2,185 matches
-
gol În celulă. Sentința era crâncenă și neîndurătoare, moarte prin spânzurare. Tânărul nobil participase cu arma În mână la o revoltă, la unul din acele puciuri care din când În când mai zguduia imperiul, țâșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă vărsare de sânge, ca apoi, tot pe neașteptate, cu Înverșunare și deznădejde, să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante și ca o trădare nu doar a monarhului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu arma În mână la o revoltă, la unul din acele puciuri care din când În când mai zguduia imperiul, țâșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă vărsare de sânge, ca apoi, tot pe neașteptate, cu Înverșunare și deznădejde, să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante și ca o trădare nu doar a monarhului, ci chiar a condiției sale sociale. Pedeapsa trebuia să fie exemplară. Condamnatul abia dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu toată puterea sentimentului (durere, bucurie) ce-l animă în acel moment, cu cuvintele pe care le are la îndemână pentru acel moment. Rugăciunea se poate face oriunde, oricând, oricum. Important e să-ți aduci aminte și la ceas de deznădejde, ca și la ceas de bucurie, că „acolo, sus, cineva te iubește” și dorește să te ajute. Problema e să vrei tu să-I ceri ajutorul și să-I urmezi sfatul cel înțelept. și pentru atâta iubire și înțelegere este
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
Maiestății Voastre vor pune mîna pe arme un miliard de soldați. Îi putem amenința pe Făuritorii de Arme cu un război care să dureze o generație. Putem distruge pe oricine are legături cu ei. Putem... Împărăteasa dădu din cap cu deznădejde: ― Dragul meu, nici nu-ți dai seama ce spui. Este o epocă pe care în mod normal ar trebui s-o numim revoluționară. Există dezorganizarea mintală necesară pentru aceasta. Relele există. Administrația egoistă, tribunalele corupte, industria rapace. Fiecare clasă socială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
omului, m-am cinchit pe geamblac, iar Pamfil Duran, spre a-mi face loc îndeajuns, și-a dat drumul încetișor pe o latură a sondei, ancorându-se în frânghii Nu știu cât voi fi șezut eu așa, dospind în mine amărăciunea și deznădejdea ci, în răstimpuri, bolta nișei se lărgea nemăsurat și iar se strângea la loc, umflându-se și chircindu-se, zvâcnind și bătând, întocmai ca o inimă aievea de vietate Și din podelele de deasupra, cobora o masă albă, cu lumânări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se auzea un lătrat răgușit care continua să întrebe sau să răspundă... Asta m-a răvășit și mai rău. Afară fulgera și tuna întruna, iar ploaia se prăbușea în valuri pe acoperișul gării. Eram într-o stare de neputință și deznădejde. Îmi sunau mereu ca un ciocan în cap aceleași întrebări: "Ce s-a întîmplat cu mine? Ce s-a întîmplat cu mine? Mi-am pierdut oare mințile?" În starea asta m-am repezit pe peron și cum trebuia probabil să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
stat acolo. Soțul meu a lucrat pentru ei. Amândoi am lucrat, de fapt. Speram că vom putea strânge niște bani cu recolta noastră și, un timp, treaba a mers bine. Apoi... glasul i se sugrumă și ridică din umeri a deznădejde. — Lucrurile n-au mai mers? întrebă Mma Ramotswe. Seceta? Mma Potsane oftă. — Da, a fost și secetă. Dar întotdeauna este secetă, nu-i așa? Nu, adevărul e că oamenii și-au pierdut încrederea în idee. Au fost câțiva oameni buni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea." Îmi este indiferent de toată durerea ce se poate prăvăli peste mine, pentru că nu este durere mai mare ca singurătatea. Pentru tine să mint, Dumnezeul deznădejdii mele? "Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri." Îmi este lehamete de toată bunăvoința și de toată mila ta, Doamne. Nu înțeleg cine pe cine moștenește? Spre cer nu pot privi vertical, m-am obișnuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de mai pe limbile ceasului. Într-o fotografie alb-negru, se făcea zi, se făcea noapte: năvodul cu stele stinse fericea cimitirul, Petru cel mai neîndemânatic pescar. Petru număra iluziile, cântărea nimicul, aproxima absența și o lua de la capăt. Promisiune, amăgire, deznădejde și lepădare deopotrivă, înainte de cântatul cocoșului. "Saule, tu ești cel dintâi chemat, de azi înainte vei fi pescar de oameni, te vei numi Petru și pe această piatră voi zidi biserică." "Saule, bate vântul a furtună în clepsidră, este vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea, precum un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger nu-și aprinde candela. Dumnezeule, trece, te rog, paharul acesta plin de furtună! Dumnezeule, dă-mi putere să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sunt în tot ceea ce mă încape. Mi-e greață, nimic mai alterată decât așteptarea într-o conștiință de gară pustiită de foame. Nemărginirea în care te caut îmi este nesațul. Petre, ai un suflet cât un cuptor de pâine! Tristețea, deznădejdea, disperarea nu pot să aprindă focul. Transfigurări de duminică vreau pe chipul tău! Privește-te dimineața în oglindă și o să vezi cum visele încă îți rămân lipite de retină. Mereu vei fi altfel și mereu vei fi tu în ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
stat major al Celui Mai Mare Imperiu. Ashargin! Atât de acută fu senzația încât Gosseyn simți cum corpul pe care-l ocupa începu să tremure și să se contracteze. Cu prețul unui efort, anihila această slăbiciune, dar era copleșit de deznădejde gândindu-se la propriul corp, de acolo, din sala de pilotaj al lui Y 381 907. Zăcea, probabil, inert. În acest moment, Oreldon și căpitanul Free puseseră mâna pe Leej, până când îi vor captura pe amândoi: sau mai bine zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
bine spune că acești exilați, în prima perioadă a ciumei, au fost niște privilegiați. Într-adevăr, chiar în momentul în care populația începea să-și piardă capul, gândul lor era întors cu totul spre ființa pe care o așteptau. În deznădejdea generală, egoismul dragostei îi apăra si, dacă se gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărțirii lor riscul de a fi veșnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenției, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
gândeau la ciumă, n-o făceau niciodată decât în măsura în care ea oferea despărțirii lor riscul de a fi veșnică. Ei aduceau astfel, chiar în sânul epidemiei, o abatere salvatoare a atenției, pe care erai tentat s-o iei drept sânge rece. Deznădejdea îi salva de panică, nefericirea lor avea în ea ceva bun. De pildă, dacă se întâmpla ca unul dintre ei să fie doborât de boală, asta se petrecea aproape totdeauna fără ca el să-și fi putut da seama ce i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
observă spontaneitatea și vigoarea degajată a mișcărilor îngerilor, ale căror chipuri par îndurătoare cu păcătoșii pe care încearcă să-i ajute în ascensiunea lor, precum și atitudinea de satisfacție a diavolilor, care-i privesc pe cei prăbușiți, dar și spaima și deznădejdea celor aruncați în abis. Dozajul culorilor, închis la chipurile celor aruncați în abus și al diavolilor, luminos la figurile și nimburile îngerilor, care zboară, a sufletului ajuns pe ultima treaptă a scării și a lui Iisus Hristos, dau compoziției, în
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
nu le ia în seamă, strivit cum era de apăsarea unui destin ce-l anihila treptat sub povara sa. Și totuși adevăratul sens al Ceții îl reprezintă tocmai acea pulsație a transcendenței uitate sau omise, pe care numai reculegerile în deznădejdea rece din biserică (unde-l întâlnește și pe don Avito Carrascal, cel pedepsit, în Dragoste și pedagogie, pentru hybrisul său intelectualist), rugăciunile finale ale lui Augusto și meditațiile funebre ale câinelui Orfeu o recuperează sau măcar o reamintesc. Și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
încă atât de strâns la pieptul meu, în viața mea zilnică, pe sărmana maică a mea, Spania, nebună și ea? Nu doar pe Don Quijote, nu, ci și Spania, Spania nebună ca Don Quijote; nebună de durere, nebună de rușine, nebună de deznădejde și, cine știe, nebună poate și de remușcare. Cât despre Don Quijote, am spus atât de multe!... m-a făcut să spun atât de multe...! Un nebun, da, deși nu cel mai divin dintre toți. Cel mai divin dintre nebuni a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
el o foaie caligrafiată cu grijă. — În dimineața aceasta, mi-am scris testamentul. Mi-a Întins acel text, iar eu am citit cu emoție: „Nu sufăr pentru că sunt ținut prizonier, nu mă tem de moartea apropiată. Singurul meu motiv de deznădejde este acela că n-am văzut Înflorind semințele pe care le-am semănat. Tirania continuă să strivească popoarele din Orient, iar obscurantismul să le Înăbușe strigătul de libertate. Poate că aș fi reușit mai bine dacă mi-aș fi răsădit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
frică totodată. Dădu drumul trăgaciului și luă de jos detectorul. ― Fir-ar să fie! oftă ea. obosită și înciudată. Liniștiți-vă, prieteni, ia uitați-vă! Parker lăsă plasa odată cu Brett. Amândoi recunoscură ceea ce prinseseră și nu puteau să-și înfrângă deznădejdea. O pisică, vizibil contrariată, se zbătea în împletitură și, înainte ca Ripley să apuce să protesteze, pieri în fundul pasajului. ― Nu, nu, nu-l lăsați să scape! Avertismentul veni prea târziu. Ghemotocul de păr dispăruse. ― Mda, ai dreptate, mormăi Parker. Trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
gonim creatura asta, vom avea măcar satisfacția de a muri știind că se va duce să le facă o vizită unora dintre experții Companiei... Era așezată în fața pupitrului ordinatorului central când Parker și Lambert o găsiră. Abandonă momentan cadranele. Era deznădejde în glasul ei și tristețe în ochi. ― Ash avea dreptate asupra unui punct. Nu avem nici o șansă. (Indică un cadran luminat.) Ne mai rămân mai puțin de douăsprezece ore de oxigen. ― Atunci s-a sfârșit totul! (Parker își lăsă ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
vrut uneori să nu mai existe deloc. De aici o pornire nimicitoare, de a se distruge pe sine și luciditatea care i-a descoperit adevărul. De aici nebunia de a distruge cuvintele cu care și-a aflat moartea. De aici deznădejdea cu care Își acuza rațiunea. De aici surîsul sfincșilor ce stau incoruptibili pe nisip. Și tot de aici pornirea de a mutila zîmbetul acesta inaccesibil. De aici zeii și de aici Faust și contractul său cu Mefisto. De aici emoția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
poate spune o mamă, au sunat așa de puțin în auzul meu. De copil n‐ am avut nimănui să spun ce mă doare, ochii mei n‐ au avut către cine să se întoarcă, mâinile mele spre cine să‐și întindă deznădejdea. și tu erai duioasă, mamă... Puținele cărți ce au rămas de la tine, cu pagini însemnate pe margini, spun că‐ți era drag să visezi, povestesc că te‐au încântat și pe tine vorbele sonore și ritmata cântare a versurilor. Ai
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
poți să scapi. Liu - liu, oare ce‐ai să faci? Dormi ... și‐nvață‐ te să taci. Liu‐liu, inimă bolnavă, Nani, fecioraș de sclavă, Viața ni‐ i numai suspin: Nici un zâmbet de lumină, Pururi beznă, veșnic chin, Trudă fără de hodină, Deznădejde pas cu pas și răbdare fără glas . Nani‐ nani ... șir cu șir Soarta cum să ți‐o înșir? Nani, pui... am plâns de‐asară Lacrimi multe în batistă ... Ai s‐ o guști cât e de‐amară și‐ ai s-o
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
adaos lumii, Iar moartea n-o să-i scadă rotundul și splendoarea. Și nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii: Ce rost avu venirea ? Și-acum, ce sens plecarea ? Dar transfigurarea prin poezia absolută face să tacă vocile deznădejdii și ale tăgadei: Surâs și puritate! O, răsărit divin! În cupe scânteiază câte-un imens rubin! Fă dintr-un ram de santal o harfă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze! Hafiz, de asemenea, deplânge vanitatea lucrurilor omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
când vremea e hapsână, La cei nedemni să-ntindă a lor loială mână. Totul culminând cu un strigăt suprem: "Ah! În această lume un om există oare?/ Cine pe-Adam din nou să-l nască ?" Ceea ce ne face să depășim deznădejdea, deziluzia, întrebările fără răspuns este însă poezia: fina vibrație a simțirii, elevația gândului, fermecătorul discurs liric poartă la transmutarea feerică a vieții și a firii, a bucuriei și a durerii: Fiece fir de iarbă e-o carte ce așteaptă Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]