zeu care, dacă-i dăruiești viața ta, jurându-i supunere, te lasă să trăiești pe suprafața lui până în ziua când se va hotărî să te transforme într-o parte din el... Căpitanul Mararei zâmbi cu o căldură ciudată. Dacă e mulțumit de comportamentul tău, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe strada lor iar Ema, stând rezemată de poartă, într-un moment de inspirată reflectare, se întrebă ce anume putea ascunde inima acestei gâze în lipsa căreia totul părea lipsit de viață. O vedea repezindu-se la minge plină de energie, dăruind acestui joc, la fel ca oricare altul, o trăire din cele mai profunde. Când dădea gol, striga să-ți spargă timpanele iar când râdea, o făcea cu toată gura, cu ochii, cu întreaga ființă. Ema zâmbea și ea, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
le însoți în sufragerie, cu fața arzând. Intrarea Emei fu umbrită, ca de fiecare dată, de sporovăiala continuă și fără sens a Vandei. Luă cadoul din mâinile fetei și-l întinse băiatului, cu o expresie atât de mândră, de parcă-i dăruise Turnul Eiffel. Unchiul Dali îl sărută zgomotos, îl ridică în brațe și-l mângâie în creștetul capului, umflându-se în pene, nu se știe din ce motiv. Îl sărută și pe unchiul Vali pentru ca, în final, s-o strângă cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bicicletă, în ziua primei ninsori el renunță să-i mai stea în urmă. Luana îl privi cum pleacă, luând smaraldele cu el și se întrebă cum ar fi putut să-i spună că ea își trăise emoțiile și iubirea, îi dăruise, pe parcursul acelei nopți, inima și toată ființa ei, că o dată cu terminarea cărții ea își trăise idila. Și prietenia cu Marc avea să se sfârșească, într-un mod cu totul neașteptat. Era decembrie, zăpada-și schimbase, deja, câteva jupoane, Ema pregătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
să se roage și pentru dușmani, orgoliul o făcea ca partea aceasta să fie, uneori, sărită. Bunica îi aducea imediat aminte că ieri a făcut o greșeală, supărându-L pe Domnul și totuși El a trezit-o și i-a dăruit încă o zi. Dacă El putea să ierte, în măreția Lui, putea și ea, un biet viermișor colcăind printre atâția alții. În ultimul trimestru participă la olimpiada de limba română, faza pe oraș. Intră în sală cu capul doldora de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]