5,661 matches
-
lîngă obraz, trup lîngă trup... la bine și la rău. Orice îndrăgostit e fericit să-și vadă perechea, orice victimă urăște contactul cu torționarul ei. Dar supravegheatul? Lui îi va fi întotdeauna refuzată posibilitatea de a-și identifica „partenerul”, căci „dublul” său relațional este o umbră, o fantomă sau o bănuială. Regimul supravegherii se definește printr-o reciprocitate trunchiată: lipsește celălalt, care totuși există și acționează. Aceasta face supravegherea insuportabilă, dincolo de orice incidență politică sau etică, oricât de grave ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
se transformă într-o chinuitoare incertitudine. Cine este celălalt? Observ că deține privilegiile unei instanțe inatacabile, obscure și mereu prezente, în timp ce mie îmi este rezervat banalul cotidian, cu toate detaliile lui, și materia cu deplina ei opacitate. O dată în plus, „dublul” funcționează total diferit și inechitabil, căci, a priori, instanța care supraveghează se definește prin „depersonalizare”, în vreme ce instanța supravegheată este redusă la o sumă de informații strict „personale”. Când nu e vorba de spionaj economic sau strategic, ci de supraveghere politică
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
o alta, deseori adoptată, privire răsfrântă, privire oblică. Oglinda ne permite să ne vedem și să ne confruntăm cu ceea ce corpul nostru produce ca reflex atunci când se află în raza unei priviri străine, piezișe, care îl supraveghează. Oglinda este un dublu și un „spion”, așa cum era numită în lojile teatrului à l’italienne. Spectatorii puteau astfel să se supravegheze reciproc la Teatro San Carlo ori la Teatrul La Fenice, în timp ce regele, plimbându-și privirile deasupra sălii, controla integralitatea lojilor, de la înălțimea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
publicului că trăiește într-o lume constant supravegheată. De data aceasta, scena nu e refractară la modernitate; din contră, se arată disponibilă, deschisă, permeabilă. Asistăm când la captarea imaginilor, când la proiectarea lor, iar scena se erijează într-un veritabil dublu al lumii actuale, fiind, ca și lumea, supusă unei perpetue supravegheri. Utilizarea tehnologiei moderne a supravegherii este dovada unei voințe de contemporaneizare preocupate să disimuleze vârsta atât de înaintată a teatrului, să-i camufleze ridurile, să-l întinerească prin inserția
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
cu precizie (este numită Mais, Ut@2@him sau Maryam); aceasta era o Ashg@2@n@1@a, aparținea familiei imperiale a Arsacizilor. Mai tîrziu, Pattek și-a introdus fiul În sectă. La doisprezece ani, Mani are prima Întîlnire cu dublul său ceresc, „Geamănul”32, În coptă saich, În pahlavi narjamig, În arabă al-taum (corespunzător aramaicului tômî), care Îi spune că Îi va părăsi pe mughtazilahi. Fragmente din Codexul Mani de la Köln indică intenția lui de a reforma religia elchazaiților, atribuindu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
numite Prounikos, În opoziție cu nemișcarea eonilor Pleromei. Deoarece, În cazul acesta, primul sens al lui prouneikos ar fi de „hamal”, Marvin W. Mayer are cu siguranță dreptate atunci cînd face observația că numele este un calambur, construit pe un dublu Înțeles, și că se poate traduce prin „un hamal năbădăios”13. Deoarece nu are partener, Sophia-Prounikos Își caută unul În zonele inferioare ale universului (ad inferiores partes), știind, și deplîngînd totodată acest lucru, că Tatăl nu-i aprobă fapta (sine
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În cartea lor, astăzi pierdută, Evanghelia Evei, consideră că Șarpele i-a dăruit primei femei cunoașterea 246, iar În Ipostaza Puterilor 247 și În Scrierea fără titlu 248 se afirmă că Șarpele este Învățătorul, Femeia spirituală, Eva de Lumină, un dublu al Sophiei. Pentru perați Șarpele este MÎntuitorul 249, iar pentru sethieni atît Demiurgul cît și Logosul au Înfățișare de șarpe 250. Un procedeu similar de „interpretare greșită creatoare” este aplicat și celorlalte episoade ale Genezei care sînt semnificative din punct
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
vorbe („să faci ce zice popa, nu ce face popa”, „zice ca tine și face ca el”, „în față zice una, în spate zice alta”), vorbele prin tăcere („dacă tăceai, filosof rămâneai”; „vorba lungă, sărăcia omului”), stânjeneala prin zâmbet. Vocația dublului se regăsește și în formele prin care dă expresie umorului: umorul mucalit (râde sub chipul seriozității), zeflemeaua (minimalizează lucruri importante), ironia (speculează aparența și esența), autoironia (se denigrează cu intenția de a-și minimaliza defectul), „hazul de necaz” (râde când
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
multe puncte de vedere. Pentru a il ustra unele dintre acestea, ne vom opri asupra beneficiilor în contabilitate, design al produsului și procesului de producție: - efecte asupra contabilității. Cu ajutorul unei baze de date ERP, contabilitatea nu mai necesită dosare în dublu exemplar și este eliminată introdu cerea repetată a datelor. Pe măsură ce tranzacțiile de producție sunt înregistrate, echivalentele financiare sunt generate în mod automat, pentru a actualiza fișele conturilor. Aceasta oferă trasabilitate, mergând p e fir de la totalul din fișa contului la
Platforme integrate pentru afaceri ERP by Luminiţa HURBEAN, Doina FOTACHE, Vasile-Daniel PĂVĂLOAIA, Octavian DOSPINESCU () [Corola-publishinghouse/Science/195_a_219]
-
formulată (vezi Baudrillard și Guillaume, 2002Ă în termeni filosofic-culturali negativi: ostatic al codului, al formulei sau al matricei, individul este descris în rețeaua de branșări și de protuberanțe multiple, de la spectralitatea fantomatică care bântuie și care poate conota moartea sau dublul la spectralitatea prismatică care refractă diferitele fațete exterioare. Una dintre „figurile alterității” este prezentată în modelul turistului, preluat în spațiul virtual în înțelesul de traversare a deja-descoperitului, de călătorie centripetă și implozivă, de lipsă de mișcare și de închidere orbitală
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
că rezolvarea tuturor problemelor sociale va rezulta din organizarea unor grupări sociale de producție, pe care le-a numit „falange”. Numărul celor asociați poate varia între 400 și 2.000, efectul maxim îl realizează însă falanga de 1.620 (!?) persoane, dublul cifrei 810, la cât socotește el tipurile de caracteristici omenești. Falanga, crede el, trebuie să grupeze toate tipurile de caracter, pentru a se putea completa reciproc și a-și anula defectele. Colonia în care va trăi falanga se numește „falanster
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Commentarius Massorae Historiens (Tiberias, partea I), Buxtorf spune că termenul folosit de către evrei pentru desemnarea tradiției textului biblic este cuvântul hrwsm (vocalizat după forma hdwgb de la Ier. 3,7), și din moment ce samech este un sunet ascuțit, cuvântul se scrie cu dublu „s”: massora. Această modalitate de transcriere a cuvântului, deși nu a fost adoptată de către Buxtorf însuși, este urmată de către foarte mulți bibliști. Fluctuația în transcrierea cuvântului persistă și în zilele noastre 2. Elias Levita vorbește în mod constant despre trwsm
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
-ul pe Europa și Asia... Mă uitam la bătrân, mă uitam la ceapă și simțeam cum mi se ridică tensiunea. Precupeața nu zicea nimic, dar îi citeam în priviri că ține cu el. M-am ambiționat și i-am oferit dublul prețului. Contraoferta dură l-a clătinat rău pe tataie, așa că a încercat să ne blocheze negocierea: „Domnișorico, las-o pe femeia asta, n-auzi că ceapa e a mea?“; se crampona de ceapa aia de parcă ar fi murit fără ea
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
ne amintim, tot din Cioran, tot din corespondență: „dulceața nimicului”, „fascinația răului”, „resemnarea și plăcerile ei”. Iată cum nefericirea devine fericire, iată cum a fi ursuz ajunge să însemne restaurarea unei ordini cu sine însuși. În fond, melancolia Ă cu dublul său regim Ă este mitul fondator al proiecției cioraniene despre sine. De aici, importanța pe care Cioran însuși i-o acordă în corespondență. Astfel, „Înclin să cred că melancolia e tara familiei noastre. Ce poți face împotriva eredității?” (295 Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
corespondența lui Cioran, mai exact scrisorile sale către cei de-acasă, confirmă prea bine intuiția lui Matei Vișniec, că Cioran e omul fără umbră. Din corespondență Ă și din operă Ă deducem chiar că Cioran și-a ucis umbra, adică dublul, fratele geamăn. Lupta permanentă cu neamul valah, cu originea sa valahă, se înscrie într-un model generic de care nu se poate să nu se țină cont. Este felul lui Cioran de a așeza înstrăinarea și integrarea într-o relație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
alta. Departe de țară Ă să se înțeleagă: rămânerea lui în Paris e mai degrabă un accident decât o opțiune Ă, Cioran descoperă în Valahia oglinda care-l răsfrânge până la detaliu. Ca la romantici, în încercarea de a-și ucide dublul, adică fratele geamăn sau umbra, eroul se ucide pe sine. Dar, murind, el se și întemeiază. Așadar, la Paris, Cioran își asumă periferia și divagația: se mândrește cu teribilul curaj de a nu face nimic, de a nu angaja în
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de stranietate. Oricum, Cioran știe că ipocrizia însăși poate fi sursa demonismului. Citează într-un loc din Psalmul 31 („Ferice de omul ș...ț în sufletul căruia nu se află vicleșugul!”) pentru că este el însuși apăsat și chinuit de prezența dublului său, permanent la pândă, în care se recunoaște. Ciudat este că Cioran este sau vrea să fie în permanență altceva, adică altul. Numai când este altul, suferă. Aici e sursa contradicțiilor, dar și a devenirii sale. La un moment dat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
spune Cioran, și o spune după ce-și reproșează cele „șapte ore de conversație neîntreruptă”, pe care abia le-am invocat. Mai mult, oare nu cumva Cioran are nevoie tocmai de această flagelare continuă? Căci flecărind, el își maschează perfect dublul demonic. Saltimbacul nu se dă de gol și joacă mai departe rolul pe care și-l asumă atâta vreme cât ceilalți sunt de față. Sau poate că la mijloc este teama de a-l întâlni tocmai pe Celălalt, pe Dumnezeu. Fără prezența
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
romani ca și în India ariană "focul domestic" era venerat, aducându-i-se, zilnic, sacrificii alimentare și, de trei ori pe lună, flori; cultul era adresat Penaților și Larilor, "personificări mitico-rituale ale strămoșilor", dar și lui "genius", un fel de "dublu" care ocrotește individualul. Aceste divinități domestice patronau riturile de trecere specifice, la naștere, căsătorie, moarte. 78 La români, "vatra" și "hornul" îndeplineau un rol hotărâtor în ritualul vieții de zi cu zi: prima naștere avea loc pe vatră, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
crucea, ca însemn solar al mortului, și troița, ca însemn mitologic al credinței mortului.237 În satul tradițional, există două forme complementare de reprezentare a sufletului mortului, pasărea-sufletului și sufletul-pasăre: "pasărea sufletului nu este o imagine plastică a mortului, ci dublul natural al sufletului mortului pe lumea aceasta, iar sufletul-pasăre este imaginea ornitomorfică a sufletului care rătăcește tot în Lumea aceasta, în moartea aparentă sau după moartea reală până la trecerea în Lumea cealaltă".238 Aceste "păsări mitice" au fost grupate în
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
tehnica imaginii, viguros, se confesează întrupat într-o viziune alambicată sau într-un comentariu deschis. Atmosfera rămâne stranie, compusă din ritmuri discontinue; când faustic și elegiac, răvășit de iluzii, când tumultuos și echilibrat cum se vrea însăși poezia lui. Un dublu îl urmărește pe poet, din nevoia de echilibru "îl trage de inimă în sus: "Mamă, acum la un capăt de vârstă cunosc/ cum altul mai tare/ cu mult decât mine/ mă asediază mereu/ Zi și noapte ca pe o fortăreață
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ăla ce-ndulcește/ lemnul de sicriu/ ăla ca deșertul/ și ca arabescul/ suflet de cămilă/ Ion Nicolescu". În ciuda încercării de a-și reprezenta mental lumea sub forma unui artificiu scenic, poetul parcă nu ar vorbi despre el, ci despre un dublu al său în raport cu ea, rupând în permanență vraja sau starea elegiacă pe care-o tot invocă, ea intrând în ordinea naturală a lumii. Un oficiu al retoricii cuprinde și lumea dinăuntru: "Mai mori și tu dacă eu mor/ mai strânge
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vise pictate cu mari catedrale, vise cu sfincși, cu lei nemișcați, intens colorate, pământul visează și se trezește pe un șarpe încolăcit: "L-am auzit cum vine noaptea/ spre sânii tăi pocnind încet de lapte." Existența este un vis, motivul dublului ("Falduri" de Ion Barbu) declanșează o lume de coșmar într-un context absurd: "ți-e teamă de oglinzi să nu privească/ din cadrul lor în locul tău altcineva/ și-n fiecare seară în odaie/ oglinda ți-o acoperi/ cu o năframă roșie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
suspectat în tot ceea ce face "truda mea sute de ani în șir/ va fi această spaimă necurmată/ al treilea să se trezească/ Ce coace-n el în nefires cu-i chip/ să-mi suspecteze asprele porunci?" Poetul vorbește despre un dublu al său, " îl știu exact și viu, modelat cu grijă, nici un pumn de lut mai mult sau mai puțin de împărțit întregul,/ dar și un al treilea spre care tinde, starea pură a Sfântului Duh", ruptă de contigent ca în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Alexandru perspectiva este sacră. Poetul închină de-asemenea imnuri garoafei, munților, vulturului, luceafărului de seară, cerului, lui Constantin Brâncoveanu etc. Și toți acești referenți sunt în permanentă relație cu transcendentul, cu ilimitatul, cosmicul. Drumul omului este anevoios până la moarte, motivul dublului apare mereu: "Cine ești, omule?/ Când alunec eu, omul din spate râde cu gura lui roată dărâmată." Mersul este spre " Cine știe", până va dispare fără urmă. Căutarea și încrederea că va atinge absolutul promis este sărbătorit ca o mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]