17,651 matches
-
cu o mișcare scurtă. Îi veniseră lacrimi în ochi, simți fierbințeala coborînd pînă în stomac, se scutură și-și zise "acum e mai bine". Nu era mai bine, în fiecare zi era tot mai rău. Dacă ar fi fost numai dintele și amorțeala care îl asalta cînd îi era lumea mai dragă, poate că ar fi trecut peste ele și s-ar fi concentrai asupra muncii, a Serviciului. Dar apăruse această idee, acest gînd, care-l chinuia mai mult decît toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
vorbea Mihail, Bîlbîie a observat că șeful se străduiește să nu deschidă prea tare gura și din această cauză cuvintele păreau cumva amenințătoare, șuierate. Își dădu seama repede că nu era chiar așa, Mihail se chinuia să ascundă pierderea unui dinte de jos, nu era mare lucru, destul de des se întîmplă, mai ales din pricina nervilor, după cum îi spusese un doctor știrb de-a binelea, dar plin de optimism. Se pune altul, dom'le, de aur, mai zdravăn decît ăla pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
binelea, dar plin de optimism. Se pune altul, dom'le, de aur, mai zdravăn decît ăla pe care l-ai avut de la mama", căutase să-l convingă doctorul, dar el știa că nu-i chiar așa. Nu era vorba de dintele propriu-zis, ci de primele semne ale sfîrșitului, organismul e sleit, nu mai are putere să se țină întreg și atunci cîte o bucățică, o frîntură, se rupe și se duce, ca malul care se surpă sub bătaia curentului. Unii suferă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
un vis, ci doar pare și toți ajung să priceapă lucrul ăsta mai devreme sau mai tîrziu și nu neapărat din cauza unor întîmplări formidabile, poate să fie și datorită unui fleac. Uite, cum i s-o fi întîmplat cu căderea dintelui. Nu e nici o tragedie dar, dacă este prima pierdere din viața sa, atunci devine o adevărată nenorocire. "De ce, domnule Bîlbîie?" Trebuia să-i răspundă. Șefului îi răspunzi la toate întrebările pe care ți le pune, chiar dacă n-ai chef sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajuns să gîndească în niște cuvinte îngrozitoare. Noroc că nu și-a dat drumul, e drept că nici măcar n-a salutat-o pe KF., dar i-a sărutat mîna, simțind ca o arsură pe buze căldura pielii sale, strîngînd din dinți pînă la durere ca să-și stăpînească respirația, nodul din gît, așa că totul a rămas înlăuntrul său. Sper să nu vă neliniștească prea tare, domnule Popianu, faptul că v-am ieșit în întâmpinare... Îmi place să fiu pregătită atunci cînd mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
am parte eu de o astfel de onoare?" Atmosfera s-a destins într-o clipită, Artur Stavri, fără părăsească ușa l-a întrebat "cum adică, domnule Popianu?". Iar el a rîs cît a putut de tare și de demonstrativ, arătîndu-și dinții, deși nu-l prea avantaja gestul, "onoarea de a fi în capul listei, nici măcar dumneavoastră n-ați semnat. Chiar ar fi nemaipomenit ca acțiunea de salvare a Țării să înceapă de aici, din Vladia, capătul cel mai îndepărtat de toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
lumii să fie asemenea lui, să treacă prin ceea ce a trecut el, fie și numai pentru că așa el și-ar fi pierdut rostul, ar fi devenit la fel ca toți ceilalți. Iar el trecuse prin toate, le îndurase, strînsese din dinți numai pentru că la capăt exista această minune, să ajungă un om deosebit, un altceva decît restul. Îndurase totul ca pe o încercare, ca pe o ispitire căreia îi făcuse față și reușise, acum era adjutant și Vladia întreagă era lăsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
însă și-a dat seama din tonul ei că avea un schepsis. A ridicat din sprîncene cumva nedumerit, mai mult pentru a cîștiga timp, maiorul Stavri, care purta și el cămașa neagră cu umeri căzuți și mîneci bufante, zîmbi-rînji, arătîndu-și dinții negri-galbeni, totuși îi avea pe toți, ceva rar la un ins atît de rotunjor, "da, domnule Popianu, avem destulă energie pentru a instaura și nu pentru a tulbura ordinea publică, acesta este sensul corect al acțiunilor noastre!" În clipa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a pleca pe furiș din Vladia. Ajunsese rău de tot adjutantul Popianu, dar se străduia măcar să iasă la liman. Și chiar în acea noapte a plecat de-a dreptul prin vii, cățărîndu-se pe buza rîpei cu icnituri și înjurături printre dinți, dar reușind ca, spre dimineață, se afle la o distanță bunicică de vechiul aerodrom, în drum spre Comana. A doua zi seara se găsea în trenul de București, rupt de oboseală, dar cu mintea limpezită, cu un plan pus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu doar pe cel al colonelului Stoicescu. Delirul urma să vină din cer! Ah, și cît păzise el Vladia, cît se străduise sa împiedice orice scoborîre dintre nouri peste rîpile, viile, căsuțele, ulițele pline de praf! Nu reușise. Înjură printre dinți, își înfundă mîinile în buzunarele vestonului, era dimineața devreme și cu toate că vara mai că începea, aerul nu se încălzise, o luă pe Calea Griviței către Calea Victoriei. Unde în altă parte să dea de Leonard Bîlbîie decît în centrul Bucureștilor? Zeii sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și cît era de nespălat și nedormit, mirosea îngrozitor a creozot, venise probabil multă vreme cu trenul ori dormise în săli de așteptare, prin Obor ori în Basarab, cît de jalnic era, tot reușise să-l înveselească rîzînd caraghios, arătîndu-și dinții acoperiți cu tartru, de la vinul negru de Vladia i se trăgea. Nu știa sigur dacă Radul Popianu se referea la ultima lor întîlnire, cînd jucaseră o ciudată Loterie a cărei miză era izgonirea sa din Vladia, ori la cine știe ce altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
De aceea o să-l pun pe Radul Popianu să declanșeze afacerea. Poate fi în stare de așa ceva. Așa cum îl știți, oricînd poate să treacă drept omul Comitetului, îi cunoaște bine pe toți, dacă va fi întrebat o să știe și cîți dinți are în gură colonelul ăla țicnit, Stoicescu, e singura mea șansă. Și o să o folosesc." Într-adevăr, a folosit-o. Bîlbîie l-a dus pe Popianu la întîlni rea de la Bufet, întîlnirea de aseară, de astă-noapte, mai bine zis, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
că e obligatoriu să fie pus sub control tocmai Consiliul de Miniștri?". Inginerul Stoicescu s-a întors derutat către locotenent, acesta era din ce în ce mai vînăt și mai încrîncenat, pot să jur că l-am auzit cum scrîșnea din măsele, avea niște dinți de un alb strălucitor, ca de fiară, el tot era uneori o fiară, spusele lui Bîlbîie puteau aduce din nou în făgașul bun tot mersul lucrurilor. Locotenentul Georgescu hîrîi cu o voce de tablă. "Ești o iscoadă nemernică, un spion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
din pricina curiozității, a focului sacru, din care țâșnește cunoașterea, au cutezat să culeagă mărul? Nu, popor samarinean, nu ăsta este Dumnezeu, ăsta Îți este vrăjmaș, e un ticălos și un tâlhar, care, cu ceata lui de Îngeri, Înarmați până‑n dinți cu săbii de foc și săgeți otrăvite, vă aține calea. Când smochinii dau În pârg, vă trimite o mană, când măslinii‑s taman buni de cules, vă trimite o vijelie care să le Încovoaie crengile și grindină care să chiftească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
samarinean, tot ce propovăduiesc Petru și Pavel e o mare Înșelătorie! Deci nu ucide, zic ei! De ce, pentru că asta este menirea lui, a celui Atotputernic! Să‑i omoare pe prunci În leagăn, pe mame la naștere și pe bătrânii fără dinți. De aceea zic ei, nu ucide! Pentru ca el și slugile sale să ucidă! Ei sunt aleșii! Ei sunt chemați să fie lupi, iar voi, oi. De aceea, popor samarinean, lepădă‑te de Învățătura lor!... Deci nu păcătui, ca ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În pântecele balenei, la groaza balenei prăvălite pe uscat, la jalea elefantului mistuit de beteșuguri, la bucuria vremelnică a fluturelui, la frumusețea amăgitoare a florilor, la zădărnicia Îmbrățișărilor de dragoste, la grozăvia spulberării sămânței, la neputința tigrului jigărit, la putregăciunea dinților din gură, la miliardele de frunze uscate așternute În păduri, la sfiiciunea puiului abia ieșit din găoace, la năprasnicele chinuri ale viermelui perpelindu‑se la soare ca pe jăratec, la durerea despărțirilor, la grozăvia leprosului, la uimitoarea metamorfoză a sânilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
duhoare Îngrozitoare, ca de iad. Curând aveau să zărească În țărâna zgrunțuroasă scândurile muruite. Groparii smulseră cuiele și apoi ridicară capacul. Chipul lui Simon se ivi ca un boț de carne mâncat de lepră, În găvanele ochilor fojgăiau viermii. Doar dinții gălbejiți se arătau Într‑un rânjet spasmodic. Sofia Își acoperi fața cu mâinile și scoase un țipăt. Apoi, Întorcându‑se brusc către Petru, Îi spuse cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața omului este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sau rom Jamaica, Încât să Încalce ordinul lui Bandura, că se porni o minunăție de rebeliune revoluționară, stihia răzmeriței deșarte: marinari și târfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrâșnet de dinți, gladiole domnești, să‑și sângereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frângă cu dinții garoafele, să și le dea unii altora, din mână În mână, apoi pe brațe. Curând avea să se ivească o movilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
deșarte: marinari și târfe de port, aprige soiuri, se apucară să smulgă cu furie, cu Înfocare, printre lacrimi și scrâșnet de dinți, gladiole domnești, să‑și sângereze palmele de la lujerii trandafirilor, să smulgă lalelele laolaltă cu bulbul, să frângă cu dinții garoafele, să și le dea unii altora, din mână În mână, apoi pe brațe. Curând avea să se ivească o movilă de flori și verdeață, un rug de lalele, hortensii și trandafiri, un osuar de gladiole, iar crucea care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
așteptând parcă să‑i vină rândul ținându‑l În brațe pe Kitmir cel cu ochi brumării. 9. Dinspre fundătură venea o lumină pâlpâitoare, cea din străfundul galeriei, mai degrabă presimțită, iar cea din fața sa, tot mai sfredelitoare, care răzbătea printre dinții tăioși ai fălcii lui Polifem, uriași și cu strungăreață, căci lucrurile stăteau de bună seamă astfel: aceea era vechea intrare În peșteră, Își amintea bine, ca și de povestea pe care i‑o spusese Ioan, cuviosul păstor, În primul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ca atunci când respiri În oglindă. Ea‑și aminti și‑și scoase din buzunar oglinjoara rotundă pe care tatăl ei i‑o cumpărase de la un țigan, dintr‑un iarmaroc de la Seghedin. (Țiganul, un mustăcios tânăr, șchiop de‑un picior, cu mulți dinți de aur, vindea cazane de aramă. Îl implorase pe gospodar să‑i cumpere oglinda, zicea el „de pomană“, atât era de ieftină. În ziua aceea nu vânduse nimic, și pruncu‑i era bolnav, pe moarte.... „Obiceiuri țigănești.“) Fetița Își apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de ofițer! Domnilor, să‑i aducem omagiul nostru!“ Atunci se auzi (el auzi) clinchetul cristalin al paharelor. Cin! Cin! Extazul morții, ca și autocontrolul Îl vor ține Încordat toată dimineața, Își va păstra sângele rece prin rugăciune, cu Îndârjire, cu dinții Încleștați, Înfrânându‑și viscerele și sistemul simpatic, În ciuda pornirii lor trădătoare, căci Își călise În timp bravura, instruindu‑se În spiritul legendelor de familie. De aceea, ca ultimă dorință care i se rezervase prin protocolul caritabil, nu va cere un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Bora Bora Bătrânul îi așeza cu delicatețe pieptenele ascuțit, din dinți de mistreț, pe pielea antebrațului, ridică hotărât micul ciocănel de lemn, iar Tapú Tetuanúi încorda pumnul și strânse din dinți, hotărât să demonstreze că e bărbat și să nu lase să se vadă, nici prin cel mai mic geamăt, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Bora Bora Bătrânul îi așeza cu delicatețe pieptenele ascuțit, din dinți de mistreț, pe pielea antebrațului, ridică hotărât micul ciocănel de lemn, iar Tapú Tetuanúi încorda pumnul și strânse din dinți, hotărât să demonstreze că e bărbat și să nu lase să se vadă, nici prin cel mai mic geamăt, nici printrun gest măcar, ca durerea pe care știa c-o va simți l-ar afecta în vreun fel. Bătrânul kahuna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
bărbat și să nu lase să se vadă, nici prin cel mai mic geamăt, nici printrun gest măcar, ca durerea pe care știa c-o va simți l-ar afecta în vreun fel. Bătrânul kahuna 1 verifica dacă fiecare dintre dinții pieptenelui e așezat exact acolo unde trebuie, urmând desenul fin pe care il făcuse mai devreme, fixă cu privirea chipul tânărului sau pacient, zâmbi în sinea lui, văzând hotărârea care se putea citi pe fata băiatului și, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]