2,868 matches
-
care trebuie să-l cuceresc prin puterea Evangheliei Tale.” Broboane de sudoare i se prelingeau de pe frunte, intrându-i în ochi în timp ce-L iscodea pe Hristos cu chipul ridicat. În minte îi răsăriră nenumărate fețe de japonezi. Cu zâmbetele lor firave, îl batjocoreau pe Velasco. Chipurile lor semănau bine cu statuile lui Budha pe care le văzuse în firida întunecată a unui templu din Kyoto. Cu toții într-un glas murmurau: „Japonia nu e bucuroasă de venirea preoților creștini. Japonia nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
samuraiul încercă să-și alunge repede această imagine sumbră. — Dumneavoastră ce veți face, senior Hasekura? Dacă senior Tanaka merge... răspunse samuraiul, o să merg și eu cu el. În acel moment pe chipul lui Velasco apăru pentru prima oară un surâs firav. — Ce ciudat mi se pare! Înainte de călătorie și în timpul călătoriei, am avut mereu sentimentul că eu merg pe o cale diferită de a voastră. Ca să fiu cinstit, am simțit tot timpul că inimile noastre nu reușesc să se-nțeleagă. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
au izbucnit în strigăte de admirație. Am așteptat să treacă furtuna și abia apoi am plecat din Saint Tropez, dar cele două zile petrecute acolo au adus pentru prima dată pe fețele până atunci întunecate ale japonezilor câte un surâs firav ca un soare de iarnă. Însă, când Saint Tropez a dispărut în zare și Marea Mediterană a început să se întindă iarăși în fața ochilor noștri, pe chipurile japonezilor ghemuiți pe punte s-a așternut din nou întristarea. Mai cu seamă Hasekura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Era firesc să fiu încordat la gândul că aveam să răspund la întrebările acestui faimos cardinal, nepotul Papei Paul al V-lea și cel mai puternic om din Vatican, dar în adâncul inimii a început să-mi înflorească o speranță firavă că se putea ca acest om să-mi înțeleagă înflăcărarea față de Japonia și însemnătatea covârșitoare a muncii de propovăduire de acolo. În cabinetul vilei sale care dădea spre grădina bine îngrijită și spre iazul unde înotau păsări de apă, cardinalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
traversaseră mări și țări venind până aici tocmai de la capătul celălalt al pământului ca să fie compătimiți și ca să primească mila altora. — Te-am chemat, zise cardinalul privindu-l pe Velasco plin de tristețe, pentru că vreau să lași deoparte și acele firave speranțe care ți-au mai rămas. Deja m-am lepădat de orice speranță... când am vorbit întâia oară. Velasco simți o undă de împotrivire în glasul său. Nu, tu încă nu te-ai lăsat păgubaș, murmură cardinalul încruntat. Pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
slujbași cu pumnii încleștați. — S-a hotărât ca toți aceia care s-au creștinat o dată, oricare ar fi fost pricina pentru care s-au făcut creștini, să nu se mai întâlnească unul cu altul, zise slujbașul arborând chiar un zâmbet firav. Apoi le spuse că se puteau duce înapoi unde înnoptau și că se puteau întoarce oricând la casele lor. Din vorbele și din purtarea slujbașilor era limpede că întregul castel socotea stânjenitoare întoarcerea celor doi și că o trecea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
și bătălii, ei doi își văzuseră mai departe de lunga lor călătorie. — Oare seniorul Ishida... murmură unchiul cu glas vlăguit, s-a lepădat și el de familia noastră? Odinioară unchiul său n-ar fi vorbit cu o voce atât de firavă. Acum se uita întruna în gol înspre flăcările din vatră care pâlpâiau sleite ca niște gâze în prag de iarnă. Cu vremea, se împuținase și la trup. Samuraiul îl alina pe bătrân rostind cuvinte pe care nici el nu le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
el îi cunoștea amărăciunea mai bine decât oricine, mai bine chiar și decât soția sa, Riku. Doar pentru simplul fapt că îl avea alături pe Yozō cu care împărtășise chinurile îndelungatei călătorii, inima lui își găsea o alinare, oricât de firavă. În vale era vremea la care terminaseră și de strâns meiul, și de cules ridichile japoneze. Pe ogoarele pustii se ridicau ca niște paparude clăile de fân ce urmau să fie folosite ca așternut de paie în grajdurile cailor. Curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de samurai de țară, se ascundea neștiut un lac năpădit de tufișuri uscate. Cum se apropiară, de pe lac se înălțară în zbor vreo patru-cinci rățuște. Întreaga priveliște era întocmai ca în visele sale. Pe suprafața apei luminată de un soare firav, se adunaseră o mulțime de rățuște care țipau cu glasurile lor ca niște fluiere, își atingeau ciocurile pentru ca apoi să se depărteze unele de altele și înotau în șir indian până la mal. Puțin mai departe de pâlcul de rățuște se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
răscumpărare și pentru minciuna aceea. Cu toate că se spovedise, tot nu avea inima împăcată. În toiul nopții, Luis Sasada începu dintr-o dată să plângă. Îl cuprinsese din nou teama de moarte. Ca de obicei, Velasco îl strânse pe Sasada de mâna firavă și se rugă fierbinte la Dumnezeu să treacă toată acea suferință pe umerii lui. Părintele Carvalho îngenunche alături de Sasada și se rugă și el pentru tânărul care plângea tremurând din tot trupul. Curând celula începu să se lumineze puțin câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Și de tineri sărutată. Anii au trecut în zbor, Am uitat de hore și de dor. Nu am nici o mângâiere, Mă cufund în trista mea durere. Aș vrea din nou la horă să mă duci, De braț cu mâna ta firavă să m-apuci. Să-mi dai sfat, să-mi dai povață, Cum să mă descurc în viață.
Mama by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83206_a_84531]
-
hoardele-au plecat, părinții fetelor și sătenii le-au săpat mormintele în jurul fântânii și nu departe de casa și ograda pentru care s-au jertfit. La scurt timp de la această întâmplare, jur împrejurul fântânii au răsărit opt vlăstare mici și firave care, odată cu trecerea vremii, au devenit tot atâtea sălcii mlădioase și pletoase. Parcă fetele ar fi fost tot vii și-ar fi rămas de-a pururi acolo, la margine de sat. Cu timpul, gospodăria părinților lor s-a părăginit, nemaifiind
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
mică, s-o spăl... Nu, nu-i nevoie. O să-l hrănim cu o pipetă. Până crește mai mare. La scurtă vreme după această întâmplare, celui mai tânăr „membru” al familiei bunicilor îi apărură ochii, mici cât două măslinuțe. Iar lăbuțele, firave și neîndemânatice la început, încercau acum să părăsească culcușul înjghebat de copii. Când reuși și se treziră cu el prin bucătărie, bunica le spune tuturor: Să fiți cu mare băgare de seamă pe unde călcați” Să nu striviți țâncul! Peste
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și se treziră cu el prin bucătărie, bunica le spune tuturor: Să fiți cu mare băgare de seamă pe unde călcați” Să nu striviți țâncul! Peste alte câteva săptămâni, Motănel crescuse asemeni voinicului din povestea minunată. „unde-i acum pisoiașul firav și fricos care trebuia ocrotit, mângâiat și alintat tot timpul?” se întrebau copiii. Nu-i vorbă că de mângâieri și alintări nu duce el lipsă nici acum, că tare i mai plac! Însă, de la o vreme, în căpșorul țâncului nu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
de ploi și de căldură, s-a născut pământul gras cafeniu sau negru, care hrănește lanurile de grâne. Aceasta este povestea câmpiilor noastre”. (S.Mehedinți, G.Vâlsan, Lecturi geografice ) Macii Magda Isanos Ardeau ca niște facle vii, în vârf de firave tulpini. Își înălțau râzând zglobii obrazul roșu dintre spini. I-am adunat cu mâini avare, am rătăcit în seara blândă, umplându-mi brațele de floare învăpăiată și plăpândă. Și m-am întors într-un târziu, departe câmpul rămânea, atât de
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
să-mi treacă pragul... Atunci am citit în gazetă de tine și te-am chemat... Azi dimineață, vrând să scot apă din fântână, la capătul lanțului, în locul clădirii, mi-am găsit fiica umflată de apă și cu creierii zdrobiți. Fiind firavă și cocoșată, a fost probabil trasă în hău de greutatea ciuturii pline... N-am mai avut nici un dubiu; urmam eu. M-am repezit în atelierul bunicului cu un topor în mână și cu o ceață lăptoasă pe mine. Le am
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
unei străzi pe care trebuia să merg cam un kilometru până în satul în care urma să-mi iau în primire postul de profesor suplinitor, eu, un băiețandru cu vreo câteva luni trecut de 17 ani, despre care, la cât de firav arătam, cu mare greutate puteai crede că terminasem liceul. Știam că nu era nevoie să întreb unde e școala, pentru că pe vremea aia, adică prin ’67, școala și dispensarul erau singurele clădiri mai de Doamne ajută din sat și mergeam
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
cu formidabilul șut, bine țintit, direct în noadă, expediat cu precizie de Guvernarea PDL în iunie 2010 când dintr-un condei li se luau profesorilor toate sporurile și 25% din salariu, deci peste 40% din câștigurile bănești și așa destul de firave. Știind foarte bine că profesorul acesta nu e un „terchea- berchea” oarecare ci un tip inteligent, instruit și „doxat” cum ar zice onor bulibașa, finul fratelui președintelui Băsescu, am stat un pic în cumpănă, gândindu-mă că poate greșesc eu
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
lucruri noi, în mine, în vecini și în natură, atâtea taine, nebănuite. De a avea intuiții în orișice moment. Simt fiecare nerv întins ca să vibreze la cea mai mică atingere. Dar de o mie de ori îmi simt corpul prea firav ca să suporte aceste zbuciume, și mă plâng că n-am avut noroc. Și în ora când mă strecor printre cele câteva corăbii ce odihnesc pe plaja mică și mă ascund după o cotitură unde nu vin oameni de obicei și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
putut lupta. De ce atâția ani voința ei n-a avut nici o ezitare, dar s-a destrămat deodată într-o zi - părîndu-i-se că orice luptă este de prisos - n-o să poată înțelege nimeni niciodată. Am întîlnit-o chiar în centru, singură. Era firavă, cu obrazul supt, galben, cu pistrui mulți: așa o transformase munca istovitoare și lupta din ea. Un pantof o strângea tare, și ca să meargă își răsucea un picior, penibil. A început între noi o scenă artificială, căci vorbeam amândoi la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
nu apărea în fața mea bicisnic. Ioana a remarcat: Ce ciudat! ne iubim așa de mult și totuși suntem mereu în luptă unul cu celălalt. După atâtea grozăvii, am putea înceta lupta și mai bine să fim veritabili prieteni. Suntem destul de firavi și avem amândoi nevoie de pace". Gîndesc: Tot răul pe care mi l-ai făcut poate să rămâie nepedepsit? Această luptă e ultima satisfacție ce mi-a mai rămas." Dar nu sunt numai eu vinovatul neînțelegerilor. S-a petrecut o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
planuri mari de a fugi. Altă dată mă simțeam prea slab ca să iau hotărârea, dar nici nu mă gândeam să-mi educ energia, cu toate că viața cu Ioana se rezolva într-o mulțime de scene. Acum, cu toate că sunt tot așa de firav, și pe deasupra știind ce-am suferit în lipsa Ioanei, fac socoteli ascunse cum m-aș putea vindeca. Par un hoț ce plănuiește la întuneric o mare prădăciune. Îmi spun că poate atunci eu am fost vinovat, dar acum sunt absolvit de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
până în capătul celălalt al orașului, de unde se văd parcă mai frumoase zidurile medievale?... Pe lângă toate aceste locuri care-ți fură mintea a trecut, de nenumărate ori, și Oliveira Salazar, în pelerina lui neagră, de student, care-i atârna pe umerii firavi, până aproape de călcâie, așa cum o poartă toți studenții din Coimbra. Și, fără îndoială, nu odată s-a simțit covârșit de acea sfâșietoare saudade, de care nu scapă nimeni pe malurile Mandegolui. Dar niciodată n-a fost doborât de ea. Niciodată
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
de o pereche de porci, numai așa, în glumă. — Nu pentru asta suntem aici, i-o reteză Balamber, împungându-și calul cu călcâiele. Călărind la pas, se apropiară de casă, prin al cărei acoperiș de paie se strecura, răsucindu-se firav, fumul unei vetre. Când ajunseră la douăzeci de pași, figura masivă a unui bărbos în haine de țăran apăru în golul întunecat al ușii și zăbovi o clipă să-i cerceteze pe noii veniți. înțelese, cu groază, că erau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îngrijească de el, se îndrepta deja spre ușă. Wolfhram li se alătură imediat și cei doi, urmați de soldatul burgund și de Vitalius, care ducea scriptoriul pliant și bagajul modest al prefectului, străbătură repede coridorul întunecos și ieșiră în lumina firavă a zorilor. în mijlocul curții, sub privirea atentă a soldaților din corpul de gardă, Sebastianus găsi una din gărzile sale așteptându-l, cu doi cai de căpăstru: minunatul său roib și dereșul lui Vitalius; doi burgunzi, urcați deja în șa, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]