122,033 matches
-
cvadraturi a cercului, care, în mod magic, prin însăși energia comprimată a celor două închideri ce par absolute, deschide transcenderea către eliberarea radicală. Lumea umană, a finitudinii, a tiparelor ne-a fost dată pentru a cunoaște cea mai înaltă bucurie: eliberarea. Poezia este exercițiul uman al libertății metafizice. Din dublul zăgaz spre cea mai înaltă desprindere. Până dincolo de dincolo în transposibil. Poezia și absurdul Cine ne va vindeca de modernitate ? Paul Valéry Ce este absurdul ? Conceptul de "absurd" se referă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intră cele trei elemente, despre care am mai discutat în alt capitol: melodicitatea; caracterul incantatoriu fermecare, vrăjire (thauma lui Pindar, incantamentum al lui Ovidiu, Zauberung hölderlinian, enchantement al lui Rimbaud); și caracterul inițiatic inducția unei stări sufletești inefabile, până la transfigurare, eliberarea într-o suprarealitate capabilă să ne nască din nou pe un plan spiritual superior. Poezia dezvoltă capacitatea anagogică, cea mai puternică dintre creațiile culturale, în sens hölderlinian: înălțare spirituală, iluminare, elevație mistică, transfigurare cuvântul analog din filozofia sanscrită fiind samădhi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creatori ai diferitelor arte, dar mai ales în arta verbului, în poezie, există o conștiință superioară care îi impulsionează să creeze în numele acestei justiții de ordin poetic chemată să salveze viața transpunând-o într-o suprarealitate a frumosului, a sublimului Eliberarea radicală, posibilul suprem până la transposibil, adică dincolo de posibil și imposibil, o împlinește geniul, așa cum au recunoscut Kant și Eminescu, filozoful din Königsberg afirmând: "geniul însemnează a doua creațiune a lumii prin artă", înțelegând prin poezie orice artă, sens pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Morala poeziei: iartă totul și nu iartă nimic. Iartă suferința, rănirile, imperfecțiunile, moartea. Dar nu iartă înjosirea omului, înjosirea celor trei magi: inima, sufletul spiritul. Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi. Eliberarea poetică Poemul: realitate absolută, prezent eternizat, eliberare metafizică ultimă. Dar el își trăiește adevărata viață, își manifestă energiile spirituale eliberatoare numai în interacțiune cu cititorul, în fenomenologia activă a receptării; a unei receptări iluminate. Iar marea poezie, cea deschizătoare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
nimic. Iartă suferința, rănirile, imperfecțiunile, moartea. Dar nu iartă înjosirea omului, înjosirea celor trei magi: inima, sufletul spiritul. Și mai ales nu iartă pe cei care o desfigurează și o poartă în noroi. Eliberarea poetică Poemul: realitate absolută, prezent eternizat, eliberare metafizică ultimă. Dar el își trăiește adevărata viață, își manifestă energiile spirituale eliberatoare numai în interacțiune cu cititorul, în fenomenologia activă a receptării; a unei receptări iluminate. Iar marea poezie, cea deschizătoare de noi orizonturi onto-axiologice este, repetăm, poezia ideatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
salva omenirea actuală. Poezia este marele posibil uman. Este o tensiune a sensibilității și intelectului care depășește lumea și eul empiric intramundan și dă aripi eliberatoare sinelui transmundan, homo sui transcendentalis nietzschean, abolind timpul consumptiv, apteric, pentru a deschide porțile eliberării metafizice în mers pasionat fără încetare, asemenea lebedelor în zbor extatic din viziunea lui Tagore. Poezie și imposibil Tu m'attendais depuis l'éternité, Et maintenant qu'as-Tu fait de ma chance? Seigneur, ne fus-je que la conscience De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
tinde să devină ea însăși imposibilă. Poezie și transposibil Precum am arătat în publicații anterioare, meditând, la anii adolescenței, asupra libertății metafizice radicale am ajuns la conceptul pe care l-am văzut ca fiind suprema deschidere: transposibilul. Foarte succint spus, eliberarea în transposibil însemnează depășirea cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cercurilor de condiționări care îngrădesc libertatea spirituală nelimitată: mai întâi transcenderea eului empiric, de serviciu în lumea zilnicului, apoi depășirea formulei ontologice de ordin uman, urmează transcenderea diadei ființă/neființă și, finalmente, a diadei posibil și imposibil. De precizat că eliberarea radicală nu este însă un act finit, încheiat ci o goană neîncetată a intelectului de orice condiționare și determinare, un zbor fără încetare. În lirica universală, "Deschisul" a fost pentru marii poeți suprema aspirație. Pentru Pindar, deschiderea este înălțare către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
vom soarbe, vom dispare." În poezia Le Voyage, Baudelaire năzuiește irepresibil către Nou, către Necunoscut: Plonger au fond du gouffre, Enfer ou Ciel, qu'importe? Au fond de l'Inconnu pour trouver du Nouveau! Iar în poezia Elévation, deschiderea însemnează eliberarea din miasmele otrăvite din spațiul teluric prin zborul către "purele tării", fapt care ne face să înțelegem "le langage des fleurs et des choses muettes". Dar mai sus încă, iată viziunea poetico-filozofică a lui Giordano Bruno, care se afla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
niciodată cu ceva finit... Ea despică bolta cerească, se avântă în nemărginire și, prin eter, pătrunde în sferele superioare, parcurgând treaptă cu treaptă adevăruri tot mai înalte." Or, care este suprema aspirație a spiritelor dotate cu inteligență și iluminare divină: eliberarea metafizică. Focul și eterul mistuire și renaștere ca spirit pur sunt realitățile eliberatoare ultime care constituie cheia de boltă în gândirea poetică a lui Bruno. Iată alte texte în acest sens din opera amintită: "Nobilul foc mă nalță și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de ajuns valurile oceanului să stingă ardoarea acestor flăcări?" este analog celor din Odă (în metru antic) eminesciană: "Focul meu a-l stinge nu pot / Cu toate apele mării". În lumina viziunii lui Giordano Bruno, urmărind logica mersului ascendent al eliberării radicale posibile, în Luceafărul, sinele eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eminescian urma să părăsească hipostazele ontice cu putință a fi experimentate în lumea polarității pământ-cer, și după depășirea focului heraclitian, teluric, avea să se petreacă și depășirea focului înghețat, astral din finalul poemului. Astfel, sinele va medita la forme ale eliberării ultime, depășind realitățile fundamentale care aparțin ordinei umane. Iată textele esențiale în acest sens: Ah! Cum nu suntem pe atunci când Nici ființă nu era nici neființă , Nimic cuprinzător, nimic cuprins. Nu era moarte, nemurire nu Și fără de suflet răsufla în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poate nici n-a fost. "O, de-am fi fost ca la 'nceputuri, Chaos/ Plutind etern în cosmicul abis!" (ms.2290). Iar în Archaeus: "O lume ca nelumea este posibilă, neîntreruptă fiind de-o altă ordine de lucruri". Prin urmare, eliberare ultimă însemnează întoarcerea în Preludiu, în Neînceputul absolut, dincolo de orice model de ființare, de orice model de "lume". Giordano Bruno concepea de asemenea o transcendență, un dincolo de orice sistem ontologic, un sens suprem fără nici o definiție, o antilume. Nelumea este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
puse în analogie cu deschisul rilkean, acel "Nirgends ohne Nicht: Das Reine, Unüberwachte";Niciundele fără nimic, Purul, Nevegheatul. Este o stare fără stare, pe care noi, cei captivi în finitudine nu putem decât să o intuim în momente de iluminare. Eliberarea noastră constă numai în a o concepe și a o întrezări fulgurant. Și atunci suntem, adică devenim acel Niciunde. Ca și în viziunea lui Hölderlin și Rilke, Deschisul constituie pentru Rabindranath Tagore suprema năzuință: " Sfarmă lacătele porților tale,/ Părăsește-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și noapte, pe lumină și beznă, De la un țărm cunoscut la altul neștiut, aleargă ! Tot golul e umplut de Cosmosul înaripat și de cântul său unic: Nu aici ! nu aici ! mereu în altă parte ! Poetul însuși se confundă, devine zborul eliberării radicale, dincolo de dincolo, zbor care nu se mai oprește și care nu mai știe de sine. * Revelația transposibilului a fost experiența fundamentală a vieții mele spirituale. Viziunea din adolescență a constituit ghidul care m-au modelat ulterior în tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
-neființă și trecând în final dincolo de posibil și imposibil am ajuns la desprinderea totală, "neatins și neatingând" în expresie eminesciană astfel că, în seara de 27 iulie 1942, a izbucnit iluminarea care constituia transcenderea ultimă transposibilul însemnând beatitudinea pură a eliberării spirituale în mers indefinit. Pentru că, afirmă Giordano Bruno, " Puterea intelectuală nu este niciodată satisfăcută cu un adevăr comprehensibil, nu este mulțumită cu nici un adevăr finit, ci tinde mereu către acel adevăr care nu este comprehensibil." A fost ziua celei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
o transmutare fulgurantă într-un niciunde invadat de o lumină de o frumusețe și liniște inexprimabile. În acel moment de grație unic am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
inexprimabile. În acel moment de grație unic am trăit efectiv sentimentul desprinderii nelimitate, urmarea firească a acelei îndelungi perioade de meditație ce parcursese progresiv etapele eliberării ultime depășirea oricărei determinări, depășirea ideii de sine eliberat, și încheind cu depășirea conștiinței eliberării, a ideii de libertate. Atunci am exclamat într-o beatitudine indescriptibilă: "În această clipă "eul" meu se schimbă: vechea ființă se desface în două entități: una umană, cealaltă o conștiință extramundană. Un ochi transcendental le desparte, și ele se îndepărtează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
le-am celebrat până la sacralizare pentru că natura îmi oferise acel al treilea ochi. Transfigurarea trăită poate avea analogie cu conceptul sanscrit samădhi, care este de asemenea o stare extatică, o beatitudine supremă, urmare a unei intense și îndelungi meditații asupra eliberării dhyana. Și dacă, într-o pentagramă, am scris: "transposibilul frate cu Nirvana", este vorba de atingerea unei creste de asemenea ultimă, dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când Nirvana este o beatitudine extremă finală, transposibilul este, repetăm, eliberare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
eliberării dhyana. Și dacă, într-o pentagramă, am scris: "transposibilul frate cu Nirvana", este vorba de atingerea unei creste de asemenea ultimă, dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când Nirvana este o beatitudine extremă finală, transposibilul este, repetăm, eliberare în desfășurare necurmată. În starea nirvanică conștiința sinelui este păstrată, în transposibil dispare orice individuație oricât de decantată, persistă doar transfigurarea eliberării ca atare. Experiența transposibilului din adolescență mi-a dat deschiderea înțelegerii libertății metafizice în radicalitatea ei la Eminescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
dar separată, suită pe alte căi de meditație. Pe când Nirvana este o beatitudine extremă finală, transposibilul este, repetăm, eliberare în desfășurare necurmată. În starea nirvanică conștiința sinelui este păstrată, în transposibil dispare orice individuație oricât de decantată, persistă doar transfigurarea eliberării ca atare. Experiența transposibilului din adolescență mi-a dat deschiderea înțelegerii libertății metafizice în radicalitatea ei la Eminescu și Giordano Bruno: tensiunea infinită a intelectului "eroic" dincolo de ființă și neființă și dincolo de orice datum care alcătuiește o lume nelumea conceput
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
unicul pilot al sufletului care este intelectul, la care se raportează... știința autentică". Transposibilul din revelația mea nu are implicație mistică. El este piscul atins de activitatea îndelungată a intelectului "eroic" cel mai lucid în a găsi și trăi suprema eliberare spirituală în mers continuu. L-am simțit, a trecut prin mine, m-a absorbit în acea clipă: am fost el. Notă. Termenul de "transposibil" a fost utilizat după trei decenii de fenomenologul Henri Maldiney pentru a defini cunoașterea transcendentală, superioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poetice 23 Mărturii 23 Creatorul primește fulgerul 28 Mecanismul dicteului 31 Ochiul transcendental 34 Poezie și filozofie 45 Fenomenologia receptării poeziei 51 Armonia‚ condiția ontologică a lumii umane 51 Logica internă 53 Armonia prozodică 55 Interacțiuni cu logica internă 55 Eliberarea metafizică 61 Lectura cosmică a poemului 65 Homo cosmicus. Uomo universale 67 Cosmicul în creațiile de artă 67 Stare poetică și deschidere vizionară 77 Poezia și absolutul 86 Bucuria poeziei 94 Celebrarea bucuriei de a trăi 94 Bucuria creației 101
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
150 Neliniște și catharsis 158 Poemul și cvadratura cercului 176 Poezia și absurdul 176 Absurdul temă existențială 176 Absurdul antipoezie 176 Suferința stare filozofică 176 Poezia cel mai înalt posibil 176 Metaforele 176 Mitul 176 Armonia 176 Morala poeziei 176 Eliberarea poetică 176 Poezie și imposibil 176 Antidotul 176 Poezie și transposibil 176 De același autor Poeme: Laudă formei, Ed.Tineretului, 1969; Constelația Hyperion, Junimea, 1978; Orfeu și Euridice, Junimea, 1986; Inițieri, Timpul 1999; Înălțarea mai sus de sine, Cugetarea, 2002
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
am înțeles, mulțumesc, îmi cer scuze, nu vă aud, mulțumesc, am spus, mulțumesc... și erigmofonie, adică nu o să vorbiți foarte bine, posibil deloc, unii pacienți scot niște sunete un pic distorsionate, e o chestiune legată de aerul înghițit, care, la eliberare, are un sunet... e ca un fel de șuier, se numește erigmofonie. Nu, nu e ca un șuier, mai mult ca un cârâit, ca un crănțănit spart de boabe de porumb, ca o ușă care scârțâie, ca o cretă nouă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]