26,857 matches
-
zi la numărul 5 s-a instalat un adevărat șantier. Se supraînălța casa, se măreau geamurile, se instala centrala, se racorda la rețeaua de canalizare, se vopsea, se placa în fel și chip și se mai construia un gard din fier forjat. Un foișor, un grătar, bănci, gazon și alte cele completau o superbă locuință înconjurată de fel de fel de utilități. Viorel scria pe unde putea, era în mare vervă și-și sorbea din ochi iubita lui soție. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
toată săptămîna. Mai du-te și tu, spune bățos Adrian Lupu. Femeia pleacă grăbită și Lupu privește mîndru la ceilalți, spunînd parcă: Vedeți ce-mi știe de frică? Gheorghe Bulhac în acest timp cosea otava și apoi, cu grebla de fier cu cinci colți, aduna în grămăjoare prețioasa hrană pentru animale. Își aducea aminte ultima discuție cu muierea lui Lupu. Așa de mult îmi place mirosul și moliciunea otavei... parcă mă leșină... Omul a băgat la cap preferințele femeii, a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nimic. Trebuie să plec, spune Ramona. O să-ți duc lipsa. Și eu, spune fata cu ochii în lacrimi. Dar cel cu lacrimi mai mari, mai multe și mai amare era Dorinel. Gura lumii Directorul Nicoară conducea cu o mînă de fier spitalul acela cocoțat pe una din colinele Iașilor. Era un bun meseriaș și n-avea decît un mic cusur: îi plăceau fetele tinere și necoapte încă complet. Nicoară se apropia de pensie, dar se ținea încă bine și mersul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
hectar și jumătate au fost alocați micului palat, Trianon cum le plăcea să-i spună, unde erau peluze, pomi fructiferi, foișor, alei din dale rozii și alte chestii și socoteli. Curtea era ocrotită de un gard solid, un amestec de fier forjat și zidărie. Apare curios gestul de a o lăsa pe Raluca singură într-o casă în care erau mai mereu oameni de tot felul, femei de serviciu, grădinari și meșteri care aveau tot timpul de făcut ceva. Fata ceruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cât mai multe ferestre închise, cu atât mai inutil episodul în care Eva își va afișa complicitatea. Este îndeajuns să treci pur și simplu prin livada fructului oprit și vei fi învinuit de indiferență. Suntem sclavii lui Dumnezeu însemnați cu fier roșu. Este Dragoste! Fiecare primește după mărimea cocoașei, dar niciodată îndeajuns; fiecare primește după preaplinul și nu după preagolul din suflet. Viața începe și se sfârșește sub însemn. Nu este Dragoste! Uneori semnul este superficial, o amprentă epidermică, aproape insesizabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
la liceul Ibrăileanu; internatul, mai la deal, în Copou, școala de construcții numărul 6. Un perimetru împrejmuit cu plăci de beton și patru rânduri de sârmă ghimpată, o cazemată din colivii suprapuse. Internatul: ziduri gri, netencuite, gratii, obloane, piatră și fier forjat. Toate casele au suflet, puiul mami. Eu dorm la margine, tu dormi la perete. Noaptea, când este liniște, pune urechea și ascultă, nu orice pământ știe să vorbească: Mama este lutul care a lipit casa de grinzile cerului. Noap-tea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
miriștea arsă de soare. Noaptea, de sub streașină, luna lacrimă la rădăcina mușcatelor, stelele se sting în roua ferestrelor, norii, precum barba bunicului, se pieptănă în oglindă. Toate casele au suflet, puiul bunicii: Mămuța toarce ștergar alb după icoană, tătuța călește fierul, candela mușcă din ascuțișul coasei, coasa obosită doarme într-un mănunchi de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te trezești din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce-ți folosește lumina?" Duhoare de alcool și tutun. Ochii, flăcări roșii, albastre, galbene, pâlpâiau a topire de seu. Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
folosește lumina?" Duhoare de alcool și tutun. Ochii, flăcări roșii, albastre, galbene, pâlpâiau a topire de seu. Mască de tăciune, cleioasă, hâdă, vișinie, țepoasă. Transpirație și bale curgeau a descompunere. Mâinile clește strâns în jurul gâtului, dinții menghină trosnind fierul. Roșu fier însemna sufletul: Doamne, dacă în fața ta nu pot sta doi oameni la egală distanță, cum îți încape sub pleoapă un om și o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ora exactă. La 5 intra schimbul. Camera era traversată de conducte: apă, canal, căldură, instalații electrice, frânghii de uscat rufe. Alături, o magazie cu scule: cărămizi suprapuse, netencuite, geam vopsit albastru, crăpat parcă cu o piatră, ușă încuiată, belciuge din fier beton și un bătrânel care tot își găsea de lucru dimineața, dincolo de sticla zgâriată a ferestrei. Pe sub dușumea, galerii de șobolani, curse nesfârșite până în zori; deasupra, parcă cineva dansa step, spărgea nuci, bătea cuie în cer; deasupra, locuiau doi bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
fetei noastre, o să-i fie bine... și aruncă peste sicriu 20 de parale. Pe cea mijlocie a îngropat-o lângă clopotniță, îi plăcea tare mult să asculte chemarea. Era copilă, țăranii băteau coasele, ea făcea cruce pentru fiecare mușcătură a fierului. Părinte, rogu-te, lasă-mă să o îngrop sub clopote. O să-i ție de urât și de cântec, o să-i ție de furtună, părinte. Era copilă și alunga norii, lovind cu o lingură de lemn într-un ceaun atârnat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pizda mă-ti, nesimțitule! Dă-i, domnule, una peste meliță, Dumnezeii mamei lui de drogat, de unde a apărut și ăsta? Mai bine îl călcai pe el, nene! Aurolacul dracului! Apă, stropiți-l cu apă! 101, Copou Canta, 12 roți de fier, Carul Mare alerga peste coline. Tramvaiul, ca un clopot dogit, repeta: "Ge-ni-a, Ge-ni-a, Ge-ni-a!" 12 roți înglodate de viață se rostogoleau pe Copou, în jos. Ca să privești cerul, trebuie să te întinzi pe spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
punct ispitirea adâncului nu era sete sau foame, absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Nebunie, stare de creștere sub un alt cer sau de abandon, de înec, de desfacere în propriul albastru. Spre care răsărit să-ți îndrepți rugăciunea? Imunitatea șinei de cale ferată inundă traversele; față de cine să-ți întorci obrazul? Locomotiva urlă, fierul trosnește, oasele pe ambele părți au culoarea lutului crud; izbești ulcica de zid, casa se umple de amintiri: pe funia de rufe, în pod, sub pragul ușii, amintirile se extind ca o pecingine. Imunitatea șinei de cale ferată nu justifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scăpat de unu). Părinte, îmi citești gândurile, nu și sufletul. Despre care Fecioară îmi vorbești? Privește, în iconostas se mai zăresc urme de cretă, tramvaiul aleargă între stații, aici, sub catapeteasmă face țăndări lumina, o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
intrați în rând cu obștea! Aici un singur duhovnic avem, unu, și acela-i Ioan. Ori vă spovediți la el, ori vă caterisesc. Eu nu am nevoie de haiduci în mănăstire, e clar? Această ultimă poruncă a fost ca un fier înroșit pe suflet. Umilința la care i-a îndemnat starețul nu putea fi tolerată. Scenariile gândite în fiecare noapte în livada coniței Cătălina erau ipotetice, atât cât să aibă gust țigara, să încălzească coniacul, să lunece brișca în bucata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
mușcă adânc, adânc din absență, mușcă până ce spurcă și cea mai vagă intenție de așteptare. Starea de om liber i s-a sfârșit într-o primăvară de mai. Era duminică, înfloreau castani pe dealul Copoului. La mijlocul parcului, o poartă din fier forjat, șotronul s-a ridicat în picioare, s-a scuturat de sânge, de praf, și posibil, prin acea poartă, s-a înălțat la cer. Atunci, în decembrie, durerea și-a depășit limitele. Durerea nu poate fi pusă în paranteze pătrate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
nu mă pot așeza ermetic într-o cruce, mereu mai rămâne loc pentru însingurare. Nu pot umple nelocuirea din mine cu decupaje dintr-un puzzle al cimitirelor săpate în cer. În jurul pomului, grădinarul, toamna, adună mușuroi de pământ, fierarul modelează fierul potcoavelor după amprenta îndepărtărilor, pâinea crește în vatră cât e foamea de mare; în jurul omului, absența adâncește gropi. Of, Dumnezeule, până și apa, după ce-și înghite înecații, sporește în burțile scoicilor! Până și focul Da, doamne! focul, ce l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
acoperite cu brumă, șuieră vântul a iarnă într-o frunză de suflet zimțat. Sunt lucrul mâinilor tale, Stăpâne, m-ai modelat după propria-ți semănare. Totuși eu am rămas cu eticheta de om pe frunte, precum un ocnaș însemnat cu fierul roșul, pe când Tu te numești Dumnezeu și când dormi, pentru că pe tine nu te-a cioplit nimeni după vreo schiță a unui posibil antemergător al Universu-lui. Doamne, chiar dacă purtăm aceeași cămașă, rogu-te, nu-mi judeca păcatul după calapodul sfinților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Alexandru VI, gata de a fi condamnat pentru crimele lui; abominabilul lui bastard, Cezar Borgia, deposedat de tot ce a cucerit, murind mizerabil, Galeas Sforza, asasinat în mijlocul catedralei din Milano, Ludovic Sforza, uzurpatorul, mort în Franța într-o cușcă de fier, prinții de York și de Lancaster distrugîndu-se rînd pe rînd, împărații Greciei, asasinați unii de către alții, pînă ce, în fine, turcii profitară de crimele lor și exterminară slaba lor putere. Dacă astăzi, printre creștini, sînt mai puține revoluții, este pentru că
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
adaugă și exemplul unor conducători din cealaltă categorie, nefericită, ca să arate că, dacă ambiția îi propulsează pe unii, pe cei mai mulți îi pierde? N-a existat un Jean de Leyde, conducător al anabaptiștilor, încarcerat, ars și spînzurat într-o cușcă de fier la Munster? Deși Cromwell a fost glorios, fiul lui n-a fost detronat? N-a fost el văzut purtînd în brațe, spre spînzurătoare, corpul exhumat al tatălui său? Trei sau patru evrei care și-au spus Mesia n-au pierit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
vreme de pace ori de războî, în timp ce, pe vremea lui, pentru a da marile lovituri și a executa fapte de arme grandioase, o mînă de oameni era de ajuns, iar trupele erau concediate odată războiul terminat; în locul vechilor armuri de fier, al lăncilor și archebuzelor pe roți, va găsi uniforme, puști, baionete, noi metode de a organiza tabăra, de a asedia și de a purta bătălii, precum și arta de a face să subziste atîtea trupe, la fel de necesară astăzi cum era pe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
un regat". 23 Rar un scelerat cu spirit și inimă. (Christina) 24 Dimpotrivă, toate aceste crime nu împiedicau să aibă îndrăzneală și noroc. Nu faci nimic fără ele. (Christina) 25 Există, fără îndoială, rele care nu se vindecă decît prin fier și foc; în politică, precum în chirurgie, chirurgii miloși nu vindecă rănile, ei ucid bolnavii. (Christina) 26 Tot ce se face cu timiditate e rău făcut. (Christina) 27 Trebuie să se facă temut și iubit. Acesta e singurul secret. (Christina
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Cerhatului, duruia din cînd În cînd o moară. Măcina grîu, dar asta nu era treaba noastră. În schimb, stor sul sîmburilor de floare de soare aduna acolo liota de prunci, fiecare cu cîteva bucăți de pîine de cufundat În uleiul fier binte, spumegos, prin jgheabul din jurul teascului. CÎnd au demolat moara ca să mute presa mai la oraș, toți băieții eram acolo. Eu Îi strînsesem. Aflînd cel dintîi vestea, Îi striga sem din fugă pe la porți pe Zoli, pe Tibi, pe Jani
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
grav sau nu, dar țin minte că tata mi-a trîntit aproximativ aceste vorbe: — Eu ți-am mai spus ție că n-ai voie să-ți pui mintea cu Partidul! și mi-a sucit urechea stîngă pînă la o mare fier bințeală. De mult nu mai poruncesc popii În țara noastră, toată comanda e-n mîna Partidului, iar de Partid, În comună, mă ocup eu și tovarășii de la raion, ai Înțeles, măgarule? — Iai! — Te doare, hai? Dar mie să-mi placă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]