2,039 matches
-
care i-am putea numi tradiționaliști. Alain exagerează, de cele mai multe ori, tezele educației noi, mai ales cînd pune pe seama acesteia ideea unei "școli a plăcerii", desprinsă de orice efort. Adesea, el reacționa nu la idei, ci la practici, ele însele depărtate mult de principiile teoretice. Pe de altă parte, depistăm la Alain un mod simplist de a înțelege educația, mult prea tranșant: educația este un act de voință, de exercițiu asiduu, unde nu au ce căuta interesul, spontaneitatea. Ceea ce nu poate
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
rea l-a schimbat, l-a transformat, l-a îmbătrânit, l-a urâțit în halul ăsta? Uneori încerc să-mi revăd anii care au trecut, caut adesea, fără să reușesc întotdeauna, să-mi regăsesc amintirile. Acestea însă sunt tot mai depărtate, tot mai ascunse, sunt ca frunzele care, căzând toamna din copaci, se acoperă unele pe altele, cele mai noi le acoperă, le îngroapă pe cele mai vechi... Am ajuns acum să înțeleg însă marele adevăr al naturii, viața merge mereu
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
timpul. De când am venit aici nu a fost o zi să sburăm liniștit. Sunt singură cu doi răniți în imensitatea Stepei Calmuce. Sunt singură în pustietatea câmpurilor nesfârșite. Când eram mică îmi părea o adevărată expediție să ajung la capătul depărtat al grădinii; acum, la zeci de kilometri împrejurul meu nu e țipenie de om. Și cei pe care i-aș întâlni, sunt necunoscuți și chiar dușmani. Sunt singură în avion cu doi oameni cari mi-au încredințat viața lor. Un
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Trebuie să mă obișnuiesc, nu mai exist pentru ceilalți, lumea de jos a oamenilor vii e o lume închisă pentru mine. Mă arunc în zăpadă și stau întins, cu brațele depărtate, cu fața în sus. Curând, prind să mă înalț, lesne, fără greutate, fără corp, mă îndrept spre noua mea casă sau noua mea patrie, din văzduh. 8 TC "8" \l 1 Aici, în văzduh, sunt stingher, stângaci, cum trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
disprețuiesc... Infantele este singurul care nu mă contrariază în momentul de față, și totuși, ce bine că a plecat! La C. - persoana de la Ploiești - nu mă gândesc defel și e ca și cum n-ar fi. Rămâne ascuns undeva în cutia lui depărtată. Când voi avea nevoie de dânsul, mă voi duce să l caut. Cel puțin este suficient de departe de mine, și asta mă face mai blând în ceea ce-l privește. Dar toți ceilalți, ceilalți care ar putea să vină să
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
țara mea sunt șef de trib și, ca atare, în vremurile acestea de restriște, tovărășia mea e preferată singurătății, sau gloatei răzvrătite și răzbunătoare. Dar nu încape îndoială că în timpuri normale nici unul dintre ei nu mi-ar recunoaște această depărtată suveranitate și, chiar în cazul când destinul m-ar fi ocrotit de soarta nemiloasă a sclavilor din arenă, în marele amfiteatru al vieții el nu mi-ar fi putut oferi alt loc decât acela destinat liberților sau, poate, favoriților... Nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
știi de ce o faci, dacă o faci cu dragoste, cu necesitate, cu dăruire, nu se poate să dai greș. „...pe urmă, o boltă mare se va lărgi, se va adânci tot mereu, tot mereu, plină de noapte și de șoapte depărtate care nu se mai aud...“ Până când, deodată, undeva, acolo sus, va apărea scris cu litere de foc: ASTĂZI VEI FI CU MINE ÎN RAI! La 31 octombrie 1959 s-a săvârșit din viață Mihai Rădulescu. Peste 16 zile ar fi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
că tot peronul se uită la ea și rîde, și de aceea nici nu avea curajul să privească împrejur. Stătea cu bărbia în piept, cu o gentuță la subsuoară, cu genunchii mai apropiați și pantofii negri de lac puțin mai depărtați, înfiptă în peronul acela al unei gări, gara Titu, într-o zi însorită, cu gîze multe. Ea stătea, iar oamenii în jurul ei se agitau neîncetat, strigau unii după alții, icneau ridicînd saci, se pupau, asudau cumplit și mîncau pîine cu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Universului, așa există și ordinea propriei noastre vieți. Dintr-o dată înțelesese cât de radical se schimbase Valentin și cât haos aducea în casă. Erau distanți precum corzile unei viori sau ca doi stâlpi de templu, apropiați și totuși atât de depărtați. Carlina căuta să fie cât mai rațională, să analizeze cum stau lucrurile și își pusese în minte să-și rezolve toate problemele, deloc neglijabile. Ceea ce voia să lase în urma ei i se păreau nimicuri în comparație cu ceea ce exista în interiorul ei. Se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
sărbătoare, așteptând să se nască pruncul. În ultimele două săptămâni care îi mai rămăseseră până la naștere trecea prin momente grele, nici nu mânca și nici nu putea dormi. Greoaie și cu burta uriașă se așeză pe marginea patului cu genunchii depărtați ca și cum ar fi încercat să își țină copilul în brațe încă de pe atunci. Rămăsese nemișcată ore întregi. În acest timp, pe neașteptate, veni în vizită o prietenă, Lori. Carlina nu se ridică de pe locul ei, scuzându-se că îi era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că mercurul”. Imaginea surprinsă este deformata, iar legile fizice - abolite în favoarea unei imaginații debordante care înlocuiește materia cu esență ei sublimata și spiritualizata: ‚, Capul lui Antipa răsucindu-se brusc, împotriva așezării sale, parcă ar privi acum printre picioarele lui larg depărtate, gura i se strâmba, face o tumba(...)” Oglindă are patru simboluri : broască - țestoasă, dragon, pasăre Phoenix, tigru, însemne apotropaice subliniind structura imagologica, posibilă integrare a celui ce se reflectă în viață cosmosului ale cărui energii distilate sunt transmise. Temporalitatea individuală
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
gata și Lențâca, întinsă pe burtă la marginea apei , începu să tragă felile spre mal. Două a reușit să le scoată la mal și fata răsuflă ușurată că va scăpa de grijă. întinzându-se pe mal să scoată bucățile mai depărtate s-a dezechilibrat și a căzut pe neașteptate în apă. Se reculese și azvârli pe mal afurisitele de bucăți de pepene, dar hainele i s-au udat leoarcă, de scalda fără voie ce a făcut-o. Ieși pe mal, adună
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Ken Loach, The Wind that Shakes the Barley ăMângâierea vântului, 2006Ă. Există un astfel de mecanism funcțional în cazul lui Coriolan Drăgănescu ? Avem de-a face cu alchimia unui psihism abisal, insondabil, cu una dintre acele metamorfoze romantice ? Nimic mai depărtat de condiția romantică decât acest personaj. Caragiale înregistrează parodic efectele retorice ale unui romantism degradat prin instrumentare publicitară. Scrii- torul este complet dezinteresat de conținutul psihologic al personajelor sale, ceea ce nu înseamnă că nu au unul, ci doar că acest
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cată de enormitatea situației, accentele îi aparțin toate regizorului. Cea de-a treia dimensiune și probabil cea mai subtilă deformare la care apelează Pintilie pentru a actualiza opera lui Caragiale este cea a distopiei. Ne aflăm în punctul cel mai depărtat de opera lui Caragiale, într-un interstițiu imund, într-un spațiu de hrubă sau unul de mocirlă eternă. Invazia noroiului este copleșitoare, iar insistența pe panormările unui loc care pare ceva între Finis Terrae și Anus Mundi, învăluit în ceață
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ei mă adusese tata în țară. Era o mare putere în făptura ei, cu fața netedă și palidă, ca o piatră scoasă din râu, șlefuită de valuri, și cu un zâmbet cu ochii pe jumătate închiși, ca și cum ar fi ascultat depărtate acorduri triste. Apoi, în mare contrast, avea scurte izbucniri de veselie, cu râs puternic și tânăr, de răsunau păreții. Căutam să prind în ce fel îi semăna Ionel”. Transfigurată în personaj de roman, numita doamna Alice Deleanu, în volumul La
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
atmosferă cu cea a exilaților strindbergieni din Sonata spectrelor. În această colivie erau Închise personajele. Ultimele acorduri ale muzicii sunt pline de tensiune și, văzându-i, simțeai cum cei doi Îndrăgostiți se sufocă, prinși fără scăpare de destin, În contrast cu imaginea depărtată a lanului de grâu ce amintea de trecut, cu posibilitățile deschise spre infinit, ca ale dorului, atât de expresiv reproduse În muzică. Dintr-odată, În timp ce scriu acum, Îmi revine În memorie Livada cu vișini. Și În Oneghin și În Livada
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu ochi sticloși, arși, mijiți de nesomn și oboseală... Străinul pășește încet, șchiopătând, târșind ușor laba piciorului stâng înfășurată în cârpe legate cu sfoară; la cingătoare atârnă o spadă mare cu garda în cruce. Se oprește la mijloc, cu picioarele depărtate... Îi... îi fi oștean... îngână bătrânul. Străinul tace. Își șterge cu palmele fața udă. În lumina oarbă a unui opaiț ce umple chilia cu umbre, dă roată cu privirea: chilia e o grotă cioplită în piatră; o gaură ține loc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
dintotdeauna a celui (a celei) care urcă Golgota. Ca și cum, la o pomană, prea puțin creștinească, cineva i-ar fi azvârlit, în derâdere, în loc de o bucată de pâine - o piatră. Străină, zgribulită și-n neștire, Privea la chipu-i nalt și depărtat, Iar luna plină, lunecând subțire, După colini a dispărut treptat. Și cum atunci când cineva-n ogradă Drept pâine-i zvârle-o piatră dinadins, Ca stele mari de aur în zăpadă, Cățeaua ochii triști și i-a prelins. Lesnea Și-n
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
acestea. Le-am spus adevărul. Un adevăr care mi-a adus un puhoi de mulțumiri pentru multe, foarte multe săptămâni. Eram de-a lor! Eram de-ai lor! Cum Făgetul era aproape sau mai exact noi eram undeva, la marginea depărtată a orașului, nu de puține ori copiii făceau expediții: vindeau flori de pădure sau bureți întorcându-se cu tot felul de drăcii pe care nemții (era o garnizoană de-a lor acolo) le aruncau. Oricum, între altele, acumulatoarele germane transformate
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
că el nu se mișcă din locul acela. După multe astfel de încercări, toată lumea a renunțat la a-l mai determina pe om să renunțe. În anul acela, a cultivat pe locul desțelenit, pepeni. Satul Iazu Morii era cel mai depărtat sat din comună. Drumul până acolo era desfundat de ploi și anevoie de străbătut. Acesta era motivul pentru care ajungeam destul de rar în acel sat. Înainte de intrarea în sat erau grădinile de zarzavat ale Cooperativei de Producție. Prin mijlocul grădinii
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și mai variat, cuprinzând și alte preocupări decât acelea intelectuale. Dimineața începea cu adusul apei, de la vreo 250 m depărtare, căci cișmelele publice cu care înzestraseră orașul edilii Iașilor (ca să nu scriu și eu Ieșilor, cum spun localnicii...) erau destul de depărtate: cu o găleată mare, de-mi trecea de genunchi, aduceam apă făcând câteva popasuri, pe ploaie și pe ger, pe zăpadă și pe noroi - prin fiorosul glod ieșean din timpul acelui refugiu. Corvoada aceasta se repeta de câteva ori pe
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]
-
Viena ale regelui Carol îi aduceau Legației onoarea a numeroase invitații...) pe bătrînul baron Bolfras, șeful Cancelariei militare imperiale, care, obligat să-și șteargă nasul în toiul degustării unui spate de iepure cu smîntînă, se aplecase peste farfurie, cu coatele depărtate ca pentru apărare, spre a împiedica furtul instantaneu. Cît îl privește pe contele Bellegarde, acesta așezat nu departe de Franz Iosif și notînd pe meniu observațiile corespunzătoare, era auzit, la sfîrșitul dineului, raportînd suveranului: "Sire, astăzi masa a durat 44
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pentru zgomotele naturii, executate pe orge grave; torente: Urechea mea ascultă torentul ce plesnește, Talazul ce se sparge de malul său plângând... huiete ale apelor: Din vreme-n vreme numai de dincolo de dealuri Părea c-auz un sunet, un uiet depărtat, Ca glasul unei ape ce-neacă-ale ei maluri, Sau ca ale mulțimii întărătate valuri, Când din robie scapă un neam împovărat. Tălăncile, țârâitul unanim al greierilor exprimă liniștile vesperale, "armonia" naturii: Un clopot ce seara s-aude la turme, Ce stă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Singur el se luptă în acele văi Unde mâna morții a călcat pe-ai săi, Dar sub mii de brațe trebuie să cază. * Oameni puși să sune, prin adânci păduri, Sună din cimpoaie, buciume, tamburi, Turcii stau și-ascultă larma depărtată. * Printre stânci râpoase, prin adânci strâmtori, Unde urlă apa. * Într-o mantă neagră el e coperit Și e trist ca plopul ce s-a desfrunzit. Proza și dramaturgia reprezintă latura cea mai ridiculă a operei lui Bolintineanu. (Călătoriile sunt însă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în lună, Cum le vărs cu jele! Când pădurea sună, - Du-te, greier, du-te, greier, Cum nu știi ce am în mine, Pîn' la munte-n creier Greiere streine? Și privește-nduioșat Că te-ai duce, de-ai ajunge, Zarea depărtată, Noaptea de te-ai plânge Lumea-ntreagă o colindă, Ca o pasăre măiastră Mergi la noi în grindă, La noi în fereastră. Spune-i mamei ce-am făcut Vai de picioarele mele De m-a mai născut, Pe-unde umblă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]