1,814 matches
-
nega direct acest lucru, se impune însă observația că atunci când s-a afirmat supremația ființei umane, s-a sfârșit în intoleranță; rezultatele au fost paradoxale, și în unele cazuri tragice: național-socialismul din Germania (exaltare a ideii de rasă), comunismul sovietic (exaltare a ideii de progres), dar și contextul actual, când omului i se repetă necontenit că este ființă supremă, dar în același timp el este cântărit, apreciat, considerat prin prisma numerelor, adică în mod primordial ca unitate economică (ceea ce constituie în
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
dar și contextul actual, când omului i se repetă necontenit că este ființă supremă, dar în același timp el este cântărit, apreciat, considerat prin prisma numerelor, adică în mod primordial ca unitate economică (ceea ce constituie în cele din urmă o exaltare a omului occidental actual). Calea care pare a oferi un răspuns presupune o paradigmă mai largă, care să integreze pe lângă premisa mai sus menționată și premisa opusă, ceva mai modestă, care presupune că omul, ființă supremă sau nu în univers
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
a ceea ce deja ar putea să se numească coeziune națională, mereu defavorabilă minorităților 125. Cu toate acestea, în Anglia cristalizarea poporului s-a petrecut în cel mai impresionant mod. Începînd cu decapitarea lui Charles I, în 1648, și terminînd cu exaltarea patriotică a anilor 1689-1709, "glorioasa revoluție" engleză a consolidat împotriva monarhiei un sentiment de apartenență politică comună insuficient servit pînă atunci numai prin strategia regală și particularismul religios al anglicanismului. Din timpul acela, Anglia s-a identificat cu un regim
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
între 1744-1745, cînd guvernarea cardinalalului Fleury și însuși regele sînt acuzați de defetism de către poporul instruit pentru care Austria trebuie să rămînă inamicul ereditar. În Anglia fenomenul este și mai puternic cînd, între anii 1689-1709, se constituie deja teatrul unei exaltări naționaliste susținute de către whigs ce denunță în același timp căile absolutiste ale monarhiei și pretențiile aristocratice ale tories-lor. Toate acestea ating punctul culminant în 1763, o dată cu închiderea deputatului John Wilkes, herald al luptei pentru libertate națională. Atunci lumea întreagă se
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
național comportă și avantajul de a fi inexpiabil și îndelungat oferind astfel timp suficient pentru a proceda la îndoctrinarea patriotică a milioanelor de oameni în cele mai favorabile condiții posibile; în război se creează în mod spontan o atmosferă de exaltare, în care resentimentele contra dușmanilor se împletesc cu un soi de mîndrie colectivă, generînd în mod firesc o camaraderie marțială între patrioți, pătrunsă de sentimentul apartenenței civice comune. Nimic nu fortifică mai bine conștiința politică națională decît războiul devenit modern
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
19 în Italia, 18 în Austro-Ungaria și numai 8 în Portu-galia198. Temele edificării patriotice erau, de asemenea, după gustul zilei. În Olanda, împărțită între protestanți și catolici se insistă asupra virtuților unei "unități reale [...] pe fondul fragmentării".199 În Marea Britanie, exaltarea anglicizării se redefinește pe de o parte prin propagarea unei viziuni pastorale ce caută să ascundă duritatea industrială, iar pe de altă parte prin glorificarea gesturilor de sacrificiu antrenate de epoca colonială. Astfel, masacrul curajoșilor scoțieni uciși de către afgani la
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
plină de prejudecăți este din acest punct de vedere, adesea, cea dintîi: epoca dorințelor de emigrare și a călătoriilor pline de speranță, în străinătate, reprezintă deja boală, morbiditate, presentiment al morții"205. Nu se putea să fii mai explicit în exaltarea tacită a virtuților particulare ale poporului german considerat primitiv atît de către francezi, de englezi sau de italieni cît și de către aristocrația luminată care domnea asupra lui. Totuși, a trebuit să fie publicate Idées sur la philosophie de l'histoire de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
sub aspectul instrumentării, dar analoagă în ceea ce privește traiectoria, determinată fiind de aportul decisiv al Regatului Piemont-Sar-dinia. Efervescența culturală și ideologică a unei societăți în căutare de identitate colectivă este aici cel puțin la fel de mare ca în Germania, cu deosebire că lipsește exaltarea generată de detestarea francezilor și a revoluției lor. Marea speranță a unui Risorgimento, a unei insurecții care să le redea italienilor gloria lor antică va însufleți întreaga populație de la 1750 încolo. Aceasta se răspîndește mai ales sub impactul remanierilor na-poleoniene
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
sfîrșit, transformarea sa patriotică și războinică simultan cu ambiguitatea crescîndă a adeziunii sale republicane, atunci cînd spune: "Poporul meu este suveranul rațiunii."288. Tocmai această ambiguitate care se va îndrepta spre credință în 1908, îl va determina să participe la exaltarea Jeanne-ei d'Arc ca figură emblematică a destinului providențial al Franței și să declare: Fericiți sînt cei care au murit pentru pămîntul natal"289 și apoi să cadă pe cîmpul de onoare în septembrie 1914, în calitate de combatant, nu ca revanșă
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
spune că începe un dialog al surzilor. Declarația de război nefiind supusă Reichstag-ului, socialiștii germani votează totuși credite militare excepționale, chiar și cei paisprezece deputați pacifiști. Cît despre omologii lor francezi aceștia se angajează în aceeași măsură pe calea exaltării naționale. Incluzînd și extrema stîngă, războiul din 1914-1918 ia îndată chipul luptei pentru libertatea popoarelor și pentru afirmarea democrației împotriva autoritarismului, atît din perspec-tiva francezilor, a englezilor, a belgienilor cît și din aceea a părții adverse. În afară de aceasta, stînga germană
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
din 1945. Această preferință are bineînțeles un sens. Pe de o parte, în Mein Kampf, Hitler își manifestă disprețul față de masele oarbe care trebuie să se lase conduse de un "supraom" posesor al scînteii divine. Însă, pe de altă parte, exaltarea poporului îi folosește pentru a descalifica vechiul naționalism de stat, și odată cu acesta, însuși statul liberal. În 1919, primul program al Fasciei italiene își manifestase deja ostilitatea față de statul burghez și, în 1921, programul Partidului fascist reafirmase ideea că sentimentul
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
autoritățile între-prind un amplu proces așa-numit de "normalizare lingvistică" ce constă în fapt în impunerea limbii basce unei majorități rămase în cea mai mare parte hispanofone.384 În schimb, în măsura în care ambiția națională provenea dintr-un particularism cultural ce ignora exaltarea religioasă și prejudecata rasistă, în Catalania, nu s-au manifestat astfel de excese. Dimpotrivă, s-ar putea spune că mișcarea catalană s-a orientat chiar de la început spre o perspectivă democratică, îndeplinind astfel un rol de precursor la scara întregii
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
că participarea se relevă a fi mai elevată la aceia - care sînt cei mai instruiți - pe care sociologii îi onorează cu titlul de "postmoderni", decît la alții.419 Însă acest civism la modă acum se convertește nu doar într-o exaltare a solidarității cît, mai ales, într-un elogiu al eterogenității. Acum, cînd justificarea econo-miei naționale în maniera lui List a dispărut, civismul răspunde logicii unui "stat național eterogen", însărcinat doar cu prezervarea "libertății concrete", cum o numește Ralf Dahren-dorf420; sau
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în ele însele a minorităților etnice, religioase sau chiar regionale deja constituite, așteptînd ca altele noi să se formeze. În aceste condiții, deschiderea colectivității naționale ia chipul artificiului impus, fără a fi suficient de atentă la faptul că politica de exaltare a identităților diferențiate favorizează în realitate "un spațiu nou de înfruntare în care grupurile active ce reprezintă sau pretind că reprezintă comunități își negociază pozițiile în funcție de puterea și de avantajele pe care acestea le deține".424 E-adevărat că există
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
pe aceea a naționalismului regăsit. Instrumentele acestei acțiuni sînt cu-noscute; ele aparțin repertoriului perfect rodat al ritualurilor inventate în secolul al XIX-lea de către naționalismul de stat și versiunea sa liberală și civică. Acest repertoriu este folosit în Anglia, unde exaltarea deliberată a legăturii monarhice se oprește la vremea reginei Victoria, și unde celebrările pe jumătate regale, pe jumătate parlamentare percepute ca fiind tradiționale nu sînt în realitate cu nimic mai vechi. În sens mai larg, rețetele acestui ritual au servit
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Încrucișată. Avem, pe de o parte, contribuția Eleonorei Nițescu, privind raportul scriitori/putere În Germania de Est, ilustrat prin exemplele Christa Wolf și Stefan Heym; pe de alta, analiza deformării istoriei În filmele lui Sergiu Nicolaescu, de către Dietmar Muller, și exaltarea suferinței sau luptei naționale În școala + literatura Iugoslaviei socialiste. Îndeosebi, acest studiu, care demonstrează cum istoria iugoslavă Începea să se destrame Încă din anii ’70 din cauza perspectivelor naționale contradictorii, este exemplar. Temele patriotice, suprasolicitate emoțional, și prin povestiri În stil
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva extraordinar, ceva capabil să-i convingă pe ceilalți că Dumnezeu l-a reabilitat - ceva mai impresionant decât simplul fapt de a merge în cer, de a dobândi o stare glorioasă de exaltare. Aceasta credeau ei că s-a întâmplat martirilor și reușeau să vorbească despre acest lucru în multe moduri. Sunt aproape sigur că ei ar fi spus că Isus va învia din morți în viitor, dar n-ar fi zis niciodată
Ultimele zile din viaţa lui Isus : ce s-a întâmplat cu adevărat by Craig A. Evans, N. T. Wright () [Corola-publishinghouse/Science/101017_a_102309]
-
din zel, de teamă că n-o să fie la înălțimea celorlalți, vrând să-și stăpânească spaima din ziua aceea mare... Se întorsese pe platou, nemaiștiind ce să facă acum cu trupul ei, din care fiecare părticică era pătrunsă de o exaltare nerăbdătoare. Dar începuseră deja să se stingă reflectoarele. Toate acestea aveam să le ghicesc mai târziu. În seara aceea, am văzut doar o adolescentă care umbla încoace și încolo într-un colț din parcul nocturn, învârtindu-se de mai multe
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sau vinovăția omului (prin declarații de penitență sau prin acte de autopedepsire), rugăciunile reprezintă o afirmare a superiorității cuiva (căruia i se cere să facă ceea ce performerul rugăciunii consideră că este peste puterile sale), iar În relația cu sacrul - o „exaltare a divinului”. Ofrandeletc "Ofrandele" Cel mai adesea, ofranda este definită ca o formă aparte de dar, care poate fi adresat unei alte persoane sau unei divinități (A. Child, I. Child, 1993, p. 71; J. Henninger, 1987, p. 544; J. Van
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fi exemplificată prin ambiguitățile procesiunilor religioase. Astfel, Ashley (2001, pp. 55-59) subliniază vulnerabilitatea relicvelor și imaginilor sacre „scoase” din mediul monastic (unde accesul era strict reglementat): documentele istorice arată că, pe durata procesiunii, obiectele sacre puteau genera fie momente de exaltare, vindecare sau pedepsire de tip magic, fie acte de contestare și profanare. În același sens, Schnell (1997) arată cum, În timpul procesiunilor shinto din Japonia, când obiectele sacre sunt scoase din templu și purtate prin comunitate, se creează un interval liminal
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
purificare se Încheie cu laude aduse regelui, dansuri și ospețe. (Textul de față repovestește sintetic descrierile etnografice consemnate În M. Gluckman, 1963, pp. 110-123.) În interpretarea lui Gluckman, acest complex ceremonial este construit pe jocul dialectic dintre condamnarea regelui și exaltarea puterii și unității statului: „Ceremonia nu este o simplă afirmare a unității, ci și un mod de a sublinia conflictele, o declarație a rebeliunii și rivalității, cu o reluare periodică a afirmării unității În jurul regelui”. În felul acesta, o colectivitate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lumea ca pe un spectacol, "multe drame se vor transforma în comedie"63, pentru că neangajarea, neimplicarea, obiectivitatea nu pot aduce atingere liniștii noastre, astfel apărată prin indiferență. Dispoziția interioară trebuie să fie plasată într-o zonă medie între pasivitate și exaltare, între blazare și indignare. În acest sens înțelegea Bergson "anestezia inimii"64, întrucât comicul "se adresează inteligenței pure"65. Vigilența cerebrală, luciditatea însoțește această distanțare comică pe care Adrian Marino o asociază "autoreflectării prin dedublare"66, intuind că ridicolul lumii
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
C. Mihăilescu inventaria o serie de astfel de dihotomii în aparență juste: "introvertire/ extravertire, sublimul utopiei/ grotescul ei, hamletismul/molierismul, idealismul luptător/realismul placid, melancolia cu accente violente/sarcasmul cu accente de jubilație bonomă, activismul coleric/ flegmatismul pragmatic, himericul și exaltarea/ caricaturalul etc."4 În privința existenței unui manifest literar care să ateste o astfel de direcție, acesta ar fi de găsit între dările de seamă ale scriitorilor optzeciști, mulți dintre ei, așa cum am văzut, dispuși să recunoască importanța de mentor spiritual
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sfințenia muntelui și a apei, concentrându-și mișcarea inimii și a minții către o totală respiro methaphisica, căutând umbra chemării lor depline. În fine, acești credincioși ai Indiei - la care se adaugă creștinii, musulmanii, evreii, anemiștii, sikhii și jainiștii - prin exaltare și revelare, Își interiorizează verticalitatea ființei lor, pentru a ajunge la acea uniune extaziantă și liniștitoare a inimii 686 cu Absolutul divin, deplina lor compasiune fiind ilustrată de Maica Tereza. Așadar, din toată această fervoare a credinței și Înțelepciunii s-
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
modelul poemelor dramatice închinate lui Mihai Viteazul (Bătălia de la Călugăreni, 1892, și Moartea lui Mihai Vodă Viteazul, 1908). Poemele, convenționale, notabile totuși pentru fluiditatea monoloagelor versificate, cu unele scene nu lipsite de dramatism, eșuează în cele din urmă în stridente exaltări patriotice. Ușurința de a versifica este vizibilă și în traducerea, în cadențe cam săltărețe, a tragediei Cidul de Corneille, în 1883. Pentru „junimea studioasă”, D. a alcătuit un Tratat de literatură (1887), cuprinzând noțiuni de stilistică, retorică și poetică, precum și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286849_a_288178]