6,588 matches
-
ticos, bineînțeles de față fiind și trei membri ai Consiliului. — Ce le-ai dăruit de data asta? se amestecă În vorbă un alt personaj care se plimba agale prin sală. Conrad, cu părul mai blond și ceva mai tânăr decât ducele Bertold, părea copia fidelă a fratelui său. Aveau aceleași trăsături, același nas ușor Încovoiat, aceeași statură. Dar, pe când În ochii Îndrăz neți ai lui Bertold, În toată făptura lui, era ușor de ghicit un temperament nestăpânit, Conrad părea statuia Însăși
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
respect dorința lor de-a Înfrumuseța mai departe orașul de pe ape. Nimic nu este mai demn de laudă decât a lăsa În urmă monumente care să Întipărească pentru veșnicie numele celui ce le-a ridicat... Bodo se uită lung la ducele Conrad, făcându-i un semn imperceptibil și pentru o clipă ochii nobilului cavaler răspunseră cu o strălucire intensă, ceea ce trăda un temperament năvalnic sub Învelișul de calm desăvârșit. — De data asta le-am adus Într-adevăr un dar neprețuit, continuă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
după pintenii de argint care răsunau la orice mișcare se vedea lesne că este de rang Înalt. Era minis terialul Hildebrand, maestrul de arme al celor doi prinți și omul lor de Încredere. Lui Îi Încredințase pe patul de moarte ducele Bertold II pe cei doi fii ai săi, și nobilul din Appenweier Îi iubea ca pe copiii lui. De aici și felul morocănos și fami liar cu care Își Îngăduia să vorbească În prezența lor. „Să-i aperi și să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
iubea ca pe copiii lui. De aici și felul morocănos și fami liar cu care Își Îngăduia să vorbească În prezența lor. „Să-i aperi și să-i slujești așa cum m-ai apărat și mi-ai slujit mie, Hildebrand“, spusese ducele muribund, la ultima suflare. și loialul Hildebrand, ministerialul de Appenweier, nu se abă tuse niciodată de la această poruncă, În toți anii În care le fusese alături. — Hildebrand, timpurile s-au schimbat, zâmbi Îngă duitor Bertold. Chiar și cele mai trainice
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
intereselor prietenilor noștri, mai cu seamă că avem aceeași dușmani.“ și ceilalți domni de față au Încuviințat cu totul spusele lui. Dar ceea ce e mai important urmează de-abia acum: a doua zi m-a vizitat domnul Giuseppe Candiano, nepotul ducelui Înjunghiat odinioară și membru al Consiliului celor Zece - de fapt cel mai puternic și influent membru al Consiliului, o știe toată lumea. Mărturisesc că am fost uluit de cinstea pe care mi-a făcut-o. Domnul Giuseppe m-a invitat la
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
bucuroși să și păstreze țechinii În lăzi - le-am vorbit de neutralitate. Înaltul membru al Consiliului m-a asigurat că nici un țechin nu va lua drumul vis tieriei Împărătești, nici măcar prin interpuși. În mod confi dențial mi-a destăinuit că ducele Amadeus din Geneva și-ar fi trimis oamenii pentru a cere un Împrumut mare, oferind dobânzi foarte avantajoase. Au fost refuzați cu regret, pentru că signo ria are cheltuieli mari cu Înfrumusețarea orașului. și mai e problema piraților din Adriatica, pentru
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
signo ria are cheltuieli mari cu Înfrumusețarea orașului. și mai e problema piraților din Adriatica, pentru a căror stârpire trebuie construită o flotă bine Înarmată. Conrad zâmbi: — Ca și cum Veneția n-ar avea flota gata pregătită... Da, Mărite Domn, dar trimișii ducelui Amadeus au plecat cu buza umflată. Nu i-a mers mai bine nici sta rețului Otto din Schaffhausen... și el a cerut un Împrumut uriaș, chipurile ca să Înarmeze câteva mii de oameni pentru o cruciadă... Nostim e că Sfântul Părinte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
iei În nume de rău vorbele pe care le rostesc numai din credință față de Înălțimile Voastre. Înainte de a fi cavaler, ești stăpânul nostru, al tuturor. Ce ne-am face dacă printr-un complot mârșav ați pieri voi, nobilii urmași ai ducelui Bertold, răposatul meu stăpân? Ce s-ar Întâmpla cu țara noastră? Cu oamenii pe care Dumnezeu v-a orân duit să-i stăpâniți? Mărite Stăpâne, ești dator să fii prudent și neîncrezător, măcar pentru liniștea noastră. Bertold râse și, sculându
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prindea o pană albă și i-o dădu bărbatului din fața ei. — Străine, spuse ea cu demnitate, mi-ai salvat viața și-ar trebui să-ți mulțumesc altfel decât cu acest dar neîn semnat. Păstrează agrafa asta. și vino la curtea ducelui Ber told. Ai să găsești de lucru la el. E un stăpân generos ca și unchiul său, monseniorul Gebhard din Konstanz. Dacă vii de acolo nu se poate să nu fi auzit de el. Ia-o spre apus. Din colo
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mici, pe care avusese Îngăduința s-o atingă. — Ce copilă Încântătoare, Își spuse. Cine o fi vrând s-o omoare? și de ce? Vreo răzbunare din dragoste neîmpărtășită? Vreo pricină politică? Ce secrete Întunecate s-or fi ascunzând și la Curtea ducelui Zähringer? Amintirea Bizanțului cu intrigile lui și crimele lui misterioase Îi reveni brusc În minte. — Oamenii sunt peste tot la fel, Își spuse. Cu cât e lumina mai puternică, cu atât cercul de umbră care o Înconjoară e mai Întunecat
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Bizanțului cu intrigile lui și crimele lui misterioase Îi reveni brusc În minte. — Oamenii sunt peste tot la fel, Își spuse. Cu cât e lumina mai puternică, cu atât cercul de umbră care o Înconjoară e mai Întunecat. Hai la ducele Bertold. O fi voia soartei cea care m-a amestecat În Întâmplarea asta neobișnuită. Își spuse că va trebui să fie foarte precaut. Ca Întotdeauna, destinele care secerau capetele Încoronate atrăgeau În vârte jul lor alte destine mai umile. Auzise
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pe măsură ce po vestea, amintirile deveneau din ce În ce mai clare. Da, acum era sigur, călugărul din fața sa nu putea fi decât starețul Otto de Schaffhausen. Cu vreun an În urmă se auzise cu satisfacție la Curtea episcopului din Konstanz că tânărul Conrad, fratele ducelui Bertold, atacase Într-o noapte Schaffhausenul, trecându-l prin foc și sabie, pentru a plăti necredința starețului care-și petrecea timpul uneltind la Curtea Imperială Împotriva vecinilor lui de la Nord. Dar pe Otto nu-l putuse prinde, căci fugise prin
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Berthei, care se străduise zadarnic s-o Întoarcă din drum pe stăpâna ei. V Cam cu zece ani Înainte de , momentul când Începe povestirea noastră, la Curtea ministerialului din Appenweier, avusese loc un eveniment cu totul deosebit. Hildebrand, credinciosul vasal al ducelui Bertold, care se bucura de cinstea de a fi prietenul și omul său de Încredere, plecase cu stăpânul la vânătoare. Tocmai apăruse moda vânătorii cu șoimi, pe care o aduseseră din Răsărit cavalerii cruciați ai lui Bohemund Normandul. Ca de
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mulțumea pentru ospitalitate. Apoi castelana se retrăgea, nu Înainte de a arunca o privire aspră asupra șirului de slujitori care așteptau În haine de sărbătoare să aducă cupele de argint și să toarne În ele vinul care Îi plăcea cu deosebire ducelui: un vin aspru, tare, ușor amărui, o licoare minunată pe care numai viile lui Hildebrand de pe malul Rinului Îl produceau. Mai târziu, după ce bărbații Își potoleau setea și-și scuturau praful de pe veșminte, doamna casei, Împreună cu Însoțitoarele ei, apărea din
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Hildebrand de pe malul Rinului Îl produceau. Mai târziu, după ce bărbații Își potoleau setea și-și scuturau praful de pe veșminte, doamna casei, Împreună cu Însoțitoarele ei, apărea din nou În sala mare. Acolo, Rishawa ședea de-a dreapta lui Bertold pe estradă, și ducele Îi oferea curtenitor un strop de vin și o bucățică de friptură de potârniche. Toate se făceau după o bună rânduială. Ducele era voios și destins, În mijlocul credincioșilor lui slujitori, mânca cu poftă, lăudând talentele de gospodină ale gazdei și
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Însoțitoarele ei, apărea din nou În sala mare. Acolo, Rishawa ședea de-a dreapta lui Bertold pe estradă, și ducele Îi oferea curtenitor un strop de vin și o bucățică de friptură de potârniche. Toate se făceau după o bună rânduială. Ducele era voios și destins, În mijlocul credincioșilor lui slujitori, mânca cu poftă, lăudând talentele de gospodină ale gazdei și vinul prietenului lui. Pentru puține ceasuri devenea și el un om ca toți ceilalți, uitând grijile domniei și ceremonialul sever de la Curte
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-l ajute să coboare, mulțumind pentru cinstea care i se făcea lui și modestului său cămin, luă cu grijă mogâldeața de pe cal și o puse jos ca pe o comoară, Încercând s-o scoată din val trapuri. În această vreme, ducele sări singur de pe cal, cu o sprinteneală care dovedea că n-are nevoie de nici un aju tor, fără a părea câtuși de puțin jignit de puțina atenție care i se dădea. Cei doi bărbați Își spuseră râzând câteva cuvinte. Doamna
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
atinse fruntea cu buzele, zâmbind, În vreme ce Hildebrand urca Încetișor scara, potrivindu-și pașii uriași după cei ai făpturii micuțe, care Îl ținea de mână cu o Încredere Înduioșătoare, și Încruntându-se la soața sa, care uitase să ureze bun venit ducelui. Din fericire, părintele Anselm salvă situația, binecu vântându-l pe oaspete și urându-i bun venit În limba la tină, pe care ducele o vorbea cu deosebită plăcere. Între timp, castelana pricepu mustrarea soțului ei și murmură ruși nată cuvin tele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
de mână cu o Încredere Înduioșătoare, și Încruntându-se la soața sa, care uitase să ureze bun venit ducelui. Din fericire, părintele Anselm salvă situația, binecu vântându-l pe oaspete și urându-i bun venit În limba la tină, pe care ducele o vorbea cu deosebită plăcere. Între timp, castelana pricepu mustrarea soțului ei și murmură ruși nată cuvin tele pe care și le pregătise pe Îndelete În cursul dimineții. * * * În zilele care au urmat, bătrâna doamnă se strădui za darnic să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
multe amănunte de la soțul ei. Ministe rialul era Încăpățânat ca un catâr: „Ce tot vrei să știi? Du cele ți-a spus tot ce trebuia să cunoști. E o orfană pe care o cheamă Adelheid. Părinții ei au murit și ducele vrea s-o creștem noi. Asta-i tot.“ Apoi pleca, fie la grajduri să vadă mânzul cel nou, pe care tocmai Îl fătase iapa albă, fie la vânătoare, fie la mânăstire, la Sfântul Petru, să guste vinul cel nou Împreună cu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
aceasta era la fel de Încăpățânată, ridica din umeri și nu spunea nimic. O privea bănuitor pe bătrâna doamnă și refuza să pună mâna pe gherghef. Singura ei plăcere era să călărească pe deșelate și să hrănească șoimul cel nou, dăruit de ducele Bertold bătrânului său prieten. Judecând după aceste trăsături de caracter ale fetiței, doam na ministerialului ar fi trebuit să și bănuiască bărbatul de necredință. Adelheid era la fel de Îndărătnică și de Îndrăz neață ca el. Așa că, Într-una din seri, când
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
stăpâne, ai răbdare cu vânătoarea, până fac un ocol să-mi aduc bastarda la noi acasă, să i-o Încredințez nevesti-mii ca s-o crească.“ și domnul duce lasă vânătoarea baltă și face pe dădaca. Cum adică, femeie, crezi că ducele ar fi În găduit una ca asta? Nu-l cunoști prea bine? Copila e de neam mare, Rishawa, și domnul duce o protejează cu toată bună tatea și autoritatea lui. Te-a crezut o femeie Înțeleaptă și cu frica lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și nici n-avem a vorbi despre ea... Uiți totul, cine e, cum, cine, când a adus-o. Ai văzut c-au fost numai doi oameni de Încredere aleși pe sprânceană, care știu că trebuie să tacă și-s devotați ducelui până În pânzele albe. Dacă răsuflă ceva Înseamnă că tu ți-ai ascuțit dinții pe unde nu e bine să ți-i ascuți. și n-aș vrea să te văd surghiunită la vreo mânăstire, numai cu pâine și apă, pentru tot
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu pâine și apă, pentru tot restul vieții! Pricepi? A doua oară nu-ți mai spun. și cu asta am Încheiat! — Numai un lucru vreau să te mai Întreb, suspină Rishawa, de ce e atât de primejdios? De ce atâta taină? Doar ducele Bertold e stăpânul nostru și ce face el e bun făcut! De ce se teme și de cine? — Nu se teme, dar nu vrea să supere obrazuri subțiri de la Curte. Nu uita că doamna Sophie n-are copii. Familia Welfilor e
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
nostru și ce face el e bun făcut! De ce se teme și de cine? — Nu se teme, dar nu vrea să supere obrazuri subțiri de la Curte. Nu uita că doamna Sophie n-are copii. Familia Welfilor e puternică și influentă. Ducele are nevoie de ajutor, sau cel puțin n-are nevoie să-i mai cadă și alții În spate, chiar acum când lucrurile se tulbură. și dincolo de Rin și În Burgundia, mai departe, Staufenii ațâță spiritele. Fratele tău ar putea să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]