10,581 matches
-
care îl petrecuse peste încheietura mâinii stângi. Cu celălalt capăt, îi înfășurase mâna dreaptă și apoi din nou pe cea stângă, în cruciș. La final făcuse un nod pe care, trebuia să recunoască că nu credea că îl va putea desface. Se concentră asupra lațului. Avea noroc, nodul alunecător era unul în dublu opt, destul de superficial. Apropie-te de mine! îi ceru el lui Pop. Încearcă să ții mâinile cât mai departe de corp și stai nemișcat! Cu dinții, apucă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
departe de corp și stai nemișcat! Cu dinții, apucă de mijlocul nodului, încercând să-l slăbească. Bineînțeles că nu reuși din prima încercare. Perseveră, până ce simți că nodul cedează. Cred că am reușit, spuse el satisfăcut, unul din capete e desfăcut. Nu trage încă, legătura e destul de complicată. Mai trebuie să văd cum o descâlcim de tot. De dincolo de intrare răzbăteau până la ei zgomote înfundate. Se auzi o ușă trântită și apoi pași apăsați ce se apropiau. Lasă-te din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mercenarii consideraseră că, din moment ce prizonierii au mâinile legate la spate, nu vor mai putea face nimic. Nu erau nici gratii și nici fereastra nu era încuiată. Simion deschise cerceveaua și trecu dincolo de geam. Se piti lângă gard, și începu să desfacă sârma cu care plasa era legată de stâlpi. Nu-i fu ușor de loc, dar în câteva minute reușise să facă o gaură prin care se putuse să se strecoare afară. Privi atent în jur, după care se repezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îi sfâșia inima. Concertul se întrerupse brusc, cineva se apropia de locul unde se afla. Pași grăbiți veneau spre el. Comisarul era deja lângă remorca în care se afla containerul metalic. Umbla la zăvoarele oblonului din spate, încercând să le desfacă pentru a-l coborî. Hei, îi strigă Cristian, oprește-te, nu umbla acolo! Pop tresări și se întoarse spre locul de unde auzise vocea. Se apropie și îl ajută să se ridice de jos. Îl ținu puțin la distanță cu ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și o bucată bună din versant. Mii de tone de stâncă se prăbușiseră peste gura peșterii, pecetluind-o pentru totdeauna, cel puțin așa spera el. Nimeni nu mai putea nici măcar bănui că acolo fusese cândva o mină. Până ce dăduse zăpada, desfăcuse și șinele de cale ferată, și le dusese la fier vechi. Cum se îndreptase vremea în primăvara următoare, ridicase un gard solid în jurul Muntelui Rău de care agățase plăcuțe ce atrăgeau atenția că nimeni nu are voie să treacă dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
petreacă ceva neobișnuit, flecarul ăla avea să-și arate măiestria de fachir, drept care lumea se adună iar. „Vezi, să te Întorci degrabă“, i se adresă În batjocură un gură-cască. „Și lasă-ne și nouă un semn de la tine.“ Simon Își desfăcu cingătoarea și i-o puse la picioare. „Asta-i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
stîlp de sare, după care, dezmeticindu-se, Îi pocni una. Palma sa greoaie și rumenă Îi mută nasul din loc. „Asta este Aparența plenitudinii“, zise Jeshua pe un ton sentențios, iar cealaltă e Plenitudinea și aici Întinse palma și-și desfăcu degetele... Drumul În Canaan va fi publicat la finele anului o mie opt sute nouăzeci și patru, mai Întîi În revista Hai, În ebraică, iar la Începutul anului următor să fie tradus În germană sub formă de carte. Cartea a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
consemnată de Nicolae Iorga în lucrarea Istoria românilor în chipuri și icoane: „Tatăl meu, primind propunerea marelui ban de pe atunci. Iordache Rosett din Bacău, de a merge la moșia lui Filipeni pentru a pregăti pe cei doi copii ai lui, desfăcu pensionul și familia noastră se strămută la acea moșie unde stăturăm doi ani. Aici se dezvoltă în mine iubirea vieții de țară și aplecarea pentru țăranii ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După aceea, pe timpul când austriecii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
deschisă crâșme și unii oameni din sat care au crezut că pot obține venituri din vânzarea băuturilor. Miron Boca, factor poștal, deschide o cârciumă în casele lui Toader Vasilaș, zisă Buleu. Prin 1893 și Grigore Borcea se gândește să-și desfacă vinul propriu din Beșicata și să mai procure și din Fruntești și să deschidă o cârciumă, deși nu avea timp să se ocupe de negoțul cu băuturi. Altul, Gheorghe Rusu, fost sergent „de uliță” prin București, deschide o cârcium cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
sau că nu au făcut față concurenței, sau din cauza necunoașterii cerințelor pieței. Unul dintre cei care au sărăcit de pe urma unei afaceri cu desfacerea băuturilor a fost răzeșul Toader Perju din Fruntești, care, la 1845, cumpără de la Rosetti dreptul de a desface băuturi, dar afacerea nu merge, iese în lipsă cu 500 lei (sumă foarte mare atunci), se împrumută de la boierul Grigore Rosetti, dar pune zălog venitul propriei moșii (stânjenii), livada, casa, acareturile și tot ce ține de casă pe 2 ani
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vrăjilor. Ca o reacție la forțele răului care aduceau suferința, boala și moartea, au apărut, ca o contrapondere, forțele binelui: zâne bune, Sfintele, Sânzienele, Drăgoaicele, care acționau tot prin intermediul unor babe care știau să alunge spiritele rele, să descânte, să desfacă vrăji, acțiuni dublate de folosirea unor licori, unsori, iruri și ceaiuri, practici magice care, în timp, au deschisă calea medicinii științifice. Răspânădirea creștinismului nu a însemnat și renunțarea la practicile vechi; dimpotrivă, o bună parte dintre practicile magice au fost
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mărginindu-se la est cu un teren zisă „coada iazului”, proprietatea lui Dumitru Rosetti. În partea de apusă a casei aveam 10-12 pomi, 5-6 goldani (varietate de pruni cu fructul rotund și dulce) și 5-6 perji (fruct alungit care se desfăcea ușor de pe sâmbure). În colțul dinspre sud-vest al gospodăriei era un izvor din care tata, săpânăd 1,5m și pietruindu-l a făcut o fântână și azi în bună stare (1970). Alături erau alte izvoare unde tata a făcut un
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
echipa s-a maturizat și ca joc, și ca vârstă. Desigur, componenții echipei jucau din plăcere și entuziasm, echipamentul era încropit, nici nu se mai știe de unde, niște bocanci de fotbal reparați mereu, te și mirai cum de nu se desfăceau, tricouri și chiloți cumpărați de cei care nu aveau de la asociație, transportul și mâncarea aproape că nici nu contau, dar se juca cu ambiție, total dezinteresat, pentru frumusețea jocului și a întrecerii. Echipa beneficia de un teren pe șesul de lângă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
deschid. Cel mai bine ar fi să-l returnezi. Nu merit nici un dar. — Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruiește, nu pentru meritele celui care primește, a zis tata. În plus, nu se mai poate returna. Deschide-l. Am desfăcut cadoul Învelit meticulos, În penumbra zorilor. Pachetul conținea o cutie din lemn lucrat, strălucitoare, garnisită cu nituri aurite. ZÎmbetul mi se lumină Înainte de a o deschide. Sunetul Încuietoarei la deschidere era excelent, de mecanism de ceasornicărie. Interiorul penarului era acoperit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
privirea de recunoștință. Ieși din cadă, strălucitor. Tata Îl Înveli Într-un prosop. Cerșetorul surîse de plăcere cînd simți țesătura curată pe piele. L-am ajutat să-și Îmbrace izmenele, care Îi erau cu zece numere mai mari. Tata Își desfăcu cureaua și mi-o Întinse ca să-l Încing pe cerșetor. — Acuma chiar că sînteți ferchezuit, zise tata. Nu-i așa, Daniel? Orișicine l-ar lua drept un artist de cinema. — Ca să nu mai vorbim că nu mai sînt ce-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
sens, spuse prim-ministrul și încheie dezbaterea. Instaurarea rapidă a stării excepționale, ca un fel de hotărâre solomonică dictată de providență, a venit să taie nodul gordian pe care mijloacele de comunicare în masă, în special ziarele, încercaseră să-l desfacă cu mai multă sau mai puțină abilitate, cu mai multă sau mai puțină subtilitate, dar mereu cu grija de a nu se observa prea mult intenția, începând cu rezultatul nefericit al primelor alegeri și, mai dramatic, al celor ce le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
un dezinfectant lichid pe bază de iod, pansamente adezive din cele mari. Se gândi, Mai mult ca sigur, treaba asta necesită niște copci. Cămașa îi era pătată de sânge până la cureaua pantalonilor, Am sângerat mai mult decât credeam. Dezbrăcă haina, desfăcu cu greu nodul lipicios al cravatei și își scoase cămașa. Bluza de corp era și ea murdară de sânge, Ar trebui să mă spăl, asta ar trebui, să mă bag sub duș, nu, nu se poate, ar fi o prostie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
într-o ultimă și scurtă obscuritate, imediat risipită când ochii se obișnuiră cu schimbarea, iar lumina albăstruie a primelor ore ale dimineții coborî pe străzi. Sosi camionul distribuției, descărcă pachetele și-și continuă ruta. Vânzătorul de la chioșc începu să le desfacă și să aranjeze ziarele în funcție de numărul de exemplare primite, de la stânga la dreapta, de la cel mai mare la cel mai mic. Comisarul se apropie, dădu bună ziua și spuse, Dați-mi din toate. În timp ce vânzătorul i le punea într-o pungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
decât de obicei. Comisarul nu mai era acolo, alergase să prindă un taxi care apăruse la primul colț și acum, cu nervozitate, după ce dăduse adresa de la providențial, s.a. și ceruse scuze pentru scurtimea parcursului, scotea ziarele din pungă și le desfăcea. În afară de fotografia grupului, cu o săgeată semnalând-o pe soția medicului, era alături, într-un cerc, o imagine mărită a figurii ei. Iar titlurile erau, scrise cu negru și roșu, S-a Descoperit În Sfârșit Chipul Conspirației, Această Femeie N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să citiți scrisoarea care se află înăuntru, Acum, întrebă șeful redacției, Da, vă rog, dar mai întâi e de datoria mea să vă informez că nu mă cheamă Providențial, Totuși, numele, După ce veți citi, veți înțelege. Șeful redacției rupse plicul, desfăcu foaia de hârtie și începu să citească. Întrerupse lectura imediat la primele rânduri, se uită perplex la bărbatul pe care-l avea în fața lui, ca și cum l-ar fi întrebat dacă nu era mai înțelept să se oprească acolo. Comisarul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
cum se cuvine copiii la școală. Dnei Strickland i se frânse iarăși vocea: — Și ce-o să se întâmple cu ei, bieții copilași? Cum o să trăim? Se lupta să-și recapete stăpânirea de sine și vedeam cum își strânge și-și desface spasmodic pumnii. Era mai mult decât dureros. — Bineînțeles că am să mă duc la Paris, dacă crezi că pot fi de vreun folos, dar trebuie să-mi spui exact ce dorești să fac. — Vreau să vină înapoi. Am înțeles de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
încărcată cu fructe verzi, dulci și savuroase. Atunci se coceau nucile de cocos și verișoarele și verișorii ei (ca toți băștinașii, Ata avea o puzderie de rubedenii) se cățărau ca un roi pe copaci și aruncau jos fructele coapte. Le desfăceau și le puneau la soare să se usuce. Apoi tăiau coaja numită copra și o puneau în saci, iar femeile îi cărau pe la negustorii din satele de lângă lagună care le dădeau în schimb orez și săpun și conserve de carne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
strigă și o întrebă chiar el ce dorește. Fetița îi spuse că a trimis-o Ata, aceea care era pe vremuri la Hôtel de la Fleur, și că Roșcatul e bolnav. Îi puse în mână o hârtiuță mototolită și când o desfăcu doctorul găsi în ea o bancnotă de o sută de franci. — Dar cine e Roșcatul? îl întrebă el pe unul dintre numeroșii gură-cască de acolo. I se spuse că așa îl numeau ei pe englezul - pictorul - care trăia cu Ata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
recăpăta suflarea. Mintea Îi fugi către moartea atroce a vâslașilor. Acum le Înțelegea cumplita Încordare a membrelor. Cei care scăpaseră de otravă fuseseră lăsați În lanțuri, să moară de sete sub soarele arzător, fără ca asasinul să fi catadicsit să le desfacă butucii. Încercaseră până În ultima clipă să se elibereze, și probabil că strigătele lor disperate umpluseră mlaștina vreme de câteva zile. Dar limba lor de neînțeles, În loc să Îi Îndemne pe oameni să dea fuga, Îi Înspăimântase pe puținii locuitori, terorizați de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o ușiță. Sacul zăcea acolo, Încă legat. - Nu m-am atins de nimic, după ordinul străjerilor, răspunse meșterul Alberto. Dar, orice s-ar afla Înăuntru, ar fi bine să fie scos cât mai iute. Pânza e Îmbibată cu apă. Poetul desfăcu grabnic șireturile și se apucă să scoată fragmentele, trecându-i-le omului, care le rânduia pe bancul de lucru. Pe măsură ce elementele mașinăriei Îi treceau printre degete, pe chip Îi sporea o expresie de stupoare. Dante Îi supraveghea atent reacțiile. - Așadar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]