327,624 matches
-
încerca să glosăm pe tema Postmodernitatea a murit, trăiască postmodernitatea, istoria nu ne va ierta dacă nu recunoaștem, în al doisprezecelea ceas, sămânța noii generații încă nebotezate. Harold Pinter s-a născut la 10 octombrie 1930, la Londra, într-o familie de evrei. Nu a vrut niciodată să vorbească în amănunt despre viața lui, cu atât mai puțin s-o pună în piese. Chiar spune într-un interviu din 1966: Nu aveam - nu am - nimic de zis despre mine. N-aș
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
am - nimic de zis despre mine. N-aș ști ce. Mai ales că mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" ' În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: ' Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se-ntâmplă și în ziua
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
de puține despre eroii lui Pinter, aceasta e deliberat: îUn om într-o odaie primește un oaspete mai devreme sau mai târziu... Nu avem garanții că acesta o să aibă și carte de vizită, date amănunțite despre ultima reședință, ultima slujbă, familie etc... Dorința de identificare e de înțeles dar nu poate fi întotdeauna îndeplinită.' În 1999, The Guardian relatează o întâmplare hazlie și semnificativă pentru zgârcenia narativă a lui Harold Pinter: îO doamnă i-a scris lui Harold Pinter cerându-i
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
încerca să glosăm pe tema Postmodernitatea a murit, trăiască postmodernitatea, istoria nu ne va ierta dacă nu recunoaștem, în al doisprezecelea ceas, sămânța noii generații încă nebotezate. Harold Pinter s-a născut la 10 octombrie 1930, la Londra, într-o familie de evrei. Nu a vrut niciodată să vorbească în amănunt despre viața lui, cu atât mai puțin s-o pună în piese. Chiar spune într-un interviu din 1966: Nu aveam - nu am - nimic de zis despre mine. N-aș
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
am - nimic de zis despre mine. N-aș ști ce. Mai ales că mă uit ades în oglindă la mine și-mi spun, " Cine naiba o mai fi și ăsta?" ' În 1999 (interviu în The Guardian) mărturisește: ' Am avut o familie foarte mare. Am fost copil unic, dar am avut puzderie de veri, unchi și mătuși. Eram evrei însă am avut o relație ciudată cu evreitatea mea. Mă simțeam și evreu și ne-evreu, ceea ce mi se-ntâmplă și în ziua
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
de puține despre eroii lui Pinter, aceasta e deliberat: îUn om într-o odaie primește un oaspete mai devreme sau mai târziu... Nu avem garanții că acesta o să aibă și carte de vizită, date amănunțite despre ultima reședință, ultima slujbă, familie etc... Dorința de identificare e de înțeles dar nu poate fi întotdeauna îndeplinită.' În 1999, The Guardian relatează o întâmplare hazlie și semnificativă pentru zgârcenia narativă a lui Harold Pinter: îO doamnă i-a scris lui Harold Pinter cerându-i
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
inerente etc., mi-a fost dat să scriu în condiții întrucîtva neobișnuite colegilor de vîrsta mea care, obținînd statutul de scriitor mai devreme, erau mai protejați. ș...ț Am scris Ťîn capť în birouri, în autobuze încărcate, în bucătăria unei familii mari și chiar pline, mergînd pe stradă" (Postfață la Dimineață pierdută, ediția a III-a, Prefață de Monica Lovinescu, București, Editura 100+1 Gramar, 1997, p. 356). Dacă nu trăiește din scris, Gabriela Adameșteanu trăiește, în schimb, pentru scris, înțeles
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
campus-ul universitar (aici, mai ales în varianta căminului studențesc insalubru și neprimitor). Adolescentă neîndemînatică, neatentă și aparent absentă, însă foarte prezentă în sine (acolo unde există un clocot de vitalitate reținut de barajul timidității), Letiția Branea provine dintr-o familie marginalizată, marcată de greșeli istorice asupra cărora eroina nu stăruie pentru că "nu mă interesa povestea asta încurcată și n-o pricepeam". Cum părinții sînt separați, iar tatăl este închis din neclare motive politice, fata trăiește alături de mamă ("cea dintotdeauna oropsită
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
mai aștepta încă o viață după cea de acum, care ieșise așa cum ieșise. N-avea în ochi neliniștea celor care și-au întîrziat reușita și nu se încrîncena să smulgă zilelor ce pierduse". Dacă nu este preocupată să investigheze trecutul familiei (reținînd din ani întregi "doar cioburi de vorbe și gesturi"), Letiția înțelege, în schimb, că e legată de aceasta prin legături mai subtile ("umbrele lor mă acopereau") de felul celei prin care descoperă în sine "vocea înțepătoare a mamei" sau
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]
-
întâlni, când suferința fizică nu-l făcuse încă prizonierul casei sale, că-i o foarte neînsemnată răsplată pentru bunătatea și generozitatea ce i-au însoțit pașii în lunga aventură pe drumul cunoașterii vicisitudinilor pământești. Alexandru Vona venea dintr-o veche familie de nobili spanioli, a căror existență se pierdea undeva departe în negura evului mediu. Mi-a explicat o dată arborele său genealogic, gradul de rudenie cu Canetti și faptul că din familia sa nu mai trăia decât un frate, Jean, și
In memoriam Al. Vona – Marele invizibil by Elena Ghirvu Călin () [Corola-journal/Imaginative/12334_a_13659]
-
cunoașterii vicisitudinilor pământești. Alexandru Vona venea dintr-o veche familie de nobili spanioli, a căror existență se pierdea undeva departe în negura evului mediu. Mi-a explicat o dată arborele său genealogic, gradul de rudenie cu Canetti și faptul că din familia sa nu mai trăia decât un frate, Jean, și un văr mai îndepărtat, aflat undeva în Canada, dar nu știu de ce nu am reținut amănuntele, poate din pricină că el însuși avusese un ton ușor ironic, autopersiflant, ceva în genul: vezi bine
In memoriam Al. Vona – Marele invizibil by Elena Ghirvu Călin () [Corola-journal/Imaginative/12334_a_13659]
-
îl salvase Dan Hăulică, numindu-l secretar, apoi secretar general de redacție la Secolul. Un gest pe care Domnul Baciu n-avea să-l uite niciodată. Funciarmente devotat, el s-a dăruit total revistei, devenită a două sa casă și familie. Sosea primul și pleca ultimul, se înhăma la cele mai dificile corvezi, la cele mai obscure prestații. Scopul lui major: să meargă bine revista; singura spaimă: aceea că Secolul și-ar putea înceta apariția. Pericolele, în acest sens, percepute de
Cu bine, Domnule Baciu! by Alina Le () [Corola-journal/Imaginative/12162_a_13487]
-
în Ungaria, cât și în Transilvania. Uneori chiar o tradiție moștenită din tată-n fiu. Exemplificăm doar cu două nume binecunoscute ale literaturii maghiare: primul fiind al brașoveanului Lajos Áprily și al fiului său Zoltán Jékely, iar al doilea al familiei Szemlér: Ferenc tatăl, Ferenc fiul și nepoata Eva Lendvay. Toți aceștia s-au aliniat unui lung șir de traducători, unii cu har, alții mai mult cu entuziasm, având singurul scop: de a-l face prețuit și iubit pe Eminescu cititorilor
Acum 70 de ani – Primul Eminescu în limba maghiară by Lajos Sipos () [Corola-journal/Imaginative/12245_a_13570]
-
într-o societate civilizată. Subiectul concertului ce se pregătește în somptuoasa vilă a Elenei Halippa-Drăgănescu plutește în aer încă din primele pagini ale romanului, chiar și fără legătură cu evenimentul în sine. Juna Mini, în vizită la noua locuință a familiei Rim "nu știu unde să se așeze, moment muzical ce se poate formula cu semnul suspensiei". Structura narativă a Concertului din muzică de Bach figurează ea însăși ca o partitură. După cum afirmă chiar autoarea, prin pluralitatea unghiurilor de vedere care construiesc acțiunea
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
Halippa". în locuința Drăgăneștilor de pe bulevardul Catargi se află un salon special amenajat pentru muzică și echipat chiar cu o orgă. Aflăm încă din romanul precedent, Fecioarele despletite, că vila Drăgăneștilor e predestinată a găzdui muzica sacră. Vizitată de prietenele familiei, Mini și Nory, ea le face impresia unei impunătoare catedrale: "o cameră imensă, luminată searbăd prin ferestrele foarte înguste și înalte și cu mobilierul de culoare închisă (...) Nory, neastâmpărată, răscolea ceva prin amvonul acela obscur, căci casa era în adevăr
50 de ani de la moarte - Sindrofii sacre,recviemuri profane by Andreia Roman () [Corola-journal/Imaginative/12066_a_13391]
-
opera lui V. Voiculescu; reproducerea unui memoriu adresat la 27 ianuarie 1970 de Ion Voiculescu tovarășului Dumitru Popescu, secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, solicitînd sprijin pentru retrocedarea camerei foste a scriitorului, ocupată abuziv de un chiriaș impus familiei în propria casă. Dintre datele de istorie literară furnizate de George Corbu unele sînt utilizabile, altele reiau lacunar și deformat fapte cunoscute, una este incendiară, iar altele nu au nici o valoare. Le răspund nu în ordinea menționării lor în articol
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
medic cercetător la Institutul Cantacuzino, unde ajunsese să dețină o funcție foarte importantă înainte de 1989, ocupîndu-se de imunizarea cuplului dictatorial ori de cîte ori acesta se deplasa în țări din Asia și Africa. Acest "secret" nu l-a putut dezvălui familiei decît după Revoluție, mai precis după executarea soților Ceaușescu". - Radu nu era cel de-al doilea, ci cel dintîi fiu al soților Voiculescu. - Informația că Radu Voiculescu a fost medicul imunolog al cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu ridică următoarele chestiuni
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
sub incidența legii calomniei, încă în vigoare. Adevărata miză a articolului "Vasile Voiculescu inedit" nu este nici deosebirea dintre principiile de transcriere ale subsemnatei și acelea ale lui George Corbu, nici strecurarea, ca din întîmplare, a unor informații incendiare privind familia Voiculescu. Sînt atît de orgolioasă încît cred că adevărata miză a discuției se află în încercarea subsemnatei ca, prin textele publicate și prin comentariile la aceste texte, să schimbe imaginea publică a lui V. Voiculescu, șocînd destule prejudecăți și idei
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
să lucreze ca prim-redactor al ziarului "Românul". întors la București, urmează cursurile Facultății de Litere și Filozofie, după absolvirea cărora funcționează ca profesor la Pomârla, o localitate din județul Botoșani. La începutul lui 1917, pornit în căutarea numeroasei sale familii (era al patrulea copil din treisprezece), refugiată din Ardeal, ia drumul Iașului, apoi al Chișinăului. Rudele nu și le găsește, în schimb, luat de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluției bolșevice, după care se întoarce
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
al Chișinăului. Rudele nu și le găsește, în schimb, luat de val, ajunge în februarie la Petrograd, unde asistă la începutul revoluției bolșevice, după care se întoarce în Basarabia unde pune umărul la înfăptuirea unirii provinciei cu restul țării. Odiseea familiei sale (aflată ulterior de scriitor și descrisă cu mare forță de evocare în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău, București, Galați și Iași, de unde autoritățile hotărăsc evacuarea refugiaților de diverse naționalități dincolo de Nistru
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
în romanul din 1943, Pe urmele destinului), începe din satul natal, trece prin Buzău, București, Galați și Iași, de unde autoritățile hotărăsc evacuarea refugiaților de diverse naționalități dincolo de Nistru, în Ucraina. Cu smerenie, răbdare și o uimitoare capacitate de adaptare, membrii familiei Cioflec parcurg, cu trenul, apoi cu vaporul, distanțe și rute incredibile: Elisavetgrad, Poltava, Harkov, trec Donul, Samara, Celeabinsk, Kurgan, Omsk, trec fluviul Obi, traversează taigaua, Krasnoiarsk Enisei, Irkuțk, Baikal, Manciuria, Vladivostok. De aici, se îmbarcă pe un vas care îi
Uimitoarele calatorii ale unui ardelean by Carmen Brăgaru () [Corola-journal/Imaginative/12236_a_13561]
-
l dezosez... M-am descurcat minunat, și acum, cînd descriu scena, îmi zîmbesc mulțumită: nu mai mîncasem niciodată un pește de forma unei frunze dolofane de ficus, dar, cu cîteva zile înainte, dejunînd pe rue Verneuil, cu Tacou și cu familia Balotă, proprietarul restaurantului dezosase la masă, în fața noastră, un asemenea pește; o demonstrație elegantă, cu gesturi sigure... Am imitat-o pentru Albert, iar el, flămînd, a putut în sfîrșit să mănînce. Îl văd la Leipzig, la Tîrgul de Carte din
In memoriam Al. Voinea by Marta Petreu () [Corola-journal/Imaginative/12321_a_13646]
-
culoar ceva mai optimist. îl chestionez: - Cu ce prilej pe aici? - Am venit să-mi schimb o valvă. Răspuns sec. (Ca și cum: o valvă de bicicletă, or o valvă de mașină.) Toți operații de la rezerva "12" au pe câte cineva din familie. Sună un telefon-mobil. Soțul - M.G., fost director general - îl bănui că ar fi avut o greutate cam de 120 kilograme - azi imobilizat în patul de fier. Cu piciorul stâng amputat mai sus puțin de gleznă, cu piciorul drept însă retezat
Civilii dau buzna la Spitalul Militar by Anatolie Paniș () [Corola-journal/Imaginative/12216_a_13541]
-
lui Marin Preda. În nuvelele sale mai vechi despre viața satului (1948) autorul a zugrăvit o lume de oameni minați de instinctele și poftele crâncene guvernate de proprietatea privată, cu setea de închiaburire...sau cu patimile josnice, crude, care descompuneau familia Moromeților, unde relațiile erau dominate de ură și încrâncenare...; unele nuvele din volumul întâlnirea din pământuri erau adânc atacate de morbul naturalismului. Nuvela Ana Roșculeț, apărută în 1949, a fost puternic criticată pentru naturalismul ei, pentru imaginea deformată pe care
Desfășurarea între Ana Pauker și Gheorghiu-Dej by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Imaginative/12088_a_13413]
-
zi, dis-de-dimineață, soții Popescu începură să-și cheme vecinii până să nu plece la serviciile lor și le arătară fenomenul. Domnul Răpițeanu, care locuia acolo de peste 70 de ani, descoperi un lucru și mai uluitor: prin geamul de la capătul coridorului familiei Popescu nu se vedea numai pur și simplu vechea piață de pește, ci și personajele care, odată cu începutul zilei, au început s-o populeze. Și domnul Răpițeanu izbucni în plâns, când își văzu răposata mamă târguindu-se cu un vânzător
Geamgiul by Gheorghe Schwartz () [Corola-journal/Imaginative/12496_a_13821]