2,253 matches
-
unui destin (1986).V. abordează universul prozei sadoveniene ca pe o suită de „cărți” care circumscriu experiențe, trepte ale creației și ale unei biografii interioare: Cărțile tinereții și ale începutului, Cărțile istoriei și ale miturilor, Cărțile înțelepciunii, Cărțile Povestirii ș.a. Exegetul urmărește edificarea progresivă a operei, de la primele scrieri la stadiul calmei contemplații din cele cu subiect „oriental”. Capătul traiectului se află în proza ce cristalizează „spectacolul total” al artei narative sadoveniene, Hanu Ancuței și Divanul persian, ilustrând triumful povestirii și
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
unele texte reprezintă încercări de punere în contact a publicului românesc cu opera unor personalități contemporane ale literaturii universale, autorul tinde constant către studiul de contribuție și către interpretarea personală, eseurile sale fiind, nu o dată, replici românești la opiniile unor exegeți consacrați. În paralel cu critica foiletonistică, mai ales după stabilirea în Franța, W. s-a îndreptat către teatru, elaborând o operă amplă, de care nu s-a știut nimic până în 1960, când apărea la Paris volumul Le Destin des grandes
WEISS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290676_a_292005]
-
dintre ființele umane sunt transformate În raporturi Între obiecte. Chiar dacă În anumite pasaje se menține ideea de Înstrăinare, remarcăm că analiza este centrată pe descrierea categoriilor de mărfuri. Cum să-i Înțelegem, În acest context, mersul gândirii? În fața acestei probleme, exegeții au adoptat adesea două atitudini opuse. Unii, după exemplul lui Louis Althusser, afirmă că noțiunea de muncă Înstrăinată este un concept premarxist. Descoperind valoarea-muncă a lui David Ricardo, Marx s-ar fi debarasat de „deșeurile ontologice” care i-ar fi
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
Cu Clara Haskil, orchestra este practic impecabilă. Concertul Nr. 19 exista deja pe disc în cinci înregistrări, din care cel puțin două absolut pasionante, cu Schuricht și Ferenc Fricsay. Numărul 24 există și el, cum o amintește în livretul discului exegetul pianistei, Jerôme Spycket, în nu mai puțin de șase versiuni (dirijat de Cluytens, Karajan, Munch, Hindemith, Klemperer și Markevitch). Dar câtă serenitate aici, în intepretarea Clarei Haskil! O serenitate, insistă Spycket pe bună dreptate, „pe care arareori o găsești într-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
răului în istorie într-o "creștinătate indusă în eroare, care confundă distincția fundamentală între Heilsgeschehen (Istoria Mântuirii) și Weltgeschichte (Istoria profană)"17. Dimpotrivă, teologul catolic Hans Urs von Balthasar, la ale cărei idei subscriem și noi, sesizează, cu sensibilitatea specifică exegetului, anularea distincției dintre o istorie particulară a mântuirii evreilor și istoria universală în ruperea catapetesmei în momentul răstignirii lui Hristos: "De la El încoace, toată istoria este practic sacră, nu în ultimul rând datorită prezenței și mărturiei bisericii"18. Heilsgeshichte, pe
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
este până la el istoria punerii în aplicare pe pământ a dreptății, culminând cu Imperiul carolingian. Secolul al XII-lea aduce o revigorare a exegezei scripturale, nu doar față de istoria biblică, ci și în raport cu cea recentă. Pentru a prezice mersul evenimentelor, exegetul nu mai avea nevoie de profeții sau semne vizibile, el descoperind, prin deducții simbolice, o metodă de predicție fără divinație. Metoda și-a găsit desăvârșirea în Concordia veteris ac novi testamenti a lui Joacchino de Fiore. Atât de intensă era
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
simbolice, o metodă de predicție fără divinație. Metoda și-a găsit desăvârșirea în Concordia veteris ac novi testamenti a lui Joacchino de Fiore. Atât de intensă era fascinația interpretării tipologice a istoriei, încât a izbutit să-i impresioneze și pe exegeții evrei, chiar dacă dintre cele patru sensuri ale Scripturii (Quadriga medievală) acesta [alegoric, n.n.] era cel mai specific creștin 74. Joacchino vorbește despre cele trei perioade (dispensations) ale istoriei, un triptic cronologic în care fiecare epocă este legată de o anume
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
schelet teoretic vizibil. Aventura eroului în real echivalează cu aventura autorului existențialist în căutarea unei soluții de ieșire din disperare. Lucru cu atât mai vizibil la Teodorovici, a cărui carte e un veritabil tratat ilustrat despre sinucidere și ratare. Unanimitatea exegeților a avut dreptate Ediția a doua a romanului aduce o serie de revizuiri, mai ales prin eliminarea unor pagini, pentru fluidizare. Dispar, astfel, unele scene de tranziție la bloc, autorul formulându-și tot mai net refuzul pitorescului urban. Certurile între
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
un armăsar din fiecare bâzâit de țânțar fac din Teodorovici un prozator veritabil, deținător de tehnică și de limbaj personal. Poate prea personal ca să devină atât de ușor limbaj cinematografic. În romanul foarte bine scris al lui Teodorovici (aici, unanimitatea exegeților a avut dreptate), limbajul este vehiculul nebuniei, al absurdului și lehamitei. Personajele nu dialoghează niciodată adecvat cu situația dată, reușind să compromită momente critice cum este sinuciderea și afectând gravitatea atunci când sunt surprinse dezbrăcate în sufragerie. Se înțelege de aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
de zguduitor. După Eminescu și Macedonski, Goga e întîiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricei lui să pătrundă tot mai adînc în sufletul mulțimii, poet național totodată și pur ca și Eminescu“. footnote> , unul dintre exegeții de seamă ai literaturii române, avea cuvinte elogioase pentru poezia lui, cînd Ș. Cioculescu îl situa, în „Revista Fundațiilor“, 1938, „printre cei mai de seamă ziariști doctrinari, din linia mare a lui Eminescu“, cînd măsura în care s-a implicat
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
parte din canon. Ei nu-ți vor scrie misive dezamăgite, nu te vor acuza că n-ai înțeles nimic din cartea lor, nu-ți vor reproșa că nu le dai o șansă. Te încolonezi frumos într-un imens cor al exegeților ce nu fac decât să confirme frumusețea, valoarea, perenitatea unor texte-reper. La baza acestui joc stă, la fel de simplu, un principiu franc al plăcerii. Am preferat să scriu despre cărți care îmi plac, chiar dacă se aflau la a o suta reeditare
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
romanului Gabrielei Adameșteanu, Dimineață pierdută, la Editura Polirom*, consolidează statutul canonic al unui text mereu recitibil. Experiența căutării timpului pierdut devine aici o incursiune în materia densă a memoriei subiective, marcată și subminată de ireversibilul istoriei obiective. Numit justificat de către exegeți "roman al femeilor", Dimineață pierdută intersectează povestea unei femei simple, Vica Delcă, cu istoria unei familii burgheze, decăzută după război, dar influentă în primele decenii ale secolului trecut. Bătrâna pornește de acasă într-o adevărată aventură citadină spre casa Ivonei
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
nimic semnificativ (v. capitolul IX, nota 43 ș.a.). Eminescu Dialectica stilului este expresia unui remarcabil efort hermeneutic. Plecând de la ideea că nimic din ce a scris poetul nu e întâmplător, că fiecare gest și însemnare manuscrisă, chiar cele suspectate de exegeți a fi rodul bolii, îl reprezintă, mai mult că toate contradicțiile personalității și ale operei sunt tensiuni firești, ce asigură coeziunea întregului, Theodor Codreanu își propune să încercuiască și să precizeze nucleul din care derivă și în care se adună
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
discursului științific și, respectiv, celui literar: limbajele sunt diferite, stilurile și codurile de asemenea și, de aici, diferențierea semnificațiilor. Theodor Codreanu urmărește însă o revalorizare "științifică" și nu una estetică; de pe poziția acestui scientism sui-generis, autorul polemizează cu aproape toți exegeții de până acum ai lui Eminescu, "corectând", totul, de la G. Călinescu la Eugen Simion, de la Eugen Todoran la Dan C. Mihăilescu, de la Mihai Drăgan la I. Constantinescu, de la Edgar Papu la Ioana Em. Petrescu și Marin Mincu. Orice dispută, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de afirmația lui Tudor Ghideanu și de uimirea acestuia "că Eminescu recurge chiar și la calculul probabilităților pe axa existențială a identității numerice (?!), deși nu o face ca specialist" (sic!). Cu asemenea probe se poate lesne cădea în desuetudine... Când exegetul renunță la pagina aglomerată de nume, lecuindu-se de panica protocronică și se consacră asimilării strice a textelor, rezultatele sunt demne de toată atenția. Hyperion, ademenit de magia cuvântului, trimite la poema După melci de Ion Barbu ("Melcul, ca și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lecturi paralele, împrospătarea unor chestiuni ținând de nuanțele interpretării filosofice. Argumentele sale au, la prima vedere, cel puțin meritul unei scrutări extrem de atente a subiectului, și de aceea nu văd de ce ar fi suspectate de subiectivitate partizană. De la demonstrația teoretică exegetul accede spre praxis pentru a semnala, în partea a doua a studiului, câteva serii cu aplicație practică (aici prin formularea "rațiunii practice" se ține aproape de Kant) a viziunii ontologice eminesciene. Nu e vorba aici despre literatură, căreia i se rezervă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o performanță în sine dar și prin comparație cu alte izbânzi naționale. Autorul nostru s-a impus atenției, în ultimul deceniu, prin contribuțiile sale eminescologice (Eminescu Dialectica stilului și Modelul ontologic eminescian), așezându-se relativ repede în primele rânduri ale exegeților moderni ai poetului nepereche. Criticul hușean este citat în bibliografia problemei, este adesea luat ca reper și, desigur, judecățile sale răspicate nasc nu o dată reacții polemice. Provocarea valorilor este o carte elaborată, scrisă pe îndelete, prin adiționări atente ale studiilor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
cuvenea locul în cultura noastră" (p. 47). Peste câteva pagini, criticul se întreabă retoric: Nu cumva enigmaticul său rafinament ne sfidează încă?" (p. 54). Într-adevăr, despre Creangă nu s-a spus totul, opera sa rămâne o provocare deschisă pentru exegeții viitorului. "Opera lui este "ermetică" în splendida ei accesibilitate" (p. 57), ceea ce este perfect adevărat. Caragiale nici că se putea altfel cultivă o poetică a obiectivității: " Am observat deja că poetica obiectivității s-a născut pe una din laturile esențiale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care Camil Petrescu îl considera încă în perioada interbelică "un act de mârșăvie intelectuală", romanul lui Theodor Codreanu Varvarienii, scris treizeci de ani în urmă și publicat acum șapte ani la editura "Porto-Franco" din Galați, a rămas încă necomentat de către exegeții criticii literare. Se creează impresia că "varvarianita" de care suferă personajele din romanul în cauză au contaminat nu doar societatea românească, ci și întreaga lume, scoțând în relief niște semnificații mult mai ample și mai profunde în raport cu intențiile inițiale ale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
-o Mircea Eliade. În semnificația religioasă a "terorii istoriei" din mitul mioritic este găsită cheia hermeneutică pentru înțelegerea poeziei lui Cezar Ivănescu: "De aceea, ne aflăm în fața unuia dintre cei mai naționali poeți ai jumătății noastre de veac", se entuziasmează exegetul. La nici unul dintre poeții noilor generații teroarea istoriei n-a fost transfigurată cristic mai acut, chiar când e vorba de poeți religioși recunoscuți, precum Ioan Alexandru". Proba cea mai grăitoare în acest sens o constituie ciclul Doina din volumul Alte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neîndreptățit poet contemporan poartă semnătura lui Theodor Codreanu și se intitulează Cezar Ivănescu transmodernul (Princeps Edit, Iași, 2012). Cartea, de o densitate eseistică ieșită din tiparele consacrate ale ceea ce îndeobște se numește o monografie, frapează prin uriașa forță argumentativă a exegetului de a-și motiva demersul critic, de a depista și urmări, de-a lungul întregii istorii a omenirii, filoane culturale, filozofice, morale, etice, psihologice, științifice, mitologice și religioase, de a demasca jocurile de culise ale culturnicilor ce, în cea mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în literatura românească postbelică, una a obedienților și o alta armaghedonică, îl situează pe Cezar Ivănescu în aceasta din urmă, deschisă de Nicolae Labiș și continuată de generația lui Nichita Stănescu, Ioanid Romanescu, Mihai Ursachi, Dorin Tudoran și Paul Goma. Exegetul ieșean, recent dispărut, vorbește, în cazul lui Don Cezar, de întoarcerea acestuia la primordial sub un dublu aspect: doina românească și marea poezie universală de la Vedele indiene la lirica trubadurilor occidentali: "Ca și în cazul lui Brâncuși, această dublă sincronie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Nu ne-au rămas de la el decât fragmente de proză, în zona fantasticului călcându-i împlinitor pe urme lui Vasile Voiculescu, Liviu Rebreanu (cu Adam și Eva) și Mircea Eliade, ca să ne oprim doar la exemple românești de vârf, deși exegetul amintește și de G.G. Márquez și C.G. Jung sau chiar de Einstein pe care Eminescu i-ar fi precedat în cultura umanistă și-n știința lumii. În materie de religie, Cezar Ivănescu, spre deosebire de Eminescu, s-a vrut un inițiat și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a revoluționat gândirea și arta europeană și apreciază toate marile personalități române afirmate în afara granițelor țării de talia lui Matila Ghyka, Constantin Brâncuși, George Enescu, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Emil Cioran sau Basarab Nicolescu, "savant interdisciplinar (de fapt transdisciplinar, nota exegetului), poet și filosof care funcționează atât în cultura și limba română, cât și în limba și literatura franceză, care este un model exemplar de european și care, după opinia mea, incarnează noua paradigmă a spiritualității europene: o spiritualitate cu adânci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
că trebuie să se mai reîncarneze o dată, pe treapta a șaptea, pentru a se desăvârși ca muzician. A fost ultima lui erezie" (p. 262). Cezar Ivănescu este cel de al treilea mare poet al morții, după Eminescu și Bacovia și exegetul emite ipoteza sau sugestia că originalitatea poetului transmodern de care se ocupă vine din sinteza eminescianismului cu bacovianismul. Criticul total adoptă un ton și o atitudine polemică față de cei care-l consideră pe Cezar Ivănescu manierist sau autopastișator. Poetul s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]