2,049 matches
-
păzească ordinea. Dar aproape că nu e nevoie de ei. Oamenii privesc tăcuți, apăsați parcă de o presimțire funestă. L-au zărit pe Joîo Franco trecând preocupat printre grupurile oficiale. Dictatorul e palid și figura lui mongolică - ochii mici, oblici, depărtați, umerii obrajilor ieșiți în afară, mustață rară deasupra gurii - pare mai sinistră astăzi. Miniștrii și generalii îl înconjoară intimidați. Iar Don Carlos, după ce coboară și sărută mâna Reginei, salută și se întreține cu doamnele de onoare și curtenii, apoi spune
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
n-a mai avut, în Portugalia modernă, un mit popular de asemenea dimensiuni. Orice contact al lui cu masele se transformă într-un triumf. Este, de altfel, un bărbat care impune prin nobila lui frumusețe, prin paloarea frunții, prin aerul depărtat și senin al matematicianului, prin eleganța cu care înaintează pe calul lui alb. Dă dovadă de un sânge rece și de un spirit de hotărâre, care electrizează trupele în dimineața de 5 decembrie. Când, o lună după victoria de la Rotondă
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
exil la Londra, o repudiere a principiilor revoluționare ale integralismului. Drept răspuns, integraliștii renunță de a mai considera pe Don Manuel pretendentul legitim al Tronului Portugaliei, - mai ales că descindea din "uzurpatorul" Don Pedro - și declară succesor pe un văr depărtat al lui Don Manuel, Don Duarte, descendent direct din exilatul Don Miguel. Acestor certuri între monarhiștii conservatori și integraliști le-a pus capăt moartea lui Don Manuel. Astăzi, singurul pretendent legitim, recunoscut de toată lumea monarhistă, este Don Duarte. Sidonio Paes
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
naște în fiecare clipă, uimită și pură, lăsându-se în aceeași clipă pângărită, ca într-un suprem dar pe care ni-l aduce din depărtările Cerului din care a fost trimisă. În astfel de clipe, toate ale tale dintr-odată depărtate îți devin, tu însuți depărtat îți ești, fără nimic din ceea ce crezi că mai însemni. Simți atunci cum, în rotocoalele sale, un fulg de nea este mai greu și mai adevărat decât întreaga ta viață. Am intrat la „Capșa“ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și pură, lăsându-se în aceeași clipă pângărită, ca într-un suprem dar pe care ni-l aduce din depărtările Cerului din care a fost trimisă. În astfel de clipe, toate ale tale dintr-odată depărtate îți devin, tu însuți depărtat îți ești, fără nimic din ceea ce crezi că mai însemni. Simți atunci cum, în rotocoalele sale, un fulg de nea este mai greu și mai adevărat decât întreaga ta viață. Am intrat la „Capșa“ și am săvârșit ritualul ceaiului. Dom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să mă lege de o curviștină, Conți. Conți venise câțiva pași în urma mea, apoi a renunțat, strigându-mi doar, speriată probabil de bătaia ce-o aștepta: „Aviatorule, întoarce-te! Eu nu-s ca ei!“. Dar astea-s alte povești, mult depărtate coborârii mele pe acest Bulevard. Povești care, ivindu-se acum, când scriu, de undeva din joc de păreri, nu intră nici măcar în textul care se revarsă, absorbindu-mă. Nu-i poveste textul meu, după cum eu însumi, cu toate ale mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un copac, o poartă îmi pot vorbi atât de mult despre timpul meu, îmi dau seama că viețile noastre nu sunt decât continue reveniri. Că trăim priponiți de astfel de umbre și obiecte și, când vine timpul reîntoarcerii, oricât de depărtați am fi trăit, oricât de împrăștiate drumuri am fi hălăduit, dintr-odată reperele acelea ne cheamă și prind a-și dezveli comorile adunate. Constați că pe aceeași bancă din Cișmigiu ai stat în dimineața când ai venit cu Pu, fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
al poverii, atârnat de un ram al salciei, se legăna sub pale de vânt, de parcă un metronom tăcut măsura pașii nemărginirii care în acele clipe trecea tocmai prin ținutul acela uitat, îndepărtat. Venisem cu gând tulbure să sfârșesc în acel depărtat loc și toiagul orbului, cadențându-mi parcă plecarea din mine, m-a readus iarăși în Lume. Și am primit, încă o dată, puterea de a mă ridica și de a porni senin pe drumul meu întru coborâre... 17tc "17" Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un fel de floare de buboi, în mijlocul alteia, care se naște acum. Buboiul încă secretă puroi. Cei vii încă răspândesc otravă. Dar valurile nu mai ajung până la țărm. Se naște mereu în jurul nostru o cu totul altă viață. Rămân ei depărtați, și nu noi ne depărtăm. Noi rămânem doar împietriți aici, în lentoarea unor astfel de clipe pustii, scorojite, schiloade, un fel de crustă a unor amintiri mincinoase. Viața reavănă, adevărată se naște și se trăiește tot mai departe de noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
încerc să mă amăgesc că încă sunt în ritmul vremii, deși, prea bine văd că, de fapt, rămân tot mai mult atârnat de coada ei. Târât în iureșul zilelor, al căror ritm nu mai pulsează în mine, ci tot mai depărtat, cum un pluton de soldați se pierde în orizont. Măcar de-aș începe să învăț a-mi chibzui mai bine timpul ce mi-a mai rămas. De-aș putea curăța locul în care rămân. Să îngrijesc florile ce încă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dărnicii sufletești, dăruire trimisă în Lume de la cei duși, lumină care, atunci când crezi că toate ale tale pierdute îți sunt, vine și-ți daurește iarăși calea. Bătaia molcomă a apei în taluzul șoselei, clinchetul monoton al undelor lovite, sunetele muzicuței depărtate, lumina țâșnind ca o bucurie mult timp zăgăzuită, revărsându-se de pretutindeni, absorbindu-mă în timp ce intra în mine, înecarea mea în vălătuci de lumină, toate mă adunau și aduceau tării și temeiuri de a merge mai departe. Mă cerceta, probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vremuri îi spunea „La Țiganu“. I-a supărat, că nu mai voia să plece, și au dat-o afară. Când m-a văzut, a dat să se ridice. Nu a reușit. Se uita doar la mine cu ochi încețoșați, privire depărtată. Încerca să zâmbească, dar nu-și putea lumina fața. Am săltat-o și am pornit spre Bulevard. Mergeam cu Conți la braț spre cinematografe. Era cherchelită. Noapte cu Bulevardul gol, șfichiuit doar de viscol, cu o zăpadă maronie, înghețată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ton zeflemitor, dar care nu admitea replică. Bătrînul o să-ți facă socotelile... Nu Îl lăsă liber nici o clipă, amenințîndu-l că-i rupe dintr-o singură lovitură spinarea dacă Încearcă să fugă și Îl obligă să Înainteze așa, caraghios, cu picioarele depărtate, cu mersul legănat și umilit, pe cărarea Întortocheată care șerpuia printre stînci, pîlcuri dese de cactuși Înalți și tufișuri Încîlcite, pînă la plaja albă din golful liniștit. Două baleniere lungi și elegante erau ancorate la țărm și vreo douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cearșaf deja murdar de sînge uscat, și căută apă ca să se spele. Lanțul, legat de picior cu niște cătușe prinse la capăt cu un șurub, Îi Îngăduia o mare libertate pentru a se deplasa prin peșteră, cu excepția punctului celui mai depărtat, unde zări trei mari cufere din lemn și o laviță grosolană. Din stalactite picura o apă foarte curată, care era strînsă Într-un recipient ingenios, făcut din carapace mari de broască-țestoasă, legate pe principiul vaselor comunicante, din care bău, spălîndu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
de ochișorii mei Pe-unde îmblă ei? Inima-n mine-i bolnavă, (275) Floare de dumbravă, Și vai lacrimile mele, Cum le vărs cu jele! Du-te greer, du-te greer, Pân-la munte-n creer (280) Și privește - nduioșată Zarea depărtată, Lumea - ntreagă o colindă, Mergi la noi în grindă, Spune-i mamei: Ce-am făcut (285) De m-a mai născut, Căci ar fi făcut mai bine Să mă ia de mâne, Prefăcută că mă scapă Să m-arunce-n apă, (290
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși Ci-i o rariște de brazi Și un ochiu voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată Pe cărare aruncată. Iar pe prispă singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. 84
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
-n Carpați. {EminescuOpVI 292} {EminescuOpVI 293} {EminescuOpVI 294} {EminescuOpVI 295} URATU Aho!. aho! Sara lui Sfîntu Vasile o-nserat, Și noi cu plugușoru ne-am luat, Căci multe sate am îmblat, Multe mări am treerat Și mări și sate Și țări depărtate, Și-am ajuns și pe la D'voastră boeri mari, Cu casa de mărgăritari, Cu nouă iepe suruiepe De nouăsprezece ani sterpe, Cu copitele crăpate Cu sârmă de fier legate. Pe unde ele călca, Broasca făcea oacaca! Ia trăgeți flăcăi, Hăi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
EminescuOpVI 302} ORAȚIE DE NUNTĂ - Bună ziua, socri mari. - Mulțămim, băieți plugari. Ce îmblați, ce căutați, Samă cerem să ne dați. - Ce îmblăm, ce căutăm, Samă n-avem să ne dăm. Multe mări am trecut, Multe țări am pe Multe sate Depărtate, Și orașe Drăgălașe, Colindat-am, colindat, Nimeni samă ne-a luat - Cine sunteți Dumneavoastră Să ne luați sama noastră? Parc-ați fi cu vămile De ne luați sămile, Luați-o cu-ncetișorul Și-ntrebați cu binișorul, Că atunci vă vom răspunde
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
șumuiag de paie și pornește. Îl întreabă - un om: - Unde te duci, cumătre? - Mă duc s-astup borta vântului, că mi-a luat făina din căuș. - Da unde-i nimeri-o? - Unde-a fi acolo mă duc. Mergând el loc depărtat a ajuns pe Dzeu și sf. Petrea (erau pe pământ pe-atunci). - Unde te duci omule? - Mă duc s-astup borta vântului, că mi-o luat făina din căuș. Da D-zeu i-o zis așa: - Omule, nu te mai
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
născători. Giaba că m-ați legănat Acum sunt și depărtat, Ah! rău că fuge acel ceas Când m-ați pornit de acas'. V-am lăsat doi născători Și grădinița cu flori Ca să fiu ca ceilalți frați Ce-s cu totul depărtați. Plângeți, voi, patru păreți Că de mine rămâneți, Că aș-am fost rânduit Până în sfârșit mâhnit Să fiu depărtat de tot Și cu negre să mă port; Și să sprijin mintea-n sus Având nădejde supus La un alt mângâitor
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
în inimă de câte ori aștept un răspuns de la el, unul care merge de două ori mai încet decât ar trebui și care bate secundele de două ori mai tare. Și parcă toate celelalte necazuri ale mele sunt mai mici și mai depărtate, ca atunci când te uiți, la operă, prin binoclul întors. 2 Din patul lui, lipit de al ei, doctorului i se auzea respirația egală. Dormea încă, obosit de călătoria din ajun. Rareori sforăia, ceea ce era una din marile lui calități, destule
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
ști să mi spună unde să-l găsesc pe Nicu. I-am zis mamei de observația mea cu ochii ei de agată pe care i-a moștenit Jacques, dar ea, care e mândră de strămoșii noștri greci, deși sunt cam depărtați, mi-a spus că Agatha înseamnă „bună“ în greacă și că n-are legătură cu piatra neagră, cum credeam eu. Că papa e Leon, adică leu, că Jacques e botezat după nașul nostru Iacob, și-atât, e un nume biblic
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cunoștea potecile cu ochii închiși... Odată cu risipirea nopții, părea că și tăcerea se destrăma pe încetul... În stânga sus, în vârful unui stejar, răsuna cu sunete adânci, sălbatice, pufăitul unei bufnițe iar de sus, de pe creasta Rediu-Mârzac, cobora ca un murmur depărtat, ca de basm, urletul lupilor... Se auzea când mai sonor, când mai profund... plutind, parcă, tot mai aproape, apoi pierzându-se, și, din nou înviind. Sus, pe marginea crestei Mârzacului o lumină străbătu scurt, săgetător, amurgul zorilor. Anton mai merse
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mâncare vine mâncând și pofta de plimbare, plimbându-te și pofta de a scrie la mașină scriind, etc. Așa vin toate poftele și tot așa se retrag. Căsătoria, îi dădea lui Gerard să înțeleagă, era pentru ea, o altă lume. Depărtată. În care avea senzația că încă n-ar fi ajuns cu adevărat. În care oamenii par să fi suferit brusc, de azi pe mâine, mutații genetice. Ca personajele lui Samuel Beckett. - Odată, mai acum câteva luni, am avut senzația că
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
un permis de o lună la El-Akab. Caporalul păru să fi luat o hotărâre. — Bine... Apropie-te încă puțin! De la cincizeci de metri, văzură că nu se zărea nici o armă lângă corpul targuí-ului și că avea palmele deschise și mâinile depărtate și perfect vizibile, căci căzuse cam la zece metri de cămilă, ca și cum ar fi încercat să-și continue drumul complet epuizat. în sfârșit, se opriră la mai puțin de șapte metri, cu mitraliera ațintită direct spre pieptul lui, ceea ce însemna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]