7,734 matches
-
ce e bun vine de undeva de sus, și tot ce e rău e din vina ta. Omul ajunge să trăiască terorizat de consecințele care îl pot trăsni în orice moment, copleșit de ritualurile menite să-l „pună bine“ cu divinitatea. Eu nu cred în Dumnezeu, dar dacă aș crede, aș crede într-unul care iubește, care înțelege și care ajută. Sau unul măcar indiferent... Nu în ultimul rând, sunt cazurile în care Biserica ajunge să comunice adevărul conform căruia suntem
psihoterapia după spovedanie. „Am avut în cabinet oameni cu ideație suicidară, după o discuție cu un preot legată de orientarea sexuală sau de un avort” () [Corola-blog/BlogPost/338464_a_339793]
-
și Pământului, care i-a dat Fiului ei putere. Iisus a plecat în lume și s-a lăsat răstignit, insă Maica nu mai știe nimic de El. Într-o zi, uitându-se peste pământ, îl zărește pe Ion Sântion, o divinitate care vede tot cuprinsul pământului, asimilată Sf. Ioan Botezătorul. Acesta însă nu îl știe pe Hristos, totuși îl recunoaște după descrierea Maicii. Îi povestește acesteia răstignirea și rolul fertilizator al sângelui sfânt trimis, în pahar, pe tot cuprinsul pământului. După ce
Povestea ca viață. Veniți de luați Lumină () [Corola-blog/BlogPost/338474_a_339803]
-
că am trăit chiar și preț de câteva ore lângă acești oameni m-a făcut să înțeleg că nu suntem un popor de „plângăcioși”, care stau în fața televizorului și așteaptă ca cineva de sus (Guvern) sau chiar mai de sus (Divinitate) să îi scoată din viața mizeră în care mulți dintre ei/noi doar au impresia că trăiesc. „Nici nu-ți închipui de cât de puține lucruri are nevoie un om pentru a fi fericit”, îmi spune din camera ei de
„Ce dor îmi e de copilul meu! Dar dacă n-aș fi plecat...” Am fost la Londra și i-am cunoscut pe părinții care au plecat de acasă () [Corola-blog/BlogPost/338497_a_339826]
-
un soi de muscă-n lapte. Nu e bine să-l iei în serios, dar nici să te râzi de el (deși e al naibii de tentant), căci are darul să încurce ițele. Existența umană nu e pedeapsă, nu e voință a divinității, nu e răfuială între Dumnezeu și Diavol, ci e definită contextual, paradigmatic chiar. Dumnezeu a împărțit tuturor câte ceva, după cum a fost rândul, după cum s-a ajuns, după cum s-a dat locul, după cum a fost nevoie. La împărțeală, „fost-am eu
Povestea ca viață. Dumnezeu cu față umană () [Corola-blog/BlogPost/338610_a_339939]
-
înșine, înșelându-ți așteptările. Of Doamne, ți-am ignorat bunătatea și povețile. Câtă nesăbuință! Ne-ai dat, în dreapta, alegerea de a sta la dreapta Ta, ne-ai oferit în dar soarta, iar noi, noi, am închinat-o cu ușurință unei divinități obscure. Ispita ne-a învins aruncându-ne într-o iluzie plină de venin, dulce-amăgitor. Ne-am înfruptat cu nesăț din mărul păcătos. Am însușit de la păgâni secretele Cerului, am căutat două milenii calea cea dreaptă, iar acum, obosiți de eșecuri
Ultimul ceas () [Corola-blog/BlogPost/339940_a_341269]
-
om decât preaomenescul (folosind un termen al lui Nietzche) în care omenesul, neomenescul și supraomenescul se amestecau haotic. Am renunțat la căutarea certitudinii în om. Eram stăpâniți de ideea ordinii și de neliniștile devenirii. Așa am ajuns la termenii gnoseologiei: Divinitatea, omul, lumea, adevărul, eroarea, frumosul, urîtul, sacrul, satanicul, absurdul și sensul și la oglindirea lor în artă, unde purul inspirat se împletește cu forma și sensul, căutate în om și-n natură, sau în om, ca-n expresionism. Așadar, căutam
O întâlnire cu Brâncuși povestită de Petre Țuțea () [Corola-blog/BlogPost/340038_a_341367]
-
Acasa > Poezie > Credinta > SĂ NE BUCURĂM DE DIVINITATE Autor: Deogratia Artangel Publicat în: Ediția nr. 2236 din 13 februarie 2017 Toate Articolele Autorului Sorbind vraja naturii, mă aflu pe-o creastă, În zorii zilei, prin pădurea măiastră, Printre izvoare, cerbi și zvelte căprioare, Admirând creația divină în floare
SĂ NE BUCURĂM DE DIVINITATE de DEOGRATIA ARTANGEL în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340097_a_341426]
-
S-o folosim cu drag, în forța ei deplină! Iar beatitudinea să curgă în toate, Iubind orice ființă, ca pe propriul frate, Pădurea virgină cu florile-i frumoase, Pacea lăuntrică și din casele noastre. Referință Bibliografică: Să ne bucurăm de divinitate / Deogratia Artangel : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2236, Anul VII, 13 februarie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Deogratia Artangel : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare la articolele
SĂ NE BUCURĂM DE DIVINITATE de DEOGRATIA ARTANGEL în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/340097_a_341426]
-
trage originea din grecescul „hymnos” însemnând cântec de glorie, sau de biruință. Specie solemnă a genului liric, înrudit cu oda, a fost cunoscut și cultivat încă din antichitate, când a și avut mai mult o invocație religioasă adresată zeilor, altor divinități, sau eroilor legendari. Mai târziu a început să fie dedicat sau consacrat unui eveniment sau unor personalități, sau celebrării unei ocazii deosebite, sau devenind un îndemn la luptă, revoltă sau război, de la „paion-ul” cu care grecii luptau la Salamina
ÎNSEMNELE STATULUI ROMÂN CONTEMPORAN de GEORGE ROCA în ediţia nr. 1796 din 01 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/340068_a_341397]
-
a lui Dante Alighieri, este totodată una dintre cele mai importante capodopere ale literaturii universale. Divina Comedie descrie coborârea lui Dante în Infern, trecerea prin Purgatoriu și, în fine, ascensiunea în Paradis, pentru a termina cu apoteoza unirii lui cu Divinitatea. Deși continuă modul caracteristic al literaturii și stilului medieval (inspirație religioasă, tendință moralizatoare, limbaj bazat pe percepția vizuală și imediată a faptelor), poemul lui Dante tinde către o reprezentare amplă și dramatică a realității, departe de spiritualitatea tipică a epocii
Matthew Pearl: Clubul Dante. Recenzie de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339334_a_340663]
-
se cuvine”. Iată un gest efectuat cu bunul simț al celui ce se închină pasiunii, ca în fața unei minuni. Iubirea apare ca un drum christic, o potecă de dor. Pentru Blaga făptura iubită e o prezență încărcată cu forța unei divinități, mereu regeneratoare, mereu întrupată, astfel că în „ciclurile arzătoarei, reluatei tinereți/ îmi este dat până la capătul acestei vieți,/ în fiecare zi din nou s-o cuceresc” („În lumea lui Heraclit”). Cartea Ancăi Sîrghie relevă ideea-axă că prezența feminină la vârsta
„Lucian Blaga şi ultima lui muză” ca document literar inestimabil, de ANTONIA BODEA () [Corola-blog/BlogPost/339301_a_340630]
-
după aceea înfrunt situația și mă lupt. Și nu atât pentru a câștiga, cât pentru a-mi recâștiga respectul față de mine însumi. - Relația cu divinul, altfel spus cu acea parte care rămâne neatinsă în noi și ne unește cu infinitul. - Divinitatea, acest nucleu, această particulă indestructibilă care leagă fiecare ființă de univers și îi confirmă că are un loc al ei în marele întreg. - Sensul trecerii noastre pe Pământ poate fi tocmai acela de a primi viața, de a-i da
Jacques Salomé – Curajul de a fi tu însuţi. Prezentare și selecție, de Adi Popescu () [Corola-blog/BlogPost/339375_a_340704]
-
și aici nu l-a mai tras inima. Dacă ar fi să dăm crezare celui ce a publicat acestă misivă, Eminescu îi scria în anul 1874, lui Serban: „Chipul ei nu-mi mai dă răgaz să studiez în pace. E divinitatea Elenei lui Menelaus, coborâtă pe pământ, ca să mă tortureze. Frate Serbane, vezi de te intereseaza dacă nu s-a mutat de acolo unde sedea”, iar mai departe: „Un fel de anihilare a vointei caracterizează eul meu. Ochii deprinși cu slova
Veronica Micle- „Îngerul blond” al lui Eminescu (II). Studiu, de Ion Ionescu () [Corola-blog/BlogPost/339372_a_340701]
-
Împărăția luminii” (p. 251) care aparține lui Dumnezeu, iar pământul devine neîncăpător pentru gândurile transcendente: ,, Pe Pământul adus/ să-și aleagă credința/ nu am loc/ de triburile gândurilor!/ Doamne,/ cum se mai ciocnesc/ înfrigurate umbrele” (p. 251). Omul însetat de divinitate caută spiritualitatea, ilustrată de poet printr-o metaforă numită ,,Steaua Oului cosmic/ despletită pe apă” (p. 257). Acolo în lumea transcendentă poetul îl percepe pe Dumnezeu: ,,Dumnezeu nu este ascuns/ în fiecare cuvânt zburător/ trăiește o Lume a Lui/ de
Dr Adriana Mihaela Macsut: N. N. Negulescu, Oglinda misterelor (Recenzie de carte) () [Corola-blog/BlogPost/339415_a_340744]
-
biserică, pentru că altfel de unde să îți iei puterea, de unde să o primești, să poți juca în fiecare seară. ” Rep: „Unii o primesc de la public. Sau de la partener.” DA: „Nu sunt bisericos, dar încerc, încerc să îmi construiesc o relație cu Divinitatea. Cu modestie, cu foarte mare modestie. Eu cred că acolo este cheia vieții noastre. A vieții întâi și a meseriei pe urmă. Dacă nu ești luminat nu poți sa faci meseria aceasta. Aceasta este părerea mea, eu cred că poți
DAN ASTILEAN in Premiera Casei de productie TVR SALONUL NR 6 () [Corola-blog/BlogPost/339436_a_340765]
-
Printre barbari Ovidiu își irosește viața.” Operele lui în care a cântat dragostea, ,, Ars amatoria” și ,,Ars amandi” sunt un fel de istorie spirituală a dragostei unui păgân care a văzut în femeie cel mai grațios animal.Ovidiu cunoaște ideea divinității femeii și a eternității dragostei. „Darul meu este de a nemuri prin cântece/ Femeile care au binemeritat : aceea pe care am ales-o devine ilustră prin arta mea /.../ Faima pe care o vor hărăzi cântecele va fi veșnică.” Elegiile erotice
Prof. ION IONESCU-BUCOVU: Publius Ovidius Naso –un Petrarca al Antichității () [Corola-blog/BlogPost/339445_a_340774]
-
poeziei, acolo unde se petrece furtuna materiei. Istoria poeziei cu formă fixă este redată în carte, în prima secțiune, ca o necesitate de omologare la nivel european, pentru că face legătura între scrierile vechi și cele moderne, fulger între perioade, conservând divinitatea poeziei, ca formă de comunicare a lui Dumnezeu cu omul și ca răspuns al omului la revelație. Deși salmul se bazează pe cuvinte puține, poemul minim redă starea de grație a sufletului în căutarea luminii. Fantezia poetului este în mișcare
Ion Pachia Tatomirescu: Saltul în salm. Recenzie, de Constantin Stancu () [Corola-blog/BlogPost/339458_a_340787]
-
și Creația Să sunt dimensiunile filosofice ale poeticii sale existențialiste. Este o poezie plină de speranță, de un umanism și o bunătate contaminante, dar, în același timp, o poezie gravă care te obligă la reflecție privind existența umană raportată la Divinitate. Topos -urile și simbolurile te poartă cu gândul spre alte lumi, pline de armonie și încântare, ce amintește de clasicii greci, daca discursul poetic - lăsat să zburde în vers liber - nu ne-ar aduce în prezent, la toată neliniștea lumii
Catinca Agache: Constantin FROSIN, poet francofon şi imbatabil traducător () [Corola-blog/BlogPost/339507_a_340836]
-
ca om, devreme ce la urmă coboară și-i întinde mâna. Prin cartea de rugăciuni și albumul de artă care trebuie aruncat, Kafka reiterează conflictul dintre artă și religie, dintre creatorul de geniu și exigențele eticii creștine. Între om și divinitate există o incomensurabilă prăpastie ontologică. Ca exponent al lumii sensibile, ca fenomen, omul nu poate avea acces nemijlocit la curțile inteligibilului, nu poate atinge lucrul în sine. Accesibilitatea ființei la energiile necreate are întotdeauna loc printr-un analogon material, chiar dacă
Franz Kafka: Procesul. Recenzie, de Mirela Teodorescu () [Corola-blog/BlogPost/339517_a_340846]
-
credincios devin conștiință căutătoare de mântuire și spirit evlavios. Figura spiritului creator se profilează ca pioasă, cucernică, religioasă. Drumul smeririi este, în fapt, deschis de conștientizarea faptului prealabil că în două rânduri (1 iunie 2001 și 18 mai 2002) intervenția divinității a adus salvarea de la moarte. Spiritul, ca totalitate, se inserează într-un dinamism mnemonic și astfel are loc o modificare identitară. Trecutul bisericesc se regăsește ca urmă activată a demersului aflat în curs. Potențialmente, eul povestitor, se regăsește ca evoluând
CONSTANTIN PĂDUREANU: Regăsirea de sine, de Ștefan Vlăduțescu () [Corola-blog/BlogPost/339561_a_340890]
-
de experiență se referă la natura invizibilă a dorului, dar capabilă, totuși, să preseze ființa, să-i ceară liniște numai în cazul unei lupte pentru succes. Credința în Dumnezeu, definibilă ca speranța de a ne regăsi în apropierea necondiționată, a divinității, de asemenea este de nevăzut, însă nu avem curajul de a o ignora. Dorul ne ține conectați la vis. D. Ionescu Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
Tema nr. 2: Despre dor (Subiectul al II-lea) () [Corola-blog/BlogPost/339596_a_340925]
-
de experiență se referă la natura invizibilă a dorului, dar capabilă, totuși, să preseze ființa, să-i ceară liniște numai în cazul unei lupte pentru succes. Credința în Dumnezeu, definibilă ca speranța de a ne regăsi în apropierea necondiționată, a divinității, de asemenea este de nevăzut, însă nu avem curajul de a o ignora. Dorul ne ține conectați la vis. Partajează asta: Facebook Email LinkedIn Listare Tumblr Reddit Pinterest Google Twitter
REVISTA DE RECENZII () [Corola-blog/BlogPost/339593_a_340922]
-
existențiale ca urmare a trăirii experienței fundamentale a morții unei prietene, eveniment pe care în gândurile imature ascunse ți-ai permis să ți-o dorești. Laura o invidiază pe Letty pentru papucii ei, acest sentiment urcând până la „o cerere ... făcută divinității: de a întrerupe cursul vieții unei colege dragi”, „spre a mă ... dota pe mine cu niște ... papuci de gimnastică” - reflectează finalmente. Trista deprimantă întâmplare definitivează în sufletul Laurei valoarea prieteniei. Am zice că tema este aceea a transformării unui eveniment
Vasile Teodorescu: Povestiri amare, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339609_a_340938]
-
nevoia de interogație” și din „dilemele conștiinței tulburate de întrebări fără răspuns”. Omul inteligent, afirmă N. Manea alături de G. Călinescu, „e un om care gândește”, care „își pune întrebări”, așa încât un țăran analfabet este „potențial egalul lui Kant”. Întrebările despre divinitate, n-au în mod specific și limpede un răspuns: „rămân un biet agnostic”, arată Norman Manea. f) Un al șaselea element definitoriu se identifică în limbă. Norman Manea reproduce confirmativ ce susținea Hannah Arendt: „Ce rămâne? Limba maternă rămâne” și
NORMAN MANEA: Elementele formulei existenţiale, de Ştefan Vlăduţescu () [Corola-blog/BlogPost/339627_a_340956]
-
de diamante, ca să scoată la lumină bijuterii neasemuite. Ne aflăm în fața unui poet care, în chip cu totul remarcabil, scrie versuri magistrale, orice stil ar aborda. Dar faptul că abordează versul clasic este cu atât mai meritoriu. Raportarea permanantă la Divinitate este elementul forte al poeziilor lui Liviu-Florian Jianu, pentru că el a înțeles foarte bine că „La început a fost cuvântul și cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul și toate vin de la El” (Gen. 1,1). Autorul comportă în
Jianu Liviu-Florian: Caligrafii pe sufletul inimii () [Corola-blog/BlogPost/339598_a_340927]